Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 24748/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIERE CIIVLĂ Nr._/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 28 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. C. M., având ca obiect reexaminare anulare cerere.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța constată că la data de 05.11.2013, prin registratura instanței petentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra actelor existente la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:

Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, petenta P. C.-M., a formulat Cerere de reexaminare, conform art. 200 al 4 și 5 NCPC, împotriva încheierii civile nr._/2013, pronunțată în ședință publică la data de 27 septembrie 2013, prin care s-a dispus anularea cererii formulata.

În motivarea cererii, s-a precizat că în fapt, prin încheierea civilă nr._/2013, pronunțată în ședință publică la data de 27 septembrie 2013, s-a dispus anularea cererii pentru emiterea ordonanței de plată, împotriva debitorului Ș. M. O., pentru neîndeplinirea obligației, dispuse de instanță, privind indicarea modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii.

Prin adresa din data 11 septembrie 2013 emisă de Judecătoria Cluj-N., s-au comunicat următoarele probleme:- Indicarea datelor de identificare;- Să se indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; Să semneze.

În data de 18 septembrie, a înregistrat la dosarul cauzei, o adresa, prin care a lămurit problemele invocate de instanță.

În acest sens, în ceea ce privește indicarea modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii menționate în acțiune, suma de 27.440,49 RON reprezintă creditul efectiv acordat de către banca 0TP România, adică 21.800 RON iar restul sumei reprezintă dobânzile calculate conform contractului de credit pentru nevoi personale nr. C2203/2000/_ din 02.10.2006, punct 7.4.

Actele din care reies cele menționate mai sus, au fost depuse la dosarul cauzei, încă la data înregistrării cererii inițiale respectiv contractul de credit mai sus menționat, în vederea indicării modalității de calcul a sumei, conform art. 194 lit. c NCPC, declarația de însușire a creditului, somația, poprirea pe contul petentei pentru suma mai sus indicată.

În privința sumei de 4.235 RON ce reprezintă cheltuieli de executare, modul de calcul este stabilit de către SCP de Executori Judecătorești M. și Asociații, în procesul verbal întocmit în data de 09.04.2013, act care de asemenea a fost depus la dosarul instanței.

Consideră că, problemele sesizate de instanță prin adresa, au fost îndeplinite în întregime, mai mult decât atât, chiar și solicitarea privind indicarea modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valoni, actele din care reies sumele în cauză fiind depuse la dosarul cauzei cu ocazia înregistrării acțiunii.

Totodată, consideră că stabilirea exactă a modului de calcul a sumei solicitate, este un fapt care trebuie analizat mai degrabă odată cu fondul cauzei, sub nici un caz în momentul verificării legalității cererii, deoarece, cererea introdusă îndeplinește toate condițiile prevăzute de legea în vigoare pentru a se putea stabili un termen de judecată.

Pe cale de consecință, solicită reexaminarea măsurii anulării precum și acordarea unui termen pentru dezbaterea cererii de emitere a ordonanței de plată.

În drept, art. 200 al. 4 și al. 5 și următoarele din NCPC.

In probațiune, nu au fost depuse înscrisuri.

Acțiunea civilă de față a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, prin încheierea civilă nr._/2013, pronunțată în ședință publică la data de 27 septembrie 2013, s-a dispus anularea cererii pentru emiterea ordonanței de plată formulată de petenta P. C.-M., împotriva debitorului Ș. M. O., pentru neîndeplinirea obligației, dispuse de instanță, privind indicarea modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii.

În acord cu opinia petentei, stabilirea exactă a modului de calcul a sumei solicitate este un fapt care trebuie analizat mai degrabă odată cu fondul cauzei, sub nici un caz în momentul verificării legalității cererii, deoarece, cererea introdusă îndeplinește toate condițiile prevăzute de legea în vigoare pentru a se putea stabili un termen de judecată, lipsurile formale sesizate de instanță fiind pe deplin complinite.

Potrivit art. 200(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

Văzând că măsura anulării a fost dispusă eronat în cauză, completul de față va reveni asupra ei, dispunând restituirea dosarului completului C33, inițial investit, pentru continuarea procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect reexaminare anulare cerere formulată de petenta P. C.-M. cu domiciliul la reprezentantul legal în Cluj-N., ., ..

Anulează încheierea civilă nr._/2013, pronunțată în ședință publică la data de 27 septembrie 2013.

Dispune restituirea dosarului completului C33, inițial investit, pentru continuarea procedurii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.

P.,GREFIER,

S. MIHAIELENA M.

Red/dact SM/06.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA