Plângere contravenţională. Sentința nr. 4548/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4548/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-05-2014 în dosarul nr. 1821/211/2014
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 4548/2014
Ședința publică din 02 mai 2014
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind petentul L. S., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică în ordinea listei de ședință se prezintă martorul R. C., lipsă fiind petentul și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinita cu părțile.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Este chemat martorul R. C., instanța procedând la audierea acestuia, sub prestare de jurământ, declarația martorului fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 30), conform art. 323 C.pr.civ.
Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 ianuarie 2014, sub nr. de mai sus, petentul L. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.01.2014, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii se arată că petentul a trecut pe culoarea verde a semaforului electric, însă apoi a rămas blocat în intersecție. Se mai arată că acesta nu a prezentat agentului constatator actele întrucât nu a fost de acord cu susținerile acestuia și s-a pierdut.
La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 4), carte de identitate (f. 5).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată.
La data de 19 februarie 2014 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal este legal, conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, și temeinic, sancțiunea contravențională fiind individualizată potrivit cu criteriile legale. Mai arată intimatul că fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel încât procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovada până la proba contrară.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-206, art. 223 alin. (3), art. 249, art. 315 alin. (1) C. proc. civ., OG nr. 2/2001 și ale OUG nr. 195/2002.
Pentru dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: istoric contravențional (f. 10), proces-verbal (f. 11), dovadă de comunicare (f. 11).
La data de 13 martie 2014 petentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, arătând că agentul constatator a săvârșit un abuz și că acesta nu și-a probat susținerile.
La termenul din 2 mai 2014 a fost audiat martorul R. C. (f. 30), iar instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.01.2014 (f. 11) petentul L. S. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 850 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) și 101 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002. În sarcina sa s-a reținut faptul că, la data de 16.01.2014, ora 15:55, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .-N. și la semaforul electric aflat în funcțiune la intersecția cu . respectat semnificația culorii roșii și că nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.
În ceea ce privește declarația martorului R. C. (f. 30), instanța reține că aceasta nu poate ajuta la soluționarea cauzei, câtă vreme martorul a arătat că nu a văzut săvârșirea faptei. Raportat la faptul că din locul unde se afla agentul constatator la momentul la care a fost oprit martorul nu se vedea semaforul electric, instanța reține că acest lucru este irelevant, din plângerea contravențională formulată reieșind că echipajul de poliție nu se afla în același loc la momentul constatării faptei, ci în trafic, iar apoi l-a urmărit și oprit pe petent.
În drept, potrivit art. 100 alin. (3) lit. d) din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție (...) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, iar potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din același act normativconstituie contravenție nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin.(2), printre care se numără permisul de conducere și documentele de identitate.
În speță, procesul-verbal atacat constituie o probă de vinovăție în sarcina petentului, care răstoarnă prezumția de nevinovăție de care aceasta se bucură. Prin urmare, îi revenea petentului rolul de a propune probe care să îi dovedească nevinovăția, ceea ce nu a înțeles să facă, declarația martorului audiat în cauză fiind irelevantă câtă vreme acesta a arătat că nu era prezent în zonă la momentul săvârșirii faptei. În concluzie, din punctul de vedere al stării de fapt reținute, care corespunde adevărului, procesul-verbal este legal.
De asemenea, instanța reține că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.
Nu pot fi reținute susținerile petentului, potrivit cărora intimatul trebuia să prezinte probe suplimentare în prezenta cauză, câtă vreme procesul-verbal atacat, încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, reprezintă o probă suficientă pentru a dovedi vinovăția petentului. De asemenea, în speță nu există niciun indiciu care să ducă la ideea că agentul constatator ar fi avut un comportament abuziv.
Pentru aceste motive instanța urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. S., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal . nr._ din 16.01.2014, încheiat de intimat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 2 mai 2014.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./23 mai 2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9520/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 9727/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








