Plângere contravenţională. Sentința nr. 6185/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6185/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 24974/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 6185/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Grefier R. Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind p petentul M. K. I. și pe intimatul I. C., având ca obiect plângere contravetionala.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 1 aprilie 2013.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 26.10.2012, sub nr._ de mai sus, formulată de petentul M. K. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C., s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.10.2012.
In fapt a aratat ca nu a consumat bauturi alcoolice. Desi la testarile cu aparatul etilotest au indicat alcool in aerul expirat, la analizele de sange s-a constatat ca petentul nu avea alcool in sange. A mai aratat ca in cursul acelei sapramani nu a consumat alcool.
În drept, plangerea nu a fost intemeiata. A fost depus in copie procesul-verbal. Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind scutită de plata taxei de timbru, conform art. 36 din același act normativ.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata. In fapt, s-a aratat ca plangerea nu este intemeiata intrucat procesul-verbal a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale si este temeinic. Se opune incuviintarii probei cu martori dintre persoanele prev. de art.189 C.p.c., precum si altor probe cu caracter extrajudiciar. Au fost depuse un set de inscrisuri .
Ambele parti au solicitat judecarea si in lipsa a cauzei.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către părți.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 25.10.2012 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.-petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 630 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102/3/a din OUG nr.195/2002, retinandu-se ca ca la data de 25.10.;2012 ora 16.49 a condus autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ pe DN E60 (Floresti) din directia C.-N. spre Oradea iar in urma testarii cu aparatul alcooltest Dager FM10 acesta a aratat la pozitia_ o alcoolemie de 0,20 mg/l aer expirat.
Procesul-verbal a fost semnat de petent care a solicitat recoltarea de probe biologice.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției instanța apreciaza ca în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat si constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Motivele invocate de petent nu privesc legalitatea, ci temeinicia procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Sub aspectul temeiniciei instanta retine ca asa cum rezulta din dovada testarii nr._ (f.18) semnata de petent, la ora 16.49, ora verificarii, petentul avea in aerul expirat alcool in cantitate de 0,20 mg/l.
. doua probe de sange recoltate petentului, s-a constatat ca la orele 17.26, respectiv 18.26, acesta avea in sange o cantitate de alcool de 0 g/l. Cu toate astea instanta constata ca potrivit art.103 alin.3 lit a din OUG nr.195/2002, constituie contraventie, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune;
Chiar daca la momentul recoltarii probelor de sange petentul nu avea alcool in sange, instanta apreciaza ca momentul ce trebuie avut in vedere este cel al conducerii, moment cand petentul a fost oprit si testat si cand s-a constatat ca are alcool in aerul expirat.
Instanta constata ca petentul a mentionat ca ar fi fost testat de doua ori cu aparatul alcooltest, insa nu a dovedit acest lucru. Pe de alta parte, nu a facut nici o dovada a sustinerilor sale conform carora nu ar fi consumat alcool in saptamana precedenta depistarii.
In aceste conditii si apreciind ca sanctiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei si cu necesitatea prevenirii comiterii de fapte similare, instanta va respinge plangerea contraventionala, mentinand in totalitate procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neintemeiata plangerea formulata de M. K. I. dom. in Capusu M., nr.2012, jud. C. in contradictoriu cu I. C. cu sediul in C.-N., ., jud. C..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica din 01.04.2013.
JUDECATOR: GREFIER:
C. I. R. Z.
TEHNORED./c.i./r.z./4 ex./10.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4737/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8611/2013.... → |
---|