Plângere contravenţională. Sentința nr. 1230/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1230/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 25035/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1230/2014
Ședința publica din data de 10 februarie 2014
Instanța compusa din:
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petentul P. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezintă petentul identificat de catre instanta cu CNP_, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Petentul arată că susține plângerea contravențională astfel cum a fost formulată. Arata ca se afla pe . proprietate personala si la intersecție exista amplasat un indicator „obligatoriu la stânga”. S-a asigurat si a virat dreapta, iar dupa circa 400-500 metri a fost oprit de politie. Sustine ca poate prezenta un martor care a vazut cand politia a pornit girofarele. In procesul verbal, agentul constatator a scris ca a trecut pe rosu si i-a ridicat permisul, insa, in realitate, trebuia sa-i aplice o amenda intrucat nu a trecut pe rosu la stanga ci pe galben la dreapta, dar s-a asigurat inainte de a face manevra.
Instanta pune in vedere petentului ca proba testimoniala este tardiva raportat la faptul ca prin rezolutia din data de 13.11.2013, care i-a fost comunicata la data de 14.11.2014, i s-a pus in vederea sa indice martorii pe care intelege sa-i propuna, insa nu s-a conformat acestei dispozitii.
Petentul arata ca a vrut sa isi angajeze un avocat si precizeaza ca a semnat procesul verbal de contraventie numai de primire, nefiind de acord sa i se retina permisul.
Intrebat fiind de catre instanta cu privire la teza probatorie si daca martorul a vazut pe ce culoare a semaforului a trecut cu autoturismul, petentul arata ca martorul poate dovedi faptul ca a virat la dreapta si nu la stanga, insa nu a vazut pe ce culoare a trecut la semafor, motiv pentru care renunta la aceasta proba. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
În temeiul art. 258 alin.1 C. proc. civilă încuviințează pentru părți probele cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 C. proc. civilă și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul pe fond, petentul solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulata si anularea procesului verbal de contraventie, fără cheltuieli de judecată. Sustine ca a primit o hartie de la P. prin care i se cerea sa isi retraga plangerea.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin.1/C. proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. de mai sus, petentul P. I., in contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . nr._/24.10.2013 incheiat de intimat si anularea amenzii de 160 lei ce i-a fost aplicata, cu motivarea ca agentul constatator a retinut in mod eronat faptul ca a circulat pe culoarea rosu a semaforului electric (f. 1, 11).
Plangerea nu a fost motivata in drept.
Prin intampinarea formulata in cauza, intimatul a solicitat respingerea plangerii ca fiind nefondata, aratand in esenta ca procesul verbal contestat a fost incheiat cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 si face dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, deoarece fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata de agentul constatator prin propriile simturi (f. 16).
A mai aratat intimatul ca potrivit jurisprudentei CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de catre Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care Statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, paragraf 28, hotararea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotararea din 22 iulie 2002).
Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloace de probe si sa invoce orice argument pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit deautoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 194 lit. e), art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. 3 si 315 alin. 1/NCPC, OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002 si art. 12 din L. nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.
La termenul de judecata din data de 10.02.2014, petentul si-a precizat plangerea sub aspectul motivelor invocate, sustinand ca starea de fapt expusa de agentul constatator nu corespunde realitatii, deoarece la intersectia mentionata in procesul verbal a virat la dreapta, pe culoarea galben a semaforului electric si nu la stanga, pe culoarea rosu, cum a retinut agentul constatator.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/24.10.2013 incheiat de intimat s-a aplicat petentului o amenda in cuantum de 320 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute si sanctionate de art. 100 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002, respectiv pentru faptul ca la data de 24.10.2013, orele 18:00, a condus auto marca Ford cu nr. CJ-_ pe .-N., iar la intersectia cu . circulat pe culoarea rosu a semaforului electric.
Plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal sus-mentionat a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind scutita de la plata taxei de timbru conform art. 36 din acelasi act normativ.
Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta a fost incheiat si comunicat cu respectarea termenelor prevazute de art. 13 si art. 14 din OG nr. 2/2001 si cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar petentul nu a invocat existenta vreunui motiv de nulitate relativa a procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziilor nr. 183/2003, nr. 197/2003 si nr. 259/2003 ale Curtii Constitutionale), retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei care a fost incheiat ca urmare a constatarii faptei de catre agentul constatator, prin propriile simturi, se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 249/NCPC, cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.
In speta, petentul a sustinut ca starea de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde realitatii, deoarece la intersectia mentionata in procesul verbal a virat la dreapta, pe culoarea galben a semaforului electric si nu la stanga, pe culoarea rosu, cum a retinut agentul constatator, insa aceste sustineri au ramas simple afirmatii, nefiind dovedite prin vreun mijloc de proba.
Asa fiind, instanta retine ca, atata vreme cat fapta retinuta in sarcina petentului prin procesul verbal contestat a fost constatata prin propriile simturi de catre agentul constatator, in calitatea sa de functionar public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, acest proces verbal constituie, prin el insusi, un mijloc de proba, iar utilizarea sa nu echivaleaza cu aplicarea unei prezumtii de vinovatie in sarcina petentului, ci are semnificatia unei probe ca oricare alta, administrata ca atare si care poate fi combatuta de petent, fara a fi astfel incalcate disp. art. 6 paragraf 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Cum in speta petentul nu a putut combate cu probe savarsirea faptei contraventionale contestate, instanta retine ca petentul nu a dovedit existenta unei alte stari de fapt decat cea retinuta in sarcina sa.
F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciaza ca plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal contestat este nefondata si in consecinta va dispune respingerea acesteia, mentinand procesul verbal ca fiind legal si temeinic incheiat.
In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca fiind nefondata plangerea formulata de petentul P. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/24.10.2013 incheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Ia act de faptul ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 10.02.2014.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3606/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








