Plângere contravenţională. Sentința nr. 3187/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3187/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 19478/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3187/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta . și pe intimatul M. C.-N.-DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTROL URBANISM SI DISCIPLINA ÎN CONSTRUCTII, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.07.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța constată că la data de 23.12.2013, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar întâmpinare și o . acte anexă, iar la data de 07.02.2014 petenta a depus răspuns la întâmpinarea intimatului.
Instanța constată că la data de 07.03.2014, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar note de ședință.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra probelor existente la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 14 august 2013 sub nr. de mai sus, petenta . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.-DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTROL URBANISM SI DISCIPLINA ÎN CONSTRUCTII, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat azi 17.07.2013, întocmit de către Direcția Politia Locala C.-N., prin care s-a aplicat o amenda contravenționala de 3.000 lei si a dispus emiterea unei adrese către Primărie de analizare a situației lucrărilor.
In fapt, s-a reținut de către agentul constatator din cadrul Politiei Locale C., ca in urma controlului efectuat la spatiile tehnice aflate in proprietatea societății se efectuau lucrări de construcții fără autorizare, fapt ce a condus la întocmirea procesului-verbal contestat.
Astfel, in ceea ce privește condițiile de forma, invocă nulitatea de drept a procesului-verbal, deoarece conform cu prevederile art. 16 si 17 din O.G. 2/2001, actele încheiate cu nerespectarea acestor cerințe sânt nule. După cum se poate observa in cuprinsul procesului-verbal nu sânt trecute datele de identificare ale reprezentantului societății si nici adresa imobilului la care s-a efectuat controlul, ci se invoca un nr. de carte funciara., fapt ce conduce la nulitatea acestuia. 2. In ceea ce privește fondul, procesul-verbal in cauza a fost întocmit in lipsa reprezentantului societății, situație in care agentul constatator nu avea de unde sa știe ca lucrările menționate in procesul-verbal sânt . ca nu sânt prevăzute in autorizația de construire, deoarece aceste acte le deține societatea. Mai menționează ca aceste lucrări suplimentare trebuiau constatate printr-o expertiza întocmita de un specialist in domeniu, expertiza ce nu este atașata la procesul-verbal in cauza, agentul constatator neavând calificarea necesara constatării si inventarierii unor lucrări complexe de construcții. Mai mult din conținutul procesului-verbal nu reiese lucrările ce lucrări ar fi in afara autorizației de construcții, ci doar referiri la niște goluri si spargeri, consideram insuficiente pentru a aplica o contravenție. In lipsa unei evaluări/expertize efectuate de firme specialitate in domeniu care sa constate ca acele lucrări efectuate fără autorizație de construcție, consideram ca s-a luat mult prea ușor o decizie de a i se stabili o contravenție proprietarului locației.
In drept: prev. O.G. 2/2001 si ale legii 50/1991
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.07.2013,ca netemeinică și nelegală.
În fapt, la data de 09.05.2013, ora 15.00 s-a constatat la blocul viva-city din C.-N., ..3, la spatiile tehnice de la ultimul nivel înscrise în cartea funciara nr._-C1-U507, respectiv CF nr._-C1-U508 C.-N., în proprietatea ., s-au executat lucrări de construcții fără autorizație de construire.
Lucrările constau în următoarele:s-au mărit unele dintre golurile fațadei dinspre terasa de la ultimul nivel, s-au creat goluri noi, în timp ce alte goluri s-au închis cu zidărie, BCA ori sau redus; s-a decupat planșeul dintre spațiul tehnic de la ultimul nivel și etajul încadrat inferior un gol de cea 2,5mX2 m, pe care s-a realizat o scara metalica, interioara între cele două niveluri cu trepte din lemn.
La data si ora efectuării controlului lucrările erau în curs de execuție.
Întrucât pârâta a încălcat prevederile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep., s-a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.07.2013, prin care s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei.
S-a dispus ca măsura complementara solicitarea de la Primăria mun. C.-N. de analizare a situație în conformitate cu prevederile art.28 coroborat cu art.32 din Legea nr. 50/1991 rep. în termen de 90 zile.
Împotriva procesului-verbal, petenta a formulat plângere, prin care solicita anularea procesului-verbal datorită nerespectării art. 16 și 17 din OG2/2001.
Apreciază că motivele invocate de către petentă nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională pentru fapta reținută în sarcina sa.
Pe fond, referitor la nerespectarea art. 16 și 17 arătăm că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare si sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie sa le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege sa constate si sa sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, ca si regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării si executării acestora.
In art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie sa le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constare a contravenției, iar la alin. (11), (5) si (6) ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie sa mai fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum si în situația în care contravenientul este o persoana juridica.
În cadrul alin. (7) al aceluiași articol 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut ca "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul acrului de constatare", precizându-se ca "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal".
În legătura cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, este de observat ca, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisa în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absoluta, nesusceptibila a fi acoperita în niciun mod, ci doar relativa. In acest sens este de observat ca si în art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie sa le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, este adevărat, fără a se mai menționa ca nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea data în cuprinsul art. 17 din ordonanța.
Astfel, prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se ca numai în astfel de situații "nulitatea se constata si din oficiu".
In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distincta a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare si de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contravenției.
In ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede ca aceasta trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite" iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede ca sancțiunea se aplica „în limitele prevăzute de lege si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție".
În legătura cu modul de aplicare al sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. 2 din 0,G. 2/2001 prevede ca „în cazul în care fapta este de o gravitate redusa" se aplica sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicata „si în cazul în care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune", așa cum arata art. 7 alin. 3 din același act normativ.
Pe de alta parte, se impune ca instanța de judecata sa aibă in vedere faptul ca, petenta, in mod conștient, a executat lucrările de construire fără a deține autorizațiile necesare in acest sens, nefiind in măsura ca, in momentul controlului sa prezinte actele solicitate. In aceste condiții, apreciem ca gravitatea faptei este suficient dovedita.
In aceste condiții, fapta in sine - de a edifica construcții cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 determina un grad sporit de pericol" social al faptei petentului, instanța neputând proceda la o redozare a sancțiunii aplicate, in sensul, înlocuirii amenzii cu alta sancțiune, așa cum solicita petenta.
Mai mult, menționează că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contravenției, din analiza textului art. 34 rezulta ca procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instanțelor judecătorești. Pe cale de consecința, procesul verbal de contravenție face dovada deplina a situație de fapt pana la proba contrara, proba ce incumba petentei potrivit art. 249 noul C.pr.civ., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească. Din acest punct de vedere petentul are poziția procesuala de reclamant, adică de parte care supune judecații o pretenție, aceea de anulare a procesului verbal. Revine astfel petentului sarcina de a dovedi, prin orice mijloace de proba admise de legea civila, ca cele consemnate in procesul verbal nu corespund adevăratei situații de fapt.
Fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond și de formă prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă - prezumții care deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent, astfel agentul constatator a perceput" ex propriis sensibus" faptele consemnate în procesul verbal contestat, fiind astfel îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale. Astfel, în situația în care fapta constatată personal, procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Pentru aceste motive, solicită respingerea pe cale de excepție ca tardiv formulata, iar pe fond ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.07.2013și menținerea acestuia ca temeinic și legal.
Prin răspunsul la întâmpinare petenta arată următoarele:
Cu privire la tardivitatea depunerii plângerii contravenționale, aceasta a fost depusa in termenul legal de 15 zile, in speța actul sancționator sosind la societatea noastră in data de 29.07.2013 ( data poștei pe plic si înregistrarea la societate sub nr. 377), iar data depunerii plângerii contravenționale este 13.08.2013( data poștei).
Cu privire la aspectele semnalate in întâmpinarea depusa, arătam ca procesul-verbal nu îndeplinește condițiile impuse de prevederile art. 16 si 17 din O.G.2/2001, in cazul de fata in cuprinsul procesului-verbal nu este indicata adresa imobilului la care s-a desfășurat controlul si nu sânt trecute datele reprezentantului societății.
In al treilea rând, cu toate ca contravenientul n-a fost prezent la
întocmirea procesului-verbal in întâmpinarea depusa intimata afirma „pe de alta parte, se impune ca instanța de judecata sa aibă in vedere faptul ca, petenta în mod conștient, a executat lucrările de construire fără autorizație necesara în acest sens, nefiind in măsura, ca in momentul controlului sa prezinte actele solicitate." Ori, daca nu era prezent, cum putea sa prezinte acte ?
In ceea ce privește temeinicia procesului-verbal invocata de intimata, aceasta nu prezintă nici o proba credibila in care sa arate ca societatea ar fi încălcat reglementările in domeniul construcțiilor, iar daca nu deținea actele necesare (proiect, etc.) așa după cum susține, agentul constatator nu putea depista care sânt lucrări suplimentare efectuate fără autorizație. Mai arăta ca aceste așa-zise lucrări suplimentare ar trebui constatate printr-o expertiza de specialitate, inspectorul care le-a „ depistat" nu știm daca are calificarea necesara in vederea inventarierii unor lucrări complexe de construcții, care dealtfel si cu proiectul in fata este greu sa emiți o părere daca lucrarea este conforma sau nu cu autorizația emisa. Considera ca agentul constatator înainte de a aplica contravenția societății noastre trebuia sa dispună o expertiza tehnica cu obiectivul stabilirii lucrărilor suplimentare efectuate in afara autorizației emise, ori in condițiile acestea credem ca nu putea sa sancționeze societatea noastră pentru o fapta pe care deltfel nu o putea constata cu propriile simțuri.
Intimata a depus note de ședințe prin care solicită respingerea plângerii formulată de ., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/17.07.2013.
În fapt, pentru termenul de judecată din data de 27.03.2014 pârâta a răspuns la întâmpinare în data de 07.02.2014 prin care face precizări la plângerea contravențională, motivând tot nerespectarea art. 16 și 17 din OG2/2001, faptul că nu se știe dacă inspectorul are calificarea necesară.
Apreciază că petenta nu invocă alte motive de nulitate ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției în consecință motivele nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește afirmația petentei conform căreia nu s-a realizat o descriere suficientă a faptei săvârșite consideră că descrierea faptei a fost făcută în mod corespunzător de către agentul constatator, acesta consemnând în cuprinsul procesului verbal că, la data efectuării controlului 09.05.2013, ora 15.00 la blocul viva-city situat pe .. 3, la spațiile tehnice de la ultimul înscrise în cartea funciara nr._-C1-U507, respectiv CF nr._-C1-U508 C.-N., în proprietatea ., s-au executat lucrări de construcții fără autorizație de construire.
In consecință nu erau necesare alte mențiuni din partea agentului constatator pentru ca procesul verbal să fie legal întocmit.
Mai mult menționarea reprezentantului legal al societății este o mențiune neesențială, subsidiară, în ceea ce privește persoana juridică, cu atât mai mult cu cât este supusă modificărilor, astfel încât, lipsa datelor acestuia sau indicarea eronată este prevăzută sub sancțiunea nulității relative condiționată de dovedirea unei vătămări, ori, în speță, petenta nu a indicat în ce constă această vătămare și de ce se impune anularea actului contravențional pentru aceste motive.
Referitor la cele menționate de petenta referitor, la faptul că nu se știe dacă inspectorul are calificarea necesară menționează că:
Potrivit art. 8 lit. a și e din Legea nr. 155/ 2010, a Poliției locale, "în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală are următoarele atribuții, "efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu".
Constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean, primarului unității administrativ-teritoriale ori al sectorului municipiului București în a cărui rază de competentă s-a săvârșit contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia. "
Conform art. 15 alin. 2 din OG 2/ 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, pot fi agenți constatatori - „primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale ".
Conform dispoziției Primarului municipiului C.-N. privind împuternicirea funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Direcției Poliția Locală pentru constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite pe raza municipiului C.-N., agenții constatatori sunt împuterniciți să constate contravenții și să aplice sancțiuni la Legea nr. 50/1991.
In concluzie fapta în sine de a edifica construcții cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 determină un grad sporit de pericol social al faptei petentei eu atât mai mult cu cât petenta în mod conștient, a executat lucrările de construire fără a deține autorizațiile necesare.
Pentru aceste motive, menține poziția exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar și solicită, în principal, respingerea plângerii contravenționale formulate de ., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/17.07.2013 ca netemeinică și nelegală și menținerea procesului-verbal așa cum a fost întocmit.
În caz de nevoie, solicită judecarea cauzei și în condițiile art. 411 noul Cod. pr. Civilă.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/17.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă după ce s-a constatat la data efectuării controlului 09.05.2013, ora 15.00 la blocul viva-city situat pe .. 3, la spațiile tehnice de la ultimul înscrise în cartea funciara nr._-C1-U507, respectiv CF nr._-C1-U508 C.-N., în proprietatea ., s-au executat lucrări de construcții fără autorizație de construire.
Lucrările constau în următoarele:s-au mărit unele dintre golurile fațadei dinspre terasa de la ultimul nivel, s-au creat goluri noi, în timp ce alte goluri s-au închis cu zidărie, BCA ori sau redus; s-a decupat planșeul dintre spațiul tehnic de la ultimul nivel și etajul încadrat inferior un gol de cea 2,5mX2 m, pe care s-a realizat o scara metalica, interioara între cele două niveluri cu trepte din lemn.
La data si ora efectuării controlului lucrările erau în curs de execuție.
Întrucât pârâta a încălcat prevederile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 rep., s-a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.07.2013, prin care s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei și s-a dispus ca măsura complementara solicitarea de la Primăria mun. C.-N. de analizare a situație în conformitate cu prevederile art.28 coroborat cu art.32 din Legea nr. 50/1991 rep. în termen de 90 zile.
Potrivit art. 8 lit. a și e din Legea nr. 155/ 2010, a Poliției locale, "în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală are următoarele atribuții, "efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu", deci intimata era îndrituită să dreseze actul contestat.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, alte critici neputând duce la anularea actului, prin raportare la Decizia nr. XXII/19.03.2007 a ÎCCJ.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe, recunoscând prin plângere fapta ce i se impută.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.453 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul in C.-N., . Mai, nr. 1-2, jud. C., înregistrata la ORC sub nr. J_, C.U.I. RO_ în contradictoriu cu intimatul intimatul M. C.-N.-DIRECTIA POLITIA LOCALA, SERVICIUL CONTROL URBANISM SI DISCIPLINA ÎN CONSTRUCTII cu sediul în C.-N., .-3, județul C..
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- . nr._/17.07.2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 27.03.2014.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
red / dact SM/ 01.10.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 394/2014. Judecătoria... | Somaţie de plată. Hotărâre din 25-09-2014, Judecătoria... → |
|---|
