Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5661/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5661/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 5323/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5661/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 02 iunie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. – C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta S.C. D. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L., având ca și obiect pretenții – cerere cu valoare redusă.
Soluționarea cauzei are loc în camera de consiliu, cu citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. P. pentru reclamantă, curatorul special - avocat P. A. pentru pârâta S.C. A. I. S.R.L.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea curatorului special, un exemplar fiind înmânat reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada achitării onorariului cuvenit curatorului special .
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurilor de la dosar.
Reprezentanții părților declară că nu au cereri sau excepții prealabile de formulat oriprobe de administrat, și solicită cuvântul pe fond.
Nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 alin.1 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru. Solicită respingerea apărărilor pârâtei privitoare la penalități.
Curatorul special al pârâtei, avocat P. A. arată că își menține concluziile formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul admiterii în parte a cererii, în sensul respingerii capătului de cerere privitor la dobânzile contractuale între părți neexistând vreun contract care să stabilească dobânzi în cazul neachitării debitului în termen.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. D. I. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L. obligarea pârâtei la plata sumei de 1.465, 12 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013, precum și obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere aferente debitului restant în cuantum de 1% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată, solicitând totodată judecarea în lipsă.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a livrat către debitoare marfă, că emis pe numele acesteia facturile fiscale nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013, însă debitoarea nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată integrală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, 1350, 1539, 1719 din Noul Cod Civil, art. 1025 din Noul Cod de procedură civilă
În dovedire, s-a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru (f. 7).
Pârâta a fost citată prin publicitate, conform art. 167 din NCPC, fiind numit în cauză în calitate de curator special av. P. A. M..
La data de 26.05.2014 curatorul special a depus la dosar, în numele pârâtei, întâmpinare prin care a arătat nu a reușit să ia legătura cu societatea pârâtă și prin urmare nu cunoaște poziția debitoarei raportat la cererea formulată. A menționat că cererea poate fi soluționată potrivit disp. art. 1025 și urm. din C.p.c., facturile nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013 fiind semnate și ștampilate de către reprezentantul societății.
A mai arătat curatorul special că la dosar nu există un contract care să stabilească valoarea dobânzii în caz de neachitare la termen a debitului restant.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile litigante s-au stabilit raporturi comerciale în formă simplificată, în temeiul cărora reclamanta a livrat pârâtei produse – din gama comercializată, sens în care au fost emise la plată pe seama societății pârâte facturile fiscale nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013. Facturile fiscale au fost acceptate la plata prin semnătură și aplicarea ștampilei societății pârâte.
În drept, din punct de vedere al aplicării legii civile în timp, având în vedere dispozițiile legale ale art. 6 alin.1 și 2 din Noul cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr.505/15.07.2011, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, constatând că obiectul litigiului se referă la contracte de vânzare încheiate în anul 2013, instanța reține că acestea sunt supuse legii în vigoare la data încheierii lor, respectiv prevederilor noului cod civil.
Având în vedere, data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.
Potrivit art.1025 alin.1 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin.1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
Cu privire la capătul de cerere principal, instanța reține că art. 1030 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, republicată, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.
În speță, între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare în formă simplificată, conform facturi fiscale însușite expres la plată de către debitoarea pârâtă, prin care vânzătorul avea obligația de a transmite proprietatea asupra unui bun și de a-l preda, iar cealaltă parte, cumpărătorul se obliga să preia bunul și să plătească prețul acestuia. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile de vânzător, iar pârâta cumpărător deși a preluat bunurile, nu a plătit prețul acestora.
În acest sens, sunt incidente dispozițiile art. 1719 din Legea nr. 287/2009 republicată, cumpărătorul are următoarele obligații principale: a) să preia bunul vândut; b) să plătească prețul vânzării. Potrivit art. 1350 din același act normativ, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe - existența ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (obligația de plată a contravalorii a facturilor fiscale nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013 a fost însușită de către pârâtă, întrucât înscrisurile poartă semnătura acesteia), lichide - cuantumul ei este determinat prin facturile fiscale - și exigibile - fiind împlinit termenul de plată al facturilor fiscale la termenul stabilit în acestea - împotriva pârâtei, iar aceasta nu a făcut proba plății.
În materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, iar pârâta în speță nu a produs nicio probă din care să rezulte că acesta și-a respectat obligațiile contractuale. Astfel, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea produselor furnizate de reclamantă, obligație asumată valabil, prin contractul perfectat cu reclamanta, însușirea facturilor fiscale aferente mărfii livrate echivalând cu manifestarea voinței pârâtei în sens de angajament juridic, potrivit art. 1270 C. civil (contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante).
În temeiul art. 1516 alin.1 creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în temeiul art. 1516 al. 2 C. civil, „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege, pentru realizarea dreptului său”.
Potrivit art. 1535 alin.1 C. civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul al daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.”
Față de considerentele expuse anterior, rezultă că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.465, 12 lei este întemeiată, fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată dintr-un contract încheiat în mod valabil de către părți.
Însă, în ceea ce privește plata penalităților de 1 % pe zi de întârziere, instanța arată că potrivit art. 1535 alin.1 C. civil, în cazul în care obligația constă în plata unei sume de bani, debitorul este obligat la plata de daune moratorii în cuantumul stabilit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege. În speță, instanța constată că părțile nu au stabilit prin contract o clauză penală, potrivit căreia, în cazul depășirii termenelor de plată convenite, penalizările sunt de 1% pe zi de întârziere, cererea reclamantei nefiind întemeiată și cu privire la acest capăt de cerere.
Cu privire la penalitățile solicitate de creditoare, este de reținut că determinarea cuantumului penalităților s-a realizat potrivit mențiunilor din cuprinsul facturilor emise de creditoarea reclamantă. Având în vedere că mențiunile privind plata de penalități din cuprinsul facturii fiscale exprimă voința unei singure părți, respectiv a creditoarei și, ca atare, nu constituie clauză penală în sensul art. 1538 corob. cu art. 1535 C.civ. și nu pot suplini lipsa unei asemenea clauze penale din contract, iar acceptarea unei facturi de către persoana în drept reprezintă acceptarea plății sumei facturate, ca urmare a preluării mărfii, iar nu acceptarea unor clauze care modifică contractul, instanța constată că, în speță, reclamanta nu a făcut dovada unei convenții a părților cu privire la perceperea de penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere.
Prin urmare, instanța constată că pretențiile reclamantei privind plata de penalități sunt lipsite de temei.
În lumina considerentelor ce preced și reținând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei, precum și răspunderea contractuală a pârâtei, instanța apreciază că demersul procesual promovat de reclamantă este parțial justificat, astfel că, în temeiul art. 1270 C.civ., art.1025 alin.1 C.pr.civ, 1030 alin.2 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata către creditoare a sumei de 1.465, 12 lei, cu titlu de contravaloare a prestației reclamantei, reprezentând debit restant potrivit facturi fiscale.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform înscrisurilor justificative existente la dosarul cauzei (f. 7).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulata de reclamanta S.C. D. I. S.R.L. cu sediul în Cluj-N., .-9, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S.C. A. I. S.R.L., cu ultimul sediu cunoscut în Cluj-N., .. 11, jud. Cluj, citată și prin publicitate și reprezentată prin curator special av. P. A. M. și în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1.465, 12 lei cu titlu de debit principal restant, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr._/22.10.2013,_/25.10.2013 și_/06.11.2013.
Respinge, ca nefondat, capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din data de 02.06.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red.Dact/MCF/4 ex/04.06.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
