Consființire acord mediere. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3941/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 26444/211/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 3941/2015

Ședința publica din data de 22.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. R.

GREFIER: B. G.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta G. M. și pe pârâtul G. R., având ca obiect divort- consființire acord mediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă părțile personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanta invedereaza ca s-a depus ancheta sociala de catre Autoritatea Tutelara a Municipiului Cluj.

La intrebarea instantei partile arata ca nu mai au alte cereri de formulat și solicită pronunțarea unei hotărâri în temeiul acordului de mediere

Instanta ramane in pronuntarea asupra cererii de consfintire a acordului de mediere dintre parti.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2014 petenții G. M. și G. R. au solicitat pronunțarea unei hotărâri de expedient care să consfințească înțelegerea cuprinsă în acordul de mediere din data de 27.11.2014

Cererea a fost legal timbrata.

Analizând cererea formulată, instanța reține că părțile s-au căsătorit la data de 03.08.2006 căsătoria acestora fiind înregistrată sub nr. 1378 în Registrul de stare civilă al localității Cluj-N. (f. 7).

La termenul de judecată din data de 22.04.2015 părțile au solicitat ca instanța să consfințească tranzacția părților .

Potrivit prevederilor 438 Cod procedura civila, partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca invoiala lor. ., invoiala va fi infatisata in scris si va alcătui dispozitivul hotararii, conform art.439 din acelasi act normativ.

Prin prisma acestei reglementari legale, instanta retine ca partile litigante au ajuns la incheierea unei tranzactii, care a fost depusa la dosarul cauzei in original si care are urmatorul cuprins:

„ACORDUL PĂRȚILOR

Încheiat azi, 27.11.2014, în baza contractului de mediere nr. 9 din data de 27. 11.2014, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, organizarea și exercitarea profesiei de mediator, am întocmit în formă scrisă prezentul Acord de mediere.

Noi:

1. D-na G. M., domiciliată în loc. Cluj-N., ., ., cu reședința în loc. Cluj-N., .. 4, jud. Cluj, fără forme legale, identificată cu CI ., nr._, CNP_, în calitate de soție,

2. D-nul G. R., domiciliat în loc. Cluj-N., ., județul Cluj, identificat cu CI ., nr._, CNP_, în calitate de soț,

declarăm că în urma procedurii de mediere intermediate de P. M., în calitate de mediator, autorizat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 4928/26.10.2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consimțit încheierea prezentului acord liber exprimat și neafectat de niciun viciu de consimțământ, am ajuns la o înțelegere totală privind desfacerea căsătoriei prin divorț, ce face obiectul cererii ce urmeaza a fi introdusă împreună cu acordul de mediere la Judecatoria Cluj-N. .

În urma acestui acord am stabilit următoarele:

1. Suntem de acord cu desfacerea căsătoriei, ce a fost încheiată la data de 03 august 2006, în localitatea Cluj-N., înregistrată în localitatea Cluj-N., jud. Cluj, sub nr. 1378 din 03.08.2006, din vina ambelor părți.

2. Doamna G. M. va relua după divorț numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de M..

3. De comun acord, stabilim ca autoritatea părintească cu privire la minorii G. S.-R., născut la data de 01.06.2005, în loc. Cluj-N., jud. Cluj, potrivit certificatului de naștere . nr._, și G. C.-Magnolia, născută la data de 28.08.2014, în loc. Cluj-N., jud. Cluj, potrivit certificatului de naștere ., nr._, să fie exercitată de mamă, G. M..

4. Minorii să primească o pensie de întreținere, în cotă de 25% din salariul minim pe economie, adică 225 lei, (1/2 din 225 pentru fiecare minor) recalculată ori de câte ori intervine vreo modificare a acestuia, - dat fiind faptul că tatăl minorilor nu este angajat în muncă pe teritoriul României, dar lucrează în mod clandestin și fără forme legale în străinătate, - și până la majoratul acestora. În afară de această obligație legală, va contribui și la cheltuieli ocazionate de diverse nevoi ale minorilor.

5. Domiciliul minorului va fi cel al mamei, aceasta fiind cea care își exercită autoritatea părintească.

6. Programul de păstrare a legăturilor părintești cu minorii va fi neîngrădit și va fi stabilit la înțelegerea părților și ținîndu-se cont de posibilitățile reduse ale tatălui de a se afla în țară și de frecvența acestora.

Astfel, am stabilit în felul următor: atunci când se află în țară, prima și a treia sâmbătă și duminică din lună, dar și ori de câte ori părinții ajung la orice altă înțelegere.

In acest scop tatăl minorilor își dă acordul în mod expres că mama minorilor poate să iasă din țară oricând împreună cu aceștia.

Ambele părți solicităm ca hotărârea de divorț ce urmează a se pronunța să nu fie motivată.

Părțile prezente în mediere sunt de acord să renunțe la orice cale de atac și/sau opoziție referitoare la sentința care urmează a fi pronunțată.

Să dispună totodată, în temeiul art. 63 alin. 2 din Legea 192/2006, cu modificările ulterioare, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, restituirea taxelor judiciare de timbru în cuantum de 120 lei, achitate de G. M., întrucât conflictul a fost soluționat prin procedura medierii.

Acordul a fost întocmit și semnat în original, câte un exemplar pentru fiecare parte și unul pentru instanță.

D-naD-nul

G. M. G. R.

(ss indeșcifrabil) (ss indeșcifrabil)”

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 438,440,441 C.p.civ ia act de acordul de mediere încheiat în data de 27.11.2014 între petent G. M. și petent G. R., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, având următorul conținut:

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.04.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. RAULBUTA G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consființire acord mediere. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA