Plângere contravenţională. Sentința nr. 5494/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 5494/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 2418/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 5494/2014

Ședința publică din data de 28 mai 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N. F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. I. in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitate parților sa depună la dosarul cauzei concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru astăzi 28.05.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la intimat la data de 20.01.2014 si pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 05.02.2014, sub nr. de mai sus, formulată de petentul P. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 02.01.2014.

În motivarea plângerii, petentul susține ca procesul verbal este nelegal întrucât nu exista nici un articol de lege care sa ii interzică sa se afle sau sa umble pe . alcoolice iar aceasta stare nu poate fi dovedita nefiind folosite instrumentele cu respectiva destinație. Atunci când i s-a solicitat sa se legitimeze i-a cerut agentului constatator sa specifice ce contravenție a savarsit, lucru ce nu s-a întâmplat, fiind dus la secția de politie si prin metode de forța determinat sa prezinte actul de identitate. A refuzat sa semneze procesul verbal deoarece nu i s-a permis sa-l ia in mana refuzând sa accepte sa i se citească precizând ca are atâta școala sa-l citească daca cel care l-a întocmit a invatat sa scrie. Atitudinea sfidătoare la adresa organelor de politie a fost provocata de acestea. S-a recurs si uzat de fals in stabilirea martorului precizat in conținutul procesului verbal, acesta fiind căutat ulterior plecării sale de la secție.

Plângerea a fost motivata in drept pe dispozițiile OG nr.2/2001 si L.61/1991.

Petentul, în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a anexat o copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției .

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus la data de 12.03.2014 întâmpinare (f.19-20) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205,206,249,223,315 C. pr. civ. și a anexat o copie a raportului agentului constatator precum si declarația martorului M. C. (f.21-23).

La data de 21.03.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat ca isi menține argumentele formulate in plângere.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 02.01.2014 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 3 pct. 31 respectiv 4 alin.1 lit .a din Legea nr.61/1991 reținându-se in sarcina acestuia ca in 02.01.2014 ora 20,30 aflându-se in mod evident sub influenta băuturilor alcoolice pe . in dreptul hotelului N. a refuzat in mod categoric sa se legitimeze cu actul de identitate si sa dea relații cu privire la stabilirea identitatii sale la cererea justificata a organelor de politie, aplicându-i-se o amenda in cuantum de 200 lei.

Petentul a refuzat semnarea procesului verbal, la rubrica „mențiuni” consemnându-se atitudinea sfidătoare a acestuia la adresa organelor de politie.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Susținerea petentului ca martorul menționat in procesul verbal nu a fost de fata si astfel nu poate confirma cele menționate nu poate fi reținuta ca întemeiata întrucât din declarația data de acesta in data de 02.01.2014 (nemaifiind necesara audierea sa in instanța din moment ce a relatat deja in scris toate aspectele cunoscute) rezulta ca pe de o parte acesta a perceput in mod direct refuzul de legitimare a petentului iar pe de alta parte ulterior a putut constata si faptul ca petentul nu a semnat procesul verbal.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Cu toate că petentul a contestat procesul-verbal, instanța arată că nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, petentul rezumându-se la a invoca faptul ca cererea de legitimare a sa nu a fost justificata iar pentru stabilirea stării sale de ebrietate „nu au fost folosite in acest scop instrumentele cu respectiva destinație”.

Dar, instanța arata ca pe de o parte nu este necesara folosirea de instrumente pentru a se determina starea de ebrietate decât in situația conducătorilor auto, unde gradul de alcoolemie face diferența dintre contravenție si infracțiune, in timp ce pentru contraventiile referitoare la ordinea si liniștea publica, aceasta stare poate fi apreciata de orice persoana si implicit de agentul constatator. Pe de alta parte, aceasta stare a fost constatata ( potrivit raportului si declarației lui M. C.) atât de agent cat si de numitul M. C. care a făcut sesizarea la 112, întrucât in calitate de șofer pe autobusul Fany cu nr._ pe ruta Florești - Cluj-N., când a ajuns la capăt de traseu, respectiv Hotel N., unul din calatori, respectiv petentul, a refuzat sa coboare din autobuz, fiind sub influenta băuturilor alcoolice si emanând puternic halena alcoolica, solicitându-i șoferului sa-l duca in centru, unde vrea el sa coboare, adresându-i cuvinte jignitoare atât acestuia cat si organelor de politie, ulterior si refuzând sa se legitimeze. In aceste condiții, apărarea petentului in sensul ca solicitarea de legitimare ar fi fost nejustificata este neîntemeiata, deoarece prin atitudinea sa a deranjat ordinea publica iar starea de ebrietate constituie o circumstanța agravanta si nicidecum atenuanta.

Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul și procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, fiind legal și temeinic.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 200 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, sancțiunea fiind proporțională faptelor săvârșite și gradului de pericol social.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul P. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 02.01.2014de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulata de petentul P. I._, domiciliat in Cluj-N., ..1/A împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.01.2014 de către IPJ Cluj cu sediul in Cluj-N., ..

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 28.05.2014.

JUDECATOR: GREFIER:

N.-F. B. A. S.

Red./dact :N.F.B.

05.06.2014 /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5494/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA