Somaţie de plată. Hotărâre din 09-10-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 18501/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal -3185
ORDONANȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 09 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: A. L.
Grefier: S. C. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta-creditoare A. DE P., ., . cu pârâtul-debitor N. C., având ca obiect cerere de emitere a ordonanței de plată.
Dezbaterile în fond s-au desfășurat la 03.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la această dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.10.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 21 august 2014 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . BLRC5 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul N. C. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige la plata în favoarea sa a sumei de 5.902,14 lei reprezentând restanțe la cheltuieli comune de întreținere pentru perioada decembrie 2012, ianuarie 2013 - decembrie 2013 și ianuarie 2014 – mai 2014, a sumei de 2.394,14 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate asupra debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat în esență faptul că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 13 situat în Cluj-N., ., ., figurează în evidențele contabile ale asociației de proprietari cu restanțe la cheltuielile comune de întreținere și penalități în valoare totală de 5.902,14 lei. Deși a fost somat, acesta a refuzat în mod constant și cu rea-credință să își îndeplinească integral obligațiile de plată astfel încât deține împotriva acestuia o creanță certă, lichidă și exigibilă.
De asemenea, a solicitat numirea unui curator special pentru debitor față de starea pârâtului, constatată prin simțurile administratorului.
În drept, a invocat dispozițiile L. nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și Normele metodologice de aplicare a L. nr. 230/2007.
În probațiune, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul debitorului.
La cerere, a anexat înscrisuri (f. 7-43).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art. 50 alin. (2) din L. nr. 230/2007 și art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 09 septembrie 2014, debitorul a depus la dosarul cauzei înscrisul denumit întâmpinare (f. 46) prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii. Recunoaște că are restanțe la cheltuielile comune de întreținere și se obligă să plătească lunar suma de 800 lei până la achitarea integrală a debitului cu mențiunea că, în caz contrar, asociația poate să pună în executare sentința pentru recuperarea debitului pretins.
La același termen de judecată, reclamanta și-a micșorat valoarea pretențiilor la suma de 5.402,14 lei, urmare a faptului că debitorul a achitat suma de 500 lei. A precizat că este de acord cu solicitarea pârâtului de a achita lunar suma de 800 de lei.
La termenul de judecată din data de 19.09.2014, instanța a pus în vedere debitorului să dovedească motivele temeinice pentru care solicită eșalonarea debitului și să facă dovada posibilităților sale efective de plată astfel cum prevede art. 1021 alin. (4) C. pr. civ.
La termenul de judecată din data de 03 octombrie 2014, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse de creditoare la dosarul cauzei: dovada de comunicare a somației de plată (f. 5), chitanța de plată a onorariului avocațial (f. 7), proces-verbal (f. 8), chitanță de plată nr. 2570 din data de 23.07.2014 (f. 9), liste de plată (f. 10-43), chitanță de plată nr. 2621 din data de 17.09.2014 (f. 49), cupoane de pensie (f. 52).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea de emitere a ordonanței de plată astfel cum a fost precizată, creditoarea asociație de proprietari a solicitat obligarea debitorului, în calitate de proprietar al . Cluj-N., ., ., la plata în favoarea sa a sumei de 5.402,14 lei reprezentând restanțe la cheltuieli comune de întreținere și penalizări aferente lunilor martie 2013 – decembrie 2013, ianuarie 2014 – mai 2014 conform listelor de plată de la filele 10-43.
Prin înscrisul depus la data de 09 septembrie 2014 (f. 46), debitorul a recunoscut pretențiile creditoarei și s-a obligat să plătească întreg debitul solicitat în rate lunare de 800 de lei.
La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2014, creditoarea a arătat că este de acord ca debitorul să achite debitul în tranșe lunare de 800 de lei (f. 50).
La termenul de judecată din data de 03 octombrie 2014, creditoarea a depus în copii nesemnată pentru conformitate cu originalul, un cupon de pensie emis de Casa Județeană de Pensii pe numele debitorului aferent lunii septembrie 2014 pentru suma de 1.298 lei cu titlu de pensie și un cupon emis debitorului de D.G.A.S.P.C. Cluj din luna august 2014 reprezentând drepturi bănești pentru persoanele cu handicap în valoare de 234 lei. (f. 52).
În drept, potrivit art. 1013 alin. 1 C. pr.civ., Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Astfel cum prevede art. 46 din L. nr. 230/2007, Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Conform art. 49 din L. nr. 230/2007, Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Conform art. 1021 alin. (4) C. pr. civ., în cazul creanțelor reprezentând obligații de plată a cotelor din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța, la cererea debitorului, va putea, prin excepție de la dispozițiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eșalonarea plății, ținând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce privește posibilitățile efective de plată.
În speță, instanța constată că debitorul a recunoscut în tot pretențiile asociației de proprietari creditoare și s-a obligat să achite debitul restant în rate lunare de 800 de lei. Față de această solicitare, creditoarea și-a manifestat acordul în mod neechivoc. Prin urmare, având în vedere actul de dispoziție al pârâtului în sensul recunoașterii totale a pretențiilor creditoarei, instanța va admite cererea și îi va ordona să îi plătească asociației creditoare suma de 5.402,14 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere și penalități de întârziere aferente lunilor martie – decembrie 2013 și ianuarie - mai 2014.
Instanța, cercetând existența motivelor temeinice pentru eșalonarea debitului prin prisma posibilităților efective de plată, reține că debitorul realizează un venit lunar aproximativ de 1.500 lei astfel încât apreciază ca întemeiată solicitarea acestuia de plată a debitului de 5.402, 14 lei în tranșe lunare de 800 lei care vor fi achitate în fiecare zi de 16 a lunii până la plata integrală a debitului principal.
Conform art. 453 alin. (1) C. pr. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Instanța reține culpa procesuală exclusivă a debitorului în ocazionarea prezentei cauze astfel încât îl va obliga la plata către creditoare a sumei de 500 de lei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial probat prin chitanța de plată de la fila 7.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., BLRC5, cu sediul în Cluj-N., ., ., C._ în contradictoriu cu debitorul N. C., C.N.P._ cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj.
Ordonă debitorului să plătească în favoarea creditoarei suma de 5.402,14 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere și penalități de întârziere aferente lunilor martie – decembrie 2013 și ianuarie - mai 2014.
Dispune eșalonarea plății sumei de 5.402,14 lei în rate lunare de 800 lei care vor fi achitate de debitor în fiecare zi de 16 a lunii până la plata integrală a debitului principal.
Obligă debitorul la plata în favoarea creditoarei a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 09.10.2014.
Președinte, Grefier,
A. LITEANSIMONA C. P.
RED/DACT/
A.L./4EXP./13.10.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








