Somaţie de plată. Hotărâre din 25-06-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 11907/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ORDONANȚĂ CIVILĂ NR. 6727/2014

Ședința publică din 25 iunie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. N.

GREFIER: C.-M. D.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de emitere a ordonanței de plată formulate de creditoarea . SRL in contradictoriu cu debitoarea ..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei, av. SCHLETT I. OLIVER, cu împuternicire avocațială la f. 8 din dosar, lipsa fiind reprezentantul debitoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, in temeiul art. 43 NCPC, în urma verificărilor făcute pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 din acelasi act normativ.

În temeiul disp. art. 131 alin 1 NCPC, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza disp. art. 1015 NCPC, constată că este competentă general și material pentru a soluționa prezenta cauză.

Instanța constată că la data de 23 iunie 2014 societatea debitoare a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare (f.47-49) prin care solicită respingerea cererii de emitere a ordonantei de plata, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata anexate întâmpinării (f. 51). Întâmpinarea este însoțită de împuternicire avocațială (f.50) și un set de înscrisuri (f.52-83). Un exemplar al întâmpinării și actelor anexa se comunica reprezentantului creditoarei.

Reprezentantul creditoarei arată că a luat la cunoștință de cuprinsul întâmpinării și actelor anexa, depune la dosar concluzii scrise și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, aratand că nu mai are alte cereri de formulat în cauza.

În baza disp. art. 238 NCPC, instanța apreciază că prezenta cauza se poate soluționa la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, in temeiul art. 255 si art. 258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinenta, concludenta și utila soluționării cauzei, încheie faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul creditoarei arată că intre părți s-a incheiat un contract în anul 2010 prin care creditoarea s-a obligat să presteze servicii în favoarea debitoarei pentru castigarea unui proiect de obtinere a unor fonduri nerambursabile. Menționează că cererea de finantare se depune la Minister pentru evaliare, iar la dosar exista dovada scrisorii de aprobare de la Minister, fapt ce nu se contesta. Aduce la cunoștință instanței că după ce se primeste scrisoarea de aprobare beneficiarul fondurilor urmează să incheie un contract de finantare cu Ministerul în baza caruia primeste fondurile nerambursabile. Susține că a facut dovada cu înscrisuri a primirii acestor fonduri de către debitoare. Totodată, arată că prin contract s-a prevazut achitarea unui pret de baza și a unui onorariu de succes în doua transe, dacă proiectul se declara castigator. Menționează că prima transa se achita la momentul primirii scrisorii de aprobare, iar a doua transa la momentul primirii primei transe sin fondurile nerambursabile.

Reprezentantul creditoarei aduce la cunoștință instanței că prin întâmpinare debitoarea invoca un alt contract cu nr. 92/2010, care nu face obiectul prezentei cauze. Consideră că argumentele debitoarei trebuie inlaturate, întrucât aceasta invoca faptul că societatea creditoare nu și-ar fi îndeplinit obligatiile stipulate în contractul nr. 307, fapt pe care îl dovedeste prin depunerea unui alt contract. Menționează că acel contract are un obiect diferit de cel semnat de către părți sub nr. 307, a cărui obligatii prevedeau intocmirea contractului de finantare, depunerea acestui contract și oferirea de consultanta pentru oportunitati de finantare, și se refera la implementarea unui contract deja castigat, care dateaza din 2012. Precizează că intre timp a fost incheiat contractul de finantare între K. și Minister, iar contractul invocat de societatea creditoare, cel puțin inainte de ajungerea la situația litigioasa, nu a incetat prin nici una dintre modalitati. În opinia sa, chiar dacă debitoarea spune că contractul dintre părți nu a fost executat, aceasta nu depune la dosar nici o dovada, nerezultand că debitoarea ar avea vreo obiectiune cu privire la contract.

Reprezentantul creditoarei arată că se mai susține că nu a fost semnat procesul-verbal de predare-primire, întrucât în contract s-a prevazut că trebuie semnat un proces-verbal care să certifice că prestatorul și-a îndeplinit obligatiile. Menționează că procesul-verbal a fost depus la dosar și atrage atentia instanței cu privire la existenta unei inconsecvente, respectiv, deși contractul poarta nr. 307, în procesul-verbal se face referire la nr. 211. Susține că aceasta este o eroare materiala deoarece 211 a fost numarul de inregistrare al societății în registru. Prezintă spre vedere instanței registrul despre care face vorbire, iar instanța constată că data semnarii contractului 307 se afla la pozitia 211 din registru. Constată că la aceasta pozitie se regaseste semnatura și stampila societății debitoare.

Reprezentantul creditoarei precizează că societatea debitoare mai invoca existenta unui inceput de dovada scrisa la contractul nr. 307, respectiv un act adițional. Arată că, pentru ca un act să fie calificat drept inceput de dovada scrisa, trebuie să rezulte că acesta provine de la cel caruia i se opune. Or, în opinia sa, partea adversa nu dovedeste aceasta conditie, societatea pe care o reprezinta opunandu-se acestui act. Întrucât în aceasta procedura nu se poate administra proba cu martori, reprezentantul creditoarei solicită instanței respingerea argumentelor debitoarei. Solicită obligarea partii adverse la plata cheltuielilor de judecata.

Instanța, în temeiul art. 394 și art. 395 NCPC, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberand, retine ca prin cererea formulata creditoarea . SRL a solicitat a se ordona debitoarei . sa achite suma de 55.488,76 lei, reprezentand comision de succes stabilit prin Contractul nr.307/17.08.2010 si penalitatile de intarziere in cuantum de 0,15% pe zi, calculate de la data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii formulate se arata ca societatea creditoare are ca obiect de activitate oferirea de servicii de consultanta in domeniul obtinerii de fonduri europene nerambursabile. Unul dintre clientii creditoarei a fost ., intre cele doua societati fiind incheiat Contractul de colaborare nr.307/17.08.2010. Proiectul ales de debitoare a primit Cod de identificare SMIS nr._ si a fost de tip „POS CCE 1.1.A2- Sprijin financiar nerambursabil de pana la 1.075.000 lei pentru intreprinderi mici si mijlocii” intitulat „Dotarea Intreprinderii . cu echipamente tehnologice noi”. Pretul serviciilor a fost stabilit la art.IV din Contract si a constat dintr-un pret de baza, in valoare de 600 euro plus TVA si un comision de succes ce se acorda doar in situatia in care proiectul este declarat castigator de catre Ministerul Economiei, Comertului si a Mediului de Afaceri. Debitoarea si-a indeplinit obligatia de a achita pretul de baza stabilit. In ceea ce priveste comisionul de succes, acesta trebuia achitat pe baza unui proces-verbal de predare-primire care certifica faptul ca prestatoarea si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract. Partile au semnat un astfel de acord in data de 13.09.2010, debitoarea recunoscand in mod expres ca obligatiile asumate au fost indeplinite, insa nu au achitat contravaloarea acestui comision. Debitoarea nu a mai putut fi contactata pentru a se verifica daca proiectul respectiv a fost acceptat spre finantare, astfel incat creditoarea a facut propriile verificari in acest sens. Astfel, a aflat ca debitoarea a primit scrisoarea de acceptare a cererii de finantare si, in data de 14.12.2011, a semnat Contractul de finantare nr.444/3m/14.12.2011 prin care finantatorul se obliga sa vireze in mai multe transe suma de 613.832 lei. Verificand website-ul oficial al Autoritatii de Management Pentru Programul Operational Sectorial „Cresterea Competivitatii Economice”, organ subordonat Ministerului Economiei, Comertului si a Mediului de Afaceri s-a constatat ca in data de 15.10.2013 debitoarea a primit suma de 84.561,82 lei, iar, in data de 18.10.2013 suma de 519.451,17 lei. In adresa emisa de Ministerul Fondurilor Europene, la solicitarea creditoarei, se mentioneaza ca beneficiarul a primit toata finantarea solicitata, iar implementarea proiectului a fost finalizata in data de 14.12.2013. In aceste conditii, creditoarea apreciaza ca este indreptatita la primirea comisionului de succes, creanta pretinsa fiind certa, lichida si exigibila. Debitoarea nu si-a indeplinit obligatia de plata, desi a fost notificata in prealabil in acest sens, prin intermediul B. Cimpean M. R., astfel incat se impune a se admite cererea formulata in conformitate cu dispozitiile art.1013 si urm.NCPC (f.3-7).

Prin intampinarea depusa la filele 47-49 din dosar debitoarea a solicitat respingerea cererii formulate si obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata. In motivarea pozitiei procesuale exprimate se arata ca intre cele doua societati a fost incheiat contractul de colaborare nr.A2/20.08.2010 in baza caruia creditoarea s-a obligat sa ofere servicii de consultanta in vederea obtinerii de fonduri europene nerambursabile pentru dotarea debitoarei cu echipamente si tehnologii noi. Pretul serviciilor a fost stabilit la suma de 20.876,66 lei plus TVA, conditionat de castigarea proiectului. Debitoarea a achitat integral aceasta suma, cuprinsa in factura fiscala nr.GWR_/01.02.2012, in data de 26.04.2012, prin virament bancar, cu toate ca finantarea dotarii . cu echipamente si tehnologii noi si finalizarea proiectului s-a realizat prin incheierea contractului de prestari servicii cu o terta persoana, respectiv cu . SRL. Cu toate acestea, din rea vointa, creditoarea a emis, in data de 05.03.2013, factura nr.GWR_ reprezentand contravaloarea acelorasi servicii, prestate in baza contractului de colaborare nr.A2/20.08.2010. Din eroare, debitoarea a efectuat o plata partiala din aceasta suma, in cuantum de 10.000 lei, cu toate ca reprezenta o plata nedatorata, serviciile facturate fiind deja achitate. Creditoarea a formulat o cerere de emitere a ordonantei de plata pentru diferenta in cuantum de 15.889,54 lei, insa, prin ordonanta civila nr.2477/2014 cererea a fost respinsa de instanta de judecata. Dupa pronuntarea acestei hotarari creditoarea a transmis prin email o alta factura, cu nr.GWR_/28.03.2014 ce cuprindea un comision de succes in valoare de 10.000 euro. Debitoarea a refuzat factura, precizand ca nu datoreaza comisionul deoarece creditoarea nu si-a indeplinit in totalitate obligatiile asumate prin contractele de colaborare nr.A2/20.08.2010 si nr.307/17.08.2010. Debitoarea a fost nevoita sa incheie contractul de prestari servcii nr.1347/17.04.2012 cu o terta persoana, contract avand ca obiect servicii de consultanta si management, proiect finantat de Fondul European de Dezvoltare Regionala prin POS CCE conform contractului de finantare nr.444/3m/14.12.2011. Semnarea contractului de finantare nu indreptateste creditoarea la incasarea comisionului de succes atata timp cat societatea beneficiara a fost nevoita sa incheie cu . SRL contractul la care a facut referire pentru finalizarea si decerea la bun sfarsit a angajamentelor asumate prin contractul de finantare, cum ar fi implementarea proiectului, obligatie contractuala ce ii revenea creditoarei. Procesul-verbal de confirmare predare-primire depus in probatiune de creditoare atesta ca aceasta a depus spre evaluare cererea de finantare conform contractului de colaborare nr.211/27.08.2010, ceea ce nu echivaleaza cu acceptarea comisionului de succes ce s-ar datora in baza contractului de colaborare nr.307/17.08.2010, astfel incat nu se poate vorbi despre o creanta certa, lichida si exigibila. Mai mult decat atat, in data de 20.08.2010 creditoarea a transmis pe cale electronica Actul aditional nr.1 la contractul de colaborare nr.307/17.08.2010 prin care renunta la 20.878,66 lei plus TVA din comisionul de succes, aratand ca intre parti s-au stabilit alte relatii de afaceri. Debitoarea nu detine un exemplar semnat si de cealalta parte din acest act, astfel inscrisul poate constitui doar un inceput de dovada scrisa ce emana de la creditoare.

Reprezentantul creditoarei a luat cunostinta de pozitia procesuala a debitoarei, iar, prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecata si cuprinsul cuvantului pe fond a solicitat a se respinge argumentele invocate de catre societatea debitoare. Astfel, se arata ca in apararea formulata debitoarea invoca un contract care nu face obiectul prezentului dosar. Intre cele doua societati au fost incheiate doua contracte de prestari servicii, contractul nr.A2/20.08.2010 si nr.307/17.08.2010, acesta din urma avand nr.de inregistrare 211/27.08.2010. Primul avea drept obiect intocmirea planului de afaceri, iar cel de-al doilea intocmirea cererii de finantare. In prezenta cauza creditoarea a invocat prevederile contractului de colaborare nr.307/17.08.2010, astfel incat orice argumente invocate cu privire la contractul de colaborare nr.A2/20.08.2010 nu au legatura cu cauza dedusa judecatii. Creditoarea, dealtfel, si-a indeplinit obligatiile asumate prin ambele contracte, iar contractul incheiat de debitoare cu o terta persoana nu are nicio legatura cu obiectul contractului invocat in justificarea cererii de emitere a ordonantei de plata. Obiectul acestui contract il constituie intocmirea, de catre creditoare, a cererii de finantare, depunerea cererii de finantare si oferirea de consultanta despre oportunitatile de finantare de care este interesata debitoarea. Contractul incheiat cu . SRL are drept obiect oferirea de consultanta in vederea implementarii proiectului castigat. Creditoarea si-a indeplinit obligatia asumata prin contract, dovada in acest sens fiind semnarea contractului de finantare depus. Debitoarea doar invoca, insa nu argumenteaza si nu dovedeste o neexecutare culpabila a obligatiilor contractuale de catre creditoare nu nici nu avea cum sa aduca vreo astfel de dovada in conditiile in care proiectul de finantare a fost finalizat. In procesul-verbal de predare-primire a fost mentionat numarul de inregistrare in registrul de contracte al creditoare a contractului nr.307/17.08.2010. Din acest motiv apare nr.211/27.08.2010, reprezentantul creditoarei dovedit aceste sustineri prin prezentarea registrului la care a facut referire, in sedinta publica din 25 iunie 2014. In acest proces-verbal se face referire expresa la proiectul cu Codul POS CCE 1.1.A2, fiind vorba despre acelasi proiect ca si cel mentionat in contractul nr.307/17.08.2010. Actul aditional depus in copie de catre debitoare este semnat numai de reprezentantul acesteia, or, potrivit art.310 alin.1 NCPC se considera inceput de dovada scrisa numai acel docuemnt care provine indubitabil de la persoana careia i se opune. Debitoarea nu face referire la probatoriul cu care ar putea sustine aceasta afirmatie, incercand doar sa evite pronuntarea unei hotarari judecatoresti in procedura speciala a ordonantei de plata.

Din analiza inscrisurilor depuse la dosar rezulta ca intre cele doua societati a fost incheiat contractul de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010, depus in copie la filele 10-14 din dosar, respectiv contractul de colaborare in elaborarea planului de afaceri nr.A2/01/20.08.2010, depus in copie la filele 67-69 din dosar. Primul dintre ele avea drept obiect servicii de consultanta oferite de catre prestator (. SRL) beneficiarului (.) in vederea dezvoltarii si largirii activitatilor acestuia pentru care necesita elaborarea proiectului de finantare, proiectul respectiv primind Codul POS CCE 1.1 A2. Obiectul celui de-al doilea contract l-a constituit oferirea de servicii de consultanta in vederea dezvoltarii si largirii activitatilor beneficiarului pentru care necesita elaborarea planului de afaceri.

Ca urmare, cele doua raporturi contractuale sunt distincte, contractul nr.A2/01/20.08.2010 nu face obiectul prezentei cauze, astfel incat instanta nu va analiza argumentele oferite de debitoare cu privire la respingerea cererii de emitere a ordonantei de plata bazate pe indeplinirea sau nu a obligatiilor contractuale asumate prin acest contract.

Cu privire la contractul de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010 (f.10-14) se constata ca partile au stabilit suma de 600 euro +TVA cu titlul de contravaloare a serviciilor prestate, precum si suma de 10.000 euro + TVA cu titlul de comision de succes. Potrivit sustinerilor creditoarei, necontrazise prin intampinarea depusa la dosar, debitoarea a achitat pretul de 600 euro + TVA.

Comisionul de succes trebuia achitat la cursul BNR din ziua emiterii facturii, in termen de 8 zile lucratoare calculate de la data incheierii contractului, potrivit art.VII pct.1 din conventia incheiata intre parti.

Obligatiile asumate de creditoare au constat in efectuarea urmatoarelor servicii: intocmirea documentatiei necesare accesarii fondului nerambursabil; listarea si trimiterea cererii de finantare catre beneficiar; depunerea cererii de finantare la finantator, precum si oferirea de sfaturi profesionale necesare pentru informarea completa a beneficiarului despre oportunitatea de finantare de care este interesat.

Pretul contractului de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010 a fost achitat de catre debitoare in data de 26 august 2010 (f.16), in baza facturii fiscale . nr._/17.08.2010 (f.15) fara a fi fost formulata vreo obiectie in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor contractuale.

In data de 13 septembrie 2010 reprezentantii celor doua societati au incheiat si semnat procesul-verbal de confirmare predare-primire depus in copie la fila 17 din dosar, potrivit caruia se confirma imprejurarea ca prestatorul este indreptatit la comisionul de succes in situatia in care organele de evaluare considera aplicatia eligibila. Dupa cum se poate observa, in acest proces-verbal se mentioneaza contractul de colaborare 211/27.08.2010, insa, in mod evident, este vorba despre contractul de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010 din urmatoarele considerente: in primul rand, numarul 211/27.08.2010 reprezinta numarul de inregistrare al contractului de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010 in registrul de contracte al societatii creditoare, asa cum a reiesit din dovada prezentata in acest sens de reprezentantul creditoarei la termenul de judecata din 25 iunie 2014. In al doilea rand, intre cele doua societati nu a fost incheiat un contract distinct, sub nr.211/27.08.2010, singurele contracte incheiate fiind nr.307/17.08.2010, respectiv nr.A2/01/20.08.2010.

Din verificarile efectuate de creditoare, s-a constatat ca proiectul de finantare a fost acceptat, fiind semnat contractul de finantare nr.444/3m/14.12.2011 (f.18-36), implementarea proiectului fiind finalizata in data de 14.12.2012. Mai mult decat atat, debitoarei i-a fost virata suma totala de 613.832 lei, in doua transe (f.37), in data de 15.10.2013, respectiv 18.10.2013 (f.38).

In data de 28 martie 2014 creditoarea a emis factura fiscala . nr._ pentru suma de 55.488,76 lei, reprezentand contravaloarea comisionului datorat, calculat la cursul BNR fin ziua emiterii facturii (f.39) si, ca urmare, a neachitarii facturii de catre debitoare, in data de 11.04.2010, a intocmit somatia de plata depusa in copie la filele 40-41 din dosar.

F. de cele prezentate, instanta apreciaza ca prin prezenta cerere creditoarea pretinde o creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu dispozitiile art.662 alin.1 NCPC. Este adevarat ca prin intampinarea depusa la dosar debitoarea s-a opus admiterii cererii formulate, insa simpla contestare a creantei nu este in masura sa dupa la respingerea cereroo coreditoarei. Potrivit art.1020 alin.1 NCPC daca debitorul contesta creanta, instanta verifica daca contestatia este intemeiata, in baza inscrisurilor aflate la dosar si a exmplicatiilor si lamuririlor partilor. Or, in cazul de fata, dupa cum se poate observa, apararile formulate vizeaza, in mare masura un alt raport contractual decat cel dedus judecatii. In ceea ce priveste contractul de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010, prin inscrisurile depuse la dosar creditoarea a dovedit indeplinirea obligatiilor asumate, iar reprezentantul debitoarei a s4emhnat procesul-verbal de confirmare predare-primire referitor la achitarea comisionului de succes si a fost de acord cu achitarea benevola a facturi reprezentand plata pretului stabilit pentru acelasi contract de colaborare.

Contractul de prestari servcii nr.1347/17.04.2012 incheiat cu . SRL nu are, de asemenea, relevanta in solutionarea prezentei cauze. Acest contract are ca obiect asigurarea de servicii de consultanta si management in vederea implementarii proiectului obtinut conform contractului de finantare nr.444/3m/14.12.2011 (f.73-77), adica o activitate ulterioara incheierii contractului de finantare. Ca urmare, acest contract de colaborare a fost intocmit dupa incheierea contractului de finantare obtinut in urma proiectului intocmit de societatea creditoare.

Actul aditional nr.1 la contractul de colaborare pentru elaborarea cererii de finantare nr.307/17.08.2010, depus in copie la fila 70 din dosar, nu poate fi apreciat drept oi renuntare a creditoarei la o parte din comisionul de succes datorat si pretins prin cererea inregistrata in conditiile in care actul emana de la societatea debitoare, este semnat si stampilat doar de aceasta, iar, potrivit art.310 alin.1 NCPC pentru a putea constitui inceput de dovada scrisa, actul trespectiv trebuia sa emane de la cel caruia i se opune.

F. de cele prezentate, instanta apreciaza ca cererea de emitere a ordonantei de plata este intemeiata, astfel incat, in baza art.1021 alin.1 NCPC o va admite si va ordona debitoarei sa achite in favoarea creditoarei suma de 55.488,76 lei, reprezentand comision de succes stabilit prin Contractul nr.307/17.08.2010 si penalitatile de intarziere in cuantum de 0,15% pe zi, calculate de la data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului, in termen de 20 zile de la comunicare. La stabilirea termenului de plata au fost avute in vedere prevederile art.1021 alin.3 NCPC, iar penalitatile de intarziere acordate sunt prevazute de art.VII pct.4 din contractul incheiat intre parti.

In temeiul art.453 alin.1 rap. la art.451 alin.1 NCPC debitoarea va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei, in cuantum de 200 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru (f.9).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

ORDONA:

Admite cererea formulata de creditoarea . SRL, cu sediul in Cluj-N., ., jud.Cluj in contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul in Sfantu G., . ., . si in consecinta:

-ordona debitoarei sa achite in favoarea creditoarei suma de 55.488,76 lei, reprezentand comision de succes stabilit prin Contractul nr.307/17.08.2010 si penalitatile de intarziere in cuantum de 0,15% pe zi, calculate de la data scadentei si pana la achitarea integrala a debitului, in termen de 20 zile de la comunicare.

Obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecata in favoarea creditoarei, in cuantum de 200 lei.

Cu drept, pentru debitoare, de a formula cerere in anulare, in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 25 iunie 2014.

JUDECATOR GREFIER

A. N. C.-M. D.

RED./DACT.-A.N/A.N

04.07.2014- 4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 25-06-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA