Plângere contravenţională. Sentința nr. 6016/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6016/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 1559/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6016/2013
Ședința publică de la 28 martie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR: M. G. M.
GREFIER: A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. O. și pe intimatul M. C. N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură din partea intimatului, întâmpinare formulată cu respectarea cerinței multiplului exemplar.
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură din partea petentului, cerere de judecare în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013 sub numărul de mai sus, contestatorul C. O. a atacat în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, procesul verbal de contravenție nr._/484 încheiat la data de 10.01.2013 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ.
În motivarea plângerii, contestatorul a susținut în esență că la data constatării faptei a fost nevoit să oprească, având o defecțiune majoră la mașină, urmând ca în dimineața aceleiași zile să tracteze mașina la un service auto și că amenda aplicată este prea drastică deoarece își întreține familia și cei doi copii minori și nu are alte venituri. A mai susținut că procesul verbal s-a încheiat atât în lipsa contestatorului cât și în lipsa unui martor.
În drept, contestatorul nu și-a motivat plângerea.
Prezenta plângere este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor articolului 36 din O. G. nr.2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție atacat, susținând că motivele invocate de contestator nu îl pot exonera de răspundere, că agentul constatator a constatat fapta cu propriile sale simțuri și că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt până la proba contrarie care intră în sarcina contestatorului (f 8-9).
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Instanța reține că plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței în interiorul termenului legal de 15 zile de la înmânare conform articolul 31 din OG nr.2/2001.
Analizând ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/484 încheiat la data de 10.01.2013 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de litera a din HCL nr.149/2009, constând în faptul că la data de 04.11.2012, ora 00,23 pe domeniul public aparținând Municipiului C.-N., pe ., autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a încălcat prevederile HCL nr.149/2009 privind oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor/autovehiculelor destinate transporturilor de persoane sau de marfă, cu masa totală maximă autorizată de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N.. În temeiul aceluiași act normativ, contestatorului i s-a aplicat pentru această faptă, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 400 RON ( f 4).
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este obligată, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat, sub aspectul legalității, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În privința apărării contestatorului legată de lipsa martorului asistent, instanța reține că dispozițiile articolului 19, aliniatul 3 din OG nr.2/2001 prevăd și o situație de excepție în care este posibilă încheierea în condiții de legalitate a procesului verbal atât în lipsa contravenientului cât și în lipsa unui martor asistent cu condiția indicării motivului acestei lipse în cuprinsul procesului verbal, iar în speță, intimatul a indicat acest motiv (f 4). Instanța reține de asemenea că lipsa martorului asistent nu este prevăzută de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, putând atrage cel mult nulitatea relativă a procesului verbal dacă prin ignorarea dispozițiilor legale respective s-a cauzat contravenientului o vătămare care să nu poată fi înlăturată pe altă cale decât prin anularea actului. Contestatorul nu a dovedit în condițiile articolului 1169 din Codul civil că ar fi suferit o astfel de vătămare din acest motiv.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în procesul-verbal contestat.
Întrucât agentul constatator a constatat cu propriile sale simțuri staționarea autovehiculului și a determinat autorul acestor fapte prin identificarea proprietarului autovehiculului astfel staționat, potrivit dispozițiilor articolului 1169 din Codul civil, contestatorului îi revenea sarcina de a face dovada existenței unei stări de fapt contrare celor reținute în cuprinsul procesului verbal atacat, dar nu a făcut această probă.
Instanța reține că CEDO nu exclude prezumțiile încadrate în limite rezonabile cu caracter relativ care nu anihilează posibilitatea efectivă a persoanei împotriva căreia se naște o asemenea prezumție de a o răsturna prin proba contrară, posibilitate ce asigură totodată acelei persoane garanțiile unui proces echitabil în sensul art.6 din CEDO (cauza H. și alții contra României, cauza Nicolata G. contra României). Or calitatea de proprietar al unui autovehicul presupune în mod rezonabil calitatea proprietarului de conducător al acelui autovehiculul și implicit vinovăția acestuia pentru actul staționării autovehiculului. De altfel, obligațiile izvorâte în sarcina proprietarului unui autovehicul din această calitate se reflectă chiar pe tărâmul dreptului penal unde potrivit art.86, alin.3 din OUG nr.195/2002, calitatea de proprietar al unui autovehicul creează premisa răspunderii penale pentru încredințarea cu știință a autovehiculului în vederea conducerii pe drumurile publice, unei alte persoane care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. 1 sau 2 sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influența alcoolului sau a unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Prin urmare, prezumția care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție este atât rezonabilă cât și relativă astfel încât dreptul la apărare și la un proces echitabil al proprietarului este garantat întrucât nimic nu-l împiedică să răstoarne această prezumție prin dovada contrară în cadrul plângerii contravenționale.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază așa cum a statuat și Curtea Constituțională în deciziile 197/2003 și 259/2007 că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie până la proba contrară care se află în sarcina contestatorului în condițiile articolului 1169 din Codul civil.
Pentru că în speță, acesta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul-verbal de contravenție și nici nu a formulat vreo cerere în probațiune în acest scop, instanța consideră că la data și la ora constatării contravenției, contestatorul a comis fapta prevăzută de dispozițiile HCL nr.149/2009, motiv pentru care în mod corect s-a stabilit în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de acest text legal.
Dar în temeiul articolului 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu articolul 38 aliniatul 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța apreciază că sancțiunea aplicată contravenientului în cuantumul stabilit prin procesul-verbal contestat este prea aspră în raport cu împrejurările reale și personale în care a fost săvârșită fapta, neîndeplinind condiția proporționalității prevăzută de articolul 21 aliniatul 3 din OG nr.2/2001 modificată și aprobată prin Legea nr.180/2002 și apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a se realiza scopul preventiv al procesul-verbal de contravenție încheiat. Opinia instanței are la bază prevederile articolului 5 aliniatul 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale articolului 21 aliniatul 3 din același act normativ conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și alte circumstanțe personale ale contravenientului. Instanța reține astfel, sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate, împrejurarea că intimatul nu a dovedit ca persoana sancționată să aibă antecedente contravenționale. Instanța apreciază că gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului este diminuat în aceste circumstanțe. Instanța mai reține în favoarea contestatorului faptul că acesta are doi copii minori în întreținere și posibilitățile sale financiare de a achita amenda sunt reduse.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța va admite doar în parte plângerea contravențională formulată de către contestator în contradictoriu cu intimatul și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 RON aplicată contestatorului prin procesul verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului.
Prin urmare, va menține celelalte dispoziții ale actului de constatare și sancționare a contravenției atacat.
Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de contestatorul C. O., cu domiciliul în C.-N., ., . împotriva procesului verbal de contravenție nr._/484 încheiat la data de 10.01.2013 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C. și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 RON aplicată contestatorului C. O. prin procesul verbal de contravenție nr._/484 încheiat la data de 10.01.2013 de către M. C.-N. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte dispoziții ale actului de constatare și sancționare a contravenției atacat.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
M. M. G. P. A.
Red /Dact. 19.05.2013
M.M.G
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6015/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6957/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
