Somaţie de plată. Încheierea nr. 4004/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4004/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 3288/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
Încheierea civilă nr. 4004/2014
Ședința Publică din 14.04.2014
INSTANȚA constituită din:
PEREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare pronunțarea hotărârii în acțiunea civilă formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea . SRL, în litigiul având ca obiect ordonanță de plată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 02.04.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 09.04.2014 și ulterior pentru data de 14.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 14.02.2014 sub nr._, creditoarea . SRL a chemat în judecată pe debitoarea . SRL solicitând instanței pronunțarea unei ordonanțe de plată, prin care să oblige debitoarea la plata sumei de 826,26 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/12.08.2011.
În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că a prestat către societatea debitoare servicii de reparații a unei mașini în urm cărora a fost emisă factura nr._/12.08.2011, în cuantum de 826,26 lei, factură care nu a fost achitată de către debitoare deși a devenit scadentă la data de 15.08.2011.
Creditoarea a apreciat că raportat la aceste aspecte sunt întrunite toate condițiile legale în vederea emiterii ordonanței de plată, fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, creditoarea a mai arătat că a îndeplinit procedura prealabilă a somării debitoarei, prevăzută de art. 1014 Cod procedură civilă.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 1013 și urm. Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, au fost depuse la dosar: împuternicire avocațială (f. 5), fișa analitică (f. 6-9), factura fiscală (f. 10), somație (f. 11-12).
Cererea a fost legal timbrată potrivit art. 6 alin. 2 OUG nr. 80/2013 cu taxă judiciară în cuantum de 200 lei, după cum rezultă din chitanța . VPX nr._/27.11.2013 (f. 4).
Debitoarea, deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a desemnat reprezentant în fața instanței pentru a formula apărări.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1013 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, procedura ordonanței de plată se aplică creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
Raportat la aceste prevederi legale, rezultă că procedura specială a ordonanței de plată a fost instituită pentru a răspunde necesității executării cu celeritate a obligațiilor în vederea bunei desfășurări a activității creditorilor, persoane fizice sau juridice, în cadrul raporturilor civile, prin realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor, singurul mijloc de probă admisibil fiind înscrisurile.
Analizând condițiile prevăzute de textul normativ menționat, instanța constată că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ pentru următoarele considerente:
Sub aspectul certitudinii creanței, instanța reține că, potrivit art. 662 alin. 2 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță. În speță, creditoarea pretinde executarea de către debitoare a obligației de plată a sumei de 826,26 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de reparații prestate conform facturii fiscale nr. 12/12.08.2011.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei. Însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei.
Acceptarea poate fi atât expresă prin semnarea și ștampilarea acesteia de către un împuternicit al societății cât și tacită prin plata contravalorii acesteia sau prin simpla tăcere în cazul în care această modalitate este prevăzută de părți printr-un contract scris.
În speță, instanța constată că factura fiscală care atestă creanța pretinsă de către societatea creditoare nu este acceptată de către debitoare prin semnătură și ștampilă și nu se poate reține nici o acceptare tacită din partea debitoarei, prin simpla necontestare a creanței, deoarece între părți nu a fost încheiat un contract în care să se prevadă că simpla necontestare a facturii care atestă contravaloarea bunurilor livrate reprezintă o formă de acceptare.
Instanța reține că procedura specială a ordonanței de plată este una simplificată ce poate fi exercitată în cazul creanțelor necontestate de către debitor iar partea care înțelege să recurgă la o asemenea procedură trebuie să dovedească pe baza înscrisurilor, singurul mijloc de probă admisibil, existența neîndoielnică a creanței. Ori de câte ori, pentru verificarea certitudinii creanței, este necesară administrarea unor mijloace de probă suplimentare (interogatoriu, expertize, martori, etc), sunt incidente dispozițiile art. 1020 alin. 2 C.pr.civ.
În prezenta cauză, instanța constată că din mijloacele de probă administrate nu rezultă în mod neîndoielnic certitudinea creanței pretinse de către societatea creditoare, factura fiscală depusă la dosar nefiind însușită de către debitoare, astfel că în lipsa unui contract scris aceasta nu poate face prin sine dovada existenței creanței care stă la baza pretențiilor creditoarei, astfel încât pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părți respectiv întrunirea cerințelor pentru obligarea debitoarei la suma solicitată de către creditoare este necesară administrarea unui probatoriu complex incompatibil cu procedura ordonanței de plată în care nu poate fi analizat fondul dreptului dedus judecății.
Față de cele expuse, instanța constată că nu poate fi acordat titlul executoriu pentru creanța afirmată de creditoare, aceasta din urmă având posibilitatea de a se adresa instanței cu o acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul comun, în cadrul căreia este permisă administrarea tuturor mijloacelor de probă, nu doar a înscrisurilor așa cum restricționează procedura specială a ordonanței de plată în care are loc doar o pipăire a fondului dreptului pretins judecății.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 1020 alin. 2 C.pr.civ., urmează a respinge cererea formulată de creditoarea S.C. T. S. COMPANY S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. PRESTĂRI SERVICII S.R.L., ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, și având în vedere soluția de respingere ce se va pronunța, instanța va respige ca neîntemeiate pretențiile creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Totodată având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil instanța va lua act că societatea debitoare nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către creditoarea ., având C.:_, cu sediul în ., Șoseaua București, nr. 24, corp. E, jud. Ilfov în contradictoriu cu debitoarea . SRL, având CUI:_, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 6/29.03.2012.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile creditoarei privind obligarea debitoarei la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ia act că debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședința publică din 14.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/05.07.2014
Red.I.G.D.
Tehnored.I.G.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2119/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6270/2014.... → |
|---|








