Pretenţii. Sentința nr. 2154/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2154/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 12537/211/2013

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2154/2014

Ședința publică din 3 martie 2014

Instanța constituita din:

P.: D. I.

GREFIER: T. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul ASOCIAȚIA DE proprietari M. NR. 7, în contradictoriu cu pârâta B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că, s-a depus la dosarul cauzei la data de 25.02.2014, prin Serviciul Registratură al Judecătoriei Cluj-N., in copie conformă cu originalul chitanța nr. 25/06.06.2013, reprezentând onorariu avocațial, de catre reclamant.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2014, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.03.2014.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._/233/2013 pe rolul Judecătoriei Cluj N., reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. NR. 7, prin reprezentant, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. M. să oblige pârâta la plata sumei de 6777,71 lei din care suma de 5474,76 lei reprezentând cota de cheltuieli comune neachitate aferente perioadei aprilie 2011-martie 2013 și suma de 1302,95 lei cu titlu de penalități de întârziere. Reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere pe o perioadă mai mare de 90 zile, datorând și penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere conform art. 49 din legea 230/2007.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 114/1996, ale legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007și ale Noului Cod Civil.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie după listele de plată și fișa de cont. (filele 5-29).

Prin Încheierea din data de 25.09.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 caufa fiind repusă pe rol la data de 19.02.2014.

Legal citat, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în cursul judecății.

Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Încheierea din data de 25.09.2013 s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 caufa fiind repusă pe rol la data de 19.02.2014.

La termenul din data de 19.02.2014 reprezentantul reclamantei a învederat că a fost achitat în întregime debitul depunând fișa de cont și asolicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta este proprietara apartamentului nr. 3, situat în mun. Cluj N., ., . această calitate, avea datoria de a achita cota parte ce îi revenea din cheltuielile de întreținere.

Din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada aprilie 2011-martie 2013 (filele 6-29), coroborate cu fișa de cont pentru pârâta B. M. aferentă aceleiași perioade (fila 5) rezultă că aceasta nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare, acumulând un debit în sumă de 3.745,75 lei, la care se adaugă penalități în cuantum de 3.317,90 lei.

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

La data 19.02.2014 reprezentantul reclamantei a învederat că a fost achitat debitul și penalitățile de întârziere în integralitate depunând fișa de cont actualizată.

În consecință, instanța urmează să respingă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanta Asociația De P. M. Nr. 7.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată s-a depus la dosarul cauzei o chitanță de plată în cuantum de 600 lei reprezentând contravaloare onorariu de avocat achitat de către reclamantă.

În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ. instanța, constatând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de jduecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 600 lei. Totodată, instanța reține faptul că chiar dacă pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei prin achitarea debitului, aceasta recunoaștere nu a avut loc ulterior primului termen de judecată, astfel încât nu va putea beneficia de scutire de la plata acestor cheltuieli conform dispozițiilor art. 454 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. NR. 7 cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat T. I. cu sediul în Cluj N., . nr. 39, . în contradictoriu cu pârâta B. M. cu domiciliul în Cluj N., ., . ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat, către reclamantă

Cu drept de apel în termen de 30zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

D. IULIATOTH R.

Red./Dact. D.I. 4 ex. 07.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2154/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA