Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7261/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7261/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 2862/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR.7261/2013

Ședința publică din 23 aprilie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. M. G.

GREFIER: A. R.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror I. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Pe rol se află soluționarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petenta R.A.T.U.C. CLUJ în contradictoriu cu intimatul A. C..

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței, Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentanta Ministerului Public solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, respectiv înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în data de 05.02.2013 sub nr. de mai sus, R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ a solicitat, în contradictoriu cu contravenientul A. C., înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate acestuia din urmă prin procesele verbale de contravenție depuse la filele 5-7, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Deși a fost legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a formulat întâmpinare.

Analizând probele aflate la dosar, instanța reține că prin procesele verbale de contravenție depuse la filele 5-7, intimatul a fost sancționat contravențional cu amenzi contravenționale în sumă totală de 300 lei.

Întrucât contravenientul nu a achitat amenzile care i-au fost aplicate prin procesele verbale anterior menționate, deși aceste acte de sancționare au devenit titluri executorii conform art. 37 din OG 2/2001, RATUC Cluj a solicitat Primăriei comunei Mociu, jud.Cluj, pe raza căreia domiciliază contravenientul, așa cum rezultă din cuprinsul actelor de la dosar, punerea în executare a sancțiunilor.

Prin adresa nr.4240/20.11.2012, Primăria comunei Mociu, jud.Cluj a comunicat RATUC Cluj că procesele verbale nu pot fi puse în executare întrucât contravenientul nu are bunuri urmăribile.

Prin urmare, RATUC Cluj a formulat prezenta sesizare.

Conform dispozițiilor articolului 9, alin.3 din OG nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii si nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată … în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligației contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, iar potrivit art. 9 alin 5 OG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

De asemenea art. 391, alineatul 2 al aceluiași act normativ prevede că în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept deja expuse, instanța va admite sesizarea formulată de R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ în contradictoriu cu contravenientul A. C. și în consecință va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă totală de 300 lei aplicată contravenientului prin procesele verbale de contravenție depuse la filele 5-7, cu sancțiunea constând în prestarea a 20 ore muncă în folosul comunității pe raza localității în care domiciliază efectiv, în domeniul de activitate stabilit de primăria localității respective la data executării sancțiunii.

Având în vedere dispozițiile articolului 274 din codul de procedură civilă și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite sesizarea formulată de R. A. DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., str. ., nr. 128-130 jud. Cluj, în contradictoriu cu contravenientul A. C., cu domiciliul în Chesău, nr.267, CNP_ și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă totală de 300 lei aplicată contravenientului prin procesele verbale de contravenție depuse la filele 5-7, cu sancțiunea constând în prestarea a 20 ore muncă în folosul comunității pe raza localității în care domiciliază efectiv, în domeniul de activitate stabilit de primăria localității respective la data executării sancțiunii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

M. M. G. R. A.

Red/Dact.19.07.2013

MMG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7261/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA