Pretenţii. Sentința nr. 4150/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4150/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 3469/211/2012

Dosar nr._

ODCP nr. 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr.4150/2014

Ședința publică de la 17 aprilie 2014

Completul format din:

PREȘEDINTE I. - C. V. C.

Grefier D. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții O. N. I. și O. D. în contradictoriu cu pârâtul P. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.03.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2005 sub nr. 5379/2005 la Tribunalul Cluj, reclamanții O. N. I. și soția D. au chemat în judecată pe pârâtul P. V. solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii cotei de 5/24 parte din apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 situate în Cluj-N., ., înscrise în CF nr._ Cluj, apartamente vândute de pârât; s-a solicitat și plata dobânzii aferente cu începere de la data înstrăinării apartamentelor și până la achitarea integrală a sumei.

În motivare s-a arătat că prin procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor și pentru ei să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pârâtul vânzând în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral. Pârâtul nu a remis reclamanților nici o sumă de bani ca urmare a vânzării acestor apartamente.

Acțiunea a fost declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-N. potrivit Încheierii civile nr. 1074 din 14.10.2005 și unde a fost înregistrată sub nr._/2005.

Prin cererea reconvențională formulată de pârât la 24.11.2005 acesta a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii de 5/24 parte din imobilul-construcție situat în Cluj-N., . înscris în CF nr._,_ nr. topo 5980 adică . apartamente, fie prin echivalent valoric fie parțial prin echivalent și parțial prin restituirea celor două apartamente care vor fi atribuite reclamanților.

Cele două cereri au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 3062 din 14.04.2006 în sensul respingerii cererii reconvenționale și admiterii acțiunii reclamanților, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 70.010 Euro respectiv 2._ ROL precum și la plata dobânzii legale începând cu data înstrăinării apartamentelor și până la plata integrală a sumei.

Părțile au declarat apel împotriva sentinței pronunțate, reclamanții solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul ca pârâtul să le achite echivalentul în lei al cotei de proprietate din prețul în lei menționat în contractele de vânzare-cumpărare pentru apartamentele înstrăinate în baza procurii autentice, iar pârâtul solicitând desființarea sentinței și retrimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea cererii reconvenționale.

Tribunalul, prin Decizia civilă nr. 137/A/11.03.2009, în baza art. 296 C.pr.civ., a admis apelurile ca fondate, iar în temeiul art. 297 C.pr.civ. a procedat la desființarea sentinței cu retrimitere la instanța de fond pentru rejudecarea cererilor formulate, potrivit temeiurilor arătate de părți.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei Cluj N. sub nr._/211/2009.

La data de 25.01.2010 reclamantul reconvențional P. V. și-a precizat cererea reconvențională solicitând obligarea pârâților reconvenționali O. N. I. și O. D. la plata sumei de_ euro, reprezentând valoarea celor trei apartamente ce revin din construcție pârâților reconvenționali (respectiv valoarea cu care aceștia ar fi trebuit să mai contribuie la ridicarea construcției), precum și obligarea pârâților reconvenționali la plata dobânzii legale de la data formulării cererii reconvenționale (30.11.2009) și până la plata integrală, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 15.03.2010 reclamantul reconvențional a declarat că și-a restrâns cererea reconvențională, iar instanța a luat act de această renunțare la judecată.

În motivare, s-a arătat că în timpul edificării construcției, întrucât reclamanții nu mai dispunea de resursele financiare necesare edificării construcției, la data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”. Conform acestui înscris, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să achite suma de_ euro, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție. De asemenea, reclamantul a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin act autentic, și a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7. Astfel, desocotirea dintre părți a avut loc la data de 08.07.2004 în sensul arătat mai sus, iar pârâtul nu mai datorează reclamanților nici o sumă de bani, dimpotrivă, reclamanții sunt cei care datorează pârâtului suma de_ de euro.

Prin sentința civilă nr. 885/20.01.2011 în dosar_/211/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj N. și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 15.03.2011.

Prin sentința civilă nr. 3729/06.06.2011 în dosar_/211/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj sub nr._ care soluționat conflictul negativ de competență prin sentința civilă nr. 710/2011, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. sub nr._ .

În probațiune, la dosar au fost depuse înscrisuri: ds. nr. 5379/2005: procura speciala autentificata sub nr. 989/27.07.2004 (f.6-7), notificare (f. 9-10), extras CF (f. 11-16), contracte de vanzare cumparare (f.23-55); dosar nr._/2005: conventie declaratii aut. sub nr. 3061/12.09.2003 (f.16), declaratie autentificata sub nr. 3062/12.09.2003 (f.17), contract de vanzare cumparare (f.18-19,41-42,58-59), extrase CF (f.20-33, 431, 497-501), autorizatie de construire (f.37-38), dovada de luare in folosinta (f.39-40), cereri si inscrisuri in dosarul nr._/2004 (f.43-45,424,455-460,487-491), s.c._/2004 (f.46-47), d.c. 412/R/2005 (f.48-50), conventie angajament (f.51), declaratie administrator (f.66), facturi fiscale (f.67-68), antecontracte de vanzare cumparare (f.69-84), interogatorii (f.92-102), chitante facturi contracte P. V. (f.104-272, 280-289), supliment la expertiza (f.295-296), interogatorii in alte dosare (f.318-324, 479-485), sesizare penala (f.317), cerere de chemare in judecata in dosarul 8134/2004 (f.325), chitante facturi O. N. (f.331-419, 422, 427), declaratie, plangere (f.420-421), notificare (f.425), angajament (f.426), ordin 715/2000 (f.432-433), contract de vanzare cumparare teren si declaratii (f.434-439), antecontracte (f.440-454), declaratii (f.493-496) ; dosar nr. 6709/2006: conventie declaratie (f.13), curs valutar (f.29), s.c. 3622/2007 (f.16-48), d.c. 562/A/2007 (f.49-52), raport de expertiza grafoscopica (f.59-66, 75-84, 86-97) ; dosar nr._: contract de vanzare cumparare (f.18-20), d.c. 1798/R/2013 (f.68-73), extrase CF (f.74-86, 94-114, 167), interogatorii (f.141-147), conventie partaj (f.156), s.c. 6056/2006 (f.162), procura (f.163), contract de vanzare cumparare (f.164-166), planse foto (f.168-172), acte ds. exec. (f.175-177).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriile părților.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată:

În fapt, părțile s-au asociat și au convenit la construirea unei case familiale D+P cu mai multe apartamente, sens în care au stabilit ca reclamantul O. să se ocupe de întreaga documentație tehnică, de avizare și autorizare, terenul în suprafață de 360 m.p. fiind achiziționat inițial în cote egale.

După începerea construcțiilor părțile au partajat terenul, pârâtului revenindu-i cota de 19/24 parte iar reclamanților cota de 5/24 parte, hotărând de comun acord construirea a 24 de apartamente cu 1 cameră și dependințe fiecare. În CF colectivă_ și CF individuală_ părțile sunt întabulate ca și coproprietari în cotele mai sus arătate.

La data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”. Conform acestui înscris, pârâtul P. V. se obligă față de reclamantul O. N. I.: să execute lucrările de construire, să efectueze demersuri pentru finalizarea documentației de întabulare, să finanțeze cu sumele de bani necesare finalizării construcției, sa execute lucrările de construire (faza nefinisat) la apartamentele ce revin reclamantului, să accepte cele trei .,6,7. Totodată, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să nu solicite alte apartamente din imobil decât cele trei stabilite de comun acord, respectiv . 7 fără finisaje și dotări, să achite suma de_ euro reprezentând valoarea celor trei apartamente convenită și acceptată de ambele părți, să nu execute lucrări de construire, modificare în perioada de coproprietate, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție, a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin act autentic, a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7.

Prin procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pârâtul vânzând în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral.

Pârâtul nu a remis reclamanților nici o sumă de bani ca urmare a vânzării acestor apartamente.

În drept, potrivit art. 1532 CC de la 1864, Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. Art. 1533 CC de la 1864, stabilește că mandatul poate fi expres sau tacit. Și primirea mandatului poate să fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului.

În speță, analizând în ansamblu convențiile încheiate între părți, instanța constată că prin înscrisul încheiat la data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. intitulat ”Convenție-declarație” părțile au înțeles să se desocotească cu privire la toate raporturile care au rezultat din asocierea lor cu privire la construirea apartamentelor. După cum s-a reținut mai sus, conform acestui înscris, pârâtul P. V. se obligă față de reclamantul O. N. I.: să execute lucrările de construire, să efectueze demersuri pentru finalizarea documentației de întabulare, să finanțeze cu sumele de bani necesare finalizării construcției, sa execute lucrările de construire (faza nefinisat) la apartamentele ce revin reclamantului, să accepte cele trei .,6,7. Totodată, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să nu solicite alte apartamente din imobil decât cele trei stabilite de comun acord, respectiv . 7 fără finisaje și dotări, să achite suma de_ euro reprezentând valoarea celor trei apartamente convenită și acceptată de ambele părți, să nu execute lucrări de construire, modificare în perioada de coproprietate, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție, a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin cat autentic, a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7.

Astfel, părțile s-au înțeles la 08.07.2004 cu privire la faptul că pârâtul urmează să vândă (în temeiul unei procuri autentice) toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție cu privire le prețul ce va fi obținut de către pârât pentru aceste apartamente. În aceste condiții, procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., prin care reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pentru apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 nu poate fi interpretată decât ca o executare din partea reclamanților a obligațiilor asumate în data de 08 07 2004 prin actul sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”.

Având în vedere obligațiile asumate de către părți și principiul voinței reale a părților, instanța constată că actul sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”s-a încheiat între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. cel dintâi acționând atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al soției sale O. D. (mandat tacit reciproc între soți). De altfel, acest mandat tacit reciproc a fost confirmat de către reclamanta O. D. tocmai prin faptul că s-a prezentat pentru încheierea procurii autentice așa cum soțul său s-a obligat prin înscrisul intitulat ”Convenție-declarație”.

Prin urmare, în mod corect pârâtul a vândut în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral, fără să remită nici o sumă de bani reclamanților (întrucât prin ”convenția-declarație” aceștia au arătat că nu au nici o pretenție cu privire la sumele ce se vor încasa din această vânzare). Astfel, cererea principală este neîntemeiată.

Realitatea celor consemnate în cuprinsul ”convenției declarație” care face obiectul prezentei cauze reiese și din ansamblul celorlalte probe administrate în cauză.

Astfel, diferența dintre contribuțiile celor două familii la realizarea construcției sunt evidente: după cum s-a reținut în decizia de casare, instanța constată că la fila 46 (ds._/2005) există depusă Sentința civilă nr._/2004 din care rezultă recunoașterea reclamantului de azi în sensul că nu a efectuat plățile către antreprenori (nici măcar sumele de bani pe care pârâtul din prezenta speță le-a înmânat reclamantului din prezenta speță nu au fost în întregime folosite în vederea finalizării construcției) iar la fila 98—interogator pct. 29 (ds._/2005) există dovada recunoașterii reclamantului cu privire la contribuția sa modică la investiție.

De asemenea, din convențiile încheiate între părți, rezultă că în temeiul primei autorizații emise cu nr. 1182/2003, părțile au convenit ca reclamanților să le revină un număr de trei apartamente din douăsprezece (f. 60 ds._/2005). Ulterior, părțile s-au înțeles să etajeze și să mansardeze construcția, lucrările urmând a fi efectuate doar de către familia P. (f. 61 ds._/2005).

Din actele depuse la dosar nu a rezultat faptul că reclamanții au contribuit cu vreo sumă de bani la etajarea și mansardarea imobilului. Mai mult, prin interogatoriul depus la fila 319 din dosarul_/2005 pct. 8 reclamantul O. N. a arătat că în urma emiterii celei de a doua autorizații de construire întelegerea dintre părți s-a schimbat în sensul că reclamanților urmau să le revină numai două apartamente.

Cu toate acestea, între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4154/23.12.2003, iar cotele de proprietate înscrise în cartea funciară au fost de 5/24 reclamanții și 19/24 familia P..

Având în vedere faptul că toate apartamentele erau apartamente cu o cameră (de valoare apropiată), este evident că reclamanții au fost înscriși în cartea funciară cu o cotă de proprietate mai mare decât cea care le-ar fi revenit pentru contribuția totală la ridicarea construcției.

Acest raționament susține mențiunile din ”Convenția-declarație” care face obiectul prezentei cauze prin care reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V. să achite suma de_ euro. Interpretând înscrisul ”Convenție declarație” în întregul său (și nu clauză cu clauză), instanța constată că suma de_ euro reprezintă, conform înțelegerii părților, suma cu care familia O. ar mai fi trebuit să mai contribuie la ridicarea construcției pentru ca sumele avansate de fiecare parte să reflecte cotele de proprietate astfel cum au fost înscrise în cartea funciară.

În ceea ce privește apartamentul cu numărul 7, instanța constată că în ”Convenția-declarație” din 08.07.2004, reclamantul O. N. a arătat că și-a însușit în totalitate suma reprezentând prețul acestui apartament, aspect confirmat și în interogatoriul depus la f. 318 dosar_/2005 pct 6. Astfel, chiar dacă în contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament s-a consemnat că (parțial) prețul a fost plătit de cumpărător în mâna pârâtului din prezenta cauză, instanța constată că acest aspect nu este relevant pentru soluționarea cauzei, întrucât, chiar dacă pârâtul din prezenta cauză ar fi primit această sumă de bani, nu reiese din actele dosarului că pârâtul nu a remis această sumă de bani reclamantului O. N., astfel încât acesta să fi primit în întregime prețul apartamentului cu nr. 7, cum s-a consemnat în ”convenția-declarație” din data de 08.07.2004 și cum s-a recunoscut la interogator.

Din actele dosarului instanța nu a identificat o altă înțelegere a părților—ulterioară celei la care se face referire în interogatoriul depus la fila 319 din dosarul_/2005 pct. 8—din care să rezulte că reclamanților urmau să le revină mai mult de două apartamente. Instanța constată că reclamanții au primit deja două apartamente (au încasat integral prețul pentru apartamentul cu nr. 7 și au primit în proprietate apartamentul cu nr. 5, după cum rezultă din decizia civilă nr. 1798/R/2013—f. 127-132 ds._ ).

Sintetizând, instanța constată că în realitate contractul de mandat s-a încheiat între părți prin înscrisul numit ”convenție-declarație”și părțile s-au desocotit prin același înscris (s-a consemnat că părțile nu mai au nici o pretenție). Mandatul în formă autentică a fost dat doar pentru a permite înstrăinarea apartamentelor de către pârâtul P.—de aceea nu s-a menționat în contractul de mandat în formă autentică vreo modalitate de desocotire.

Din aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții O. N. I. și O. D., în contradictoriu cu pârâtul P. V., ca neîntemeiată, va admite cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. V. în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D. și va obliga reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D., în solidar, să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_ euro (suma plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății) și dobânda legală calculată asupra debitului principal începând cu data de 30.11.2009 (data formulării cererii reconvenționale) și până la achitarea integrală a debitului.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța constată că, în drept, conform art. 451 C.pc., 1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Având în vedere temeiurile de drept expuse, soluția ce se preconizează pe fondul cauzei și solicitările pârâtului, instanța va admite cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

La aprecierea justificării onorariilor, instanța va avea în vedere complexitatea cauzei care rezultă în primul rând din volumul dosarului, dar și din complexitatea problemelor juridice dintre părți care rezidă în special din numărul litigiilor promovate între părți.

Pârâtul a demonstrat că a cheltuit în prezenta cauză suma de 3241,70 lei+5 lei (taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii reconvenționale modificate—f. 34 și urm. Ds._ ), suma_,4 lei reprezentând onorariu avocat (chitanțele atașate în original concluziilor scrise—care au fost și anterior depuse în copie la dosar, chitanța aflată la f. 100 din ds._ —factura aferentă s-a atașat concluziilor scrise).

Din aceste considerente, instanța va obliga reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D. să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_.1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții O. N. I. și O. D., ambii cu domiciliul în Cluj N., ., jud Cluj în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul în Cluj N., . M., nr. 33, ., ca neîntemeiată.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. V. în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D..

Obligă reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D., în solidar, să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_ euro (suma plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății) și dobânda legală calculată asupra debitului principal începând cu data de 30.11.2009 și până la achitarea integrală a debitului.

Obligă reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D. să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_.1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 04 2014.

JUDECĂTOR:

V. C. I. C.

GREFIER:

D. S.

Red. Dact/CVIC/4ex./17.04.2014

Dosar nr._

HOT.

17 04 2014

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții O. N. I. și O. D., în contradictoriu cu pârâtul P. V., ca neîntemeiată.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. V. în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D..

Obligă reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D., în solidar, să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_ euro (suma plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății) și dobânda legală calculată asupra debitului principal începând cu data de 30.11.2009 și până la achitarea integrală a debitului.

Obligă reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D. să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_.1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 04 2014.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4150/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA