Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 14433/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2014
Ședința Publică din 24 octombrie 2014
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. U. A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. D. S.R.L., având ca obiect emiterea ordonanței de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 21 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 27.06.2014 sub nr. de dosar_ creditoarea S.C. U. A. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. D. S.R.L. ca pe calea ordonanței de plată să fie obligată debitoarea la plata:
- debitului restant de 7783,48 lei, reprezentand contravaloarea facturilor fiscale emise de catre creditoare;
- sumei de 5403,22 lei, reprezentand penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% pe zi de intarziere, calculate asupra debitului principal, incepand cu data scadentei fiecarei facturi si pana la data de 27.06.2014, data inregistrarii prezentei cereri de emitere a ordonantei de plata, urmand ca acestea sa fie calculate in continuare de la data de 28.06.2014 si pana la plata efectiva a debitului;
- cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru.
In motivarea cererii creditoarea a aratat ca in data de 30.05.2013 intre parti s-a incheiat contractul de vanzare cumparare nr. W62823 in baza caruia s-au derulat o . raporturi comerciale concretizate prin livrarea unor produse de specialitate catre debitoare. Debitoarea nu a achitat integral contravaloarea facturilor fiscale emise. Creditoarea apreciaza ca detine o creanta certa, lichida si exigibila. In plus, avand in vedere ca de la data scadentei facturilor a trecut o perioada de timp indelungata este indreptatita si la plata penalitatilor de intarziere in valoare de 0,5% pe zi.
In drept, a invocat prevederile art. 1270, 1350, 1539, 1719 C.Civ., art. 1013 si urm., art. 453 C.pr.civ.
In probatiune, a depus inscrisuri.
Debitoarea, desi a fost legal citata, nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererea și înscrisurile anexate instanța reține următoarele:
In fapt, creditoarea S.C. U. A. S.R.L., in calitate de vanzatoare, a incheiat cu debitoarea S.C. A. D. S.R.L., in calitate de cumparatoare, contractul de vanzare-cumparare nr. W62823/30.05.2013 (fl. 8-10), avand ca obiect vanzarea marfii comercializata de vanzatoare (pct. 1).
Partile au convenit ca livrarea si preluarea produselor are loc pe baza de factura pe care reprezentantii cumparatorului o semneaza si stampileaza, certificand astfel preluarea cantitatii indicate pe factura (pct. 3). In caz de intarziere a platii vanzatoarea are dreptul la penalitati de intarziere, iar cuantumul penalitatilor de intarziere este de 0,5% pe zi de intarziere, calculat la soldul total al facturilor neachitate, valoarea totala a penalitatilor de intarziere poate depasi soldul scadent la care au fost calculate (pct. 5).
In temeiul contractului de vanzare-cumparare creditoarea a emis facturile fiscale aflate la filele 11-53 din dosar, din a caror contravaloare debitoarea mai are de achitat suma de 7783,48 lei potrivit desfasuratorului aflat la fila 7 din dosar. Conform aceluiasi inscris creditoarea a calculat cuantumul penalităților de întârziere datorate de catre debitoare pentru neachitarea contravalorii facturilor fiscale emise, de la data scadentei facturilor fiscale si pana la data introducerii cererii privind emiterea ordonantei de plata, 27.06.2014, respectiv suma de 5403,22 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, împrejurare pe care instanța, în temeiul art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., o va reține ca pe o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.
Verificând condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ și următoarele privind procedura ordonanței de plată, instanța reține că aceasta se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
In acelasi timp, potrivit art. 662 alin. 2-4 C.pr.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui si este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Din probele existente la dosar, instanța constata că relațiile juridice dintre părți au avut loc în baza unui contract civil, însușit de către debitoare prin stampilare si semnare de catre reprezentantul legal al acesteia și care îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prescrise de lege pentru încheierea sa valabilă, căpătând astfel forță obligatorie între părțile contractante, iar creditoarea deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată din acest contract și care reprezintă obligația de plată a unei sume de bani, constatată prin contractul încheiat și prin facturile fiscale opozabile debitoarei în temeiul acestuia, dar si acceptate prin stampilare si semnare de catre reprezentantul legal al acesteia.
În concluzie, avand in vedere considerentele de fapt si de drept retinute, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1013 și urm. C.pr.civ, în temeiul art. 1021 alin. 1, alin. 3 C.pr.civ instanța urmează să admită cererea creditoarei si sa oblige debitoarea sa achite creditoarei, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma de 7783,48 lei, reprezentand debit restant conform facturilor fiscale emise de catre creditoare, suma de 5403,22 lei, reprezentand penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% pe zi, calculate de la data scadentei facturilor fiscale si pana la data de 27.06.2014, precum si penalitati de intarziere aferente debitului restant de 7783,48 lei, in cuantum de 0,5% pe zi, incepand cu data de 28.06.2014 si pana la achitarea integrala a acestuia.
Potrivit art. 453 alin. 1 C. pr. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere faptul că debitoarea a pierdut procesul, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea creditoarei, în cuantum de 200 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru (fl. 42).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind emiterea ordonantei de plată formulată de creditoarea S.C. U. A. S.R.L., cu sediul în Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, inregistrata la O.R.C. sub nr. J_, avand C.U.I._, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. D. S.R.L., cu sediul în Mun. Cluj-N., .. 21, jud. Cluj, inregistrata la O.R.C. sub nr. J_, avand C.U.I._.
Ordona debitoarei sa achite creditoarei suma de 7783,48 lei, reprezentand debit restant conform facturilor fiscale emise de catre creditoare, suma de 5403,22 lei, reprezentand penalitati de intarziere in cuantum de 0,5% pe zi, calculate de la data scadentei facturilor fiscale si pana la data de 27.06.2014, precum si penalitati de intarziere aferente debitului restant de 7783,48 lei, in cuantum de 0,5% pe zi, incepand cu data de 28.06.2014 si pana la achitarea integrala a acestuia.
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 200 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2014,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red./Dact./I.M.R./26.11.2014/4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4952/2014.... | Suspendare provizorie. Încheierea nr. 5829/2014. Judecătoria... → |
|---|








