Consființire acord mediere. Sentința nr. 3170/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3170/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3170/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3170/2015

Ședința publică din data de 01 aprilie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. D.-V. și petentul G. G., având ca obiect exercitarea autorității părintești – consfințire acord mediere.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 31.03.2015, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.03.2015, sub nr. de mai sus, petenta P. D.-V. și petentul G. G. au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să consfințească înțelegerea dintre părți conform acordului de mediere încheiat la data de 16.02.2015 de mediator M. V. D. referitor la exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei G. Debora-D., născută la data de 07.12.2015, locuința minorei și plata pensiei de întreținere.

În motivarea cererii s-a arătat că, părțile sunt părinții minorei G. Debora-D., născută la data de 07.12.2015, iar aceștia s-au despărțit în fapt, în urma unei relații de concubinaj.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 397, art. 448, art. 496 alin. 2, art. 499 C.civ., art. 441 C.pr.civ., art. 59 și urm. Legea nr. 192/2006.

În probațiune au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: acord de mediere, proces verbal de închidere a medierii, certificat de naștere al minorei (f. 4-6).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (f. 3).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei, anchetă psihosocială efectuată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-N. - Serviciul Autoritate Tutelară (f. 18.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, din relația de concubinaj dintre părți a rezultat minora G. Debora-D., născută la data de 07.12.2005, conform certificatului de naștere nr. 4950/15.12.2005(f. 6).

Din ancheta psihosocială și recunoașterile părților reiese că minora este unicul copil al părților și că după separarea în fapt a părinților săi, și din noiembrie 2013, minora a rămas să locuiască cu mama sa, ambii părinți însă fiind implicați în creșterea, îngrijirea și educarea minorei, contribuind la întreținerea acesteia.

În drept, instanța arată că, potrivit art. 505 alin. 2 C.civ. „dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”, iar în temeiul art. 397 C.civ. ”După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”, iar potrivit art. 503 alin. 1 C.civ. ”Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”.

În baza art. 400 alin. 1 C.civ. ”Instanța de tutelă stabilește locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”, iar potrivit art. 402 alin. 1 C.civ. ”stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor”.

Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”.

Acest principiu urmează a sta la baza dispoziției instanței privind exercitarea în comun a autorității părintești cu privire minora G. Debora-D., născută la data de 07.12.2005, de către ambii părinți, raportat la dispozițiile art. 397 C.civ., art. 503 alin. 1 C.civ. și art. 504 C.civ. ținând seama de acordul părinților în acest sens, de întregul complex de împrejurări menite să asigure copilului o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă, precum și de legăturile afective ale minorei dezvoltate în egală măsura față de ambii părinți, astfel cum a reieșit din ancheta psihosocială.

Totodată instanța subliniază că, dispozițiile art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 272/2004 prevăd responsabilitatea ambilor părinți pentru creșterea copiilor lor, precum și exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești având în vedere interesul superior al copilului și asigurarea bunăstării materiale și spirituale a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

Pentru considerentele expuse, garantând respectarea principiului interesului superior al copilului prevăzut de art. 263 C.civ, respectiv art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța consideră că minora are nevoie ca ambii părinți să participe la creșterea și educarea sa, deciziile importante ce îl privesc trebuind a fi luate împreună. Așadar, în temeiul art. 397 C.civ, instanța urmează să dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei G. Debora-D., născută la data de 07.12.2005, de către ambii părinți.

Sub aspectul stabilirii locuinței copilului după divorț, instanța prin prisma înțelegerii dintre părți, în sensul stabilirii locuinței la mama minorei, având în vedere interesul copilului, de posibilitatea reclamantei de a-i oferi copilului o locuință de natură a-i asigura stabilitate, continuitate precum și o dezvoltare normală și un confort corespunzător, în baza art. 400 C.civ. va stabili locuința minorei la domiciliul mamei sale.

Trebuie observat că, pentru a garanta respectarea și protecția drepturilor copilului, conform art. 6 lit. i din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța a ținut seama și de principiul conform căruia trebuie asigurată stabilitatea și continuitatea în îngrijirea, creșterea și educarea copilului.

În acest sens, se reamintește că, în conținutul autorității părintești intră dreptul și îndatorirea părinților de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Deciziile importante referitoare la dezvoltarea armonioasă a minorului trebuie luate de comun acord de către părinți, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

Dispunând stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei sale, în temeiul art. 402 C.civ., instanța va stabili contribuția tatălui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului, raportat la starea de nevoie a minorei.

În acest sens, prin prisma dispozițiilor art. 525 alin. 1, art. 527 alin. 1, art. 529 alin. 2, art. 530 alin. 3 C.civ. coroborat cu art. 59 alin. 2 și art. 64 alin. 1, alin. 1^1 Legea nr. 192/2006 și raportat la înțelegerea părților instanța va lua act de învoiala părților potrivit acordului de mediere nr. 1059/16.02.2015 încheiat la Biroul de mediator M. V. D., conform următoarelor:

„Ambii părinți, P. D. – V. și G. G. se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei G. DEBORA - D., născută la data de 07.12.2005, în conformitate cu art. 499 N.C.Civ.

G. G., tatăl copilului minor G. DEBORA – D., se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei prin plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 Euro lunar, care se va achita în lei la cursul BNR din ziua plății. În situația schimbării nevoilor actuale ale minorei, pensia de întreținere se va modifica corespunzător noilor necesități de creștere, educare și întreținere ale acesteia.

Pensia de întreținere se va datora până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau până la 26 de ani dacă va fi în continuarea studiilor.

Pensia de întreținere se va plăti în contul bancar ce se va deschide la Banca OTP, pe numele minorei G. DEBORA – D., lunar, până în data de 5 a fiecărei luni, aferent lunii precedente. Pensia astfel stabilită, aferentă lunii februarie 2015 se va achita pana in data de 5 a lunii martie 2015, urmând ca pentru lunile următoare să fie achitate conform celor stabilite.

Dna P. D. – V. va fi împuternicită pe cont și va putea să facă cheltuieli cu cardul de pe acest cont pentru nevoile minorei și va prezenta în fiecare lună d-lui G. G., un extras de cont.

Totodată, P. D. – V., mama copilului minor G. DEBORA – D., se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei în mod egal cu tatăl”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de consfințire a acordului de mediere formulată de petenta P. D.-V. și petentul G. G. ambii cu domiciliul în Cluj-N., ., ., și în consecință:

Dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minora G. Debora-D., născută la data de 07 decembrie 2005, de către ambii părinți.

Stabilește locuința minorei G. Debora-D., născută la data de 07 decembrie 2005 la domiciliul mamei sale.

Ia act de învoiala părților potrivit acordului de mediere nr. 1059/16.02.2015 încheiat la Biroul de mediator M. V. D., conform următoarelor:

„Ambii părinți, P. D. – V. și G. G. se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei G. DEBORA - D., născută la data de 07.12.2005, în conformitate cu art. 499 N.C.Civ.

G. G., tatăl copilului minor G. DEBORA – D., se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei prin plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 Euro lunar, care se va achita în lei la cursul BNR din ziua plății. În situația schimbării nevoilor actuale ale minorei, pensia de întreținere se va modifica corespunzător noilor necesități de creștere, educare și întreținere ale acesteia.

Pensia de întreținere se va datora până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau până la 26 de ani dacă va fi în continuarea studiilor.

Pensia de întreținere se va plăti în contul bancar ce se va deschide la Banca OTP, pe numele minorei G. DEBORA – D., lunar, până în data de 5 a fiecărei luni, aferent lunii precedente. Pensia astfel stabilită, aferentă lunii februarie 2015 se va achita pana in data de 5 a lunii martie 2015, urmând ca pentru lunile următoare să fie achitate conform celor stabilite.

Dna P. D. – V. va fi împuternicită pe cont și va putea să facă cheltuieli cu cardul de pe acest cont pentru nevoile minorei și va prezenta în fiecare lună d-lui G. G., un extras de cont.

Totodată, P. D. – V., mama copilului minor G. DEBORA – D., se obligă să contribuie la creșterea, educarea și întreținerea minorei în mod egal cu tatăl”.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 aprilie 2015.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact/S.B.T./C.O./4 ex./30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consființire acord mediere. Sentința nr. 3170/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA