Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8488/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 8488/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-08-2014 în dosarul nr. 17258/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 8488/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 14.08.2014

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: A. L.

GREFIER: F. E. Z.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către petentul B. E. J. C. M. R., având ca obiect încuviințare executare silită.

Cererea se soluționează fără citarea părților.

În temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., instanța procedează la verificarea competenței sale.

În baza art. 650 alin. (1) teza I coroborat cu art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Cererea este legal timbrată, fiind achitatǎ taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei (f. 3).

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

P. cererea înregistratǎ pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2014 sub nr._, petentul B. E. J. C. M. R., cu sediul în Cluj N., .. 3, ., jud. Cluj, C. F. RO_, a solicitat încuviințarea executǎrii silite în baza titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._ emis la data de 26.05.2014 și scadent la data de 25.07.2014.

În motivarea cererii, s-a arǎtat cǎ se urmărește îndeplinirea, pe cale de executare silită, a obligației stabilite în sarcina debitoarei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII N. S.A., C.I.F. RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul în Cluj-N., . Mai, nr. 1-2, jud. Cluj, la solicitarea creditoarei S.C. GD B. S.R.L., cu sediul în Mun. Sibiu, .. 120, cam. 103, jud. Sibiu, înregistrată la ORC sub nr. J/32/658/19.07.2012, CUI_, cont bancar RO70BFER_RO02 deschis la BC Feroviară Sucursala Sibiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 665 din C. proc. civ.

Au fost anexate cererii formulate urmǎtoarele înscrisuri: cererea de executare silitǎ formulatǎ de cǎtre creditoare ( f. 4), titlul executoriu ( f. 5 ) și încheierea executorului judecǎtoresc ( f. 2).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmǎtoarele:

Astfel cum dispune art. 622 alin. (2) din C. proc. civ., în mǎsura în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația stabilitǎ în sarcina sa prin titlul executoriu, aceasta urmeazǎ a se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, în baza art. 665 alin. (1) din C. proc. civ. executorul judecǎtoresc urmând a solicita instanței de executare sǎ dispunǎ încuviințarea executǎrii silite. În acest context, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 665 alin. (5) din C. proc. civ., ce reglementeazǎ în mod limitativ situațiile de excepție care justificǎ respingerea cererii de încuviințare a executǎrii silite.

În raport de prevederile legale anterior redate, instanța observǎ cǎ sunt întrunite toate condițiile pentru admiterea cererii de fațǎ, în cauzǎ neputând fi reținute împrejurǎri care sǎ constituie impedimente la încuviințarea executării silite. Totodată, instanța reține că înscrisul în temeiul căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite, respectiv Biletul la Ordin . nr._ emis la data de 26.05.2014 și scadent la data de 25.07.2014, constatǎ o creanțǎ certǎ, lichidǎ și exigibilǎ în sensul art. 662 din C. proc. civ. și constituie titlu executoriu în baza art. 632 alin. (2) coroborat cu art. 638 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. raportat la art. 640 din C. proc. civ.

În consecințǎ, fațǎ de cele astfel evidențiate, în baza art. 632 alin. (1) coroborat cu art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., instanța urmeazǎ a încuviința executarea silitǎ împotriva debitoarei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII N. S.A., C.I.F. RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul în Cluj-N., . Mai, nr. 1-2, jud. Cluj, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._ emis la data de 26.05.2014 pentru suma de 104.663,89 lei, scadent la data de 25.07.2014 și refuzat la plată pentru suma de 104.663,89 lei reprezentând debit, la care se vor adăuga cheltuielile de executare, executarea urmând a se efectua în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

În temeiul art. 665 alin. (3) din C. proc. civ., instanța va autoriza creditoarea S.C. GD B. S.R.L., cu sediul în Mun. Sibiu, .. 120, cam. 103, jud. Sibiu, înregistrată la ORC sub nr. J32/658/19.07.2012, CUI_, cont bancar RO70BFER_RO02 deschis la BC Feroviară Sucursala Sibiu, să treacă la executarea silită a obligației cuprinsă în titlul executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulatǎ de cǎtre petentul B. E. J. C. M. R., cu sediul în Cluj N., .. 3, ., jud. Cluj, C. F. RO_.

Încuviințeazǎ executarea silitǎ împotriva debitoarei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII N. S.A., C.I.F. RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul în Cluj-N., . Mai, nr. 1-2, jud. Cluj, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin . nr._ emis la data de 26.05.2014 pentru suma de 104.663,89 lei, scadent la data de 25.07.2014 și refuzat la plată pentru suma de 104.663,89 lei reprezentând debit, la care se vor adăuga cheltuielile de executare, executarea urmând a se efectua în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.

Autorizeazǎ creditoarea S.C. GD B. S.R.L., cu sediul în Mun. Sibiu, .. 120, cam. 103, jud. Sibiu, înregistrată la ORC sub nr. J32/658/19.07.2012, CUI_, cont bancar RO70BFER_RO02 deschis la BC Feroviară Sucursala Sibiu, sǎ treacǎ la executarea silitǎ a obligației cuprinsă în titlul executoriu.

Definitivǎ.

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 14.08.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. L. F. E. Z.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. L. F. E. Z.

Red./Dact. AL

3 ex. / 14.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8488/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA