Plângere contravenţională. Sentința nr. 6844/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6844/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 24999/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6844/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier A. J.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. N. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se przintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Petentul depune în ședință publică adeverință medicală prin care se arată faptul că soția acestuia, numita C. C., suferă de afecțiunile medicale la care petentul a făcut referire la termenul anterior.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Petentul solicită încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța, în temeiul art 167 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nefiind alte excepții prealabile sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
Instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv în principal anularea procesului verbal de constatare a contravenției, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 26.10.2012, sub nr._, petentul C. N. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, iar în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat, în esență, faptul că procesul verbal contestat a fost întocmit în mod abuziv, sancțiunea aplicată fiind lipsită de suport legal.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, înscrisuri.
În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pentru termenul din data de 22.03.2013, intimatul a formulat întâmpinare (fil. 12-13), prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de către petent, ca fiind neîntemeiată.
În fapt, sub aspectul legalității procesul verbal contestat cuprinde toate elementele prevăzute de art. 16-17 O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat prevederile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de lege, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care a fost săvârșită, la modul și mijloacele de comitere a acesteia, la scopul urmărit precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovadă până la probă contrară, iar petiționarul prin susținerile sale nu a făcut dovada contrară a stării de fapt reținută prin procesul verbal contestat.
În drept. 115-118 C.Pr.Civ, O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002.
În probațiune, înscrisuri.
Aspecte procedurale, la termenul din data de 12.04.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din analiza actelor depuse la dosar instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ (fil. 6), petentul C. N. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și măsura complementară constând în reținerea permisului de conducere pentru o durată de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută în cuprinsul art.100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut faptul că la data de 17.10.2012, a condus autoturismul marca Toyota, nr. de înmatriculare_, pe . la trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.
Susținerile petentului privitoare la faptul că în îngrijirea sa se află soția C. C., care suferă de hipertensiune esențială, diabet zaharat, sunt confirmate prin conținutul adeverinței medicale nr. 166/09.04.2012 (fil. 18).
În drept, sub aspectul legalității procesului verbal contestat, instanța reține faptul că acesta întrunește toate exigențele de legalitate desprinse din analiza prevederilor art. 16-17, art. 19 OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că fapta descrisă în cuprinsul procesului verbal contestat a fost încadrată în mod corect, fiind însă aplicată o sancțiune excesivă raportat la gradul de pericol al faptei.
Instanța reține faptul că, justa aplicare a sancțiunilor contravenționale presupune cu necesitate respectarea principiului proporționalității, desprins atât din prevederile art. 21 alin. 3 OG. 2/2001, cât și din jurisprudența CEDO.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 OG 2/2001 “sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Referitor la gradul de pericol social abstract al faptei reținută în sarcina petentului acesta este unul sporit având în vedere că prin comiterea ei au fost lezate valorile sociale privitoare la circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește gradul de pericol social în concret, instanța apreciază faptul că acesta este unul redus.
Referitor la scopul cu care fapta a fost comisă, se poate lesne desprinde că petentul nu a urmărit ca prin modul în care acționat să fie periclitate valorile sociale protejate prin norma contravențională. Totodată, gradul de pericol social redus este evidențiat și de împrejurarea că fapta nu a fost urmată de consecințe grave care să conducă la vătămarea unei persoane.
Circumstanțele personale ale petentului relevă o conduită corespunzătoare din partea acestuia în ceea ce privește respectarea normelor juridice în materia analizată. Totodată, instanța reține faptul că în îngrijirea petentului se află soția acestuia, o persoană ale cărei suferințe medicale impun vizite medicale frecvente. În acest sens, dreptul petentului de a conduce pe drumurile publice, este deosebit de important, pentru necesitatea deplasării către instituțiile medicale în regim de urgență.
Pentru considerentele care preced instanța, în temeiul art. 34 OG 2/2001 va admite plângerea și va reindividualiza sancțiunea aplicată prin procesul verbal . nr._, înlocuind sancțiunea amenzii în cuantum de 280 lei cu sancțiunea avertismentului.
Va anula măsura complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, considerând că în prezenta cauză scopul sancțiunii complementare desprins din prevederile art. 96 alin. 1 OUG 195/2002, constând în înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea comiterii altor fapte interzise de lege, poate fi adus la îndeplinire prin executarea sancțiunii principale.
În temeiul art. 274 C.Pr.Civ. va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul C. N., domiciliat în loc. Cluj-N., ., nr. 20, în contradictoriu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în loc. Cluj-N., ., și în consecință:
Reindividualizează sancțiunea aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, înlocuind sancțiunea amenzii în cuantum de 280 lei, cu sancțiunea avertismentului
Înlătură sancțiunea complementară aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședință publică, azi 12.04.2013.
JUDECĂTOR GREFIER
T. C. JOSZA A.
Red/Dact. TC 4 EX/23.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|