Anulare act. Sentința nr. 5820/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5820/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3245/211/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 5820/2015
Sedința publică din data de 10 iunie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: R. V. T.
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantii G. A. și G. T. S. in contradictoriu cu pârâții O. F. SOLUTIONS B.V., O. B. ROMANIA SA și O. B. ROMANIA SA SUCURSALA CLUJ, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care:
Instanța constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 19.05.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru termenul din 27.05.2015 și pentru termenul de față.
I N S T A N T A
Deliberand cu privire la cauza civila de fata, constata:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 24.02.2015, sub nr. de mai sus, reclamantii G. A. si G. T. S. au solicitat instantei in contradictoriu cu paratele O. F. SOLUTIONS BV, prin O. B. ROMANIA SA si O. B. ROMANIA SA, Sucursala Cluj:
- Sa se constate existenta clauzelor abuzive in Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 incheiat intre reclamanti si parata, si pe cale de consecinta nulitatea absoluta a acestora referitoare la: art. 5, pct. 5.2, art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2.
- Sa fie obligate paratele la modificarea contractului de credit mentionat in sensul inlaturarii clauzelor abuzive, respectiv art. 5, pct. 5.2, art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2.
- Sa fie obligate paratele la restituirea catre reclamanti a sumei de 1290 CHF reprezentand comision de acordare credit, si dobanda legala aferenta acestei sume de la data platii acestei sume si pana la achitarea integrala a debitului.
- Sa fie obligate paratele sa precizeze si sa actualizeze contractul de credit in sensul incheierii unui act aditional cu reclamantii care sa cuprinda urmatoarele clauze minimale:
- sa se precizeze si sa se defineasca elementele componente ale dobanzii si cuantumul acesteia respectiv marja fixa de 2,90 %+LIBOR CHF la 3 luni;
- sa se prevada modalitatea de modificare a dobanzii exclusive in functie de indicele de referinta LIBOR, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa, neputand fi modificata decat prin acordul scris al partilor, modificarea dobanzii urmand a se produce atat in sens crescator cat si in sens descrescator, in functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.
- Sa fie obligate bancile parate sa recalculeze pe viitor nivelul dobanzii percepute reclamantilor dupa urmatoarea formula: marja fixa de 2,90 %, avuta in vedere la data incheierii contractului+LIBOR CHF la 3 luni.
- Obligarea paratelor sa restituie reclamantilor sumele incasate nejustificat ca urmare a majorarii unilaterale a dobanzii incepand cu data de 21.05.2008 si pana la ramanerea definitiva a hotararii, si dobanda legala aferenta acestei sume.
- Obligarea paratelor la modificarea graficului de rambursare in ceea ce priveste clauzele constatate ca abuzive si la emiterea unui nou grafic de rambursare.
- Obligarea paratelor la stabilirea cursului CHF-RON la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii lui.
- Sa se dispuna denominarea in moneda nationala a platilor, in virtutea principiului din regulamantul valutar, conform caruia pretul marfurilor sau al servicilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala.
- Obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In esenta, in motivarea cererii, reclamantii au invederat instantei ca au incheiat cu parata O. B. Romania SA Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 si ca in acesta sunt stipulate clauze abuzive conform art. 1 alin. 3, art. 2, art. 4, art. 14 din Legii nr. 193/2000, art. 2 pct. 16 din OG 21/1992, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007, art. 35 alin. 1 din OUG 50/2010.
Au sustinut ca s-au aflat pe o pozitie de inegalitate in raport cu banca la momentul incheierii contractului, fiind vorba despre un contract de adeziune, fiind deci indeplinite conditiile pentru a se constata ca o clauza este abuziva.
In privinta nerespectarii cerintei bunei credinte au aratat ca aceasta rezulta din comportamentul general al paratei-modificarea unilaterala a dobanzii fara o transparenta in ceea ceea ce priveste modul de calcul, conditiile in care dobanda poate varia si poate fi modificata.
Referitor la clauza referitoare la art. 5 pct. 5.1 din contractul mentionat, au sustinut ca la data incheierii acestuia, dobanda curenta era de 6,99 . Clauza contestata prevede ca dobanda este variabila in conformitate cu politica bancii si poate fi modificata unilateral de banca luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru valuta, respectiv CHF, fara consimtamantul reclamantilor. Aceasta prevedere este abuziva deoarece nu mentioneaza care este politica bancii, motiv pentru care parata a interpretat-o doar in favoarea sa, respectiv a crescut dobanda odata cu cresterea LIBOR, insa nu a scazut-o cand acesta a scazut. Clauza nu cuprinde prevederi referitoare la elementele concrete care permit modificarea unilaterala a dobanzii, iar la momentul incheierii contractului LIBOR era 2,26 % iar marja bancii 2,90 % care impreuna formau dobanda de 5,1 %, iar in prezent este de 0,003 %, astfel ca dobanda ar trebui sa fie 2,903 % ci nu 6,79 %. La data de 20.09.2010 parata a precizat dobanda de 6,77 % invocand implementarea OUG 50/2010, insa formula de calcul propusa LIBOR CHF la 3 luni + marja bancii de 6,77 % contravine acordului partilor la data incheierii contractului, cand marja bancii a fost de 4,21 % (6,99-LIBOR 2,78).
Reclamantii au aratat ca art. 6.1 lit. b din contractul de credit, referitor la comisionul sde acordare de 2 % nu a fost negociat, fiind retinut din suma imprumutata la data punerii la dispozitie a creditului, fara a avea vreo justificare, astfel ca este abuziv doarece creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Referitor la art. 6.2 din contract care prevede ca banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobanzilor si taxelor fara consimtamantul clientului au sustinut ca este abuziva aceasta clauza conf. prev. OG 21/2000 si ale Legii 278/2000, fiind interzisa si de Legea nr. 193/2000.
Au aratat ca, in urma stabilirii caracterului abuziv urmeaza a se repune partile in situatia anterioara, cu efect retroactiv, urmand a se acorda si dobanda pentru sumele achitate in temeiul clauzelor abuzive.
In privinta clauzei referitoare la riscul valutar au aratat ca aceasta este abuziva avand in vedere ca la momentul incheierii contractului, consumatorul nu a avut posibilitatea sa ia la cunostinta asupra riscului de hiper valorizare a CHF. Au sustinut ca nu au fost informati despre riscul valutar la momentul incheierii contractului, ca aceasta clauza nu a fost negociata si creaza un dezechilibru semnificativ cu privire la prestatiile partilor deoarece numai consumatorii il suporta. In acest sens au invocat cauza C26/13 Kasler impotriva OJZ a CJUE aratand ca situatia este identica cu cea din speta. Au mai arata ca potrivit art. 1271 NCC, aplicabil conf. art. 6 alin. 6 NCC, instanta poate sa constate caracterul abuziv al clauzelor privind riscul valutar avand in vedere ca obligatia reclamantilor a devenit excesiv de oneroasa, datorita unor schimbari de imprejurare exceptionale. Asadar, se impune adaptarea contractului ca solutie la aceasta impreviziune.
In probatiune a depus inscrisuri si a solicitat proba cu interogatoriu paratei si expertiza contabila
La data de 14.04.2015, prin serviciul registratura al instantei, parata O. B. ROMANIA SA a depus intampinare la dosarul cauzei.
Pe cale de exceptie, s-a invocat necompetenta teritoriala a Judecatoriei Cluj-N., in temeiul art. 107 NCPC, intrucat partile au stabilit o competenta alternativa in favoarea unei alte instante si s-a solicitat declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, precum si exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata cu privire la capatul de cerere privind restituirea sumelor de bani achitate in plus.
Totodata, s-a invocat exceptia lipsei de interes unita cu exceptia lipsei de obiect cu privire la capatul de cerere privind modificarea ratei dobanzii, aratandu-se ca actiunea este lipsita de obiect si, mai ales, de interes, deoarece interesul nu este nici nascut, nici actual. A apreciat, astfel, parata ca reclamantilor nu li s-a incalcat niciun drept, ei urmaresc modificarea unui act deja modificat prin . OUG 50/2010.
S-a invocat exceptia prescriptiei extinctive pentru perioada 2008-2011, avand in vedere ca plata s-a efectuat lunar incepand cu anul 2008, astfel ca dreptul la actiune s-a nascut la data platii, caci acela este momentul considerat de reclamanta ca vatamator.
De asemenea, pe cale de exceptie, parata a invocat inadmisibilitatea actiunii, atat timp cat legiuitorul a exceptat de la controlul judiciar clauzele contractuale referitoare la pret, iar dobanda si comisioanele unui contract de credit formeaza pretul acestuia, astfel ca instantei nu ii este permis de lege sa-l analizeze sub aspectul clauzelor abuzive. Mai mult, a apreciat parata ca este inadmisibila actiunea, deoarece actul juridic nu poate fi modificat decat prin consimatamtul partilor contractante.
Pe fondul cauzei, s-a sustinut ca nu este intemeiata cererea de chemare in judecata.
In primul rand, a invederat parata ca a fost incheiat contractele din speta cu respectarea cadrului legal in vigoare la data incheierii lui, care nu cunostea limitarile si interdictiile instituite ulterior, fiind in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referinta cand a fost incheiat, astfel ca nu poate fi vorba de rea-credinta din partea bancii, pozitia O. pe piata serviciilor bancare in perioada de referinta fiind una corecta.
Referitor la capetele de cerere cu privire la dobanda, parata a precizat ca au fost acordate creditele in temeiul unor contracte incheiate conform art. 969 din Codul Civil, cu respectarea dispozitiile legale speciale in materie si, pe parcursul derularii contractelor de credit, si-a respectat obligatiile asumate, contractul partilor fiind guvernat de principiul fortei obligatorii a actului juridic, caracterizat prin obligatia partilor de a executa intocmai prestatiile la care s-au obligat, principiul fortei obligatorii a contractului impunandu-se si instantei de judecata.
A apreciat parata ca, in raport cu disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, clauza privitoare la rata dobanzii este exceptata controlului caracterului abuziv, deoarece defineste obiectul principal al conventiei de credit, atat timp cat a fost stipulata ., inteligibila.
Referitor la modificarea nivelului dobanzii, parata a invederat instantei de judecata ca reclamantii solicita, in fapt, limitarea fortei obligatorii a contractului, prin obligarea unei parti sa accepte schimbarile propuse unilateral de catre cealalata parte. A mentionat, totodata, parata ca, pana la . OG 50/2010, notiunea de marja a bancii nu exista in contractele de credit, astfel ca solicitarea reclamantilor in sensul ca marja bancii sa aiba valoarea propusa de acestia este aberanta.
In ceea ce priveste caracterul negociat al clauzelor, parata a sustinut ca imprumutatii au luat cunostinta anterior semnatii, de clauzele contractelor de credit si de documentatia aferenta analizarii aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractului, iar caracterul variabil al dobanzii presupune asumarea de catre imprumutat atat a riscului cresterii, cat si al scaderii dobanzii. S-a apreciat ca reclamantii au avut posibilitatea de a negocia continutul clauzei privind dobanda, prin exprimarea dreptului de optiune intre mai multe tipuri de credite.
S-a alegat ca nu exista un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, deoarece dreptul de a fi modificata dobanda, ce a fost rezervat de catre banca prin art. 5 din contract, are o motivatie intemeiata, iar contractul de credit circumstantiaza elementele care ii permit bancii sa varieze rata dobanzii.
Cu privire la taxele si comisioanele si comisionul de acordare, parata a aratat ca taxele si comisioanele reprezinta, alaturi de dobanda, costul total al creditului, au fost cunoscute si acceptate de consumator, astfel ca nu pot fi considerate abuzive. A sustinut parata ca reclamantii au avut posibilitatea sa negocieze continutul clauzei privind comisionul, putand opta intre mai multe tipuri de credit si, alegand, in final, din portofoliul de produse bancare, creditul ipotecar. A apreciat parata ca nu exista un dezechilibru contractual prin stipularea clauzei privitoare la comisionul de acordare, deoarece acest comision reprezinta o cheltuiala aferenta intocmirii documentatiei de credit, fiind contravaloarea unei activitati prestate de banca clientului, dupa analizarea dosarului si aprobarea cererii de credit si a fost acceptat de catre client in conditiile art. 969 din Codul Civil.
Referitor la stabilirea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului de credit a aratat ca banca O. nu stabileste cursul, deci nu-l poate influenta, ca terminologic, cursul valutar reprezinta pretul unei unitati monetare dintr-o moneda, exprimat . si ca, cursul exprima pretul cu care se vand si se cumpara valutele si hartiile de valoare. A mai aratat ca si ea, la randul sau, s-a imprumutat in CHF pentru a oferi creditele reclamantilor iar ratele sunt platite tot in CHF, tot la cursul stabilit de piata. A mentionat ca este exclusa teoria impreviziunii in prezentul dosar deoarece reclamantii au luat cunostinta de notiunile de ”conversie valutara” si de ”curs de schimb valutar” si ca la data acordarii creditului banca avea in portofoliu produse de creditare in lei, euro, CHF si USD, reclamantii fiind cei care au ales valuta. In virtutea principiului nominalismului monetar sunt intrutot valabile caluzele contractuale incriminate care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat. Clauzele privind moneda creditului nu creaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepurile si obligatiile partilor.
A solicitat respingerea cererii de obligare la modificarea contractului de credit conform propunerilor unilaterale ale reclamantilor deoarece s-ar infrange forta obligatorie a contractului, ca aceasta cerere este lipsita de temei juridic si ca modificarea contractului ar lipsi de cauza contractul si ar conduce la ruperea echilibrului contractual.
In sfarsit, parata a sustinut ca platile efectuate de catre reclamanti in contul creditului au fost plati datorate, in temeiul unui contract valabil incheiat si nu pot fi restituite, deoarece anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva nu produce efecte retroactive.
In drept, au fost invocate prev. art. 205-208 NCPC, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, OUG nr. 174/2008, art. 969 din Codul Civil, art. 3 alin. 1 lit. k din Legea nr. 289/2004, art. 9 ind. 3 lit. e, g. H din OUG 174/2008 si OUG 50/2010.
In sedinta din data de 19.05.2015 reclamantii au depus o precizare de actiune prin care au aratat ca dobanda care trebuia perceputa de banca incepand cu data de 20.09.2010, dupa data intrarii in vigoare a OUG 50/2010 este formata din marja din conventie 2,90 % plus valoarea indicelui de referinta LIBOR CHF la 3 luni.
Pentru solutionarea cererii, instanta a incuviintat si administrat probatoriul cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele si lucrarile dosarului, retine următoarele:
In privinta exceptiei inadmisibilitatii si exceptia lipsei de interes unita cu exceptia lipsei de obiect a actiunii reclamantilor, instanta retine ca motivele invocate de parata in sustinerea acestora sunt aparari de fond care urmeaza a fi analizate in considerentele care urmeaza.
In fapt, din coroborarea inscrisurilor existente la dosar, rezulta ca, intre O. B. ROMANIA SA, prin Sucursala Cluj, in calitate de imprumutator, denumita in contract „Banca” si reclamantii G. A. si G. T. S., in calitate de imprumutati, denumita in contract „Clientul” a intervenit Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 (filele 20-26).
In conformitate cu prev. art. 1 - art. 3 din contract, Banca a acordat clientilor un credit pentru achizitie imobil in valoare de 64.500 CHF, pe o durata de 324 luni.
Imprumutul ce face obiectul contractului de credit este unul cu dobanda, plata dobanzii asupra soldului creditului incumband imprumutatilor si reprezinta o componenta esentiala a contraprestatiei asumata de acestia, pe langa obligatia de restituire a sumei imprumutate.
Potrivit art. 5 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca, la data incheierii contractului, rata dobanzii curente este de 6,99 %, dobanda fiind variabila si poate fi modificata in mod unilateral de catre Banca, in functie de valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul clientului, urmand ca noul procent de dobanda sa se aplice la soldul creditului ramas de rambursat, incepand cu data de aplicare stabilita de Banca, modificarea dobanzii ducand la recalcularea dobanzii datorate.
. Nu s-au precizat, insa, indicii de referinta ce se aplica pentru modalitatea de calcul a dobanzii, precizare ce se impunea a fi efectuata, cu atat mai mult cu cat, fata de prev. art. 5.2 din contract, banca isi rezerva dreptul de a revizui dobanzile in conformitate cu politica interna.
In acest contract la art. 6.1 lit. b este mentionat ca pentru acordarea creditului clientul va plati un comision de acordare de 2 % din valoarea creditului.
In contract la art. 6.2 se prevede ca, ”pe parcursul derularii creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimtamantul clientului.”
La data de 20.09.2010, odata cu . OUG 50/2010, avand in vedere ca reclamantii nu au incheiat act aditional cu banca, parata a modificat rata dobanzii, dupa cum rezulta din raspunsul acesteia de la f. 18-19.
În drept, raportandu-se la imprejurarea ca, intre parti, a intervenit o conventie de imprumut, instanta va decide cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii pe baza disp. art. 969 din Codul Civil de la 1864, conform carora: „Conventiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante. Ele se pot revoca prin consimtământul mutual sau din cauze autorizate de lege”. Este, astfel, consacrat principiul fortei obligatorii a actului juridic, ce se impune ca atare, atat partilor contractante, cat si instantei de judecata.
Insa, pentru a putea da eficienta principiul fortei obligatorii a contractului, instanta trebuie sa constate existenta unui act juridic valabil incheiat intre partile litigante, disp. art. 969 din Codul Civil fiind neechivoce in acest sens.
F. de disp. art. 953 din Codul Civil, consimtământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol, dupa cum obligatia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect, fata de disp. art. 966 din Codul Civil.
Potrivit art.78 din Legea nr.296/2004 „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”.
Potrivit art.79 din aceeași lege „ O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
Potrivit art.80 din același act normativ „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Avand in vedere calitatea de profesionist a institutiei bancare parate, instanta trebuie sa remarce incidenta, in cauza, si a disp. Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti si consumatori, ce au fost invocate de catre reclamanti in sustinerea cererii lor.
Posibilitatea instantei de judecata de a analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale deriva din intepretarea disp. art. 7 din Legea nr. 193/2000 si a fost stabilita, fara urma de echivoc, in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, jurisprudenta care instituie obligatia judecatorului national de a invoca, din oficiu, caracterul abuziv al clauzei. Este de mentionat punctul 38 din Hotărârea pronuntata in Cauza C-168/05- E. María Mostaza Claro împotriva Centro Móvil Milenium SL, in cuprinsul careia Curtea a stabilit că natura si importanta interesului public pe care se întemeiază protectia garantată de Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 consumatorilor justifică obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent între consumator si vânzător sau furnizor. Aceeasi jurisprudenta a fost reiterata si in cuprinsul pct. 35 din Hotararea pronuntata in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.”, aratandu-se ca instanta natională are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare în acest sens.
F. de prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidentiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj usor inteligibil.”
In conformitate cu disp. art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îsi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivatie întemeiată, în conditiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părti contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Aceste dispozitii legale sunt in deplina concordanta cu cele ale art. 3 alin. 1 si 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ce arata ca: „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradictie cu cerinta de bună credintă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. ... În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.” F. de prev. pct. 1 lit. j din Anexa Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, este abuziva o clauza care autorizeaza vânzătorul sau furnizorul să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Pe de altă parte, înlăturarea prezumției de clauze abuzive trebuia făcută de banca pârâtă prin dovada scrisă a caracterului lor negociat, sau prin recunoașterea facută de reclamanti la interogatoriu. Or, conform actelor depuse la dosar se constată că reclamanții au încheiat o convenție de credit standard, preformulată, plecând de la anumite condiții generale integrate contractului individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, chiar și suma împrumutată fiind plafonată de condiția unui venit minim lunar și a unor garanții impuse tot de către bancă.
In conformitate cu prev. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil. per a contrario, in masura in care nu este exprimata in mod clar si inteligibil, chiar si o clauza contractuala care priveste obiectul contractului poate fi considerata abuziva, dupa cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntate in cauza C‑26/13, în procedura „Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva O. Jelzálogbank Zrt”, reiterandu-si jurisprudenta in cauza C‑143/13, „B. M. si I. O. M. împotriva .”, astfel ca apararile paratei din aceasta perspectiva se impun a fi inlaturate.
Totodata, instanta mai arata ca, in conformitate cu prev. art. 6 din Legea nr. 193/2000: „Clauzele abuzive cuprinse în contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă, după eliminarea acestora, mai poate continua.”
Rezulta, astfel, ca Legea nr. 193/2000 abilitează instantele de judecată să cenzureze contractul, din moment ce o clauza contractuala abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator, dupa cum s-a retinut de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cuprinsul Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 28). De altfel, aceleasi considerente au fost expuse de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene si in motivarea Hotararii „Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores”.
Potrivit considerentelor de la pct. 44 din cuprinsul hotărârii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pronuntata in cauza C- 484/08 – „Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad”: „dispozitiile art. 4 alin. 2 si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil”.
Asadar, contrar sustinerilor paratei, instanta considera ca, în materia protectiei consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislatia natională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european si cel national au urmărit atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instantei de judecată posibilitatea de a analiza acele clauze, în măsura în care se apreciază că sunt abuzive. O asemenea interventie nu încalcă principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discretionară de a contracta.
Raportandu-se la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului redata in cele ce preced, jurisprudenta ce este obligatorie pentru instantele nationale si la prev. art. 4 alin. 2 teza finala din Directiva 93/13/CEE a Consiliului (dreptul Uniunii Europene impunandu-se a fi aplicat cu prioritate fata de prev. art. 20 alin. 2 din Constitutie), instanta va considera ca are posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al clauzelor contractuale convenite de parti si va inlatura, ca fiind nefondate, alegatiile paratei cu privire la inadmisibilitatea actiunii sau imposibilitatea modificarii contractului de credit.
a) Cu prioritate, analizand clauza contractuala privind dobanda imprumutului, astfel cum a fost stabilita la momentul incheierii conventiei de credit si inserata in cuprinsul art. 5 subpct. 5.2 din Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 incheiat intre reclamanti si parata instanta constata ca institutia de credit, in calitatea sa de profesionist, a inserat in contractul standard, modelul pretipizat, ce a fost remis imprumutatilor strict pentru a fi semnat, fara a fi negociat, o clauza contractuala în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, clauza de natura a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, din moment ce insusi obiectul contractului, prestatia imprumutatului, de a restitui dobanda aferenta sumei de bani ce a facut obiectul creditului acordat este stipulata in mod vag si neinteligibil, iar aceasta maniera de reglementare a dobanzii a facut posibila impunerea unei marje fixe a dobanzii, avand un cuantum mult mai mare decat cel avut in vedere de imprumutati la momentul incheierii contractului.
. nu a facut dovada negocierii vreunei clauze contractuale cu imprumutatorii, dupa cum impune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, fiind evident ca este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzand clauze ce au fost impuse consumatorului. Data fiind reglementarea europeana aplicabila spetei, dupa cum s-a aratat in cele ce preced, necesitatea dovedirii negocierii clauzelor contractuale sau a neexercitarii de catre consumator a dreptului de negociere- care trebuia sa-i fie adus la cunostinta, ca urmare a indeplinirii corespunzatoare a obligatiei de informare ce incumba profesionistului-, era in sarcina paratei.
Cu atat mai putin plauzibila este posibilitatea de negociere a contractului prin exprimarea dreptului de optiune cu privire la tipul produsului de credit solicitat, pe baza portofoliului ce le-a fost prezentat reclamantilor, din moment ce posibilitatea consumatorului de a negocia clauza pretins abuziva trebuie sa fie una reala si sa priveasca, in mod efectiv, clauza contractuala. Ori, variantele de creditare existente in portofoliul bancii aveau clauze prestabilite, parata nefiind in masura sa dovedeasca dreptul oferit clientului pentru a modifica, ca urmare a negocierii contractului, cuantumul dobanzii, cu privire la niciunul dintre produsele de creditare oferite.
Maniera vaga si lacunara de stipulare a dobanzii, in cuprinsul contractului de credit, ce face mentiunea unei dobanzi variabile, fara a preciza indicii de referinta ce vor fi aplicati pentru calculul acestei dobanzi, ci doar a variabilitatii dobanzii prin raportare la indicele de referinta LIBOR CHF, a oferit Bancii posibilitatea ca, pe parcursul derularii conventiei de credit, sa modifice unilateral rata dobanzii, in baza dreptului pe care si l-a rezervat in cuprinsul art. art. 5.2 din contractul de credit mentionat.
Instanta retine ca la data incheierii contractului de credit, adica 09.05.2008, rata dobanzii a fost convenita la 6,99 %, fara a se preciza care este marja fixa a bancii. Prin adresa de la f. 18-19 din dosar parata a aratat ca dupa . OUG 50/2010 a stabilit marja fixa la 6,77 %, tinand cont de valoarea indicelui LIBOR CHF la acel moment, adica 20.09.2010, dobanda fiind compusa din aceasta marja si indicele LIBOR CHF la 3 L. Nu se poate retine ca marja fixa trebuie sa se raporteze la momentul intrarii in vigoare a OUG 50/2010. Avand in vedere conventia partilor, in care trebuia sa se prevada elementele din care este compusa dobanda, instanta considera ca marja fixa a bancii trebuie calculata prin raportare la indicele LIBOR CHF la data de 09.05.2008. Scazand din dobanda de 6,99 % valoarea indicelui LIBOR CHF la data de 09.05.2008, care potrivit ste-ului http://www.conso.ro/rate-dobanzi-interbancare, era de 2,78 %, rezulta ca marja fixa a bancii la acea data era de 4,21 % si asa trebuia sa ramana pe toata durata creditului.
Rezulta, asadar, ca banca imprumutatoare a procedat la modificarea, in mod unilateral si nejustificat, a cuantumului dobanzii agreat de parti la momentul semnarii contractului, prin aplicarea unei marje fixe in cuantum mai mare decat cel avut in vedere de consumatori la momentul la care si-au dat consimtamantul pentru incheierea actului juridic, dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor neputand fi contestat si rezulta din stipularea de catre profesionist a unei clauze contractuale în detrimentul consumatorului, contrar cerintelor bunei-credinte.
Ori, clauzele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii figurează în mod expres la punctul 1 litera j din anexa la Directiva 93/13, dupa cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntata in cauza C‑143/13, „B. M. si I. O. M. împotriva .”. Totodata, in cuprinsul acestei hotarari, reiterand jurisprudenta din Hotărârea „Kásler si Káslerné Rábai, punctul 73”, Curtea a mai aratat: „Rezultă în special din articolele 3 si 5 din Directiva 93/13, precum si din cuprinsul punctului 1 literele (j) si (l) si din cuprinsul punctului 2 literele (b) si (d) din anexa la această directivă că prezintă o importantă esentială pentru respectarea cerintei privind transparenta aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele si particularitătile mecanismului de modificare a ratei dobânzii si relatia dintre această clauză si alte clauze referitoare la remuneratia creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveste”.
In speta, nu au fost indicate criterii clare si inteligibile care sa permita Bancii modificarea unilaterala a dobanzii, prin aplicarea unui cuantum exagerat al marjei proprii, astfel ca, fata de prev. pct. 1 lit. j din Anexa Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, este abuziva clauza care autorizeaza furnizorul de servicii financiare- parata imprumutatoare- să modifice unilateral clauzele contractului, deoarece nu exista un motiv întemeiat, motiv care să fi fost precizat în cuprinsul actului juridic incheiat initial si de care reclamantii imprumutati, in calitatea lor de consumatori, sa aiba cunostinta si sa-i poata aprecia temeinicia.
Contractul de credit incheiat intre parti face referire la posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda in functie de politica Bancii, insa aceste criterii nu pot fi previzibile imprumutatului, care nu are cunostinta despre costurile Bancii sau maniera in care isi reglementeaza profesionistul politica interna. Singurul criteriu previzibil si la aprecierea consumatorului este cel al evolutiei pietei financiar-bancare in functie de indicele de referinta LIBOR CHF 3M, dupa cum a procedat banca in mod unilateral (dupa cum reiese din adresa de la f. 18-19) si, ca atare, modificarea ratei dobanzii, variabilitatea acesteia poate fi stabilita strict in functie de criteriul acceptat de catre imprumutat, prin semnarea contractului de credit si care a fost expres reglementat in cuprinsul art. 5.2 din Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 .
. prev. art. 6 raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală ce a conferit dreptul institutiei bancare, in calitatea sa de profesionist, de a modifica unilateral prevederile referitoare la dobanda imprumutului, fără a avea un motiv întemeiat, care să fie precizat în contract, nu a fost negociată direct cu consumatorul si a creat, în detrimentul imprumutatorilor, contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, prin calcularea unor rate mult mai mari decat cele avute in vedere de consumator la momentul acceptarii imprumutului. Se impune, astfel, constatarea nulitatii absolute a clauzei privind stabilirea nivelului dobanzii, ce a fost impusa reclamantilor, in mod unilateral de catre banca parata, in baza art. 5.2 din Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C_ din data de 09.05.2008, prin raportare la o alta marja fixa decat cea convenita la momentul incheierii contractelor de credit, respectiv 4,21 %.
Nulitatea absoluta a clauzei privind dobanda impusa, in mod unilateral, de catre Banca imprumutatoare, profesionistul actionand in mod discretionar, profitand de maniera vaga si incompleta de reglementare a clauzei privind dobanda variabila datorata de imprumutati, in cuprinsul contractelor de credit, nu poate fi contestata, in contextul in care nu a existat vointa juridica a reclamantilor de a se obliga la restituirea imprumutului acordat, atat timp cat nu cunosteau cuantumul dobanzii aplicate. Reclamantii si-au asumat, prin semnarea contractului de credit, o formula de calcul a dobanzii- obligatie de plata ce constituie un element esential al prestatiei imprumutatului-, rezultata din insumarea indicelui LIBOR CHF +Marja Fixa aplicata de catre institutia bancara la data acordarii imprumutului, pentru ca, ulterior, sa fie nevoiti a suporta o marja fixa, stabilita de banca, mult mai mare.
Este evident ca a fost incheiat actul juridic in conditiile existentei unei cauze false, existand eroare asupra motivului determinant al contractului de credit: dobanda pe care consumatorul trebuie sa o suporte la restituirea sumei imprumutate, iar falsitatea cauzei a determinat si inexistenta consimtamantului, astfel ca este lovita de nulitate absoluta si partiala clauza referitoare la dobanda variabila stabilita, in mod unilateral, de catre Banca si impusa imprumutatilor. Falsitatea cauzei a fost determinata de catre profesionistul care si-a incalcat obligatia de informare corespunzatoare a consumatorului, cerinta privind transparenta clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 neputand fi redusă, asadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical, dupa cum a statuat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntate in cauza C‑26/13, în procedura „Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva O. -Jelzálogbank Zrt” (par. 70-71),
In ceea ce priveste comisionul de acordare stabilit in conformitate cu prevederile contractuale mentionate mai sus (art. 6 subpct. 6.1 lit. b), instanta considera ca si acasta clauza contractuala a fost inserata de institutia de credit, in calitatea sa de profesionist, prin contractul standard, modelul pretipizat, ce a fost remis imprumutatilor strict pentru a fi semnat, fara a fi negociat.
Este vorba despre o clauza contractuala ce produce efecte în detrimentul consumatorului si a fost impusa contrar cerintelor bunei-credinte, clauze de natura a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, reclamantii consumatori fiind tinuti sa plateasca o suma de bani nejustificata, fara a exista o contraprestatie din partea contractantului in acest sens.
Parata imprumutator nu a facut dovada negocierii cu imprumutatorii a clauzei contractuale mentionate, dupa cum impune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, fiind evident ca este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzand clauze ce au fost impuse consumatorului.
Ori, stabilirea obligatiei de plata a comisionului de acordare este lipsita de cauza juridica, cauza nu exista, atat timp cat nu poate fi justificata contraprestatia partii care pretinde suma de bani cu titlu de comision de acordare si, in consecinta, prin raportare la disp. art. 966 din Codul Civil si art. 4, art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata nulitatea absoluta a acestor clauze.
Instanta nu considera ca sunt justificate apararile paratei, in sensul ca banca procedeaza la intocmirea unei documentatii de credit, ulterior aprobarii imprumutului, astfel ca aceste comisioane reprezinta o cheltuiala a creditului, contravaloarea unei activitati prestate de banca, din moment ce intocmirea documentatiei de credit face parte din activitatea profesionala a institutiei bancare si este rasplatita prin produsul ce a fost vandut reclamantilor consumatori. Costul creditului, anume: dobanda perceputa pentru rambursarea sumei de bani imprumutate in rate lunare este de natura a asigura plata prestatiei paratei de a efectua demersurile necesare in vederea semnarii contractului de credit, acest tip de servicii fiind prestate de catre institutia bancara in desfasurarea curenta a activitatii sale si nu poate fi imputata consumatorului de doua ori, atat prin suportarea costurilor imprumutului, a dobanzii pe care acesta o datoreaza pentru suma imprumutata, cat si prin plata comisionului de acordare.
Rezulta, astfel, ca nu exista o contraprestatie a paratei pentru impunerea obligatiei de plata a acestor taxe in sarcina consumatorului si, dat fiind ca lipseste contraprestatia ., dupa cum este cazul contractului de imprumut cu dobanda, nu exista cauza juridica in ceea ce priveste clauza inserata in contract privind comisionul de acordare, iar lipsa cauzei este de natura a atrage nulitatea absoluta a prevederii contractuale.
Referitor la clauza prev. la art. 6.2 din contract instanta retine urmatoarele:
Clauze care nu definesc obiectul principal al contractului, așa cum s-a arătat, plecând de la faptul că reclamanții au încheiat cu pârâta bancă o convenție standard de credit, preformulată, bazată pe anumite condiții generale integrate în contractului individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, rezultă în mod indubitabil caracterul lor abuziv în raport de dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.
Practic, consumatorii sunt ținuți să plătească sume care pot fi disproporționat de mari, la aprecierea discreționară a băncii că nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile contractuale, fără criterii clar specificate în contract, comparativ cu pagubele pe care le-ar avea de suferit comerciantul, ceea ce contravine dispozițiilor art.4 alin.1 lit.i) din Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000.
Și aceste clauze sunt de natură să producă un dezechilibru semnificativ în drepturi și obligații, în devafoarea consumatorului, ținut să remită băncii sume de bani stabilite discreționar, fără criterii obiective și clar definite prin convenție, la libera apreciere a pârâtei.
In privinta clauzelor privitoare la riscul valutar din cele doua contracte de credit mentionate instanta retine urmatoarele:
Moneda creditului, convenita de catre parti a fi in CHF, este un element esential al contractului, constituind insusi obiectul actului juridic, conditie in lipsa careia nu poate exista contractul de imprumut.
Obiectul actului juridic civil a fost definit, in doctrina, ca fiind conduita partilor stabilita prin acel act juridic, actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite ori de care sunt tinute partile. In ceea ce priveste contractul de imprumut, aceste actiuni la care sunt obligate si, in acelasi timp, indreptatite partile, sunt reglementate in cuprinsul art. 1576 din Codul Civil, dispozitii legale in baza carora: „Împrumutul este un contract prin care una din părți da celeilalte oarecare catime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”.
Dupa cum, in mod corect, a ilustrat parata prin intampinarea depusa la dosar, la momentul contractarii imprumutului, reclamantii au putut opta intre un imprumut acordat in Lei cu o dobanda mai mare sau un imprumut in valuta forte (EURO sau F.) cu o dobanda mai mica. Din moment ce au ales sa solicite acordarea unui imprumut in CHF, avand avantaje in ceea ce priveste obligatiile financiare ale creditului, respectiv dobanda imputata de catre Banca, imprumutati sunt tinuti sa suporte si riscul valutar, ce a fost asumat in mod expres, avand in vedere ca au primit de la banca suma de bani in valuta CHF . Conform normelor legale ce reglementeaza contractul de imprumut, imprumutatii trebuie, deci, sa restituie aceeasi suma de bani, precum cea care le-a fost acordata, aceeasi specie de bunuri, anume suma de bani acordata in CHF.
Creditul acordat de catre banca, imprumutul in moneda Franci Elvetieni este un produs ale carui beneficii au fost acordate de catre imprumutator in considerarea monedei convenite, deoarece, dupa cum rezulta din cuprinsul intampinarii formulate in cauza de catre banca imprumutatoare, conditiile acordarii imprumutului in moneda nationala- Lei, erau cu mult diferite, la momentul incheierii conventiei de credit, iar conditiile economice din acea perioada au determinat reclamantii sa opteze pentru un credit in valuta forte, franci elvetieni.
Prin chiar conventia de credit, reclamantii si-au asumat riscul valutar si, fata de maniera imperativa de exprimare a disp. art. 969 din Codul Civil, ce reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, care se impune atat partilor contractante, cat si organului judiciar chemat sa aplice legea, imprumutatii sunt tinuti sa-si respecte obligatia asumata, de rambursare a creditului in valuta ce le-a fost imprumutata, atat timp cat nu poate fi identificata in cauza niciuna dintre cauzele de nulitate prevazute de lege. Nu se justifica aplicarea sanctiunii de drept civil a nulitatii absolute, din moment ce au fost respectate dispozitiile legale referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic.
Referitor la inexistenta vreunei cauze de nulitate, care sa lipseasca de efecte juridice clauzele contractuale contestate in speta, instanta mai arata si imprejurarea ca nu a existat un dezechilibru contractual inca din momentul incheierii contractului, dezechilibru de natura a justifica lipsa cauzei, in sensul disp. art. 966 din Codul Civil. La momentul incheierii conventiei, prestatiile partilor au fost convenite de catre parti, ca fiind specifice unui contract de imprumut, echilibrate si expres asumate de catre reclamantii imprumutati, care au acceptat sa ramburseze imprumutul primit in moneda creditului, adica CHF.
Dezechilibrul contractual a survenit pe parcursul derularii contractului, fiind rezultatul unui element imprevizibil si strain de vointa partilor: paritatea valutara. In acest sens, instanta constata ca, imprejurarea ca diferenta de curs valutar dintre F. si L. in ultimii 6-7 ani se datoreaza colapsului monedei nationale, datorata instabilitatii mediului social-politic din Romania, politicilor economice incoerente si nu in ultimul rand crizei financiare din perioada 2009-2011, insa, in perioada 2007-2008, cand criza financiara ce avea sa afecteze intreaga lume nu putea fi anticipata, majoritatea bancilor din spatiul UE unde nu era implementata moneda EURO acordau dobanzi avantajoase pentru imprumuturi in Franci Elvetieni sau EURO, in raport cu diversele monede nationale.
Dezechilibrul prestatiilor partilor ar fi specific „teoriei impreviziunii”, insa atat timp cat partile nu au convenit o clauza de impreviziune de care sa se poata prevala reclamantii, in exercitarea unui drept de modificare a contractului, data fiind data incheierii contractului, ce situeaza actul juridic sub imperiul Codului civil de la 1864, instanta nu poate interveni in conventia partilor si nu poate modifica clauzele contractuale, in maniera invederata prin actiunea introductiva.
Mai mult, instanta considera ca exista o cauza licita si morala a clauzei privind suportarea riscului valutar, ce se considera de catre reclamanti a fi lovita de nulitate absoluta, din moment ce nu a fost dovedita lipsa bunei-credinte a bancii imprumutatoare, dupa cum alega reclamantii si si-au sustinut punctul de vedere si prin invocarea prevederilor Directivei Nr. 2014/17/UE a Parlamentului European si Consiliului (pct. 4 din preambul), iar buna-credinta a bancii se prezuma si nu a fost facuta dovada contrara, reclamantii neproband sustinerea cu privire la cunoasterea de catre banca a colapsului financiar ce ar fi urmat imediat dupa incheierea contractului si care ar fi determinat fluctuatiile de pe piata monetara, ce au condus la cresterea substantiala a valorii CHF, insa, cu rea-credinta, nu i-a informat in acest sens.
Asadar, instanta considera ca efectuarea platilor in moneda creditului nu are caracter abuziv si reprezinta doar transpunerea in plan contractual a principiului nominalismului monetar, impus in cuprinsul art. 1578 din Codul Civil. Aceste prevederi legale stipuleaza, fara urma de echivoc, imprejurarea ca obligația ce rezulta dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași suma numerică arătată în contract. Arata legiuitorul ca: “Intamplandu-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie sa restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui aceasta suma decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.”
F. de cuprinsul Contractului de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C_ din data de 09.05.2008, instanta considera ca, la data contractarii imprumutului, reclamantii au fost informati, in mod clar si inteligibil, cu privire la acordarea imprumutului in moneda straina si obligatia de rambursare in aceeasi moneda, moneda creditului definind insusi obiectul principal al creditului, astfel ca a fost stabilit, in mod neechivoc si cu caracter esential, obligatoriu, genul bunurilor imprumutate si care vor trebui restituite.
In consecinta, instanta considera ca nu sunt intemeiate sustinerile reclamantilor cu privire la nulitatea absoluta a clauzelor referitoare la riscul valutar, cat timp conventia partilor este valabila, fata de principiul fortei obligatorii a actului juridic civil, reclamantii sunt tinuti sa-si indeplineasca intocmai obligatia de restituire a imprumutului in moneda creditului, adica in CHF.
Raportandu-se la considerentele exprimate de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cuprinsul Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 35), instanta arata ca, in ipoteza in care constata ca o clauză este abuzivă, este obligata sa nu o aplice.
Asadar, dand eficienta jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene stabilita in materia protectiei consumatorului, in conformitate cu prev. art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata ca fiind abuzive clauzele Contractului de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 incheiat intre reclamanti si parata, referitoare la: art. 5, pct. 5.2, art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2 si va dispune anularea clauzelor abuzive mentionate.
Exista, totusi, posibilitatea ca, la solicitarea consumatorului, contractul sa se deruleze în continuare, după eliminarea clauzelor abuzive. In speta, reclamantii consumatori si-au exprimat acest acord in cuprinsul actiunii introductive si au solicitat derularea in continuare a contractului de credit, prin modificarea corespunzatoare a clauzelor contractuale referitoare la dobanda, ce au fost stipulate in mod abuziv, in vederea restabilirii echilibrului contractual, precum si inlaturarea clauzei abuzive privind comisionul de acordare. F. de considerentele exprimate in cele ce preced, pretentiile reclamantilor cu privire la derularea in continuare a contractului de credit, prin efectuarea cuvenitelor modificarii de natura a restabili echilibrul contractul, sunt justificate.
In temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, pentru restabilirea situatiei anterioare momentului la care profesionistul a stipulat clauza abuziva privind modificarea unilaterala a dobanzii contractului de credit, instanta o va obliga pe parata O. B. ROMANIA SA sa modifice contractul de credit Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008, in sensul incheierii unui act aditional cu reclamantii prin care sa inlature clauzele constatate ca fiind abuzive de la art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2 si modificarea art. 5.2 in sensul ca:
- sa se precizeze si sa se defineasca elementele componente ale dobanzii si cuantumul acesteia respectiv marja fixa de 4,21 %+LIBOR CHF la 3 luni;
- sa se prevada modalitatea de modificare a dobanzii exclusive in functie de indicele de referinta LIBOR, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa (4,21%), neputand fi modificata decat prin acordul scris al partilor, modificarea dobanzii urmand a se produce atat in sens crescator cat si in sens descrescator, in functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.
Tot in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 instanta vao bliga banca parata sa recalculeze pe viitor nivelul dobanzii percepute reclamantilor dupa urmatoarea formula: marja fixa de 4,21 %+LIBOR CHF la 3 luni si sa modifice graficului de rambursare in ceea ce priveste clauzele constatate ca abuzive si la emiterea unui nou grafic de rambursare.
F. de solutia de constatare a nulitatii absolute a clauzelor abuzive referitoare la cuantumul dobanzii impusa, in mod unilateral, de catre Banca imprumutatoare si comisionul de acordare, astfel cum au fost stipulate în cele doua contracte de credit, sanctiunea nulitatii absolute producand efecte retroactive, inca de la data la care clauzele contractuale au fost convenite, instanta va da eficienta principiului restituirii prestatiilor executate in temeiul clauzelor nule si va admite petitele privind restituirea sumelor de bani achitate in executarea obligatiilor de plata asumate prin clauzele contractuale lovite de nulitate absoluta.
Instanta arata ca sanctiunea nulitatii produce efecte retroactive, incepand cu data incheierii actului juridic, in speta- a stabilirii clauzei contractuale lovita de nulitate absoluta, independent de imprejurarea ca este vorba despre un contract cu executare dintr-o data sau un contract cu executare succesiva si nu trebuie facuta confuzie intre sanctiunea nulitatii si cea a rezilierii contractului, dupa cum reiese din cuprinsul intampinarii formulata de catre parata, cu privire la imposibilitatea restituirii sumelor de bani achitate in plus.
In consecinta instanta va obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 1290 CHF reprezentand comision de acordare credit si a sumelor incasate nejustificat ca urmare a majorarii unilaterale a dobanzii incepand cu data de 21.05.2008 si pana la ramanerea definitiva a hotararii,
Instanta va admite in parte si cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata dobanzii penalizatoare, retinand ca reclamantii creditori ai obligatiei de restituire au dreptul la daune moratorii, în cuantumul prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Acest cuantum prevazut de lege este reglementat in cuprinsul OG nr. 13/2011 si dobanda legala penalizatoare aferenta debitului principal restant- obligatia de restituire a sumelor de bani avansate in temeiul clauzelor abuzive, lovite de nulitate absoluta- va fi acordata de la scadentă, ce va interveni, in cauza, la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, cand va exista o creanta certa, lichida si exigibila in patrimoniul reclamantilor in ceea ce priveste obligatia de restituire ce incumba paratei si până în momentul plătii. Ca atare, petitul privind acordarea dobanzii legale urmeaza a fi admis doar in parte, atat timp cat reclamantii au formulat pretentii in acest sens, incepand cu data platii acestor sume.
În ceea ce priveste capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, instanta are in vedere prev. art. 453 alin. 2 NCPC avand in vedere ca actiunea reclamantilor urmeaza a fi admisa numai in parte. Avand in vedere cuantumul cheltuielilor de judecata achitate de reclamantii cu titlu de onorariu avocat, respectiv 500 lei (f.65) raportat la capetele de cerere care urmeaza sa fie admise instanta considera ca se justifica acordarea cheltuielilor de judecata solicitate de reclamanti. In consecinta instanta va obliga parata sa plateasca reclamantilor suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii G. A., CNP_ si G. T. S., CNP_ ambii cu domiciliul procesual ales la C.. Av. B. I. in Cluj-N., ., nr. 48, jud. Cluj in contradictoriu cu parata O. F. SOLUTIONS BV, prin O. B. ROMANIA SA cu sediul in Bucuresti, Calea Buzesti, nr. 66-68, sector 1, si O. B. ROMANIA SA, Sucursala Cluj, cu sediul in Cluj-N., P-ta Unirii, nr. 23, jud. Cluj si, in consecinta:
Constata, ca fiind abuzive clauzele Contractului de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C_ din data de 09.05.2008 incheiat intre reclamanti si parata, referitoare la: art. 5, pct. 5.2, art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2.
Dispune anularea clauzelor abuzive mentionate si punerea partilor in situatia anterioara in sensul ca:
Obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 1290 CHF reprezentand comision de acordare credit, si dobanda legala aferenta acestei sume de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la achitarea integrala a debitului.
Obliga parata sa modifice contractul de credit Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C_ din data de 09.05.2008, in sensul incheierii unui act aditional cu reclamantii prin care sa inlature clauzele constatate ca fiind abuzive de la art. 6, pct. 6.1 lit. b si pct. 6.2 si modificarea art. 5.2 in sensul ca:
- sa se precizeze si sa se defineasca elementele componente ale dobanzii si cuantumul acesteia respectiv marja fixa de 4,21 %+LIBOR CHF la 3 luni;
- sa se prevada modalitatea de modificare a dobanzii exclusive in functie de indicele de referinta LIBOR, in virtutea clauzei de indexare cuprinsa in contract, cu mentiunea ca marja bancii este fixa (4,21%), neputand fi modificata decat prin acordul scris al partilor, modificarea dobanzii urmand a se produce atat in sens crescator cat si in sens descrescator, in functie de variatiile indicelui de referinta LIBOR.
Obliga banca parata sa recalculeze pe viitor nivelul dobanzii percepute reclamantilor dupa urmatoarea formula: marja fixa de 4,21 %+LIBOR CHF la 3 luni.
Obliga parata sa restituie reclamantilor sumele incasate nejustificat ca urmare a majorarii unilaterale a dobanzii incepand cu data de 21.05.2008 si pana la ramanerea definitiva a hotararii, si dobanda legala aferenta acestei sume de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la achitarea integrala a debitului.
Obliga parata la modificarea graficului de rambursare in ceea ce priveste clauzele constatate ca abuzive si la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Respinge in rest actiunea ca neintemeiata.
Obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 500 lei reprezentant onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
P., Grefier,
T. R.-V. S. E.
Red. /Dact. TRV/SE
6 ex.
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 6584/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6161/2015.... → |
|---|
