Plângere contravenţională. Sentința nr. 2429/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2429/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 5080/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2429/2014

Ședința publică de la 10 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier E. N. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator P. C. L., PRIN P. V. și pe intimata R. A. DE TRANSPORT U. CLUJ-N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 C.pr.civ.

Constată că se impune repunerea petentului în termenul de promovare a plângerii contravenționale, conform art. 186 alin 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 184 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece din actele pe care le-a comunicat instanței rezultă că acesta nu are discernământ, ori înmânarea procesului-verbal a fost făcută de către agenții Regiei Autonome de Transport U. Calatori Cluj-N. petentului P. C. L., respectiv unei persoane fără discernământ.

Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data 24 septembrie 2014 sub nr._/211/2013 contestatorul P. C., prin tutore, P. V. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu MUNICIPIUL CLUJ N. - DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE, solicitând instanței anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr._/2013 în temeiul titlului executoriu nr._/14.03.2013. Arată că prin somația emisă la data de 08.07.2013 a fost înștiințat debitorul P. C. că are de achitat suma de 100 lei reprezentând amenda aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._/14.03.2013 de RATUC Cluj.

În susținerea cererii, contestatorul, prin tutore, arată că este pus sub interdicție începând cu data de 22.06.2005, prin Dispoziția nr. 1519/2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-N., fiind instituită tutela în persoana lui P. V.. Se arată că procesul verbal nu a fost niciodată cunoscut de tutore și nu a fost comunicat acestuia niciodată. Apoi, contestatorul nu poate fi subiect activ al contravenției, fiindcă este persoană fără discernământ.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

S-au depus în probațiune copia somației și a deciziei de instituire a tutelei.

Aflată în procedura regularizării, la solicitarea instanței, contestatorul, prin reprezentant legal, a arătat că înțelege să atace procesul verbal de contravenție ce constituie titlul executoriu, în contradictoriu cu organul constatator RATUC Cluj. Motivele pentru care solicită anularea procesului verbal de contravenție pentru motivele similare admiterii contestației la executare, anume faptul că petentul nu poate fi subiect activ al contravenției.

Cererea nu este timbrată, instanța încuviințând cererea de ajutor public judiciar, prin încheierea civilă nr._/CC/2013.

La data de 10 martie 2014 instanța a disjuns contestația la executare și plângerea contravențională, aceasta din urmă fiind înregistrată sub nr. de dosar_ .

Intimata a fost citată în mod legal, însă nu a depus întâmpinare la dosar.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție nr._ din 14.03.2013 încheiat de intimata RATUC Cluj, petentul P. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei pentru fapta de a circula pe mijloacele de transport urban călători, fără a avea tichet sau abonament valabil.

Așa cum rezultă din Dispoziția nr. 1519/2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-N., la data de 22.06.2006 s-a instituit tutela în favoarea interzisului P. C. și a fost numit tutore P. V. .

Potrivit art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 starea de iresponsabilitatea reprezintă cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei.

Cum petentul este pus sub interdicție, adică persoană fără discernământ, în temeiul art. 11 alin.1 raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 14.03.2013 de R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CLUJ.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. C., prin tutore, P. V., cu domiciliul în Cluj-N., ., .. 2, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CLUJ, cu sediul în Cluj-N., . nr. 128-130, jud. Cluj având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 14.03.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

C. M. C. N. E. N.

Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2014-05-10

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2429/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA