Somaţie de plată. Hotărâre din 17-12-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 23324/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
ORDONANTA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publica din data de 17 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D. V. P.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea . societate in insolvență reprezentată de RELCO ACTIVE SPRL in contradictoriu cu debitoarea S. L. L., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut in cauză se prezintă reprezentanta creditoarei av. Sovar S. și debitoarea S. L. L., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța procedează la identificarea debitoarei S. L. L. conform cărții de identitate . nr._, CNP_.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 1015 coroborat cu art. 94 pct.1 lit.j NCPC.
Instanța constată că debitoarea a depus la dosar intâmpinare și comunică un exemplar reprezentantei creditoarei.
Reprezentanta creditoarei solicită instanței amânarea soluționării cauzei pentru studierea intâmpinării.
Debitoarea se opune cererii de amânare, apreciind că la acest termen de judecată se poate soluționa prezenta cauză.
Instanța pune in discuție lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentantei contestatoarei să studieze întâmpinarea.
Reprezentanta creditoarei și debitoarea nu se opun.
La apelul realizat la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta creditoarei av. Sovar S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanta in temeiul art.238 NCPC pune in discutie estimarea duratei prezentului proces.
Reprezentanta creditoarei și debitoarea arată că la acest termen de judecată se poate soluționa prezenta cauză.
Instanța intreabă pe reprezentanta creditoarei și pe debitoarea S. L. L. cu privire la cereri sau excepții prealabile discutării probatiunii.
Reprezentanta creditoarei și debitoarea S. L. L. arată că nu formuleaza cereri sau exceptii prealabile.
Reprezentanta creditoarei și debitoarea S. L. L. solicită instanței incuviințarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.
Instanța in temeiul art. 258 coroborat cu art.255 NCPC incuviințează in probațiune inscrisuriel depuse la dosar.
La solicitarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe de propus.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta creditoarei solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând că pretențiile creditoarei au fost dovedite. Depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată și solicită instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta debitoarei solicită instanței respingerea cererii formulată de către debitoare, fără cheltuieli de judecată. Arată că nu a semnat devizul, nu a avut cunoștință de existența acestei facturi și nici nu a beneficiat de serviciile facturate.
INSTANȚA,
Deliberând:
P. cererea înregistrată sub nr._ reclamanta .. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S. L. L. pentru suma de 857,24 lei si dobânda legală aferentă din data de 03.10.2013 până la achitarea debitului.
În fapt a afirmat că in data de 09.12.2010 respectiv 22.02.2011 a vândut piese auto pârâtei si a executat lucrări de reparație în favoarea acesteia în valoare totală de 1714,48 lei. Deși reclamanta si-a îndeplinit obligațiile, pârâta nu a înțeles să achite in totalitate debitul astfel că suma de 857,24 lei este menționată in factura . nr._/09.12.2010 scadentă în data de 09.12.2010. reclamanta a afirmat că si-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 1014 NCPC a comunicat debitoarei somația de a plăti suma datorată, in să aceasta a refuzat să o ridice de la oficiul poștal.
În drept s-au indicat prevederile art. 1013 si urm . NCPC, art. 969 si urm C.civ. (1864).
P. precizarea depusă în data de 07.11.2013 s-a solicitat dobânda legală aferentă sumei de 857,24 lei doar de la data introducerii cererii de chemare in judecată, 07.10.2013 (f.15).
Pârâta a depus întâmpinare in data de 13.12.2013 prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată (f. 25-28).
În fapt a afirmat că în data de 27.09.2010 incheiat contractul de vânzare si a întocmit bonul de comandă pentru autoturismul marca Citroen tip C 3 în valoare de 10.496 EUR pentru care s-a întocmit factura . nr._/04.11.2010, achitată în conformitate cu condițiile E.. Cu privire la factura . nr._ emisă la data de 09.12.2010 a precizat că nu a avut cunoștință de existența acestei facturi si nu a beneficiat niciodată de serviciile facturate. Factura nu conține semnătura sa de primite si chiar daca scadenta facturii este datat de 09.12.2010 reclamanta a încercat să i-o comunice abia in luna septembrie 2013, cu puține înainte de expirarea termenului general de prescripție (09.12.2013) din moment ce ar fi putut să i-o comunice măcar la data la care a fost la sediul societăți în vederea efectuării reviziei tehnice a mașinii, 25.10.2011. A mai afirmat că suma de 857,24 lei nu este menționată nicăieri in factura respectivă si nu are cunoștință de faptul că ar fi efectuat vreo plată parțială în valoare de 857,24 lei. In consecință ca contestat caracterul cert, lichid si exigibil al debitului pretins.
În drept s-au invocat prevederile art. 205, art. 1018 si urm. NCPC.
În probațiune s-au anexat înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse instanța reține următoarele:
Reclamanta a pretins pârâtei suma de 857,24 lei in temeiul facturii . nr._/09.12.2010 in sumă de 1714,48 lei. Factura nu a fost semnată de pârâtă si nu s-a făcut dovada că pârâta ar fi acceptat la plată această sumă. Reclamanta a pretins că pârâta ar fi achitat parțial această factură dar nu a făcut dovada pretinsei plăți.
Potrivit art. 1013 al. 1 din NCPC. Procedura ordonanței de plată se aplică „creanțelor certe, lichide si exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Cerințele speciale de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.
Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art. 662 al. 1-3 NCPC.
Astfel, creanța este certă „când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”.
Creanța este lichidă atunci când „obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.”
Creanța este exigibilă „dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”
În cauza de față, nu este întrunită condiția certitudinii creanței, deoarece datoria pretinsă de reclamantă este contestată, iar reclamanta nu a probat efectuarea serviciilor pretinse si nici plata parțială invocată.
In consecință, în temeiul art. 1013 al. 1 si art. 1020 al. 2 NCPC instanța va respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de .., in contradictoriu cu parata S. L. L., ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 451-453 NCPC, fata de înscrisurile anexate (f. 37) instanța va obliga reclamanta care a pierdut procesul să achite suma de 372 lei in favoarea debitoarei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de .., cu domiciliul procesual ales la av. S. D. in Cluj-N. .-4, .. Cluj, in contradictoriu cu parata S. L. L., cu domiciliul procesual ales la Cabinete grupate de Avocati „T., P., P., Renner” in Cluj-N. Calea Dorobanților nr. 14-16 .. Cluj, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să achite suma de 372 lei in favoarea pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu cerere in anulare pentru creditoare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință în publică azi, 17.12.2013.
JUDECĂTOR: GREFIER:
D.-V. PopoviciEdith S.
Red/dact DVP 03.02.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria... → |
---|