Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 16836/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 29 octombrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

Pe rol este pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulate de petentul B. V. D. impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 28.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ.

La apelul nominal se constată lipsa petentului și a reprezentantului intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei, după care:

În temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 NCPC.

În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanta isi verifica din oficiu competenta, iar in baza disp. art. 94 NCPC coroborat cu art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, constata ca este competenta general, material si teritorial in a solutiona prezenta cauza.

Instanța procedează la vizualizarea inregistrarii video comunicate de intimat impreuna cu întâmpinarea.

Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) NCPC, instanța constată că prezenta cauză poate fi judecata la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand, retine ca prin plangerea formulata petentul B. V. D. a solicitat a se dispune, in principal, anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 28.07.2014 de intimatul IPJ CLUJ si a sanctiunilor aplicate, iar, in subsidiar, a se dispune inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului.

In motivarea plangerii se arata ca procesul-verbal de contraventie este nul absolut, deoarece nu cuprinde locul exact al savarsirii contraventiei. Agentul constatator trebuia sa dea dovada de mai multa diligenta in stabilirea locului savarsirii contraventiei, trebuind sa particularizeze si sa aduca elemente suficiente de natura a stabili cu exectitate locul savarsirii contraventiei. Acest aspect este deosebit de important deoarece aparatul radat care a efectuat inregistrarea autovehiculului nu a fost instalat la mai putin de 200 m. de un stalp radio, antena GSM sau orice alta instalatie electrica de inalta tensiune. De asemenea, daca ar fi fost indicat exact locul savarsirii contraventiei s-ar fi putut stabili daca petentul ar fi putut depasi viteza legala de 50 km./h. Petentul sustine ca nu a condus autoturismul cu viteza retinuta in procesul-verbal, solicitand inregistrarea efectuata, iar, daca pe respectiva inregistrare nu va aparea viteza de 101 km./h. se va impune anularea procesului-verbal de contraventie. Un alt motiv de nulitate a procesului-verbal de contraventie il constituie nementionarea calitatii agentului constatator, precum si nementionarea actului normativ care sanctioneaza contraventia retinuta. Textul legal mentionat in procesul-verbal de contraventie, art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 nu indica sanctiunea concret aplicata, astfel incat, in situatia in care contraventia nu este sanctionata de nici un text legal, petentul apreciaza ca nu se face vinovat de savarsirea verunei contraventii. Petentul solicita a se avea in vedere marja de eroare a aparatelor radar, de 3%, astfel incat nu se justifica suspendarea permisului de conducere, petentul necirculand cu o viteza mai mare de 100 km./h. Masura suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile este apreciata de petent ca fiind nedreapta, iar organul constatator trebuie sa dovedeasca fara dubiu, tinand cint de cauza Anchel c. Romania, ca a condus cu viteza de 101 km./h. pentru a putea duspune o astfel de masura. In sustinerea cererii formulate in subsidiar, de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului, petentul arata ca trebuie sa se tina cont de lezarea efectiv produsa, de starea de pericol generata, de circumstantele personale ale contraventientului, de modul si mijloacele de producere a faptei respective (f.1-3).

Prin intampinarea depusa la filele 13-14 din dosar intimatul a solicitat respingerea plangerii formulate si mentinerea procesului-verbal de contraventie intocmit cu respectarea dispozitiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001. In motivarea pozitiei procesuale formulate se arata ca in data de 28 iulie 2014 petentul a fost inregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul cu numarul MAI_ conducand autoturismul VW cu nr.de inmatriculare_, pe Calea Manastur din Cluj-N., cu o viteza de 101 km./h. Agentul constatator a respectat dispozitiile art.16 din OG nr.2/2001, indicand locul savarsirii contraventiei, indicand in mod corect actul care prevede fapta contraventionala comisa si sanctiunea aplicata, iar mentiunea „. la agent principal. In ceea ce priveste viteza retinuta, intimatul precizeaza ca in procesul de verificare metrologica erorile cinemometrului sunt masurate pentru a se stabili data aparatul se incadreaza sau nu in normele de metrologie legala. Daca se constata ca cinemometrul se incadreaza in normele de metrologie legala, aparatul respectiv este certificat pentru utilizarea in masurarea vitezei. Din acest moment, viteza masurata de aparatul radar omologat si certificat este viteza legal stabilita, fara a se aplica nici un fel de corectii. Ar fi absurd ca marjele de eroare stabilite de legiuitor in vederea certificarii aparatului sa fie apoi utilizate pentru aplicarea unor corectii asupra vitezei legal masurate. Odata cu intampinarea la dosar au fost depuse raportul intocmit de agentul constatator, CD-ul continand inregistrarea radar si buletinul de verificare metrologica, precum si istoricul contraventional al petentului.

Intampinarea si actele depuse in probatiune au fost comunicate petentului la domiciliul procesual ales, potrivit inscrisului depus la fila 18 din dosar, insa, in termenul prevazut de art.201 alin.2 NCPC, acesta nu a inregistrat la dosar raspuns la intampinare. De asemenea, petentul nu s-a prezentat la termenul de judecata fixat in cauza.

Din analiza inscrisurilor depuse la dosar reiese ca petentului i-a fost aplicata amenda in cuantum de 810 lei, echivalentul a 9 puncte de amenda si s-a luat masura suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002. Potrivit starii de fapt retinute, in data de 28.07.2014, ora 20:33, petentul a condus autoturismul marca VW cu nr.de inmatriculare_ pe Calea Manastur din Cluj-N., inspre . de 101 km./h., fiind filmat si inregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI_. Procesul-verbal de contraventie a fost intocmit la aceeasi data, in prezenta petentului, care a refuzat sa il semneze. Agentul constatator a mentionat ca persoanele aflate de fata refuza implicarea, astfel incat actul nu a fost semnat de un martor semnatar (f.5).

In termenul prevazut de art.118 alin.1 din OUG nr.195/2002, termen calculat de la data comunicarii procesului-verbal de contraventie, petentul a inregistrat plangerea ce formeaza obiectul prezentului dosar si in sustinerea careia nu a avut de formulat cereri in probatiune.

Analizand legalitatea si temeinicia actului constatator si sanctionator, instanta constata ca la momentul intocmirii procesului-verbal de contraventie . nr._/28.07.2014 au fost respectate dispozitiile art.180 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.

In plangerea formulata petentul a indicat trei motive pentru care instanta ar trebui sa constate nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie: neindicarea exacta a locului savarsirii contraventiei, neindicarea calitatii agentului constatator si neindicarea actului normativ ce sanctioneaza contraventia retinuta in sarcina sa. Dintre motivele semnalate doar lipsa calitatii agentului constattaor ar putea atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie, potrivit art.17 din OG nr.2/2001. Or, dupa cum se poate observa, inainte de numele sau agentul constatator a mentionat „. agent principal.

Celelalte doua motive invocate de catre petent ar putea atrage, eventual, nulitatea relativa a procesului-verbal de contraventie, daca s-ar dovedi vatamarea ce i-a fost produsa petentului. In ceea ce priveste locul savarsirii contraventiei, instanta constata ca in procesul-verbal de contraventie s-a mentionat Calea Manastur, cu directia de deplasare spre . foarte exacta a locului savarsirii contraventiei vine inregistrarea radar efectuata. In ceea ce priveste textul legal ce sanctioneaza fapta retinuta in sarcina petentului, acesta este tocmai cel mentionat in procesul-verbal de contraventie: art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002. Potrivit textului legal mentionat constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarei fapte: depasirea cu mai mult de 50 km./h. a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Ca urmare, fata de cele prezentate, instanta apreciaza ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale in materie.

In ceea ce priveste contraventia retinuta in sarcina petentului, din vizualizarea inregistrarii radar puse la dispozitie de IPJ Cluj reiese ca autoturismul marca VW cu nr.de inmatriculare_ a fost surprins circuland cu viteza de 101 km./h. pe . Cluj-N., in partea dinspre capat a podului. Este posibil ca petentul care circula pe banda a doua a sensului sau de mers sa fi accelerat pentru a prinde culoarea verde a semaforului aflat la intersectia . . un motiv nu poate indeparta pericolul creat de acesta prin incalcarea in acest mod a dispozitiilor legale in materie de circulatie rutiera. Petentul a facut referire la neproducerea verunei lezari in motivarea plangerii sale, insa nu constientizeaza pericolul in care a pus alti participanti la trafic prin rularea, in localitate si . circulata, cu o viteza de 101 km./h. Culpa petentului nu poate fi retinuta prin raportarea la un rezultat care, fin fericire nu s-a produs, ci prin raportarea la incalcarea cu intentie a dispozitiilor legale. Dupa cum se poate observa, petentul nu manifesta nici o intentie de a respecta, in viitor dispozitiile legale referitoare la viteza maxima admisa. Potrivit istoricului sau contraventional, in luna aprilie 2014 a mai fost sanctionat contraventional pentru depasirea vizetei maxime legale, insa aceasta nu l-a impiedicat ca in luna iulie 2014 sa circule cu o vizeta de 101 km./h in localitate. Nu tine cont nici de incalcarea dispozitiilor legale, insa nici de accidentele ce se puteau produce si care nu ar fi putut fi evitate la o astfel de vizteza ( spre exemplu la patrunderea neregulamentara a unui pieton pe carosabil sau la schimbarea culorii semaforului in rosu dansul nu avea cum sa opreasca in conditii de siguranta autoturismul ce rula cu viteza mentionata).

Tinand cont ca aparatul radar montat pe autospeciala MAI_ era verificat metrologic, potrivit buletinului nr._/22.04.2014, depus in format electronic la dosar, precum si de contraventia savarsita de petent, instanta apreciaza ca sanctiunile aplicate sunt intemeiate si justificate avand in vedere ca petentul nu constientizeaza pericolul creat de dansul in trafic prin nerespectarea dispozitiilor referitoare la viteza legala admisa. Pentru aceste considerente, in temeiul art.34 din OG nr.2/2001, plangerea contraventionala urmeaza a fi respinsa, iar procesul-verbal de contraventie va fi mentinut in totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plangerea formulata de petentul B. V. D., cu domiciliul procesual ales in Cluj-N., ., . impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ intocmit in data de 28.07.2014 de intimatul IPJ CLUJ, cu sediul in ., jud.Cluj si a sanctiunilor aplicate, pe care le mentine in totalitate.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Calea de atac exercitata si motivele invocate se inregistreaza la Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata in sedinta publica din 29 octombrie 2014.

JUDECATOR GREFIER

A. N. C.-M. D.

RED./DACT.-A.N/A.N

17.11.2014- 4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA