Plângere contravenţională. Sentința nr. 5377/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5377/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 18518/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5377/2013
Ședința publică din 19 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
Grefier: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. R. A. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravetionala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că s-a depus la dosar de către petent cerere de amânare a cauzei, la data de 19.03.2013, pe parcursul ședinței de judecată, prin Serviciul Registratură.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată conform art. 104 (13) din Hot. 387/2005.
La apelul realizat la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către petent ca neîntemeiată și reține cauze spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plangerea inregistrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 7 august 2012 petentul B. R. A. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 03.08.2912 motivand in esenta ca nu se face vinovat de cele retinute in sarcina sa.
Intimatul a depus intampinare solicitand respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Prin procesul verbal mentionat petentul a fost sanctionat pentru savarsirea contraventiei prev de art. 100/3/a din OUG nr.195/2002 constand in aceea ca la data 03.08.2012 a condus auto Dacia cu nr. de inmatriculare_ ,iar aflandu-se pe . acordat prioritate de trecere, desi avea indicator « Cedeaza trecerea « .
Analizand cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalitatii, instanta apreciaza ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la mentiunile obligatorii ce trebuie prevazute sub sanctiunea nulitatii..
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca actul de sanctionare face dovada celor mentionate in cuprinsul sau pana la proba contrara care, potrivit art.1169 Cod civil, incumba petentului.
In speta, instanta apreciaza ca o asemena proba nu a fost facuta.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca procesul verbal este legal si temeinic, astfel ca se bucura de forta probanta prevazuta de lege iar sanctiunea aplicata a fost corect individualizata, motiv pentru care va respinge plangerea ca neintemeiata..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de petentul B. R. A. domic. in Cluj-N.,., jud. Cluj impotriva procesului verbal . nr._ incheiat la data de 03.08.2012 de IPJ Cluj cu sediul in Cluj-N., . jud Cluj.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 19.03.2013.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./02.04.2013./4 EX./
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Hotărâre din... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|