Rezoluţiune contract. Sentința nr. 5253/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5253/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 22745/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5253/2014
Ședința publică din 21 mai 2014
Instanța constituita din:
P.: D. I.
GREFIER: T. R.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul S. S. M., în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publica, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2014, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.05.2014
INSTANTA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 30.09.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., acțiunea civilă formulată de reclamantul S. S.-M. în contradictoriu cu pârâții P. A. ȘI P. M. prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare și convenție de porte-fort încheiată între părți la data de 09.11.2012 la BNP G. B. Lavina, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 09.11.2012 a încheiat cu pârâții o promisiune bilaterală de vânzare și convenție de porte-fort în baza căreia s-a achitat, anterior semnării contractului suma de 4000 euro, la data 28.11.2012 suma de 6900 lei, la data de 14.12.2012 suma de 4000 euro, la 21.02.2012 suma de 1650 euro iar ulterior, deși au fost notificați la 12.02.2012 și 27.05.2013, nu au mai achitat nicio sumă, deși reclamantul a respectat clauzele antecontractului iar contractul de vânzare nu s-a încheiat datorită neplății prețului de către pârâți, aceștia invocând lipsa resurselor financiare.
În final, reclamantul a arătat că la data de 20.12.2012, în baza prevederilor din antecontract, a intervenit rezoluțiunea antecontractului.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Reclamantul a depus înscrisuri (f. 3-6).
Cererea a fost legal timbrată cu 3754,48 lei taxă de timbru (f. 2, 12)
La data de 17.10.2013 reclamantul a depus un set de înscrisuri (f. 13-20)
Pârâții au depus întâmpinare la data de 28.11.2013 prin care au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Pârâții au invocat excepția netimbrării și au învederat că și-au respectat întrutotul obligațiile contractuale, achitând promitentului-vânzător prețul bunului iar pentru admiterea unei acțiuni în rezoluțiune trebuie îndeplinite trei condiții, niciuna neregăsindu-se în cauza de față, și anume: una dintre părți să nu își fi executat obligațiile, noul cod civil înserând dispoziția de la art. 1559 alin. 2 potriviti căreia rezoluțiunea poate avea loc numai pentru o parte a contractului, cu condiția ca executarea să fie divizibilă și neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.
Potrivit pârâților, deși în cuprinsul actului a fost prevăzut ca termen limită de achitare a prețului data de 20.12.2012, tot părțile, prin conduita adoptată au convenit prelungirea termenului, astfel:
- La 28.11.2012 promitentul vânzător a încasat 6900 lei, deși această tranșă ar fi trebuit achitată până la data de 23.11.2012
- La 14.12.2012 promitentul vânzător a încasat 4000 euro
- La 21.02.2013 promitentul vânzător a încasat 1600 euro menționând în chitanță faptul că suma ar fi trebuit achitată până la data de 20.12.2012
- La 10.04.2013 promitentul vânzător a încasat 3000 euro menționând în chitanță faptul că suma ar fi trebuit achitată până la data de 20.12.2012
Astfel, pârâții au învederat faptul că deși reclamantul cunoștea faptul că termenul final de achitare a prețului s-a scurs și ar fi îndreptățit să solicite o eventuală constatare a rezoluțiunii contractului, a continuat să încaseze sume de bani, prelungind astfel termenul de plată a sumelor convenite și exprimându-și indirect acordul de a încasa prețul în mod succesiv.
Potrivit clauzelor contractuale, susțin pârâții, termenul convenit pentru autentificare – 20.12.2012 – putea fi prelungit prin acordul ambelor părți, reclamantul acceptând tacit acest lucru.
Totodată, pârâții au solicitat instanței, în ipoteza în care aceasta ar aprecia acțiunea introductivă ca fiind admisibilă, obligarea reclamantului la restituirea către subsemnați a tuturor sumelor achitate peste termenul din data de 20.12.2012.
Pârâții au solicitat proba cu înscrisuri depunând un set de acte în aceste sens (f.37-38), proba cu interogatoriul petentului și proba testimonială.
La termenul din data de 14.05.2014 instanța a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâți.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 09.11.2012 între părți a fost încheiată promisiunea bilaterală de vânzare și convenție de porte fort autentificată sub nr. 1456 de BNP G. B. Lavina (f. 5-7) în temeiul căreia reclamantul s-a obligat să vândă pârâtului Pârtoc A. nuda proprietate, iar pârâtei P. M. dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Cluj N., Calea Mănăștur nr. 97, scara II, parter, . CF nr._-C1-U10 a municipiului Cluj N., compus din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 antreu, 1 debara având suprafața utilă de 30,73 mp, prețul stabilit fiind de 29.700 euro.
Potrivit clauzelor contractuale suma urma să fie achitată astfel: 4000 euro anterior autentificării contractului, 11.000 euro până la data de 23.11.2012 și suma de 14.700 euro până la data de 20.12.2012 iar în situația neachitării restului de preț, promitenții cumpărători urmau a beneficia de un termen de grație de 10 zile, perioadă în care datorează daune-interese moratorii în cuantum de 100 euro la trei zile. Totodată, în situația neîndeplinirii obligației în intervalul acestui termen de grație, promitenții cumpărători mai beneficiază de un termen de grație de 20 de zile calendaristice, perioadă în care datorează daune-interese moratorii în sumă de 100 euro la 2 zile iar dacă obligația nu se va executa nici în aceste condiții, promitentul-vânzător va putea invoca rezoluțiunea de plin drept a promisiunii de vânzare, fără punere în întârziere sau vreo altă formalitate, părțile contractante convenind ca toate sumele achitate promitentului-vânzător în temeiul acestui contract să nu se restituie de către acesta, urmând a le păstra cu titlu de daune interese.
Din totalul de 29.700 euro pârâții au achitat următoarele sume: 4000 euro înaintea încheierii contractului, 6900 lei la data de 28.11.2012 în contul ratei a doua care trebuia achitată până la data de 23.11.2012 (f. 3), 4000 euro la data de 14.12.2012 tot în cadrul celei de-a doua rate(f. 3), 1650 euro la data de 21.02.2013 (f. 3) și 3000 euro la data de 10.04.2013 (f. 37).
În ceea ce privește norma de drept material incidentă în cauză, instanța reține că raportat la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare între părți – 09.11.2012, aceasta este supusă normelor noului Cod civil.
Astfel, potrivit art.1549 C.civ., „dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin”. Potrivit alin. 2 al acestui articol „rezoluțiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă”.
Conform prevederilor art.1552 C.civ., „Rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.”
Totodată, art. 1553 alin. 1 C.pr.civ. prevede faptul că „pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezilierea de drept a contractului” iar potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași art. „în cazul prevăzut la alin. (1), rezoluțiunea sau rezilierea este subordonată punerii în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din simplul fapt al neexecutării”.
În același timp art. 1522 C.pr.civ. prevede faptul că punerea în întârziere a debitorului poate fi realizată atât printr-o notificare scrisă cât și prin cererea de chemare în judecată.
În cauza de față instanța constată faptul că prin dispozițiile contractuale a fost înserat un pact comisoriu de ordin IV potrivit căruia promitentul-vânzător avea dreptul de a invoca rezoluțiunea de plin drept a contractului, fără punerea în întârziere sau vreo altă formalitate. Contrar susținerilor reclamantului, acest drept de invocare a pactului comisoriu nu putea fi exercitat la data de 20.10.2012 ci, conform mențiunilor din contract, la 30 de zile calendaristice de la acest moment.
Potrivit acestui tip de pact, contractul se desființează de plin drept din clipa în care a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire. Desființarea are loc fără ca debitorul să fie pus în întârziere de către creditor.
Numai creditorul care își executată sau se declară gata să-și execute obligațiile are dreptul să aprecieze dacă este cazul să se aplice rezoluțiunea. Chiar dacă în contract este înscris un pact comisoriu de gradul IV, creditorul are în continuare facultatea de a opta între rezoluțiune de plin drept sau de a solicita executarea silită a contractului. Totodată, creditorul are dreptul de a renunța la invocarea rezoluțiunii de plin drept.
În cauza de față, instanța constată faptul că prin acceptarea unor plăți ulterioare, reclamantul promitent vânzător a renunțat, în mod tacit, la prerogativa sa de a invoca rezoluțiunea de plin drept.
Cu toate acestea, chiar dacă reclamantul a renunțat la invocarea pactului comisoriu de gradul IV, aceasta are neștirbit dreptul de a invoca rezoluțiunea de drept comun prevăzută de art. 1552 C.pr.civ.
În speță, prin promovarea prezentei acțiuni este incontestabil că reclamantul în calitate de creditor a obligației de predare a prețului, asumată prin convenție de către pârâți, și-a exprimat opțiunea solicitând rezoluțiunea contractului.
În aceste condiții, instanța constată faptul că, în cauză, sunt întrunite toate condițiile necesare dispunerii rezoluțiunii. Astfel, pârâții promitenți cumpărători nu și-au îndeplinit obligația de plată a prețului, neexecutarea obligației le este imputabilă nefiind dovedită o cauză de forță de înlăturare a răspunderii, neexecutarea se referă la plata prețului fiind suficient de importantă pentru a se dispune desființarea contractului întrucât nu a fost achitat nici măcar jumătate din prețul vânzării, pârâții au fost puși în întârziere prin notificarea din data de 12.02.2013 (f. 55) iar reclamantul a oferit pârâților posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile în termen de 10 zile potrivit acestei notificări și totodată, în fața instanței, solicitând trei amânări consecutive pentru achitarea debitului la termenele din datele de 19.02.2014, 05.05.2014 respectiv 16.04.2014.
Totodată, în cauza de față obiectul contractului nu este divizibil, fiind reprezentat de dreptul de proprietate asupra unui imobil apartament, astfel încât instanța nu poate dispune rezoluțiunea doar pentru o parte a contractului, proporțional cu ce s-a plătit.
În aceste condiții, instanța găsind întemeiată acțiunea civilă urmează a o admite și prin urmare va dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare și convenție de porte fort autentificată sub nr. 1456 la data de 09.11.2012 de BNP G. B. Lavina.
Instanța constată faptul că prin întâmpinarea depusă, pârâții au solicitat restituirea sumelor achitate ulterior datei de 20.12.2012, dată când potrivit dispozițiilor contractuale vânzătorul putea cere desființarea contractului.
În ceea ce privește efectele rezoluțiunii, art. 1554 alin. 1 C.civ. menționează că „contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ținută, în acest caz, să restituie celeilalte părți prestațiile primite”.
Totodată, art. 1538 alin. 1 definește clauza penală ca fiind aceea stipulație contractuală „prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale” iar alin. 5 al aceluiași articol menționează faptul că „dispozițiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile convenției prin care creditorul este îndreptățit ca, în cazul rezoluțiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parțială făcută de acesta din urmă. Sunt exceptate dispozițiile privitoare la arvună”.
În aceste condiții, instanța constată faptul că potrivit dispozițiilor art. 1554 alin. 1 în cazul rezoluțiunii contractuale, fiecare parte va fi repusă în situația anterioară, orice prestații executate urmând a fi restituie. Într-o astfel de situație nu este necesară formularea unei cereri reconvenționale pentru restituirea prestațiilor, fiind suficientă solicitarea lor în fața instanței.
Cu toate acestea, art. 1554 alin. 1 C.civ. menționează faptul că prin lege pot fi instituite derogări de la acest principiu iar în cauza de față suntem în prezenta unei astfel de derogări. Astfel, prin prevederea contractuală potrivit căreia în cazul rezoluțiunii de plin drept, toate sumele achitate de cumpărători urmau a fi păstrare de promitentul vânzător cu titlu de daune interese, părțile au înserat o clauză penală conform dispozițiilor art. 1538 C.civ.
Totodată, cu toate că instanța apreciază faptul că în cauza de față reclamantul promitent vânzător a renunțat la prerogativa sa de a invoca desființarea de plin drept a contractului, nu se poate aprecia că a renunțat și la beneficiul clauzei penale, o astfel de renunțarea trebuind să fie expresă.
Totodată, instanța nu apreciază că prin primirea sumelor de bani, reclamantul a dorit să îi inducă în eroare pe pârâți cu privire la decalarea termenul final de plată, fiind clar prin acțiunile sale și prin atitudinea avută în fața instanței, faptul că reclamantul a dorit perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
În acest context instanța apreciază că reclamantul creditor are dreptul de a păstra aceste sume cu titlu de clauză penală motiv pentru care va respinge solicitarea pârâților de restituire a acestora.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 NCPC cu aplicarea art.451 NCPC, instanța va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 3754,48 lei cu titlu de cheltuielile de judecată reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. S.-M. cu domiciliul în Huedin, ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții P. A. ȘI P. M. ambii cu domiciliul în mun. Cluj-N., Calea Mănăștur nr. 97, . având ca obiect rezoluțiune contract.
Dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare și convenție de porte fort autentificată sub nr. 1456 la data de 09.11.2012 de BNP G. B. Lavina.
Respinge solicitarea pârâților de restituire a sumelor achitate peste termenul din data de 20.12.2013.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 3754,48 lei cu titlu de cheltuielile de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea în anulare și motivele se vor depune la instanța a cărei hotărâre se atacă – Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2014.
JUDECĂTOR GREFIER
D. IULIATOTH R.
Red./dact. D.I. 5 ex 03.06.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 7561/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Pretenţii. Sentința nr. 7527/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
