Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 10806/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr._/2014

Ședința Publică din 7 octombrie 2014

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I.-M. R.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanții C. V. și R. N.-M. în contradictoriu cu pârâta Societatea de A. R. Astra S.A. – prin Sucursala Cluj și intervenientul forțat P. A. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților, avocat I. P., cu împuternicire avocațială aflată la fila 10 din dosar, lipsă fiind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data de 22.07.2014, reclamanții au depus o cerere de renunțare la judecarea prezentei cauze, ca urmare a soluționării pe cale amiabilă prin încheierea tranzacției nr. 11/26.06.2014, anexată la filele 64-65 din dosar.

Reprezentanta reclamanților solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată depusă la dosarul cauzei.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._ in data de 21.05.2014 reclamantii C. V. si R. N. M. in contradictoriu cu parata S.C. A. R. ASTRA S.A. si intervenientul fortat P. A. I. au solicitat obligarea paratei la plata in favoarea reclamantului C. V. a sumei de_ lei, reprezentand despagubiri si in favoarea reclamantului R. N. M. a sumei de 2039 lei, reprezentand despagubiri.

Motivele de fapt si de drept ale cererii sunt expuse pe larg in cuprinsul filelor 3-9 din dosar.

In probatiune, reclamantii au depus inscrisuri.

In data de 04.07.2014 parata a inregistrat intampinare, prin care a solicitat sa se ia act de tranzactia intervenita intre parti in temeiul prevederilor art. 438, 439 C.pr.civ. (fl. 54), iar in probatiune a depus inscrisuri.

In data de 22.07.2014 reclamantii au inregistrat la dosar cerere de renuntare la judecata, ca urmare a solutionarii pe cale amiabila a litigiului (fl. 63).

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 C.pr.civ potrivit căruia reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității conform art. 9 C.pr.civ, motiv pentru care raportat la cererea reclamantilor, instanța în temeiul art. 406 alin.6 C.pr.civ. va lua act de această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 406 C.pr.civ. ia act de renunțarea reclamantilor C. V., avand CNP_ si R. N.-M., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat „P. I.” – situat in Mun. Cluj-N., .. 7, ., în contradictoriu cu parata SOCIETATEA DE A. R. ASTRA S.A. – prin Sucursala Cluj, cu sediul in Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, inmatriculata la ORC Cluj nr. J_, avand C._ si intervenientul fortat P. A. I., avand CNP_, cu domiciliul in ., ., la judecarea cererii, avand ca obiect pretentii.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea si motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată in ședință publica, azi, 07 octombrie 2014,

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. M. R. O. C. E.

Red. Dact. I.M.R.

13.10.2014 / 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA