Plângere contravenţională. Sentința nr. 1837/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1837/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 27185/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1837/2014
Ședința publică din data de 25.02.2014
Instanța compusa din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul M. V. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, la data de 06.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Fiind primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate instanța, verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin.1 C. proc. civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, față de prevederile art. 94 pct. 4, art. 107 raportat la art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001.
Petentul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 N.C.pr.civ raportat la art. 255 N.C.pr.civ. va încuviința proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.
Nemaifiind alte cererii în probațiune, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă, acordă cuvântul pe fond.
Petentul personal solicită anularea procesului verbal de contravenție. În ce privește legalitatea procesului verbal, sub aspectul nulității arată că în procesul de cântărire nu există indicată ., nu există certificat metrologic și contestată cantitatea confiscată, aceasta nu corespunde cu realitatea. Precizează că la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție nu exista o sursă de iluminat. Recunoaște că a vândut porumb fără a avea autorizație. Solicită restituirea certificatului de producător și marfa confiscată.
În temeiul art. 394 alin.1 C. proc. civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătorie Cluj-N. la data de 20.11.2013, sub numărul de mai sus, formulată de petentul M. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 06.11.2013 prin care i s-a aplicat o amendă contravențională în valoare de 1000 lei, precum și sancțiunea complementară a confiscării cantității de 6996 kg porumb boabe, respectiv i s-a reținut certificatul de producător.
În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că în data de 06.11.2013, în jurul orei 13:40 se afla parcat pe domeniul public cu autoutilitara_, proprietate personală, în localitatea Someșul R., . 10 tone (250 saci), de porumb boabe, din producție proprie. În timp ce vindea unui cetățean 500 kg de porumb, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care i-a solicitat actele la control. În urma controlului s-a constatat că nu deține autorizație de la primărie, intrând astfel sub incidența Legii nr.12/1990, art. 1 lit. b și art. 4 pct.1, fiind sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1000 lei, s-a confiscat și cantitatea de 6996 kg ( 188 saci de porumb boabe). De asemenea i s-a reținut certificatul de producător.
A arătat că recunoaște că a încălcat prevederile Legii nr.12/1990, dar a arătat că se afla pentru prima dată cu cereale de vânzare și nu știa că trebuie aprobare de la primărie pentru a vinde pe domeniul public.
În continuare a arătat că sancțiunea care i s-a aplicat este nelegală și netemeinică, deoarece la încheierea procesului-verbal au fost nerespectate prevederile art. 16 pct.1și art. 17 prin faptul că s-a consemnat greșit data încheierii procesului-verbal în loc de 06.11.2013 apare data de 06.12.2013; în descrierea faptei, apare data de 01.11.2013 în loc de 06.12.2013; la rubrica avertisment/amendă este barat peste rubrică; lipsa mențiunilor privind calitatea și instituția din care face parte agentul constatator.
În drept plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 8 din Legea nr.61/1990.
În probațiune s-a depus în copie: CI petent (f.5), proces-verbal de cântărire (f.6), certificat de producător (f.7), titlu de proprietate (f.8-10), proces-verbal de contravenție (f.11).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind achitată taxa de timbru de 20 de lei.
Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus întâmpinare (f.21) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.
La întâmpinare intimatul a anexat și raportul întocmit de către agentul constatator M. R. (f.21), raportul agentului constatator Butuză R. (f.23-24), raportul agentului D. F. (f.25-27), proces-verbal de contravenție (f.28), proces-verbal de custodie (f.29), proces-verbal de cântărire (f.30), certificat de producător (f.31), acte de cercetare privind valabilitatea certificatului de producător al petentului ( f.33-56).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse de către părți.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ din data de 06.11.2013 petentul M. V. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa în ziua de 06.11.2013, ora 14:30, în loc. Someșul R., . depistat în timp ce comercializa porumb pe trotuarul DJ 107N, în vecinătatea locuinței nr.194 fără a deține autorizație de la Primăria G., pentru comercializarea produselor agricole în acel loc, faptă prevăzută de art. 1 lit.b din legea nr.12/1990 și sancționată de art. 2 lit. c din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 4 din Lege nr.12/1990 a fost reținută în vedere confiscării cantitatea de 188 saci de porumb boabe (f.28).
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a menționat că organele de control i-au reținut certificatul de producător nr. 359/29.10.2013 (f.28).
În drept, conform art.1 lit. b din Legea 12/1990, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau după caz penală, față de cei ce le-au săvârșit,vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi, faptă sancționată de art.2 alin.1 cu amendă de la 500 la 5000 lei, în cazul persoanelor fizice.
În speță, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 06.11.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește apărarea petentului în sensul că procesul-verbal este nul, deoarece s-a consemnat în mod greșit la data încheierii procesului-verbal s-a trecut 06.12.2013 în loc de 06.11.2013, instanța arată că susținerea petentului nu este confirmată de actele de la dosar. Astfel, potrivit copiei de pe procesul-verbal depus de către intimat, data de 06.11.2013 este corect trecută atât la rubrica „data întocmirii procesului-verbal” cât și la „descrierea faptei” (f.28). Nici critica potrivit căreia, agentul constatator nu a consemnat instituția de care aparține nu este întemeiată, în cuprinsul procesului verbal fiind consemnat faptul că agentul aparține de IPJ Cluj – SIF ( Serviciul Investigare a Fraudelor ). Mai mul, acesta este unul din elementele pe care trebuie să le conțină procesul-verbal prevăzute de art.16 din OG nr.2/2001, sub sancțiunea anulării lui, condiționat de existența unei vătămări, vătămare care nu a fost dovedită.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța arată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că petentul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, motivând doar că nu a avut cunoștință despre necesitatea deținerii unei autorizații de vânzare, fiind prima dată când a comercializat produse agricole. Or, necunoașterea legii nu este o cauză de exoneratoare de răspundere.
În ceea ce privește confiscarea cantității de porumb avută asupra sa, instanța constată că această măsură a fost luată potrivit art. 4 din legea nr. 12/1990, care prevede că bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.
Instanța constată că petentul s-a aflat în eroare când a susținut în fața instanței că produsele agricole i-au fost confiscate deoarece nu avea acte de proveniență. Faptul că așa i-ar fi declarat agentul constatator nu schimbă cu nimic legalitatea confiscării cantității de porumb găsită asupra sa, față de prevederea legală mai sus arătată și față de existența faptei reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește solicitarea petentului de a i se înapoia Certificatul de producător emis de către ., instanța constată că această măsură a confiscării nu a fost dispusă prin procesul-verbal atacat, motiv pentru care nici nu poate fi solicitată pe această cale. Conform înscrisurilor depuse la dosar, intimatul a efectuat cercetări cu privire la veridicitatea acestui certificat de producător în dosarul IPJ Cluj nr._/MF din 07.11.2013, care nu face obiectul acestui dosar ( f.31-58).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul M. V., în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, va menține procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 06.11.2013, de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. V., domiciliat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj.
Menține procesul-verbal . nr._ încheiat la 06.11.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Cluj.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
I. GAGAMIHAELA M.
Red.Dact/I.G./2 ex/01.03.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 862/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3264/2014.... → |
|---|








