Plângere contravenţională. Sentința nr. 261/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 261/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 14391/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 261/2013
Ședința publică din data de 11.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. G. în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul și martorul C. L. G..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art.1591 alin. 4 cod procedură civilă, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Față de lipsa martorului asistent C. L. G., legal citat, instanța omite audierea acestuia în cauză.
Întrebat fiind, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă petentului cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.Civ. a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale. Arată că, deși se afla în incinta magazinului, procesul verbal de contravenție poartă mențiunea că a fost încheiat în lipsă. De asemenea, arată că a fost agresat fizic de patronul magazinului în care se afla.
Petentul arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 150 C.pr.Civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 15.06.2012, petentul P. G. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.05.2012 întocmit de intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că a fost încheiat un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.05.2012, reținându-se că în data de 11.05.2012, pe .-15, a tulburat liniștea și ordinea publică.
Petentul a arătat că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, întrucât nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 6-7).
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru formularea poziției procesuale.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 8-10).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.05.2012, întocmit de intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, sancționată de art. 4 alin. (1) lit. c din Legea nr. 61/1991, întrucât în data de 11.05.2012, pe .-15, a tulburat liniștea și ordinea publică prin aceea că a adresat expresii jignitoare personalului magazinului M. din cartierul Mănăștur, refuzând să părăsească incinta magazinului.
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată la intimat la data de 23.05.2012.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice („tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”) sancționată de art. 4 alin. (1) lit. c din Legea nr. 61/1991 („Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), pct. 5)-7), pct. 8)-10), pct. 13), 15), 19), 20), 26), 27), 29) și pct. 32);”).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Legea nr. 61/1991 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că petentul, nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea afirmațiilor sale, astfel că nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 1169 cod civil doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată - în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.05.2012 formulată de petentul P. G., cu domiciliul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./Dact./A.P./2 ex./17.01.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 260/2013.... | Anulare act. Încheierea nr. 3213/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
