Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 9102/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică din data de 20.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul personal și martorul C. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorului Cioza V., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la fila 33 din dosar.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petentul solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță, restituirea sumei de 170 lei, reprezentând amenda achitată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 30.04.2014, petentul G. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.04.2014 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, cererea este întemeiată pe dispoz. O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 3-4, 14-15).
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, (19-20) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform 249 N.C.P.C. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 206, art. 249, art. 250 N.C.P.C., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.04.2014, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 103 alin. (3) lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, întrucât în data de 16.04.2014 a condus auto marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe . nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune în dreptul Școlii de Agenți de Poliție.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 30.04.2014.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 103 alin. (3) lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 103 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța constată că petentul, prin probele administrate a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Astfel, conform declarației martorului C. V., consemnată la dosarul cauzei (f. 33), fără a putea reține existența vreunei contradicții și nici indicii de părtinire, de natură a discredita depoziția, acesta a arătat că petentul a trecut pe culoarea galbenă a semaforului electric, aflându-se pe primul scaun din autobuzul condus de petent.
În lipsa unor alte probe care să susțină acuzația și situația descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, acesta făcând chiar dovada contrară a situației de fapt descrise în procesul-verbal prin probele administrate.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, prezumția de veridicitate a procesului-verbal a fost răsturnată și în consecință, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va admite plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.04.2014 formulată de petent, dispunând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat și exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei.
De asemenea, instanța va dispune restituirea către petent a sumei de 170 lei, reprezentând ½ din minimul amenzii prevăzute de lege, achitată prin chitanța nr._/28.04.2014.
Instanța va înlătura sancțiunile contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce și a celor 4 puncte de penalizare, aplicate prin procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, petentul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.
Petentul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe intimat la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.04.2014 formulată de petentul G. A., cu domiciliul în ., ./N, jud. S., în contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat . nr._/16.04.2014, încheiat de către intimat.
Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei.
Dispune restituirea către petent a sumei de 170 lei, reprezentând ½ din minimul amenzii prevăzute de lege, achitată prin chitanța nr._/28.04.2014.
Înlătură sancțiunile contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce și a celor 4 puncte de penalizare, aplicate prin procesul-verbal contestat.
Obligă intimatul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petent.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./26.11.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 4736/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 980/2014. Judecătoria... → |
|---|








