Pensie întreţinere. Sentința nr. 4705/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4705/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4705/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
O.D.C.P. 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4705/2015
Ședința publică din data de 11.05.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. C. R.
GREFIER: A. PĂTEANU
Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. Z. în contradictoriu cu pârâta B. G. E., în calitate de reprezentant legal al minorului B. Z., având ca obiect recalculare pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publica se constată lipsa părților.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședință, care a invederat instanței ca in data de 08.05.2015 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise in doua exemplare (f. 258-259, 260-261), după care
Instanta constata ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 20.04.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a oferi partilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 27.04.2015.
La data de 27.04.2015, avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, instanta a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 04.05.2015.
La data de 04.05.2015, avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, instanta a amanat pronuntarea hotararii in cauza pentru data de 11.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 10.12.2013 in dosarul nr._ (f. 1-2) si detaliata la data de 31.03.2014 (f. 13) reclamantul B. Z. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. G. E., în calitate de reprezentant legal al minorului B. Z., recalcularea pensiei de întreținere stabilite in sarcina sa prin sentinta civila nr. 4029/18.05.2006 pronuntata de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr. 4206/2006 si incuviintarea ca si pensie de intretinere a unei sume calculate in functie de salariul minim pe economie.
Motivele cererii de chemare in judecata se afla expuse la filele 1-2 si 13 din dosar.
In probatiune, au fost anexate cererii de chemare in judecata un set de inscrisuri (f. 14-21).
Cererea de chemare in judecata este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinare (f. 25-29) pârâta B. G. E., în calitate de reprezentant legal al minorului B. Z., a aratat ca nu se opune stabilirii corecte si legale a cuantumului pensiei de intretinere in favoarea minorului B. Z., la care sa fie obligat reclamantul, raportat atat la veniturile realizate de reclamant, care in opinia paratei nu sunt cele minime pe economie, cat si la nevoile minorului.
Motivele intampinarii se afla expuse la filele 25-29 din dosar.
In probatiune, parata a solicitat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, acvirarea dosarului civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N., efectuarea unor adrese catre ITM, CASS, AFP Cluj-N. si la cele 4 societati comerciale in care reclamantul este asociat/administrator pentru a stabili veniturile realizate de acesta, audierea de martori si orice alte probe a caror necesitate va reiesi din dezbateri si a anexat intampinarii un set de inscrisuri (f. 30-45).
La data de 15.07.2014 reclamantul B. Z. a depus la dosar raspuns la intampinare (f. 51-54).
In cauza au fost încuviințate si administrate urmatoarele probe: proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului (f. 216-221), proba solicitata de catre parata si proba testimoniala solicitata de catre parata, fiind audiati martorii B. M. (f. 244-245) si M. G. Jr. (f. 246-247). Totodata, a fost acvirat dosarul civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul si parata sunt parintii minorului B. Z., născut la data de 19.03.2003.
Prin sentinta civila nr. 4029/18.05.2006 pronuntata de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul civil nr. 4206/2006, ramasa definitiva si irevocabila prin neexercitarea caii de atac a recursului, a fost desfacuta casatoria incheiata intre parti, minorul B. Z., nascut la data de 19.03.2003 a fost incredintat paratei spre crestere si educare si s-a luat act de invoiala sotilor in sensul ca reclamantul (parat in acel dosar) sa plateasca in favoarea minorului suma de 500 lei lunar pensie de intretinere, incepand cu data de 28.02.2006 si pana la majoratul minorului (f. 19-21).
La data de 07.08.2007 reclamantului i s-a mai nascut un copil, minora B. L. (f. 18).
Incepand cu luna aprilie 2009 reclamantul nu a mai achitat suma de 500 lei lunar stabilita in sarcina sa ca pensie de intretinere in favoarea minorului B. Z., ci a achitat doar suma de 125 lei lunar, aspecte ce rezulta din intrebarea nr. 27 a interogatoriului si din raspunsul reclamantului la aceasta intrebare (f. 220) coroborate cu inscrisurile de la fila 234 din dosar.
In urma analizei tuturor probelor administrate in cauza si a dispozitiilor legale incidente, instanta apreciaza ca cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamant este neintemeiata, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Din actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1570/04.07.2012 de catre N. Public P. L. (f. 248) rezulta ca reclamantul obtine suma de 250 lei lunar cu titlu de sulta, rezultata din vanzarea nudei proprietati asupra cotei sale de ½ parte din imobilul situat in satul J. de Sus, nr. 103A, ., imobil in care reclamantul locuieste. Reclamantul a vandut nuda proprietate asupra cotei sale de ½ parte din imobilul mentionat mai sus in favoarea concubinei sale, d-na B. M., mama celui de-al doilea copil al reclamantului. In raspunsul la intrebarea nr. 16 a interogatoriului reclamantul a sustinut ca a cedat cota sa din imobil in favoarea fiicei sale minore pentru a o proteja de hartuirea pe care o are din 2006 din partea paratei (f. 218).
Reclamantul este asociat in patru societati comerciale si este administrator in trei dintre ele. Este vorba de . SRL, ., SC PROSAT G. CATV SRL si . (f. 36-37). Aceste societati comerciale nu figureaza ca fiind in insolventa (f. 38-41, 127-198).
Martorul B. M., care presteaza servicii de contabilitate pentru cele patru societati comerciale mentionate mai sus, a aratat ca de ani in sir aceste societati nu i-au prezentat situatii financiare pentru ca facturi fiscale nu emit, nu desfasoara activitate si nu au cheltuieli (f. 244).
Daca in privinta societatilor comerciale STANDARD ELECTRONIC . si PROSAT IMPEX SRL nu s-a dovedit ca acestea ar avea activitate, in schimb, in privinta . SRL s-a dovedit ca aceasta functioneaza si are activitate.
Reclamantul detine 5% din capitalul social al . SRL, iar concubina reclamantului, d-na B. M. detine 95% din capitalul social si este administrator al acestei societati comerciale (f. 37).
La data de 12.03.2014 . SRL a incheiat un contract de asociere cu ., avand ca obiect cooperarea in activitatile legate de importul, comercializarea si service-ul unor produse (f. 231-233). Din declaratia martorului M. G. Jr., administratorul si asociatul unic al ., rezulta ca anul trecut martorul a inceput sa colaboreze cu reclamantul, in sensul ca martorul i-a dat reclamantului bani pentru ca firma reclamantului sa aduca niste produse electrocasnice din Germania, discutia fiind ca reclamantul sa vanda acele produse, iar din pretul obtinut sa-i dea si martorului niste bani. Martorul a precizat ca dumnealui i-a dat reclamantului doua spatii in care sunt depozitate electrocasnicele, s-a facut un contract intre firme prin care martorul ii ceda reclamantului acele spatii, si anume un garaj si un spatiu comercial. Din cuprinsul aceleiasi declaratii rezulta ca martorul i-a dat reclamantului bani de vreo doua – trei ori, iar reclamantul i-a adus martorului detergent care s-a scazut din pret, apoi i-a mai dat 200 – 300 euro si niste utilaje, iar restul pretului obtinut din vanzarea utilajelor a ramas in magazin. In privinta contractului de asociere incheiat intre . si . SRL, martorul M. G. Jr. a precizat ca atunci cand a discutat contractul de asociere si ulterior a discutat cu reclamantul si toate relatiile cu privire la contract le pastraza cu reclamantul. Martorul a reliefat ca nu stie daca prietena reclamantului detine ceva in firma. Din declaratia aceluiasi martor rezulta ca acesta l-a vazut in depozit pe reclamant reparand utilajele aduse din Germania, care erau second-hand, iar firma reclamantului urma sa vanda acele utilaje si sa faca service-ul la utilajele vandute. Martorul a reliefat ca reclamantul vinde pe internet si merge sambata in targul de vechituri, in oser, totodata martorul l-a vazut pe reclamant reparand utilaje atat in garaj, cat si in magazin.
Din declaratia martorului M. G. Jr. coroborata cu contractul de asociere mentionat mai sus rezulta ca cel care se ocupa de activitatea curenta a . SRL este reclamantul, iar nu administratorul societatii, d-na B. M.. Reclamantul a fost cel cu care martorul a discutat legat de contract, cu reclamantul a pastrat martorul toate relatiile cu privire la contract, reclamantul este cel care repara utilajele second-hand aduse din strainatate si le vinde pe internet si sambata in oser. Martorul nici nu a putut preciza daca d-na B. M. detine vreun procent in societatea comerciala PROSAT G. CATV SRL, cu toate ca d-na B. M. este administratorul societatii respective si detine 95% din capitalul social.
Ca atare, instanta apreciaza ca reclamantul este administrator de facto in cadrul . SRL, in sensul ca se ocupa de activitatea curenta a acestei societati comerciale si presteaza activitate in cadrul acestei societati comerciale, constand in importul unor aparate electrocasnice din strainatate, repararea acestora, vanzarea lor si asigurarea service-ului dupa vanzare. Or, in urma activitatii prestate in mod cert reclamantul obtine venituri, chiar daca nu are un contract individual de munca incheiat cu . SRL. La intrebarea nr. 1 a interogatoriului reclamantul a sustinut ca obtine venituri de 250 lei, conform unei intelegeri prin cedarea partii sale dintr-un imobil din loc. J. de Sus (este vorba de actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 1570/04.07.2012 de catre N. Public P. L. (f. 248)) si are procentul de 5% dintr-o firma (este vorba de . SRL) (f. 216). Instanta constata ca reclamantul s-a eschivat sa declare care sunt veniturile pe care le obtine din activitatea prestata in cadrul . SRL pentru a nu se putea stabili veniturile sale reale.
Instanta observa ca veniturile obtinute in cadrul . SRL ii permit concubinei reclamantului sa asigure intretinerea sa, a reclamantului, a fiicei lor minore, sa acopere cheltuielile legate de imobilul in care locuiesc, sa asigure transportul fiicei lor minore, B. L., zilnic, din satul J. de Sus si pana in Cluj-N., la scoala, minora fiind inscrisa la Liceul M. E. din Cluj-N. si sa asigure intretinerea a doua autovehicule, cu nr. de inmatriculare_ si_ . Din raspunsurile reclamantului la intrebarile nr. 33 si 34 ale interogatoriului rezulta ca concubina reclamantului are venituri de la parinti si din cadrul . SRL si nu lucreaza in alta parte (f. 221). Or, nu este logic ca concubina reclamantului sa obtina venituri din cadrul . SRL, venituri care ii permit sa acopere cheltuielile familiei, iar reclamantul, care se ocupa de activitatea curenta a acestei societati comerciale si presteaza activitate in cadrul acestei societati comerciale, sa nu obtina nici un venit din activitatea prestata in cadrul societatii respective.
In acest context, instanta apreciza ca reclamantul isi ascunde veniturile sale reale in scopul de a obtine reducerea pensiei de intretinere ce a fost stabilita in sarcina sa prin sentinta civila nr. 4029/18.05.2006 pronuntata de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul civil nr. 4206/2006.
Instanta apreciaza ca suma de 500 lei lunar stabilita in sarcina reclamantului ca pensie de intretinere in favoarea minorului B. Z. prin sentinta civila mentionata mai sus nu este disproportionata fata de veniturile actuale ale reclamantului si nu exista nici un motiv intemeiat pentru recalcularea pensiei de intretinere.
In acest sens, instanta observa ca minorul B. Z. are varsta de 12 ani, sufera de astm bronsic, este inscris la o scoala cu predare in limba germana si se afla in ingrijirea unei bone. Instanta apreciaza ca cheltuielile legate de cresterea si educarea minorului ating si chiar depasesc suma de 1.000 lei, fapt ce poate fi observat doar prin adunarea sumelor necesare lunar unui minor in varsta de 12 ani pentru hrana, imbracaminte, rechizite scolare, plata bonei, meditatii la unele materii, plata cursurilor de inot, fara a lua in considerare si eventualele cheltuieli neprevazute. Or, suma propusa de catre reclamant ca pensie de intretinere pentru minor, de 125 lei lunar, nu este suficienta sa asigure nici macar hrana pentru minor . doua saptamani din luna.
F. de prevederile art. 527 din Noul Cod Civil, instanta apreciaza ca reclamantul are posibilitatea de a plati lunar suma de 500 lei cu titlu de pensie de intretinere in favoarea fiului sau minor B. Z. fara a periclita intretinerea celorlali membri ai familiei sale – concubina sa, d-na B. M. si fiica minora a reclamantului, B. L.. Reclamantul este apt de munca, presteaza activitate in cadrul . SRL si cu siguranta obtine venituri din activitatea prestata in cadrul acestei societati comerciale.
In consecinta, instanta apreciaza ca cererea de chemare in judecata este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.
F. de considerentele de mai sus, vazand dispozitiile art. 527 si ale art. 529 din Noul Cod civil, instanta va respinge ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. Z. în contradictoriu cu pârâta B. G. E., în calitate de reprezentant legal al minorului B. Z., născut la data de 19.03.2003, având ca obiect recalculare pensie de întreținere.
Vazand prevederile art. 451 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, instanta va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. Z., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, cu reședința în ., nr. 103A, ., în contradictoriu cu pârâta B. G. E., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în calitate de reprezentant legal al minorului B. Z., născut la data de 19.03.2003, având ca obiect recalculare pensie de întreținere.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.05.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
R. C. R. A. PĂTEANU
Red./Dact./R.C.R./5 ex./28.12.2015.
| ← Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-04-2015, Judecătoria... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4698/2015.... → |
|---|








