Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1345/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1345/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 22834/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA nr. 1345/2014

Ședința publica din data de 12.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. R.

GREFIER: B. G.

Ministerul Public reprezentant prin PROCUROR L. M.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. DE P. JUDETEAN CLUJ și pe intimat L. M. V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta, conform prevederilor 131 alin. (1) C.p.c., retine ca este competenta general, material si teritorial sa solutioneze prezenta actiune avand in vedere inscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 237 C.p.c. declara deschisa cercetarea judecatoreasca, si avand in vedere ca nu sunt excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, in baza art.258, art. 265 C.p.c încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii.

Instanța în temeiul art. 394 Cod.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN CLUJ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul L. M. V., înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor anexat cererii de chemare in judecata . nr._ intimatul a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă totala de 120 lei.

Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii, iar din adresa Primăriei Unirea rezultă imposibilitatea executării silite întrucât debitorul este insolvabil, solicită instanței admiterea cererii și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a muncii în folosul comunității.

În drept: art, 9 alin. 3, art. 39 ind. 1 din OG 2/2001, art. 411 C.pr.civ.

În probațiune, petentul a solicitat proba cu inscrisuri (f. 3-22).

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor anexat cererii de chemare in judecata . nr._ intimatul a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă totala de 120 lei.

Procesul verbal a devenit titlu executoriu prin neexercitarea cailor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din OG 2/2001.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii rezultă că intimatul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile.

În drept, instanța retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității. Conform deciziei în interesul legii nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii. În conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. 55/2002, „Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, păstrarea curățeniei si igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii si bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor si al altor așezăminte social-culturale” iar la art.3 se prevede că „ (1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de munca ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore si 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.”

Având în vedere aspectele menționate, instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea muncii în folosul comunității și prin urmare va admite cererea și va transforma amenda de 120 lei în muncă în folosul comunității într-un cuantum de 50 ore, în temeiul art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001.

Conform art. 17 alin. 2 din OG nr. 2/2001 în executarea mandatului primarului localitatii de domiciliu sau resedinta a intimatului îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată de intimat, condițiile in care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre masurile luate unitatea la care se va presta activitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul L. M. V., CNP_, domiciliat în Unirea, ., jud. A. și în consecință,

În baza art. 9 din O.G. nr. 2/2001 dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei, aplicata prin procesul verbal . nr._, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore în următoarele servicii: întreținerea drumurilor, întreținerea parcurilor și zonelor verzi, păstrarea curățeniei și igienizarea localității, în conformitate cu programul și în condițiile stabilite de Primăria Unirea, jud. A.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. RAULBUTA G.

Red/dact/FCR/4ex/20.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1345/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA