Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5858/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5858/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 28811/211/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5858/2014

Ședința publică din data de 05.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: A. JOSZA

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul S.C. M&M O. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. A. V. SERVICE S.R.L. – prin lichidator judiciar SP H&B INSOLV S.P.R.L. și S.C. A. B. – Sucursala Cluj, având ca obiect rectificare C.F.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. C. R. și reprezentantul pârâtului de rând unu, dl. S. O. I., lipsă fiind pârâtul de rând doi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 15.05.2014, prin serviciul registratură, s-a depus din partea reclamantului adresă de înaintare documente prin care depune la dosarul cauzei extrasul de carte funciară pentru imobilul situat în Cluj-N., ., identificat cu nr. cadastral/nr. topografic_.

Instanța înmânează un exemplar de pe extrasul de carte funciară reprezentantului pârâtului de rând 1.

Întrebați fiind, reprezentanta reclamantului și reprezentantul pârâtului de rând 1 arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Reprezentanta reclamantului și reprezentantul pârâtului de rând 1 solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.Civ. a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte cereri de probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului de rând 1 solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată și nedovedită, deoarece atâta vreme cât titlul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească, nu poate fi radiată din Cartea Funciară și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 150 C.pr.Civ. și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea declinată la această instanță sub nr._ din data de 06.02.2012, reclamantul S.C. M&M O. S.R.L a chemat în judecată pe pârâții S.C. A. V. SERVICE S.R.L. – prin lichidator judiciar SP H&B INSOLV S.P.R.L. și S.C. A. B. – Sucursala Cluj, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună rectificarea înscrierilor din CF nr._ Cluj-N., sub nr. cad._, în sensul radierii întregii construcții de sub A+1, sub nr.cad._-C1 – „hală având regim de înălțime D+P, corp administrativ cu regim de înălțime 2D+P+E și vopsitorie auto cu regim de înălțime D, construite pe fundație de tip radier casetat sin B.A. pe pernă de balast compactat, planșeu casetat din B.A., stâlpi și grinzi” rămasă proprietatea reclamantului până la plata integrală a antreprizei conform art. 30 din contractul de execuție de lucrări nr.234/01.02.2008, respectiv radierea dreptului de proprietate al pârâtei înscris sub B+1, precum și radierea notării interdicției de înstrăinare și grevare câștigată în rang serial cu nr._/06.069.2007 în favoarea ., precum și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție „hală având regim de înălțime D+P, corp administrativ cu regim de înălțime 2D+P+E și vopsitorie auto cu regim de înălțime D, construite pe fundație de tip radier casetat sin B.A. pe pernă de balast compactat, planșeu casetat din B.A., stâlpi și grinzi” înscrisă sub A+1.1 sub nr. cad._ în favoarea reclamantului și instituirea unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 5524 mp din CF nr._ Cluj-N., sub nr. cad._ în favoarea reclamantului, până la plata integrală a prețului.

În fapt, reclamantul a arătat că împotriva pârâtei s-a deschis procedura insolvenței ce face obiectul dosarului_ al tribunalului Specializat Cluj. Între pârât și reclamant s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 234/01.02.2008, potrivit căruia imobilul construcție de sub sub nr.cad._-C1 – „hală având regim de înălțime D+P, corp administrativ cu regim de înălțime 2D+P+E și vopsitorie auto cu regim de înălțime D, construite pe fundație de tip radier casetat sin B.A. pe pernă de balast compactat, planșeu casetat din B.A., stâlpi și grinzi” rămâne în proprietatea sa până la data achitării integrale de către pârâtă a prețului. Având în vedere aceste aspecte, raportat la existența riscului ca aceasta să fie valorificată în mod nelegal în cadrul procedurii falimentului, se impune efectuarea rectificărilor solicitat în cartea funciară.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1295 Cod civil, art. 34-36 din Legea nr. 7/1996 coroborat cu art. 34 din Decretul Lege nr. 115/1938.

În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 11-23 - dos. Tribunalul Specializat Cluj).

Cererea a fost legal timbrată

Pârâtul S.C. A. V. SERVICE S.R.L. – prin lichidator judiciar SP H&B INSOLV S.P.R.L., legal citat a depus întâmpinare (f. 25-28 - dos. Tribunalul Specializat Cluj) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În probațiune, s-au depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 29-73 - dos. Tribunalul Specializat Cluj).

La termenul de judecată din data de 25.04.2013, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (2) C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 10.04.2014, instanța a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul tinde la rectificarea înscrierilor din CF nr._ Cluj-N., sub nr. cad._, în sensul radierii întregii construcții de sub A+1, sub nr.cad._-C1 – „hală având regim de înălțime D+P, corp administrativ cu regim de înălțime 2D+P+E și vopsitorie auto cu regim de înălțime D, construite pe fundație de tip radier casetat sin B.A. pe pernă de balast compactat, planșeu casetat din B.A., stâlpi și grinzi” rămasă proprietatea reclamantului până la plata integrală a antreprizei conform art. 30 din contractul de execuție de lucrări nr.234/01.02.2008, respectiv radierea dreptului de proprietate al pârâtei înscris sub B+1, precum și radierea notării interdicției de înstrăinare și grevare câștigată în rang serial cu nr._/06.069.2007 în favoarea ., precum și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție „hală având regim de înălțime D+P, corp administrativ cu regim de înălțime 2D+P+E și vopsitorie auto cu regim de înălțime D, construite pe fundație de tip radier casetat sin B.A. pe pernă de balast compactat, planșeu casetat din B.A., stâlpi și grinzi” înscrisă sub A+1.1 sub nr. cad._ în favoarea reclamantului și instituirea unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 5524 mp din CF nr._ Cluj-N., sub nr. cad._ în favoarea reclamantului, până la plata integrală a prețului.

În drept, potrivit art. 907 alin. (1) și (2) N.C.C. Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

Conform art. 908 alin. (1) N.C.C. Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.

Acțiunea în rectificare are caracterul unei acțiuni subsidiare, grefate pe o acțiune în fond, acțiune ce are ca obiect nulitatea sau anularea actului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate.

Rectificarea de carte funciară poate fi promovată doar în situațiile limitativ prevăzute de art. 908 alin. (1) N.C.C.

Astfel, atâta vreme cât titlul de proprietate al pârâtului, care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu se poate cere radierea dreptului de proprietate pe calea unei acțiuni în rectificare.

Analizând dispozițiile legale, prin raportare la situația de fapt, instanța reține că nu sunt incidente cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 908 alin. (1) N.C.C., prin urmare apreciază ca fiind neîntemeiat demersul judiciar al reclamantului, motiv pentru care va respinge acțiunea ca atare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. (1) C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul S.C. M&M O. S.R.L., cu sediul procesual ales la S.C.A. “T. și Asociații”, în Cluj-N., ., nr. 86, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. V. SERVICE S.R.L. – prin lichidator judiciar SP H&B INSOLV S.P.R.L., cu sediul în Cluj-N., .. 182 jud. Cluj și S.C. A. B. – Sucursala Cluj, cu sediul în Cluj-N., . jud. Cluj ca fiind neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj în termen de 15 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. A. Josza

Red./Dact./A.P./5 ex./08.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5858/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA