Plângere contravenţională. Sentința nr. 6676/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6676/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 2987/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
C.-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6676/CC/2015
Ședința publica din 1 iulie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I.-M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta P. E., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 16 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru 30 iunie 2015 și apoi pentru astăzi 1 iulie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:
Prin plângerea contraventionala înregistrată pe rolul Judecatoriei C.-N. in data de 19.02.2015 sub dosar nr._ petenta P. E., in contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie . nr._/24.08.2014.
In motivare petenta a aratat ca nu are cunostinta sa fi parcat autoturismul cu nr._ pe ., parcarea 8.
Plangerea nu a fost intemeiata in drept.
In probatiune, a depus inscrisuri.
Intimatul M. C.-N. a depus intampinare in data de 23.03.2015, prin care a solicitat respingerea plangerii, ca neintemeiata, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 10-13 din dosar.
In probatiune, intimatul a depus inscrisuri.
Petenta a inregistrat in data de 15.04.2015 raspuns la intampinare (fl. 36).
S-a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat in data de 24.08.2014 de intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, petenta P. E. a fost sancționata cu amendă în sumă de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută si sancționata de prev. art. 1, lit. c si art. 3, lit. a din H.C.L. nr. 61/2014, reținându-se în sarcina acesteia că in data de 17.05.2014, ora 07:30, pe . din Mun. C.-N., autoturismul cu numar de inmatriculare_ a ocupat voluntar parcarea cu nr. 8, fara a detine abonament de parcare eliberat de Primaria Mun. C.-N..
Procesul verbal de contravenție a fost intocmit in lipsa petentei (fl. 3).
Verificând, potrivit prev. art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de intimat in data de 24.08.2014, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie . nr._/24.08.2014 petenta a aratat in cuprinsul plangerii formulate ca nu are cunostinta sa fi parcat autoturismul cu numar de inmatriculare_ pe ., parcarea 8, in data de 17.05.2014.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de catre intimat reiese ca numitul Valean C., cu domiciliul pe ., a efectuat doua sesizari la politia locala pentru ocuparea locului de parcare, respectiv in data de 16.05.2014, ora 17:20 si in 17.05.2014, ora 06:55 (fl. 28, 30).
Prin nota de constatare din 17.05.2014 agentul constatator a retinut ca in data de 17.05.2014, ora 07:30, autoturismul cu numar de inmatriculare_, a ocupat abuziv locul de parcare nr. 8 de pe . (fl. 15), imaginea autoturismului_, aflandu-se in plansa fotografica de la fila 27 din dosar – pe un loc de parcare cu nr. 8.
Prin probele administrate in cauza petenta nu a facut dovada sustinerii ca autoturismul acesteia din plansa fotografica de la fila 27 din dosar este parcat pe . si nu pe .. De asemenea, nu a facut dovada ca pentru fapata contraventionala retinuta a mai fost sanctionata prin procesul verbal nr._/03.07.2014 (mentionat in plangerea contraventionala), acest proces verbal, dar nici inscrisurile care au stat la baza intocmirii nu au fost depuse la dosar. Cu privire la acest aspect intimatul sustine prin intampinare ca este vorba de doua fapte diferite, constatate in locatii diferite, in zile diferite, la ore diferite, de agenti constatori diferiti.
Astfel, avand in vedere ca actul de sancționare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie, iar petenta nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, în temeiul prev. art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta P. E., in contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala și va menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.08.2014, apreciind ca este legal si teminic intocmit, iar sanctiunea aplicata just individualizata.
In temeiul prevederii art. 453, alin. 1 C.pr.civ. și raportat la principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanta nu va acorda cheltuieli de judecata, nefiind intemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neintemeiata, plângerea contraventionala formulată de petenta P. E., cu domiciliul in Mun. C.-N., .. 59-61, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – Directia Politia Locala, cu sediul în Mun. C.-N., .-3, jud. C..
Mentine procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat in data de 24.08.2014.
F. cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 01 iulie 2015,
JUDECATOR,GREFIER,
I.-M. R. O. C. E.
Red./Dact. - I.M.R. / 22.07.2015 / 4ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 5713/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6166/2015.... → |
|---|








