Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 17995/211/2013
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică din 29 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind petentul B. G., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 15.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29.11.2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 iulie 2013, sub nr. de mai sus, petenta B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.07.2013, încheiat de intimat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii s-a arătat că starea de fapt reținută în procesul-verbal atacat nu corespunde adevărului. Se mai arată că procesul-verbal nu cuprinde codul numeric personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului și nici împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei. În ceea ce privește cererea subsidiară s-a arătat că se impune aplicarea avertismentului având în vedere viteza cu care se deplasa petenta și faptul că era pe autostradă.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001, Legii nr. 677/2001, NML 021-05/2005, HG nr. 1391/2006, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ..
La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 5), carte de identitate (f. 6).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
La data de 11 septembrie 2013 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal este legal, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, și temeinic, sancțiunea contravențională fiind individualizată potrivit cu criteriile legale. Se arată și că procesul-verbal se bucură de o prezumție de legalitate, iar petentul nu a răsturnat-o. De asemenea, se arată că norma care prevedea necesitatea realizărilor măsurătorilor doar de către operatori calificați a fost abrogată, că agenții constatatori nu își desfășoară activitatea în baza unui ordin de serviciu și că cinemometrul nu intră în regimul normal de funcționare decât dacă autotestarea a fost făcută cu succes.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 lit. e), art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. (3), art. 315 alin. (1) C. proc. civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 și art. 12 din Legea nr. 218/2002.
Pentru dovedirea întâmpinării s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea radar.
La întâmpinare au fost anexate următoarele: istoric contravențional (f. 15-16), buletin de verificare metrologică (f. 17), înregistrare radar (f. 18), certificat de aprobare model (f. 19), extras registru (f. 20), proces-verbal (f. 21), raport (f. 22), adresă (f. 23).
La termenul din 15 noiembrie 2013 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu înregistrarea radar.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din 28.07.2013 (f. 5) petenta B. G. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002. În sarcina petentei s-a reținut faptul că, în data de 28.07.2013, ora 16:06, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Autostrada Transilvania, fiind înregistrată de aparatul radar circulând cu o viteză de 191 km/h la km 15+500 m.
Starea de fapt reținută în procesul-verbal este confirmată de înregistrarea radar depusă la dosarul cauzei (f. 18), fapta fiind constatată cu un aparat omologat și verificat metrologic (f. 17).
În drept, potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În speță, instanța reține că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, iar aceasta a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
De asemenea, instanța reține că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.
În ceea ce privește lipsa mențiunii privind locul de muncă al petentei, instanța reține că acesta este un caz de nulitate virtuală a procesului-verbal, condiționată de dovedirea unei vătămări. Or, câtă vreme petenta nu a probat o vătămare, procesul-verbal nu poate fi anulat pentru acest motiv.
Raportat la faptul că procesul-verbal nu ar conține împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei, instanța reține că starea de fapt este descrisă suficient, principalele elemente fiind viteza și drumul pe care circula petenta. De altfel, aceasta nici măcar nu a înțeles să arate ce elemente ar mai fi trebuit să conțină procesul-verbal, și nici modul în care lipsa acestora îi produce o vătămare.
În ceea ce privește solicitarea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul instanța reține că, potrivit art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Petenta nu a înțeles să arate și să probeze elementele care fac ca fapta sa să prezinte un grad de pericol social redus sau ca circumstanțele sale personale să fie unele deosebite, faptul că aceasta circula pe autostradă fiind lipsit de relevanță, câtă vreme există o reglementare a limitelor de viteză legală inclusiv pe autostrăzi, iar petenta a depășit această limită cu mai mult de 50 km/h. Pentru aceste motive sancțiunea care i-a fost aplicată apare ca fiind proporțională, astfel încât instanța va respinge cererea de înlocuire cu avertisment.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta B. G., CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 29 noiembrie 2013.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./5 decembrie 2013
← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2013/2013.... → |
---|