Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1742/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1742/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 28279/211/2013
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.1742
Ședința camerei de consiliu din 21.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. M. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele I. L. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ și I. L., având ca obiect pretenții - cerere de valoare redusă.
Soluționarea cererii are loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 și art.1029 alin.9 N.C.P.C. și apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă (prin cererea introductivă) este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Totodată, constatând cauza ca fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /02.12.2013 reclamanta S.C. M. D. S.R.L. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor I. L. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ și I. L. la plata sumei de 1197,90 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor electronice prestate conform facturilor fiscale anexate cererii, în temeiul contractului de furnizare produse și servicii - V6 înregistrat sub nr.1928/09.07.2013, precum și la plata unor penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate începând cu data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale în litigiu și până la data achitării integrale a debitului datorat; totodată, a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că în baza contractului mai sus menționat i-a vândut pârâtei I. L. Întreprindere Individuală o . cartele valorice electronice de reîncărcare generate de sistemul informatic Brodos, punându-i la dispoziție, totodată, și terminale de încărcare electronică de tip EFT-POS, conform obligațiilor asumate prin contract; în acest sens, au fost emise mai multe facturi fiscale din a căror contravaloare totală pârâta a achitat până în prezent doar suma de 98,59 lei, rămânând astfel restant un debit în valoare de 1197,90 lei; totodată, reclamanta a mai arătat că la această sumă se adaugă și penalitățile de întârziere, în procent de 0,5% pe zi, calculate începând cu data scadenței și până la data achitării integrale a debitului datorat; în ceea ce o privește pe pârâta I. L., reclamanta a arătat că aceasta, având funcția de asociat al pârâtei I. L. Întreprindere Individuală, s-a angajat, în calitate de fidejusor, să garanteze executarea obligațiilor contractuale asumate de către debitoare, prin efectuarea plăților restante înregistrate de către aceasta din urmă.
În drept, au fost invocate disp. art.1025 și urm. N.C.P.C.
Prin formularul de răspuns depus la data de 11.02.2014 pârâta I. L. Întreprindere Individuală a arătat că acceptă pretențiile formulate de către reclamantă împotriva sa.
În ceea ce o privește pe pârâta I. L., deși legal citată, aceasta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârâta I. L. Întreprindere Individuală, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare produse și servicii - V6 înregistrat sub nr.1928/09.07.2013 (filele 24 - 31), având ca obiect furnizarea de cartele valorice electronice de reîncărcare generate de sistemul informatic Brodos, prin punerea la dispoziția distribuitorului de terminale EFT-POS; potrivit art.IV din contractul în discuție, pârâta s-a obligat să achite tariful acestor produse la data scadentă stabilită în cuprinsul facturilor fiscale ce urmau a fi emise în acest sens, iar în cazul depășirii termenelor de plată convenite, să suporte penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, valoarea totală a acestora putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt percepute (pct.4.7.); totodată, s-a stipulat că facturile fiscale eliberate pe baza tranzacțiilor înregistrate în sistemul informatic sunt considerate însușite și acceptate de către beneficiar, având în vedere că ele se eliberează în baza citirilor tranzacțiilor care sunt însușite și acceptate de beneficiar prin semnarea contractului (pct.4.12.).
În ceea ce o privește pe pârâta I. L., instanța reține că aceasta, având funcția de asociat al beneficiarei a garantat personal executarea tuturor obligațiilor ce-i incumbau debitoarei principale, obligându-se în acest sens, în calitate de fidejusor, în chiar cuprinsul contractului de furnizare produse și servicii în litigiu, iar din analizarea convenției de fidejusiune în discuție (inserată la art.VII din contract) reiese că prin angajamentul asumat fidejusorul a consimțit la răspunderea solidară cu debitoarea-beneficiară pentru prejudiciul cauzat reclamantei, renunțând expres la beneficiul de discuțiune reglementat în mod facultativ în favoarea sa de disp. art.2294 alin.1 N.C.C.
Potrivit facturilor fiscale depuse la dosar, reclamanta i-a furnizat pârâtei I. L. Întreprindere Individuală, în perioada august - septembrie 2013, servicii de reîncărcare electronică de tipul celor asumate prin contractul mai sus menționat, în valoare totală de 1296,49 lei; facturile fiscale în discuție au devenit scadente la datele menționate expres în cuprinsul lor, toate anterioare introducerii cererii de chemare în judecată.
De asemenea, din cuprinsul motivării în fapt a cererii introductive instanța mai reține că pârâta a efectuat o plată parțială, în cuantum de 98,59 lei, din contravaloarea uneia dintre facturile fiscale în litigiu, rămânând astfel neachitată suma de 1197,90 lei.
Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații - iar debitoarea principală în speță nu a făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevăd disp. art.10 alin.1 N.C.P.C. - instanța constată că aceasta, deși a beneficiat de serviciile furnizate de reclamantă în perioada mai sus menționată, până în prezent nu a achitat integral contravaloarea acestora.
Față de considerentele mai sus expuse și de disp. art.1270 N.C.C. (potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante) instanța apreciază că pretențiile reclamantei referitoare la suma de 1197,90 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate de către pârâte sunt în mod evident întemeiate.
De asemenea, instanța consideră ca fiind întemeiată și pretenția accesorie constând în acordarea penalităților contractuale aferente debitului principal, având în vedere clauza penală inserată în cuprinsul art.4 pct.4.7. din contractul încheiat între părți, motiv pentru care urmează să admită cererea dedusă judecății și sub acest aspect.
Având în vedere și disp. art.453 alin.1 N.C.P.C., precum și taxa judiciară de timbru achitată de către reclamantă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. M. D. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele I. L. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în com. J., . nr.113, jud. Cluj și I. L., cu domiciliul în com. J., . nr.113, jud. Cluj.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamantă a sumei de 1197,90 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor electronice prestate conform facturilor fiscale anexate cererii, în temeiul contractului de furnizare produse și servicii - V6 înregistrat sub nr.1928/09.07.2013, precum și la plata unor penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate începând cu data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale în litigiu și până la data achitării integrale a debitului datorat.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1240/2014. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 354/2014. Judecătoria... → |
|---|








