Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5099/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5099/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 4797/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5099/CC/2014

Ședința camerei de consiliu din 16.05.2014

Instanța constituită din :

JUDECĂTOR: R. D.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol este soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta S.C. R. S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Instanta constata ca la prezentul dosar s-a trimis pe calea adminstrativa, in temeiul art.96 ind. 2 din Regulamentul de ordione interioara a instantelor dosarul cu nr._, avand acelasi obiect, cauza si parti.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

JUDECĂTORIA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 05.03.2014 sub numărul de mai sus, reclamanta . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . în temeiul dispozițiilor art.1025 si următoarele C.proc.civ., privind procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei 1519,5 lei reprezentând debit principal, precum si la plata penalităților de întârziere de 0,2 % pe zi de la data scadenței facturii si până la achitarea integrală a debitului. Solicită de asemenea și cheltuieli de judecată constând în plata taxei de timbru, în cuantum de 230 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 13.12.2012 cu debitoarea contractul de vânzare-cumpărare comercială, în baza căruia cele două societăți au desfășurat relații comerciale.

Reclamanta susține că pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor:

  1. . nr. 9061 din 26.02.2013, în cuantum de 731,05 lei
  2. . nr. 8784 din 26.01.2013 în cuantum de 788,45,

În drept s-au invocat dispozițiile art.1025 si urm. C.pr.civ.

Cererea a fost timbrată cu 230 lei taxă judiciară de timbru.

În probațiune au fost depuse înscrisuri: contract precum și copii ale facturilor emise și rămase neachitate.

Conform procedurii prevăzută la art. 1029 pct. 3 C.pr.civ., la data de 03.04.2014, instanța a comunicat pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere, și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, cu solicitarea ca, în termen de 30 de zile de la primirea actelor, pârâta să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească.

Pârâta nu a răspuns solicitării instanței în termenul legal, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1030 pct. 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să se pronunțe cu privire la cererea principală în raport cu actele depuse la dosar.

În cauză au fost încuviințate și administrate, la cererea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei menționate mai sus.

Analizând cererea cu care a fost sesizată pe baza înscrisurilor depuse, instanța a reținut următoarele:

Între reclamanta și pârâtă s-a încheiat la data de 13.12.2012 contractul cadru de vânzare cumpărare(f.12-14) a cărui obiect constă în vânzarea către pârâtă a mărfurilor din oferta de produse a societății reclamante.

Potrivit art. 16 din Contract, plata facturilor se va face în termen de 30 de zile,calculate de la data emiterii facturii iar neplata la scadența a sumelor facturate atrage aplicarea de penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, potrivit art. 18 din acelasi Contract.

Contractul a fost asumat prin semnătură de către reprezentanții celor două părți contractante.

Instanța constată că facturile depuse la dosarul cauzei au fost emise, așa cum prevăd dispozițiile contractuale, acestea fiind asumate prin semnătură și stampila de către societatea pârâtă.

În drept, potrivit art.1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.46 din Codul comercial, în vigoare la data perfectării relațiilor contractuale dintre părți, obligațiile comerciale se probează, printre altele si cu facturile acceptate de debitor.

Analizând condițiile răspunderii civile contractuale instanța a concluzionat că, în speță, creanța pretinsă constând în contravaloarea produselor livrate pârâtei îndeplineste condițiile art. 662 din codul de procedură civilă este certă, existența ei rezultând din contractul de prestări servicii încheiat între părți si din facturile fiscale emise de reclamantă; este exigibilă la termenul de plată înscris în cuprinsul fiecărei facturi în parte, respectiv 30 de zile de la emiterea fiecărei facturi în parte; este lichidă constând în plata unei sume de bani determinate..

În ceea ce priveste pretențiile reclamantei privind acordarea penalităților de întârziere, instanța apreciază că si acestea sunt fondate.

Instanța reține că, penalitățile de întârziere prevăzute în contract la art. 18 au natura unei clauze penale raportat la prevederile art. 1535, 1538 din C.civ., clauză penală pe care pârâta si-a însușit-o prin contract astfel fiind întrunită condiția acordului de voință al părților și în ceea ce privește acest aspect.

Clauza penală în această cauză are menirea să acopere prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată iar penalitățile sunt în cuantum procentual de 0,2% pe zi de întârziere din valoarea facturii neachitate, acestea putând fi cumulate cu executarea în natură a obligației principale.

Ca atare, față de cele reținute în fapt și în temeiul art. 1270 din C.civ. coroborat cu art. 1025-1032 NCPC instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata sumei de 1519,5 lei:

  1. . nr. 9061 din 26.02.2013, în cuantum de 731,05 lei
  2. . nr. 8784 din 26.01.2013 în cuantum de 788,45,

precum si penalități de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitului principal începând cu începând cu a 30-a zi de la momentul emiterii facturii până la plata efectiva a debitului principal.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei în temeiul art.453 C.pr.civ o va obliga, la plata sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Instanța constată că reclamanta a achitat cu titlu de taxa de timbru o suma de 230 de lei, iar în speța taxa datorată calculată raportat la art.6 din OUG 80/2013 în coroborare cu art. 1025 din Codul de procedură civilă este de 50 lei. Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata sumei de 180 lei, reprezentând diferența între taxa datorată și cea achitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Admite în parte actiunea reclamantei . SRL cu sediul în ., jud. Bacau,CUI R. în contradictoriu cu ., cu sediul în Cluj N. .. 23, Jud. Cluj, Cod fiscal RO_, J_ și

Obliga pârâta la plata sumei de 1519,5 lei cu titlu de debit neachitat.

Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la momentul emiterii facturii până la plata efectiva a debitului principal.

Obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge ca neîntemeiat petitul privind obligarea pârâtei la suma de 180 lei, reprezentând diferentă, între taxa datorată și cea achitată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la momentul comunicării hotârârii. Cererea privind calea de atac se va depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în sedința publică din 16.05.2014.

Jud. R. D. Gref. M.-L. M.

Red/Teh. RD/2 ex. 19.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5099/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA