Plângere contravenţională. Sentința nr. 5269/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 5269/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 28089/211/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5269/2014

Ședința publică de la 22.05.2014

Completul constituit din

JUDECĂTOR: M. I.

GREFIER: A. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta P. A. M. în contradictoriu cu intimata G. DE J. MOBILA CLUJ-N., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 15.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ( f. 51-52 ), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 22.05.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 28.11.2013 sub nr._, petenta P. A. M., cu dom. în C., ., ., jud. B., CNP_, având domiciliul ales în Cluj N., ., ., la Societatea civilă de avocați C., N. și asociații, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata G. DE J. MOBILĂ CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, să dispună anularea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 06.11.2013, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul, respectiv repunerea în termenul de 48 de ore în vederea achitării a jumătate din minimul amenzii aplicate, solicitându-se, totodată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii sale, petenta a indicat, în esență, că a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 lit. c) din Legea nr. 60/1991, reținându-se în sarcina sa că a participat la o manifestație publică nedeclarată, în data de 03.11.2013, pe raza municipiului Cluj N. și, în calitatea sa de organizator, nu a luat măsurile necesare pentru a preveni stânjenirea utilizării drumului public, însă a apreciat, mai întâi, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției imputate. Astfel, s-a învederat că, din cuprinsul normei de incriminare, reiese împrejurarea că o condiție esențială este necesar a fi întrunită pentru reținerea faptei reproșate, respectiv aceea ca persoana sancționată să fi fost organizatorul adunării publice în discuție, ceea ce nu este cazul în litigiul de față, câtă vreme calitatea la care face referire textul de lege a fost dedusă de organul constatator din simplul aspect al folosirii microfonului în timpul manifestației de protest, conduită care, în realitate, nu este prerogativa organizatorului. În acest sens, s-a reliefat că microfonul a fost utilizat în vederea propagării unor lozinci și cântece în rândul persoanelor prezente, orice cetățean putând recurge la asemenea instrumente, existând și alte persoane care s-au comportat similar, întrebuințând portavocea sau microfoane și care nu au fost sancționate de către organele jandarmeriei ca fiind organizatori, oricum această calitate presupunând o . fapte asumate și îndeplinite anterior manifestației propriu - zise, printre care se numără stabilirea datei, orei și locului sau traseului, realizarea și distribuirea de anunțuri ori adunarea de participanți, care nu pot fi reținute în sarcina sa. De altfel, s-a apreciat că singura faptă ce poate fi reproșată este participarea la eveniment și scandarea unor lozinci la microfon, or aceasta ține de exercitarea dreptului la liberă exprimare, organul constatator realizând o discriminare în contextul în care și alte persoane s-au comportat similar, fără a fi însă sancționate. În al doilea rând, s-a considerat de către petentă că în prezenta cauză ar urma să primească aplicare garanțiile specifice materiei penale, potrivit art. 6 din CEDO, inclusiv prezumția de nevinovăție, or este greu de crezut că, așa cum s-a consemnat în procesul verbal contestat, ar fi fost posibilă identificarea sa în temeiul înregistrării video la care se face referire, existând un dubiu relativ la identitatea prezumtivului contravenient, câtă vreme aceasta ar fi singura probă care stă la baza încheierii procesului verbal, ce poate dovedi, eventual, doar participarea la protest și nicidecum organizarea sa. În al treilea rând, s-a reliefat că, față de prevederile art. 19 alin. (1) și (3) din O. G. nr. 2/2001, actul dresat este lovit de nulitate prin încălcarea formalității martorului asistent, organul constatator nejustificând lipsa îndeplinirii sale, în condițiile în care presupusa faptă ar fi fost săvârșită la 03.11.2013, iar procesul verbal întocmit la 06.11.2013, interval de timp în care intimata nu a reușit să informeze persoana sancționată, în vederea prezentării sale la momentul încheierii actului și nici să identifice un martor care să ateste modalitatea în care a fost dresat procesul verbal, așa încât nu există motive care să justifice încheierea actului atât în lipsa contravenientului, cât și a unui martor asistent. În al patrulea rând, s-a considerat că procesul verbal este lovit de nulitate pentru încălcarea dreptului la apărare, anterior luării măsurii de aplicare a sancțiunii, fiind relevante prevederile art. 41 alin. (1) și (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și cele ale art. 16 alin. (7) din O. G. nr. 2/2001, context în care era absolut necesată audierea prealabilă, în vederea respectării dreptului la apărare. În ce privește sancțiunea stabilită, s-a apreciat că poate fi făcută aplicarea art. 7 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, amenda fiind mult prea aspră raportat la fapta imputată, fiind solicitată, în subsidiar, repunerea în termenul de 48 ore în vederea achitării a jumătate din minimul sancțiunii aplicate.

În drept, s-a făcut referire la prevederile Legii nr. 60/1991, ale O. G. nr. 2/2001, ale CEDO și ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

În probațiune, petenta a depus procesul verbal contestat, în original ( f. 10 ) și a solicitat administrarea probei testimoniale constând în ascultarea agentului constatator, respectiv depunerea înregistrării video și a oricăror altor probe care au stat la baza identificării sale.

Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 11 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.

Intimata a formulat la 23.12.2013 întâmpinare ( f. 18 - 21 ), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea procesului verbal contestat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata a învederat, mai întâi, starea de fapt care a condus la sancționarea petentei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 lit. c) din Legea nr. 60/1991, arătând că aceasta a vorbit prin intermediul mijloacelor de amplificare, în Piața Unirii, despre protestul de la B., menționând că va exista o ședință de organizare și având o portavoce asupra sa, pe durata traseului de deplasare, prin care indica participanților natura lozincilor ce urmau a fi scandate, iar în momentul ajungerii în fața Instituției Prefectului, aceasta se deplasa printre manifestanții care ocupau partea carosabilă, scandând prin portavoce. În al doilea rând, s-a apreciat că actul de sancționare beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, compatibilă cu exigențele pe care le presupune respectarea dreptului la un proces echitabil, petenta având posibilitatea de a proba susținerile sale, așa încât s-a considerat că procesul verbal întrunește cerințele la care se referă art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001. Pe de altă parte, s-a evidențiat că presupusa discriminare este neîntemeiată, existând și alte persoane care au fost sancționate în mod similar și, totodată, s-a apreciat că petenta beneficiază de ansamblul garanțiilor procesului echitabil, aceasta fiind identificată la fața locului, în condițiile în care fapta a fost percepută nemijlocit de agentul constatator, iar activitățile desfășurate sunt confirmate de înregistrările video și planșele foto întocmite, context în care s-a concluzionat că petenta are posibilitatea de a uza de mijloacele de probă admise de lege pentru a susține ipoteza că situația de fapt reținută nu corespunde celei reale. În al treilea rând, s-a relevat că din întreaga activitate desfășurată de petentă cu ocazia protestului rezultă calitatea sa de organizator, în sensul că aceasta utiliza o portavoce, indica persoanelor prezente lozincile ce urmau a fi scandate, se deplasa printre manifestanți, așadar exista un comportament specific unui lider de grup, unui organizator, iar desfășurarea unei adunări publice nedeclarate, urmată de neluarea măsurilor corespunzătoare pentru întreruperea acesteia, când a intervenit stânjenirea folosirii normale a drumului public, reiese și din aspectele postate de către petentă pe o pagină electronică de date, acțiunile sale fiind premeditate. În al patrulea rând, s-a reliefat că se impune asigurarea unui raport de proporționalitate între exercitarea libertății de exprimare și drepturile și interesele altor persoane, fiind posibil ca, într-o societate democratică, aceasta să fie supusă unor restrângeri necesare, menite a asigura desfășurarea pașnică a unor adunări publice. În fine, s-a arătat că lipsa menționării unui martor care să ateste modalitatea de încheiere a procesului verbal nu este de natură a atrage, în sine, nulitatea sa, potrivit art. 17 raportat la art. 19 din O. G. nr. 2/2001, ținând seama de circumstanțele de fapt concrete în care a avut loc manifestația. În ce privește sancțiunea aplicată, s-a considerat că un simplu avertisment nu este suficient față de pericolul social pe care îl prezintă contravenția imputată și având în vedere urmările produse, iar raportat la solicitarea de repunere în termenul de 48 de ore pentru achitarea a jumătate din minimul amenzii, s-a arătat că este neîntemeiată, de vreme ce plângerea nu a fost introdusă în același termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 202 din C. proc. civ., ale Legii nr. 60/1991, respectiv ale O. G. nr. 2/2001.

În probațiune, intimatul a anexat, în original, procesul verbal contestat ( f. 17 ) și dovada de comunicare ( f. 16 ), respectiv raportul agentului constatator ( f. 22 ), planșa fotografică ( f. 23 - 30 ) și înregistrarea video ( f. 31 ).

Petenta a formulat la 16.01.2014 răspuns la întâmpinare ( f. 35 - 37 ), prin care a relevat, mai întâi, că față de conduita imputată, respectiv deplasarea uneori în primele rânduri ale manifestanților și scandarea unor lozinci, nu s-ar putea concluziona în sensul că s-ar fi organizat manifestația, neexistând demersuri anterioare protestului care să releve o atare calitate, simpla participare, chiar și la adunări precedente, nefiind echivalentă organizării adunării. În al doilea rând, în ce privește prezumția de legalitate a procesului verbal, s-a relevat că, și în situația în care s-ar considera că aceasta este aplicablă, totuși din conținutul actului de constatare reiese doar că petenta a participat la manifestarea publică și că nu ar fi luat măsurile ce se impuneau în calitate de organizator, or ceea ce a omis să consemneze agentul instrumentator este tocmai conduita ce ar conferi petentei calitatea în discuție, astfel că lipsește cu desăvârșire tipicitatea contravenției imputate, iar raportat la susținerile legate de anumite postări realizate pe pagini electronice, s-a învederat că acestea nu sunt probate. În al treilea rând, relativ la lipsa menționării unui martor în procesul verbal, s-a arătat că dresarea actului de constatare în lipsă ar trebui să reprezinte o situație de excepție, inaplicabilă în cauză întrucât petenta se afla în același loc cu agentul instrumentator la data săvârșirii pretinsei fapte, rațiunea formalității în discuție fiind aceea de a se asigura respectarea dreptului la apărare al presupusului contravenient, prejudiciul creat fiind evident în contextul în care acesta nu a avut posibilitatea de a-și exprima obiecțiunile cu privire la fapta reproșată. În fine, s-a evidențiat că săvârșirea contravenției nu a fost probată, ținând seama de aspectul că raportului agentului constatator nu îi poate fi conferită valoarea de dovadă în cauză, iar relativ la planșele fotografice, s-a arătat că acestea nu sunt clare și, totodată, că nu se poate cunoaște nici data la care acestea au fost realizate, situația fiind similară în cazul înregistrării video, efectuată fără autorizarea prevăzută de lege.

La termenul de judecată din 06.03.2014, instanța a respins ca fiind neîntemeiată excepția netimbrării plângerii contravenționale, excepție invocată de către intimată prin întâmpinare, pentru motivele ce au fost arătate prin încheierea de la acea dată ( f. 44 ).

În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat atât pentru petentă, cât și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, a fost încuviințată pentru petentă proba testimonială constând în ascultarea agentului constatator, declarația dată fiind consemnată separat și atașată dosarului cauzei, după semnare ( f. 49 ), iar pentru intimată proba cu planșele foto ( f. 23 - 30 ) și cu înregistrarea video ( f. 31 ).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal . nr._, încheiat la data de 06.11.2013 de către intimată ( f. 10 și 17 ), petenta P. A. M. a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 60/1991 și sancționată de art. 26 alin. (2) din același act normativ, fiind aplicată o amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în sarcina acesteia împrejurarea că, la data de 03.11.2013, ora 22, în Cluj N., a participat la o manifestație publică nedeclarată privind proiectul R. Montană, desfășurat la data de 03.11.2013 începând cu ora 17.00 până la ora 22.00, pe traseul zona centrală - cartierul G. - cartierul Mărăști, iar în momentul în care a ajuns în fața Prefecturii Județului Cluj, nu a luat măsurile legale, în calitate de organizator, fiind stânjenită în acest fel folosirea normală a drumului public și a transportului în comun.

Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.

Din această perspectivă, instanța reține, mai întâi, spre deosebire de cele alegate de petentă în cuprinsul plângerii și al răspunsului la întâmpinare, că motivul de nelegalitate invocat, referitor la încălcarea formalității martorului asistent cu prilejul dresării actului de constatare și sancționare contravențională, nu este de natură a atrage, în realitate, nulitatea procesului verbal contestat. Astfel, este de reliefat că, din reglementarea art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 rezultǎ, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea actului de constatare în contextul în care contravenientul refuză semnarea acestuia ori nu este prezent, pentru situația menționată legiuitorul stabilind obligația ca procesul verbal încheiat sǎ fie semnat de un martor, care sǎ confirme astfel modalitatea în care acesta a fost întocmit. În cauza de fațǎ, instanța observă că actul contestat a fost încheiat în condițiile în care petenta nu a fost prezentă la momentul dresării sale ( f. 10 și 17 ), însǎ o asemenea împrejurare nu este de naturǎ a atrage sancțiunea nulității, câtǎ vreme însuși legiuitorul permite întocmirea actului de constatare și sancționare chiar în lipsa contravenientului sau în cazul refuzului său de a semna procesul verbal, după cum s-a evidențiat mai sus. Totodată, instanța relevă că, așa cum reiese din cuprinsul art. 13 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, este posibilă dresarea actului de sancționare contravențională chiar și ulterior constatării faptei, neprezentând, în concret, vreo importanță elementul că procesul verbal ar fi fost încheiat în altă locație decât aceea în care ar fi fost săvârșită pretinsa faptă, respectiv la sediul autorității emitente. În acest context, instanța reține, spre deosebire de cele susținute de petentă, că agentului constatator nu îi revenea obligația de a proceda la chemarea sa pentru a fi de față la dresarea actului de sancționare, în măsura în care aceasta se situa în timp ulterior constatării pretinsei fapte, câtă vreme nu există vreo dispoziție legală care să impună, în concret, o atare exigență în favoarea contravenientului, în această ipoteză încunoștiințarea efectivă cu privire la împrejurarea încheierii procesului verbal și aplicării sancțiunii fiind asigurată pe calea comunicării actului de constatare, aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a instituit formalitatea reglementată de art. 25 alin. (1), 26 alin. (3) și 27 din O. G nr. 2/2001. Pe de altă parte, chiar dacă este real că, așa cum reiese din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, agentul constatator are îndatorirea de a prezenta contravenientului posibilitatea formulării unor obiecțiuni cu privire la conținutul actului întocmit, la momentul încheierii sale, totuși este cert aspectul că o asemenea obligație devine efectivă numai în ipoteza în care persoana sancționată se află de față la data dresării procesului verbal, or nu aceasta este situația în prezentul litigiu contravențional, neputând fi adusă în discuție vreo culpă a organului constatator legată de modalitatea în care s-a trecut la întocmirea actului de sancționare, respectiv în lipsa petentei, așa cum s-a susținut în cuprinsul plângerii. Așadar, cum legiuitorul nu impune ca, odată constatată fapta, să fie dresat imediat și procesul verbal, chiar dacă la acel moment contravenientul s-ar afla de față, așa cum rezultă din interpretarea art. 13 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, trebuie apreciat că, în cauza de față, nu se poate alega, în mod justificat, că nu ar fi existat posibilitatea încheierii actului de sancționare în lipsa petentei sau că nu se pot identifica motive temeinice în acest sens, câtă vreme, așa cum a evidențiat și intimatul, nu se putea face abstracție de situația concretă de la locul constatării, precum și de gradul de implicare al petentei în eveniment. Prin urmare, în asemenea circumstanțe, instanța conchide că, în realitate, nu se poate discuta despre o încălcare flagrantă și abuzivă a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, așa cum a pretins petenta. În continuare, în ce privește aspectul că actul de sancționare nu a fost semnat de un martor, trebuie observat cǎ, potrivit art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod, or în actul contestat s-au precizat, explicit, împrejurǎrile pentru care nu a fost posibilǎ semnarea de un martor, respectiv S-a întocmit la sediul unității în urma vizionării înregistrărilor video efectuate. Întocmit în lipsă ( f. 10 și 17 ), așadar au fost respectate prevederile art. 19 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Nu mai puțin, instanța apreciazǎ cǎ ar fi oricum în discuție o nulitate virtualǎ, condiționatǎ de existența unei vǎtǎmǎri produse petentei, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., vǎtǎmare care nu a fost însǎ probatǎ în prezentul litigiu contravențional. Din această perspectivă, instanța consideră că nu pot fi primite susținerile petentei, în sensul că prin dresarea procesului verbal în lipsa unui martor asistent i-ar fi fost lezat dreptul la apărare, câtă vreme formalitatea în discuție este menită a asigura doar o certificare a modalității în care s-a întocmit actul, așa cum reiese din art. 19 alin. (1) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, adică în lipsa contravenientului și, pe de altă parte, este de observat că, în realitate, garanțiile procesuale decurgând din aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ) devin incidente doar în etapa jurisdicțională, respectiv odată cu introducerea plângerii contravenționale, acestea neputând primi aplicare la momentul întocmirii procesului verbal, act administrativ emis de o autoritate fără activitate jurisdicțională, învestită cu atribuții de constatare și sancționare a faptelor calificate de legiuitor drept contravenții și sancționate ca atare, câtă vreme însăși norma convențională de la art. 6 par. 1 trimite, în mod expres, la judecarea ... cauzei, prerogativă ce revine, în mod exclusiv, instanțelor, în aplicarea art. 126 alin. (1) din Constituția României. Mai mult decât atât, instanța reține, în mod contrar celor evidențiate de către petentă, că în contextul demersului procesual de față aceasta a avut posibilitatea relevării nemijlocit, în fața organului jurisdicțional, a oricăror obiecțiuni pertinente relative la fapta imputată și la conținutul procesului verbal, așa încât s-a asigurat, indubitabil, exercitarea efectivă a dreptului său la apărare, atât prin avocat, cât și personal. În fine, ținând seama de prevederile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, instanța apreciază că, raportat la problema încunoștiințării petentei cu privire la posibilitatea formulării unor obiecțiuni asupra conținutului actului de constatare, se poate discuta, eventual, doar de incidența unui caz de nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în prezentul litigiu este neîndoielnic aspectul că petenta a avut posibilitatea relevării mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers procesual, după cum s-a arătat mai sus, așadar prin promovarea plângerii contravenționale s-a asigurat examinarea de către instanță a ansamblului criticilor sale și s-a trecut la administrarea probelor solicitate, oricum o condiție indispensabilă pentru aplicarea normei redate referindu-se la necesitatea prezenței contravenientului cu prilejul dresării procesului verbal, ceea ce nu este cazul în situația de față ( f. 10 și 17 ).

În al doilea rând, referitor la împrejurarea că actul de constatare ar fi lovit de nulitate pentru încălcarea dreptului la apărare, este de reliefat că, luând în considerare dispozițiile art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, nu se poate identifica un asemenea motiv de nelegalitate al procesului verbal. Astfel, dacă este cert că, în baza art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, legiuitorul a instituit o obligație precisă în sarcina agentului instrumentator, pentru ipoteza în care contravenientul s-ar afla prezent la momentul dresării actului de sancționare, după cum s-a evidențiat și anterior, totuși această garanție nu a fost extinsă și pentru situația în care persoana sancționată nu s-a aflat de față la data întocmirii procesului verbal, după cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu ( f. 10 și 17 ), or în asemenea condiții nu se poate accepta ca, așa cum a susținut petenta, organul constatator să fie ținut a proceda la o audiere prealabilă, înaintea luării măsurii de sancționare. Din această perspectivă, instanța reiterează argumentele anterioare, legate de momentul în care devin incidente garanțiile stabilite de art. 6 din CEDO și conchide în același sens statuat mai sus, observând, totodată, că sunt nejustificate susținerile legate de aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) lit. a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a jurisprudenței în materie a Curții de la Luxembourg, câtă vreme dispozițiile cartei sunt incidente doar în condițiile reglementate de art. 51 alin. (1), iar invocarea lor în fața instanțelor naționale se poate realiza numai potrivit art. 52 alin. (5) teza a II a din cartă, ceea ce nu este cazul în litigiul contravențional de față.

În consecință, luând în considerare ansamblul aprecierilor anterioare, instanța constată că procesul verbal încheiat respectă cerințele impuse de art. 16, 17 și 19 din O. G. nr. 2/2001, motivele de nulitate invocate fiind în întregime neîntemeiate.

Potrivit art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 60/1991, Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni: ... c) neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2, sancționată cu amendă de la 1000 lei la_ lei, așa cum reiese din cuprinsul alin. (2) din cadrul aceluiași articol. Pe de altă parte, este de relevat că, în baza art. 2 din Legea nr. 60/1991, Adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură și sănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public, și nu pot fi continuate după ora 23,00 ... . Așadar, având în vedere dispozițiile legale anterior redate, rezultă că pentru a putea fi reținută contravenția prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 60/1991 se impune, în mod necesar, să fie întrunite condițiile de tipicitate ale faptei, respectiv să existe o omisiune a adoptării măsurilor de întrerupere a unei adunări publice, această inacțiune să poată fi atribuită unui organizator și, în fine, omisiunea să se fi manifestat în contextul în care, ca o consecință a desfășurării adunării publice, a intervenit oricare dintre împrejurările la care legiuitorul se referă în art. 2 din același act normativ, adică trebuie să se fi constatat producerea uneia dintre urmările specifice expres menționate, ca un efect determinat de modalitatea în care s-a derulat adunarea publică.

În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, ținând seama de mijloacele de probă administrate, instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei reținute în sarcina petentei, existând circumstanțe concrete în baza cărora să se poată concluziona că, în ansamblul său, conduita pe care aceasta a manifestat-o cu prilejul protestului nedeclarat și neînregistrat din data de 03.11.2013, denotă asumarea calității de organizator sau de persoană responsabilă de conducerea adunării publice, obligată a lua măsurile necesare pentru întreruperea manifestației derulate, în momentul în care s-a ajuns la stânjenirea circulației pe artera din fața Instituției Prefectului Județului Cluj.

Astfel, mai întâi, instanța constată că, așa cum a rezultat din declarația dată de către martorul D. I. ( f. 49 ), ulterior momentului în care persoanele participante la protestul din 03.11.2013 au parcurs traseul stabilit, s-au oprit în dreptul Instituției Prefectului, unde s-a blocat traficul rutier, or o asemenea consecință a protestului desfășurat se înscrie printre urmările specifice avute în vedere de legiuitor în contextul reglementării art. 2 din Legea nr. 60/1991, redat mai sus. Pe de altă parte, este de observat că aspectul aici discutat a fost confirmat și de către petentă, care a precizat, în fața instanței, că s-a format un veritabil obicei în a se bloca intersecțiile de către manifestanți ( f. 51 ), menționând, totodată, că și cu prilejul adunării din data de 03.11.2013 s-a ajuns la oprirea traficului în fața Instituției Prefectului Județului Cluj ( f. 51 verso ). De altfel, instanța reține că această împrejurare este confirmată și de înregistrarea video efectuată de către intimată la fața locului ( f. 31 ), ce constituie mijloc material de probă în cauză, în sensul art. 341 alin. (2) din C. proc. civ., singura cerință instituită pentru recunoașterea unei asemenea calități fiind aceea ca înregistrarea să nu fi fost obținută prin încălcarea legii sau a bunelor moravuri, ceea ce nu este cazul în litigiul contravențional de față. În același context, instanța reține că însăși petenta a relevat, ulterior verificării mijlocului material de probă, că apare în înregistrarea vizualizată ( f. 51 verso ), neexistând elemente concrete care să ridice îndoieli asupra datei la care imaginile respective ar fi fost surprinse, chiar dacă intimata deținea atât imagini captate la protestul din 03.11.2013, cât și la cel din 20.10.2013.

În al doilea rând, în ce privește subiectul activ al contravenției reținute în sarcina petentei, este de observat că, așa cum reiese din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 60/1991, Pentru contravențiile de la lit. a) - c) se sancționează, după caz, organizatorii sau persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunărilor publice, așadar legiuitorul particularizează, într-un alineat distinct de cel consacrat normei care incriminează fapta, sfera persoanelor care pot fi considerate răspunzătoare pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) - c). Din această perspectivă, este de reținut că dispozițiile anterior redate trebuie coroborate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 60/1991, potrivit cărora Pentru organizarea adunărilor publice solicitanții se vor adresa, în scris, primarului unității administrativ - teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfășoare adunarea, precum și cu cele ale art. 7 din același act normativ, ce stabilesc că Organizatorii adunărilor publice vor depune declarația scrisă la primăriile municipale, orășenești sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfășoare, cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării acestora, în care trebuie să menționeze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii și durata acțiunii, traseele de afluire și defluire, numărul aproximativ al participanților, persoanele împuternicite să asigure și să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliției locale și jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexă. Așadar, din interpretarea textelor redate mai sus, reiese că noțiunea de organizator al adunării publice nu poate fi nicidecum limitată la grupul sau persoanele care solicită, în condițiile legii, autorizarea desfășurării sale, acest raționament neputându-și găsi aplicare în ipoteza în care adunarea nu a fost declarată și nici înregistrată sau nu poate fi derulată, fiind interzisă, caz în care, în mod concret, este necesar a se examina dacă, în raport de unele acțiuni ale persoanei, se poate aprecia că a existat un comportament specific unui organizator. De altfel, instanța constată că aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul s-a referit, în contextul reglementării art. 26 alin. (3) din Legea nr. 60/1991, la persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunărilor publice, atâta timp cât, deși din textul art. 12 lit. c) din același act normativ rezultă că există obligația desemnării acestor persoane și în situația unei adunări publice autorizate, cu atât mai mult se poate discuta despre unele persoane care sunt responsabile de conducerea adunării în ipoteza în care aceasta se derulează în afara cadrului stabilit de lege. În consecință, trebuie considerat că se impune a examina dacă, în raport de conduita manifestată de către petentă cu prilejul protestului din data de 03.11.2013, există anumite activități concrete desfășurate, care să creeze convingerea, dincolo de orice dubiu, că aceasta se încadra printre organizatorii de fapt sau persoanele responsabile de conducerea adunării publice.

Din această perspectivă, instanța reține, cu titlu preliminar, că în contextul în care protestul la care petenta s-a implicat nu era unul declarat, înregistrat și autorizat, nu s-ar putea considera că, în lipsa unui aport anterior manifestației, ținând seama de conduita efectivă a acesteia din timpul protestului, ar fi exclusă calitatea sa de organizator sau responsabil pentru conducerea adunării, derularea unor acțiuni înainte de data manifestației fiind mai puțin probabilă în contextul în care aceasta se desfășura în afara oricărui cadru legal. Prin urmare, instanța apreciază că, în sine, simplul aspect că nu ar fi existat, după cum susține petenta, fapte și acte îndeplinite anterior protestului din 03.11.2013, precum stabilirea datei, orei, locului și traseului, realizarea și distribuirea de anunțuri în vederea informării publicului sau adunarea de participanți, nu poate determina o concluzie în sensul că petenta nu și-ar fi asumat, chiar pe timpul desfășurării adunării, calitatea de organizator sau de persoană responsabilă de conducerea manifestației. Pe de altă parte, în circumstanțele în care, anterior momentului în care manifestanții au pornit în traseu prin municipiul Cluj N., petenta s-a adresat persoanelor prezente în Piața Unirii, după cum a rezultat atât din planșele foto anexate de către intimată la dosar ( f. 26 - 27 ), cât și din înregistrarea video verificată în ședință publică ( f. 31 ), coroborate cu relatarea martorului D. I. ( f. 49 verso ), aspect confirmat chiar și de către petentă, care a precizat că a luat o singură dată cuvântul în piață ( f. 51 verso ), instanța apreciază că, prin acțiunea concretă săvârșită și asumată, s-a creat atât în percepția participanților la adunarea publică, cât și a organelor de ordine, certitudinea că petenta face parte dintre organizatori și persoanele responsabile de conducerea protestului, câtă vreme s-a adresat celor prezenți chiar înainte de a se porni în marș pe arterele din municipiu, or o asemenea conduită este specifică unui coordonator al manifestației. În același context, este de reținut că, ulterior momentului în care protestul s-a declanșat efectiv, persoanele participante pornind în direcția Piața Unirii - . cel M. - .. Al. V. Voievod - Piața Mărăști - . cum a indicat martorul ascultat în cauză ( f. 49 ), petenta a evidențiat o atitudine care, în opinia instanței, trebuie considerată ca aparținând unui organizator sau responsabil pentru conducerea manifestației. Astfel, nu poate fi omis că, așa cum a rezultat din declarația aceluiași martor audiat, petenta s-a aflat în mijlocul participanților pe timpul protestului ( f. 49 ), împrejurare care a fost relevată chiar și de către aceasta din urmă, care a precizat că se plimba de la o persoană la alta ( f. 51 verso ), or este clar că, întrucât asemenea acțiuni au existat și au fost percepute ca atare atât de persoanele prezente, cât și de reprezentanții autorității, asumarea lor din punct de vedere subiectiv nu mai poate fi negată. Mai mult decât atât, instanța relevă că, în accepțiunea sa, întreaga conduită exteriorizată de către petentă pe timpul deplasării manifestanților prin municipiul Cluj N. este de natură a circumscrie, în mod indubitabil, calitatea sa de organizator, câtă vreme petenta a dispus de o portavoce pe care a utilizat-o pe timpul deplasării, îndemnând astfel participanții și scandând împreună cu aceștia, după cum a relevat martorul D. I. ( f. 49 ), element care nu a fost negat de către petentă ( f. 51 ), mai ales că, în primă fază, se auzea scandarea sa, iar apoi ceilalți manifestanți ( f. 49 verso ), așadar, cum persoanele participante răspundeau sloganului adresat de petentă, trebuie apreciat că aceasta din urmă era privită ca un lider sau coordonator, care își putea exercita influența asupra celor prezenți, de vreme ce aceștia din urmă continuau scandările realizate prin microfonul portabil. În acest context, instanța reține că nu prezintă importanță împrejurarea că ar fi existat și alte persoane care ar fi putut dispune de portavoce și care ar fi utilizat acest instrument la rândul lor, câtă vreme trebuie acceptat că o asemenea conduită putea fi specifică doar unui grup foarte restrâns de persoane, ținând seama de numărul mare al participanților la protest, fiind evident că nu toți aceștia și-au asumat o asemenea conduită și, în altă ordine de idei, nu poate fi omis că, așa cum însăși petenta a precizat, la una dintre manifestații au rămas doar două microfoane portabile ( f. 51 verso ), or în aceste condiții se confirmă aspectul că, în realitate, în măsura în care petenta s-a numărat printre persoanele care, la unul dintre proteste, a folosit instrumentul de propagare a sunetului dintre cele două existente, aceasta și-a asumat calitatea de organizator și responsabil de conducerea adunării publice, fiind astfel percepută și de către participanți. În fine, instanța constată că atitudinea petentei, ulterior momentului în care s-a ajuns în fața Instituției Prefectului Județului Cluj, atestă neîndoielnic elementul că aceasta se număra printre coordonatorii protestului, câtă vreme petenta s-a adresat din nou celor prezenți, prin mijlocirea portavocii și microfonului adaptat la generatorul de curent, după cum a relevat martorul D. I. ( f. 49 verso ), împrejurările de fapt relatate fiind confirmate de planșele foto anexate întâmpinării ( f. 29 - 30 ) și de înregistrarea video realizată ( f. 31 ), chiar petenta relevând că este posibil să fi utilizat portavocea în fața Instituției Prefectului ( f. 51 verso ). În asemenea circumstanțe, cum în locația menționată s-a atins apogeul protestului derulat la 03.11.2013, prin stânjenirea și blocarea traficului rutier în zonă, instanța opinează că, în mod cert, o atare conduită a petentei era de natură a forma convingerea, atât pentru persoanele prezente la manifestație, cât și pentru reprezentanții organelor de ordine, că aceasta și-a asumat și deține calitatea de organizator și responsabil de conducerea adunării publice. Astfel, este evident că numai o persoană având poziția în discuție putea dispune de resursele necesare, atât din punct de vedere moral, cât și logistic, pentru a se adresa manifestanților, indiferent de forma concretă, odată ce s-a ajuns în fața unei instituții reprezentative și s-a produs și urmarea la care se referă art. 2 din Legea nr. 60/1991, respectiv stânjenirea folosirii normale a drumului public. În consecință, instanța conchide că întreaga conduită manifestată de petentă, anterior pornirii din Piața Unirii, pe timpul deplasării prin municipiul Cluj N. și ulterior blocării circulației în dreptul Instituției Prefectului, se circumscrie atitudinii unui organizator și responsabil de conducerea adunării publice, în opinia instanței această poziție fiind asumată voluntar de către petentă.

În al treilea rând, este de apreciat că, având în vedere considerațiile anterioare, nu poate fi negat că a existat o omisiune a adoptării măsurilor de întrerupere a protestului de către petentă, în calitatea sa de coordonator al manifestației, odată ce a intervenit împiedicarea folosirii normale a drumului public și stânjenirea transportului în comun, inacțiune imputabilă acesteia și caracterizată, din punct de vedere subiectiv, de o intenție indirectă în sensul art. 19 pct. (1) lit. b) din C. pen. 1969, în vigoare la data comiterii contravenției, raportat la art. 47 din O. G. nr. 2/2001. Astfel, nu poate fi omis că, deși petenta a observat, neîndoielnic, că s-a produs ocuparea unei artere principale de circulație de către persoanele participante la protest, totuși a continuat să desfășoare activitățile specifice unui coordonator, adresându-se celor prezenți și utilizând portavocea în contextul în care se produsese deja urmarea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 60/1991, așadar, deși avea posibilitatea, întrucât dispunea de microfonul portabil și, totodată, obligația de a solicita persoanelor participante să înceteze a determina stânjenirea folosirii drumului public, totuși aceasta a adoptat o atitudine contrară îndatoririi sale legale, animând în continuare manifestanții și continuând a utiliza portavocea în fața Instituției Prefectului.

Prin urmare, luând în considerare ansamblul aspectelor evidențiate mai sus, instanța constată că sunt întrunite condițiile de tipicitate ale contravenției reținute în sarcina petentei, atât din prisma elementelor obiective, cât și subiective ale incriminării tip, neexistând dubii cu privire la împrejurarea că fapta a fost săvârșită de petentă și este imputabilă acesteia din urmă. În acest context, trebuie precizat că, spre deosebire de cele alegate în cuprinsul plângerii, nu se poate în mod just aprecia că sancționarea petentei a intervenit pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare, consacrat de art. 30 alin. (1) din Constituție și de art. 10 par. 1 din CEDO, în condițiile în care, fiind în discuție o libertate a persoanei, aceasta poate fi supusă unor restrângeri necesare într-o societate democratică, în sensul art. 10 par. 2 din CEDO, or instanța apreciază că, deși nu poate fi negată existența unei ingerințe, dată de reținerea faptei și angajarea răspunderii contravenționale, totuși aceasta este prevăzută de lege și prezintă un caracter necesar și proporțional cu obiectivul avut în vedere de legiuitor în momentul reglementării, prin Legea nr. 60/1991, a modalității în care se pot desfășura adunările publice, chiar având în vedere sancțiunea pecuniară aplicată și conduita concretă manifestată de petentă, așa cum aceasta a fost relevată în cele ce preced. Pe de altă parte, alegațiile referitoare la pretinsa discriminare sunt lipsite de o bază faptică și, în consecință, sunt apreciate ca fiind nejustificate, mai ales că, în realitate, nu s-ar putea nicidecum aprecia că ar putea fi în discuție o inegalitate de tratament în privința angajării răspunderii contravenționale, odată ce fapta a fost săvârșită de către petentă, cu vinovăție, aceasta fiind ținută a suporta toate consecințele antrenării responsabilității sale.

În fine, instanța acceptă că, indiferent de calificarea conferită în dreptul intern, contravenția reproșată petentei este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ). În consecință, toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu, însă, cu toate acestea, nu s-ar putea considera că, indiferent de circumstanțe, prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentei ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ). În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme în alte condiții s-ar ajunge la situația în care unele delicte nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ), însă, în cauza de față, procesul verbal a fost considerat un simplu mijloc de probă, iar consemnările agentului constatator s-au dovedit a fi conforme cu realitatea faptică, ținând seama de ansamblul probelor administrate. Pe de altǎ parte, nu poate fi negată împrejurarea că, odată declanșat controlul jurisdicțional, ca urmare a plângerii formulate, petenta a beneficiat de toate garanțiile procedurale inerente unui demers judiciar, chiar fațǎ de caracterul specific al procedurii contravenționale naționale, care nu sunt însă susceptibile de a primi aplicare în etapa prealabilă sesizării instanței, în contextul dresării procesului verbal de către agentul constatator. Astfel, în fața organului jurisdicțional petenta a avut posibilitatea de a expune liber circumstanțele care, în opinia sa, au condus la sancționarea contravențională, a putut administra probe cu respectarea principiilor egalitǎții de arme, nemijlocirii și contradictorialitǎții, pentru a combate cele reținute în procesul verbal și a susține alegațiile sale, or în cauzǎ s-a demonstrat, în accepțiunea instanței, cǎ situația de fapt reținutǎ în actul de constatare corespunde fidel celei reale, dupǎ cum s-a arǎtat pe larg mai sus. În același context, trebuie relevat că, în condițiile în care s-au încuviințat de către instanță toate mijloacele de probă propuse prin plângere, nu s-ar putea nicidecum afirma că s-ar fi acordat prevalență prezumției de legalitate și temeinicie a actului de sancționare sau că limitele în care aceasta s-ar fi manifestat le-ar fi depășit pe cele rezonabile, procesul verbal, în calitate de înscris util soluționării cauzei, fiind supus aprecierii organului jurisdicțional, prin prisma criteriilor stabilite de art. 264 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., ca orice alt mijloc de probă prevăzut de lege. În același context, instanța reține că nu pot fi primite susținerile petentei, potrivit cărora agentul constatator ar fi omis să menționeze, în cuprinsul actului dresat, conduita ce ar releva calitatea sa de organizator al protestului, așa încât fapta descrisă nu ar corespunde modelului stabilit de legiuitor în norma de incriminare, câtă vreme s-a realizat o prezentare adecvată, concretă și succintă a contravenției, ce întrunește exigențele stabilite de art. 17 din O. G. nr. 2/2001, iar elementele în baza cărora s-a putut concluziona că petenta a deținut poziția de organizator sau persoană responsabilă de conducerea adunării publice au reieșit din ansamblul probelor administrate. Din această perspectivă, instanța reține că sunt nejustificate și alegațiile referitoare la împrejurarea că fapta imputată nu ar fi fost dovedită, câtă vreme există o înregistrare video relevantă, verificată în ședință publică și care întrunește cerințele stabilite de art. 341 alin. (2) din C. proc. civ. ( f. 31 ), planșe foto ce au fost anexate întâmpinării și comunicate și petentei ( f. 24 - 30 ), fiind administrată și proba testimonială constând în ascultarea agentului constatator ( f. 49 ), respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, or din coroborarea acestora a reieșit, în mod cert, sigur, dincolo de orice dubiu, săvârșirea de către petentă a contravenției reproșate. În acest cadru, instanța conchide, așadar, că sunt nejustificate și nu pot fi primite susținerile legate de caracterul insuficient al probelor care au stat la baza antrenării responsabilității petentei, respectiv cele privind nelegalitatea sau inadmisibilitatea lor, ținând seama de prevederile art. 47 din O. G. nr. 2/2001.

Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.

În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observǎ, cu titlu preliminar, că amenda stabilită de către agentul constatator se situează la nivelul minimului special prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 ( f. 10 și 17 ), din această perspectivă fiind realizat în mod corect procesul de individualizare a sancțiunii. În consecință, ținând seama de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, precum și raportat la gradul ei concret de pericol social, este de reținut că în prezentul litigiu nu este justificată înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul. Mai întâi, este de reliefat că, față de limitele speciale ale sancțiunii, astfel cum sunt stabilite de legiuitor prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, trebuie apreciat că, în sine, contravenția imputată prezintă o periculozitate ridicată, dată fiind natura valorilor sociale protejate prin incriminarea sa. În al doilea rând, trebuie relevat că, având în vedere modalitatea în care s-a exteriorizat conduita petentei, atât anterior declanșării propriu - zise a protestului, în Piața Unirii și mai ales în momentul în care manifestația și-a atins apogeul, prin blocarea căii de acces, fapta concretă săvârșită este deosebit de gravă, atitudinea petentei reliefând nu numai ignorarea completă a normelor referitoare la organizarea adunărilor publice, cât și indiferența manifestată față de alte persoane care, deși nu participau la protest, s-au văzut în situația de a suporta unele consecințe negative ale acestuia, dată fiind împrejurarea stânjenirii circulației și apoi blocării drumului public, în fața Instituției Prefectului. În al treilea rând, instanța apreciază că însăși urmarea concretă produsă prin comiterea contravenției, ce se încadrează printre ipotezele reglementate de art. 2 din Legea nr. 60/1991, este de natură a imprima faptei un caracter grav, astfel că un simplu avertisment nu poate fi considerat ca fiind suficient. În al patrulea rând, nu poate fi omis că săvârșirea faptei reținute prin procesul verbal contestat prezintă un caracter repetat, petenta fiind sancționată succesiv pentru contravenții de aceeași natură, așadar angajarea răspunderii nu a produs o orientare a conduitei sale în sensul respectării stricte a normelor legale ce privesc desfășurarea adunărilor publice. În consecință, instanța conchide că sancțiunea aplicată reflectă în mod just atât gravitatea faptei, cât și circumstanțele personale ale petentei, neimpunându-se înlocuirea sa cu avertismentul.

În ce privește solicitarea formulată în subsidiar, de repunere în termenul de 48 de ore în vederea achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme, așa cum reiese din art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, procesul verbal va cuprinde mențiunea referitoare la posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, or Legea nr. 60/1991 nu conține dispoziții în acest sens. Astfel, este de reținut că art. 28 din actul normativ anterior indicat face doar o trimitere generală la prevederile de drept comun în materie, fără a recunoaște, explicit, posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege. De altfel, instanța constată că acesta este și motivul pentru care, în cuprinsul procesului verbal contestat, nu s-a făcut mențiune, de către agentul instrumentator, cu privire la aspectul discutat ( f. 10 și 17 ).

Conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include, printre altele, și taxa judiciară de timbru. Totuși, față de împrejurarea că plângerea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată, trebuie apreciat că petenta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate, constând în taxa judiciară de timbru ( f. 11 ). Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., ce statuează că Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, luând în considerare poziția exprimată de către reprezentantul intimatei cu ocazia dezbaterilor ( f. 52 ) și având în vedere împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, după cum rezultă din textul legal anterior redat, instanța observă că intimata nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În consecință, ținând seama de ansamblul elementelor evidențiate în cele de mai sus, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de către petenta P. A. M., cu dom. în C., ., ., jud. B., CNP_, având domiciliul ales în Cluj N., ., ., la Societatea civilă de avocați C., N. și asociații, împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 06.11.2013 de către intimata G. DE J. MOBILĂ CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.

Menține în întregime procesul verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. I. A. M. M.

Red. / Tehn. MI

23.05.2014 - 4 ex.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5268/2014....  Somaţie de plată. Sentința nr. 7077/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5269/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA