Anulare act. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 7422/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publica din data de 09.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre reclamanta R. I. impotriva paratilor C. R. I. si Biroul Executorului Judecatoresc S. D. M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezinta reclamanta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanta arata ca reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată, formulata in scris, cerere ce a si fost comunicata paratilor, insa acestia nu si-au exprimat pozitia cu privire la renuntare.
Instanta pune in discutie cererea de renuntare la judecata.
Reclamanta isi sustine cererea. Arata ca renunta la judecata actiunii.
Instanta reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de renuntare la judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 08.04.2014, sub nr._, reclamanta R. I. a solicitat instanței, in contradictoriu cu paratii C. R. I. si Biroul Executorului Judecatoresc S. D. M., anularea Incheierii din data de 18.03.2014, emisa de B. S. D. M. in dosarul executional nr. 72/03.03.2014, precum si a tuturor actelor emise de executorul judecatoresc in dosarul executional nr. 72/03.03.2014
În esență, în motivarea cererii, reclamanta a aratat ca nu corespund realitatii Contractul de inchiriere inregistrat la AFP Cluj-N. sub nr._ din data de 19.11.2013, incheiat cu parata C. R. si Contractul de inchiriere inregistrat la AFP Cluj-N. sub nr._ din data de 19.11.2013, incheiat cu numitul P. R. A., intrucat actul juridic real incheiat intre reclamanta si parata C. R. este contractul de locatie din data de 27.09.2013, inregistrat sub nr._ din data de 06.03.2014
În drept, au fost invocate prevederile art. 1266, art. 1289- art. 1294 din Codul Civil si art. 1005 si urm. din Codul de Procedura Civila.
În probațiune, actiunii i-au fost anexate inscrisuri si s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul paratei C. R., precum si a celei testimoniale.
La solicitarea instantei, cererea a fost legal timbrata.
Desi legal citati, paratii nu au depus intampinare la dosar in termen legal si nici nu s-au prezentat in fata instantei in vederea formularii unei pozitii procesuale.
Prin incheierea de sedinta din data de 16.09.2014, instanta a incuviintat probatoriul si a fixat termen de judecata in vederea administrarii probei cu inscrisuri si a celei cu interogatoriu. Insa, la data de 06.10.2014, reclamanta a înregistrat la dosarul cauzei, o cerere de renunțare la judecată, formulata in scris.
La termenul de judecata din data de 25.11.2014, instanța a dispus comunicarea renuntarii paratilor si, dupa efectuarea procedurii de comunicare, la termenul de judecata din data de 09.12.2014, retinand ca paratii nu si-au exprimat pozitia cu privire la cererea de renuntare la judecata, instanta a reținut cauza in pronuntare sub acest aspect.
Analizând cererea de renuntare la judecata, reține următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect anularea unui act, solicitand instantei sa constate caracterul fictiv al Contractului de inchiriere inregistrat la AFP Cluj-N. sub nr._ din data de 19.11.2013, incheiat cu parata C. R..
La data de 06.10.2014, reclamanta a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată, formulata in scris. Avand in vedere aceasta cerere de renuntare la judecata, inregistrata la dosarul cauzei ulterior primului termen de judecata fixat in cauza, prin incheierea de sedinta din data de 25.11.2014, instanța a dispus comunicarea cererii catre parati, cu solicitarea de a-si formula o pozitie procesuala si, fata de inactivitatea acestora, la termenul de judecata din data de 09.12.2014, s-a reținut cauza in pronuntare sub acest aspect.
În drept, potrivit art. 406 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, însă “Daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decat cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Daca paratul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda paratului un termen pana la care sa isi exprime pozitia fata de cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pana la termenul acordat se considera acord tacit la renuntare.”
Aplicând aceste considerente legale la speța dedusă judecății, instanța reține că cererea de renunțare la judecarea cauzei s-a facut de către reclamanta, prin cerere scrisa, ulterior primului termen de judecată, fiind corespunzătoare din punct de vedere legal pentru a putea fi considerată valabil făcută ca act de renunțare la judecată. Totodată, instanța arată că, față de momentul procesual la care s-a formulat cererea, au fost respectate normele de procedura cu privire la comunicarea actului paratilor, in scopul de a-si exprima pozitia fata de cererea de renuntare si, prin lipsa raspunsului acestora, instanta va aprecia ca exista un acord tacit la renuntare al celeilalte părți.
În consecință, conform art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea reclamantei judecata cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 din Codul de Procedură Civilă, ia act de renunțarea reclamantei R. I., cu domiciliul in localitatea Cluj-N., ., . la judecata cererii de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu paratii C. R. I., cu domiciliul in localitatea T., ., . si domiciliul procesual ales in localitatea Cluj-N., ., J. Cluj si Biroul Executorului Judecatoresc S. D. M., cu sediul in localitatea Cluj-N., Calea Dorobantilor, nr. 9, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2014.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./09.12.2014
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 1330/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








