Plângere contravenţională. Sentința nr. 9946/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9946/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 11017/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINTA CIVILA NR. 9946/2014

Ședința publică de la 02 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier T. P.

Pe rol este soluționarea cererii formulata de petentul M. G. în contradictoriu cu intimata I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plangere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care:

În temeiul art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța constată că este competentă material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Apreciind-o ca utilă, pertinentă și concludentă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 23.05.2014 sub dosar nr. de mai sus, petentul M. G. a solicitat instanței,în principal, anularea procesului verbal . nr._/10.05.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivare, în esență a susținut că,nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului, iar din modul in care era poziționat agentul constatator, acesta nu a putut aprecia corect pe ce culoare a semaforului a trecut, iar daca exista o îndoială cu privire la acest aspect, in temeiul principiului „in dubio pro reo”, îi profită, cu atât mai mult cu cât nu poate face dovada cu martori.

Referitor la sancțiunea aplicată,petentul a aratat că, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudenta CEDO in materia aplicării unor măsuri restrictive.

În drept petentul a invocat dispozițiile OUG nr.2/2001 și OUG nr.195/2002.

În probațiune a depus înscrisuri.

Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare (f.13) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând că acesta conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului. Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.

In cuprinsul întâmpinării intimatul a prezentat si istoricul contravențional al petentului.

În drept, intimatul a invocat prevederile art.205-206,art.223 alin.3,art.249 și 315 alin.1 din Legea nr.134 privind C.pr.civ.,OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG nr.195/2002.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat de agent constatator din cadrul intimatului IPJ CLUJ la data de 10.05.2014, petentul M. G. a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, reținându-se în sarcina acestuia că la de 10.05.2014 ora 16:47, a condus autoturismul marca „BMW” pe . la intersecția cu . trecut prin intersectie pe culoarea rosie a semaforului electric aflat în funcțiune.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu modificările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni „nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului”.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, care a semnat procesul verbal, fără obiecțiuni.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanța arată că, petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute de agentul constatator.

Astfel, deși petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța arată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

În altă ordine de idei, in cuprinsul plângerii contravenționale, petentul a susținut că nu a mai fost sancționat, dar asa cum rezulta din cuprinsul istoricului contravențional depus la dosar de către intimat, instanța reține că aceste afirmații sunt neadevărate.

În acest context se naste un dubiu cu privire la sinceritatea petentului și în privința celorlalte aspecte invocate cu privire la starea de fapt, cu atat mai mult la fața locului,la momentul încheierii procesului verbal, petentul nu a formulat obiecțiuni la procesul verbal întocmit și starea de fapt reținută, ci dimpotrivă a semnat actul de sancționare, fără obiecțiuni și fără să invoce în cadrul prezentei plângeri că agentul nu i-ar fi reținut obiecțiunile sale.

Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul și procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, fiind legal și temeinic.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Sub aspectul cuantumului amenzii, respectiv 340 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 98 și art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii, neimpunându-se înlocuirea cu sancțiunea avertismentului, mai ales că petentul nu se află la prima abatere contravențională.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul M. G. împotriva procesului verbal de contravenție .._ încheiat la data de 10.05.2014 de către organul constatator I.P.J. Cluj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunile aplicate prin acesta și reține că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contraventionala formulata de petentul M. G., CNP_9 cu domiciliul în mun.Cluj-N. Calea Dorobantilor . jud.Cluj în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva procesului verbal . nr._/10.05.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul si motivele de apel se depun la instanta a carei hotarâre se ataca.

Pronunțata în ședința publica, azi, 02 Octombrie 2014.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. T. P.

Red./Tehnored. S.C.- jud./07.11.2014/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9946/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA