Suspendare provizorie. Sentința nr. 1841/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1841/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 29382/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1841/2013
Ședința Publică din 30 ianuarie 2013
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. C.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către contestatoarea P. municipiului Cluj-N. în contradictoriu cu intimata C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință., care învederează instanței că la data de 21.01.2013 B. M. P. F. a depus copia dosarului de executare nr.270/2012.
Instanța califică excepția lipsei calității Primăriei municipiului Cluj-N. ca fiind apărare de fond, iar în temeiul art. 167 C.pr.civ instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată că prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 12.12.2012, înregistrată sub nr. de dosar_, contestatoarea P. M. CLUJ-N. a solicitat pe calea contestației la executare în contradictoriu cu intimata C. M. anularea formelor de executare silită începute în dosarul nr.270/2012 al Biroului executorului Judecătoresc M. P. F., suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare silită.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația emisă în dosarul de executare nr.270/2012 înregistrată sub nr._/304/03.12.2012 P. municipiului Cluj-N. a fost obligată ca în termen de o zi de la primire să întocmească de îndată documentația necesară punerii în posesie și să o înainteze Comisiei județene de fond funciar Cluj, urmând ca cele două instituții să își îndeplinească obligațiile legale față de C. M.. Potrivit Sentinței civile nr.7063/2012, Primarul municipiului Cluj-N. este obligat să întocmească documentația necesară punerii în posesie și să o înainteze comisiei județene urmând a se proceda la punerea în posesie a reclamantei C. M.. A fost obligată Comisia județeană să înainteze Agenției Domeniilor Statului documentația necesară în termenul legal, iar ADS a fost obligată să întocmească documentația necesară pentru predarea terenului. Față de aceste aspecte a invocat excepția lipsei calității Primăriei municipiului Cluj-N., față de actele de executare în dosarul nr.270/2012. Din prisma prevederilor art.77 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, primăria este o simplă structură funcțională, deci internă a unității administrativ-teritoriale, iar pe de altă parte, nu întrunește elementele constitutive ale unei persoane juridice, respectiv nu are buget propriu, patrimoniu și sediu propriu. De asemenea, P. municipiului Cluj-N. împotriva căreia au fost efectuate actele de executare nu a fost parte în proces și nu s-a stabilit vreo obligație în sarcina sa prin titlul executoriu. Pe fondul cauzei, a arătat că documentația privind încheierea protocolului între ADS și Comisia Municipală de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-N. în vederea predării suprafeței de 81,99 ha, în care este inclus și terenul intimatei, a fost transmis către OCPI Cluj prin adresa nr._/304/12.11.2012 în vederea verificării și însușirii acestuia. Acest aspect a fost adus intimatei la cunoștință la data de 23.11.2012. Prin urmare, Comisia municipală Cluj-N. și-a îndeplinit benevol obligația.
În drept nu s-a invocat un text legal expres. A solicitat judecarea și în lipsă.
Intimata C. M. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr.7063/30.03.2012 pronunțată în dosarul civil nr._/211/2011, învestită cu formulă executorie, Judecătoria Cluj-N. a admis acțiunea reclamantei C. M. formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj-N. și Primarul municipiului Cluj-N. (f.14-18).
În baza acestui titlu executoriu, intimata C. M. a depus cererea de executare silită la data de 25.10.2012 și s-a format dosarul de executare nr.270/2012 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. P. F., iar Judecătoria Cluj-N. a încuviințat executarea silită prin Încheierea nr.9737/27.11.2012 pronunțată în dosarul civil nr._/211/2012 împotriva Comisiei Locale și a Primarului mun. Cluj-N. (f.21, 24).
La data de 29.11.2012 executorul judecătoresc a emis somația în baza art.387 C.pr.civ pe care a adresat-o PRIMĂRIEI M. CLUJ-N., somație comunicată la data de 03.12.2012, precum și somația din data de 20.12.2012 către P. M. CLUJ-N., somație comunicată la data de 27.12.2012.
La data de 17.01.2013, creditoarea intimata C. M. a solicitat încetarea executării silite începând cu data de 17.01.2013 și remiterea titlului executoriu în original (f.31).
Împotriva executării silite a formulat la data de 12.12.2012, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art.401 alin.1 lit.c C.pr.civ prezenta contestație la executare, contestatoarea P. municipiului Cluj-N., contestație pe care instanța o va analiza pe fond, instanța apreciind că subzistă un interes actual și legitim, încetarea executării silite fiind ulterioare formulării contestației la executare.
Potrivit art.371³ alin.1 C.pr.civ veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silit dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.
Prin urmare, se poate solicita punerea în executare a unui titlu executoriu numai cu privire la veniturile și bunurile celui obligat prin acel titlu executoriu.
Analizând cuprinsul sentinței civile nr. 7063/30.03.2012 instanța a constatat că debitorii obligației erau Comisia Municipală de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-N. și Primarul municipiului Cluj-N., încuviințarea executării silite fiind făcută numai față de aceste instituții ale administrației publice locale.
Pe de altă parte, potrivit art. 77 din Legea nr.215/2001 primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Ca atare, primăria nu are personalitate juridică, nu constituie subiect de drept procesual, inclusiv în faza executării silite ca ultimă fază a procesului civil, neavând capacitate procesuală de folosință.
În concluzie, pentru considerentele mai sus arătate, întrucât P. municipiului Cluj-N. nu a fost debitor conform titlului executoriu care a făcut obiectul dosarului de executare nr.270/2012 și întrucât aceasta este o simplă structurală funcțională, fără personalitate juridică, în temeiul art.399 C.pr.civ instanța va admite contestația la executare și va anula actele de executare privind P. municipiului Cluj-N. din dosarul de executare silită nr.270/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. F..
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere soluția cu privire la contestația la executare, pe cale de consecință o va respinge ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. M. CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N., .-5, jud.CLuj în contradictoriu cu intimata C. M., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud.Cluj, și în consecință:
Anulează actele de executare privind P. municipiului Cluj-N. din dosarul de executare silită nr.270/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. F..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica azi, 30 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
S. F. CoroiuOana C. E.
Red/Dact/SFC/22.02.2013/4 ex.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 15-07-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1848/2013.... → |
---|