Somaţie de plată. Hotărâre din 07-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 25695/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 28/2013

Ședința publică din: 07.01.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea ., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta creditoarei, avocat M. D. M. în substituirea avocat B. L. I., cu delegație de substituire depusă la dosar, lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Reprezentanta creditoarei depune la dosar dovada achitării taxă judiciară de timbru în sumă de 29 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie în temeiul art.150 Cod procedură civilă, și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta creditoarei solicită admiterea cererii de emitere a somației de plată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Instanța reține cauze în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ creditoarea S.C. D. I. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., . - 9, județ Cluj, cu sediul procesual ales în Cluj-N., ..N., jud. Cluj în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. A. S.R.L., cu sediul în Frata, ., jud. Cluj, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, pe calea somației de plată, să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 5.431,39 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise, cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data scadentei fiecărei facturi și până la plata efectivă.

Cu cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

În motivarea cererii sale de emitere somație de plată creditoarea S.c. D. I. S.r.l. a arătat că, în decursul anilor 2011-2012, între ea și debitoarea S.C. C. A. S.R.L. s-au derulat o . raporturi comerciale, raporturi concretizate în livrarea unor produse, solicitate de debitoare prin comanda lansată către ea, sens în care au fost emise următoarele facturi fiscale: Factura nr._ din data de 27.12.2011, scadentă la data de 27.12.2011 în valoare de 84.00 lei; Factura nr._ din data de 18.04.2012, scadentă la data de 18.04.2012 în valoare de 84.00 lei; Factura nr._ din data de 23.05.2012, scadentă la data de 23.05.2012 în valoare de 21.00 lei; Factura nr._ din data de 26.05.2012, scadentă la data de 26.05.2012 în valoare de 21.00 lei; Factura nr._ din data de 27.06.2012, scadentă la data de 27.06.2012 în valoare de 84.00 lei; Factura nr._ din data de 11.07.2012, scadentă la data de 11.07.2012 în valoare de 1.798,12 lei rest neachitat în valoare de 1.160,86 lei; Factura nr._ din data de 18.07.2012, scadentă la data de 18.07.2012 în valoare de 744.69 lei; Factura nr._ din data de 20.08.2012, scadentă la data de 20.08.2012 în valoare de 21.00 lei; Factura nr._ din data de 03.04.2012, scadentă la data de 24.04.2012 în valoare de 63.00 lei; Factura nr._ din data de 01.08.2012, scadentă la data de 22.08.2012 în valoare de 1.115,33 lei; Factura nr._ din data de 15.08.2012, scadentă la data de 05.09.2012 în valoare de 1.301.97 lei; Factura nr._ din data de 22.08.2012, scadentă la data de 12.09.2012 în valoare de 730.54 lei, facturi, pe care debitoarea, deși le-a acceptat la plată prin semnare și ștampilare, nu le-a achitat în integralitate nici până la acest moment.

De menționat că, arată creditoarea, debitoarea a efectuat plata parțială a sumei de bani consemnate într-una dintre facturile fiscale precizate, după cum rezultă, de altfel, din fișa de obligații a clientului existentă la dosar.

Așadar, concluzionează creditoarea, creanță sa îndeplinește toate condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, respectiv este certă, lichidă și exigibilă, condiții care rezultă fără putință de tăgadă din actele depuse la dosar, facturile fiscale emise către debitoare, acceptate la plată.

În drept, creditoarea și-a întemeia pretențiile pe dispozițiile art. 1270, 1350, 1539, 1719 din Noul Cod Civil, OUG nr. 119/2007, art. 242, 274, 379 din Codul de Procedură Civilă.

În probațiune, a anexat înscrisuri: facturile fiscale menționate, dovada plății parțiale, fișa client, extras O.R.C. privind sediul actual al debitoarei, împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare la cererea creditoarei și nu si-a delegat reprezentant în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cerere.

Verificându-și din oficiu competența, conform art. 5 alin.4 din O.U.G. nr. 119/2007 instanța a constatat că este competentă material și teritorial potrivit dispozițiilor art. 1 raportat la art.2 pct.1 lit.a C.proc.civ și potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 4 raportat la art. 12 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 46 Cod . probează cu acte autentice; acte sub semnătura privată; facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele părților; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie sa admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil; prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă”, iar potrivit art. 2 din OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.

Conform art. 10 alin. 1 din OUG 119/2007 în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, între părți s-au derulat raporturi comerciale, raporturi concretizate în livrarea de către creditoare a unor produse de specialitate, către debitoare.

Cu toate că creditoarea și-a îndeplinit cu bună credință și promptitudine obligațiile de a livra marfa solicitată, debitoarea nu și-a respectat obligația de a achita integral contravaloarea facturilor fiscale emise.

Avându-se în vedere dovedirea existenței creanței certe, lichide și exigibile constatată prin înscrisurile depuse în probațiune, respectiv facturi fiscale emise de către creditoare și însușite de debitoare prin semnătură precum și poziția debitoarei, care nu a delegat un reprezentant în fața instanței și nu a formulat întâmpinare prin care să-și precizeze poziția procesuală în cauză, ceea ce echivalează cu o achiesare deplină față de pretențiile creditoarei, în temeiul art. 10 din OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, va admite cererea și va dispune prin ordonanță somarea debitoarei la plata sumei de 5.431,39 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.

În plus, trebuie observate dispozițiile art. 43 Cod . „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile” și art. 3 din OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești-aprobată și modificată prin Legea 356/2002 ce prevăd că „dobânda legală se stabilește în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a BNR, la care se adaugă prevederile art. 3 din OUG 119/2007 ce dispune „Creanța constând în plata prețului produce dobânzi după cum urmează:a) în cazul contractelor încheiate între comercianți, potrivit art. 43 din Codul comercial”.

Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea debitoarei și la plata reprezentând dobânda legală datorată societății creditoare pentru întârzierea în executarea obligației de plată, calculată de la data scadenței facturilor și în continuare până la plata efectivă a debitului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, față de culpa procesuală a acesteia, instanța va dispune obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată către creditoare, în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. D. I. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .-9, județ Cluj, cu sediul procesual ales în Cluj-N., ..N., jud. Cluj în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. A. S.R.L., cu sediul în Frata, ., jud. Cluj, și în consecință:

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, a sumei de 5.431,39 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, cu dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data scadenței facturilor și în continuare până la plata efectivă a debitului.

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 07.01.2013.

P., Grefier,

A. MoșRaluca L.

Red./Dact. Am.M.

4 ex./20.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 07-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA