Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 18269/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECȚIA CIVILA

DOSAR NR_

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

ședința publică din 06 Octombrie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: C. M. C.

GREFIER: P. R.-I.

S-a luat in examinare acțiunea civila formulata de petentul R. O. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravețională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, legitimat prin C.I., având CNP_, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petentul solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat.

Instanța respinge ca neîntemeiată cerere de amânare, reținând că, în sensul art. 222 alin .1 C.pr.civ. datorită faptului că cererea a fost înregistrată la data de 19 august 2014, iar până la acest termen petentul putea să-și angajeze apărător.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N..

Petentul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.

I N S T A N T A

Deliberând, retine ca prin plângerea formulata de petentul R. O. M. si înregistrata la data de 01.03.2013 se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.08.2014 de către IPJ Cluj.

In motivarea plângerii, petentul susține ca nu considera ca avea viteza menționata.

La prima zi de înfățișare, instanța a pus in discuție excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. din următoarele considerente.

Astfel, potrivit art. 32 alin .2 din OG .2/2001 coroborat cu art. 118 alin .1 din OUG nr. 195/2002 instanța competenta a soluționa plângerea formulata împotriva procesului verbal de constatare a contravenției este instanța de la locul săvârșirii faptei.

Având in vedere ca in procesul verbal de constatare a contravenției se menționează ca fapta contravenționala s-a săvârșit în loc. Bonțida, localitate care se afla in raza de competenta a Judecătoriei G., va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., urmând a-si declina competenta in favoarea Judecătoriei G..

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

Admite excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Cluj-N..

Declina în favoarea Judecătoriei G. plângerea contravenționala formulata de petentul R. O. M., dom. în Poienile de sub M., ., ., în contradictoriu cu I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 05.08.2014.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publica din 6 octombrie 2014.

JUDECĂTOR, GREFIER

C. M. C. R. I. P.

Red. C.M.C./C.M.C., 3ex, 2014-10-08

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA