Anulare act. Sentința nr. 5713/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5713/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 3722/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5713/2015
Ședința Publică din 05 iunie 2015
Complet constituit din :
JUDECATOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind acțiunea civilă formulată de către reclamanții M. V. și M. O. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 08 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2014, sub nr. de mai sus, reclamanții M. V. și M. O. au solicitat, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar fila 48, în contradictoriu cu pârâta ., prin Sucursala Cluj anularea clauzei privind comisionul de risc prev. la pct. 5 lit. a din Convenția de Credit nr._/AT/05.09.2007 și în forma sa redenumită, clauza de administrare, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ca si comision de risc în valoare de 5374,46 euro și a dobânzii legale de la data achitării fiecărei rate până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat, în esență, că clauzele în discuție sunt abuzive în sensul Directivei 93/13/CEE întrucât contractul este unul preformulat, standardizat, consumatorul nu a avut posibilitatea de a interveni, fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
În drept, a fost invocată Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta ., prin Sucursala Cluj, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar la file 66, a invocat excepția inadmisibilității petitului 2 de cerere, a prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele indicate la filele 59-65 din dosar.
În esență, a arătat că redactarea clauzelor referitoare la dobânda și comisionul de risc prin exprimare în formă procentuală la care se adaugă un scadențar îndeplinesc condițiilor unor clauze clar și inteligibil exprimate, clauza a fost negociată, nu încalcă exigențele bunei credințe și nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Comisionul de risc face parte din prețul contractului, riscul bancar este un element de care banca trebuie să țină cont și să încerce să-l acopere și reprezintă un preț al convenției acceptat de ambele părți. Perceperea comisionului de risc de către bancă are o justificare economică și nu este echivalentul garanției reale-ipoteca. Nici un contract nu se poate forma cât timp voințele care concurează la crearea sa nu s-au pus de acord.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC, Legea nr. 193/200, Directiva 93/13/CEE.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, fila 90, prin acre a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru motivele arătate acolo.
Pârâta a depus note de ședință, f. 110
Prin notele scrise depusă de pârâtă la fila 120, aceasta a contestat cuantumul sumei de 5374,46 euro solicitată de reclamanți a fi restituită, arătând că totalul sumelor achitate cu titlu de comision de risc sunt în cuantum de 2607,85 euro.
Aspecte procedurale:
La data de 12.09.2014, instanța a dispus suspendarea soluționării prezentei cauze în temeiul art. 242 NCPC.
Soluționarea cauzei a fost repusă pe rol la data de 30.01.2015.
Prin încheierea civilă din data de 30.01.2015, instanța a recalificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond, și a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc. A încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba cu interogatoriul reclamanților, f. 145-148.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanții M. V. și M. O., în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de Credit nr._/AT/05.09.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în sumă de 35 000 euro, pe o durată de 210 de luni.
În partea intitulată „condiții generale ale convenției”, la pct. 3.5 a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, iar în partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a este stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc de 0,125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții reale imobiliare (ipotecă) de prim rang asupra imobilului apartamentul nr. 33 situat în loc. Cluj-N. Calea Florești nr. 62, înscris în CF_ nr. top_/S/XXXIII, imobil aflat in proprietatea garanților ipotecari. Acest imobil a fost asigurat de reclamanți, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art.7 alin.1 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.
Analiza excepției unite cu fondul cauzei
Asupra excepției prescripției extinctive pentru dreptul de a cere restituirea sumelor de bani reprezentând comisionul de risc și de administrare, reține următoarele:
Nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc este prescriptibil.
Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.
Or, conform art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
Este de asemenea fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.
Cu toate acestea, instanța constată că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.
Conform art.2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor de bani percepute de bancă cu titlu de comision de risc și de administrare.
Analizând fondul cauzei, constată următoarele:
Nu încape îndoială că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial - Convenția de Credit nr._/AT/05.09.2007 - încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumator (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Speciale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art. 5 lit. a instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamantul neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lui, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193 din 2000.
Administrarea probei cu interogatoriul reclamanților nu a fost de natură a conduce la o altă concluzie, posibilitatea de a citi contractul neechivalând cu o negociere, astfel cum susține pârâta.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/AT/05.09.2007, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanții M. V. și M. O.) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra unui apartament, proprietatea garanților ipotecari M. V. și M. O.. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că această garanție reală imobiliară nu a fost constituită pentru a acoperi costurile de gestionare a riscului bancar.
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condiții Speciale din Convenția de Credit nr._/AT/05.09.2007.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Mai mult, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamanții, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, pârâta nu a invocat existența unor restanțe de plată ale reclamanților cu privire la acest comision.
Sub acest aspect, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2607,86 Euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea „comisionului de risc” achitat în perioada 17.09.2007-16._ și redenumit comision de administrare, achitat în perioada 16.11._13. Suma a fost obținută prin însumarea sumelor achitate cu titlu de comisioane până la data de 18.03.2013 – data restituirii creditului, conform planului de rambursare depus la dosarul cauzei, în timp ce suma solicitată de reclamanți viza restituirea de către pârâtă a unor sume de bani ce nu au fost achitate de reclamanți, creditul, dobânzile și comisioanele fiind achitate la data de 18.03.2013.
Totodată, va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferente debitului (la nivelul de referință comunicat de BNR) aferente sumei anterior arătate de la data introducerii acțiunii – ca dată a punerii în întârziere a pârâtei conform art. 1536 C.civ, și până la plata efectivă a debitului.
Văzând dispozițiile art. 453 NCPC, soluția dată în cauză ți culpa procesuală a părților, va lua act de faptul că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată și va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte cererea formulata și precizată de reclamanții M. V. și M. O., ambii cu domiciliul procesual în loc. Cluj-N., nr. 25, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., . 10, prin Sucursala Cluj, cu sediul în loc. Cluj-N., .. 29, jud.Cluj.
Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct.5 lit. a din „Condiții Speciale”, din Convenția de Credit nr._/AT/05.09.2007 încheiata intre M. V. și M. O., în calitate de împrumutați și ., în calitate de Bancă, denumită comision de risc și apoi redenumit comision de administrare si dispune înlăturarea acesteia.
Obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 2607,86 Euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea „comisionului de risc” achitat în perioada 17.09.2007-16._ și redenumit comision de administrare, achitat în perioada 16.11._13.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale (la nivelul de referință comunicat de BNR) aferente sumei anterior arătate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului.
Ia act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER, C.-S. N. Z. E. F.
Red./dact./CSN/27-08-2015 /4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6616/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6676/2015.... → |
|---|
