Anulare somaţie de plată. Încheierea nr. 3457/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 3457/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 4942/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.3457/CC/2014

Ședința Camerei de Consiliu din 3 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. E. G.

JUDECĂTOR: C. S. N.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile înaintată de debitoarea S.C. AUTO P. S.R.L. în contradictoriu cu creditoarea S.C. A. G. S.R.L., având ca obiect anulare ordonanță de plată.

Soluționarea cererii a avut loc în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art.200 alin.3 NCPC.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

INSTANȚA

Asupra prezentei cauze civile,

Reține că în data de 28.10.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., acțiunea civilă formulată de debitoarea S.C. AUTO P. S.R.L. în contradictoriu cu creditoarea S.C. A. G. S.R.L., prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea ordonanței de plată nr.1919/27.02.2014.

Cererea de anulare a ordonanței de plată nu a fost motivată nici în fapt și nici în drept..

Întrucât acțiunea civilă a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, cererea a urmat procedura prealabilă.

Astfel, la data de 13.03.2014, prin rezoluție, s-a dispus în sarcina debitoarei obligația de a depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 200 lei conform art.6 alin.2 din O.U.G. nr.80/2013, de a depune motivele de anulare a ordonanței de plată, de a depune dovada comunicării către debitoare a ordonanței de plată.

La data de 17.03.2014, s-a comunicat un exemplar de pe rezoluție către debitoare la adresa pe care a indicat-o în cuprinsul acțiunii civile – mun. București, ., ., etaj 2, ., C. RO_, termenul de complinire a lipsurilor fiind până în data de 27.03.2014.

Conform art. 200 NCPC, „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. (2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3). (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

Întrucât debitoarea nu a adus la îndeplinire obligațiile stabilite prin rezoluție de către instanță până în data de 28.03.2014 în temeiul art.200 NCPC, instanța va dispune anularea acțiunii civile formulată de debitoarea S.C. AUTO P. S.R.L. în contradictoriu cu creditoarea S.C. A. G. S.R.L., având ca obiect anulare ordonanță de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Anulează cererea de chemare în judecată debitoarea S.C. AUTO P. S.R.L. cu sediul în mun. București, ., ., etaj 2, ., C. RO_ în contradictoriu cu creditoarea S.C. A. G. S.R.L., cu sediul în mun. Cluj-N., ., Parcul Industrial Tetarom I, jud. Cluj, având ca obiect anulare ordonanță de plată.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. E. G. C. S. N.

GREFIER

A. M.

Red. 3 ex. – 3.04.2014 - R.E.G./R.E.G./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Încheierea nr. 3457/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA