Contestaţie la executare. Sentința nr. 9326/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9326/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 9326/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9326/2015
Ședința publică din data de 13.10.2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind solutionarea contestatiei la executare formulata de contestatoarea A. B. ROMANIA SA in contradictoriu cu intimatii K. C. A., B. C. M. R., B. S. I. C., S. M. SI ASOCIATII si B. L. V..
La apelul nominal făcut în ședința publica, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, ce a invederat instanței ca, la data de 30.09.2015, intimata S. M. si ASOCIATII a depus la dosarul cauzei intampinare, dupa care:
Instanta arata ca nu este legal investita cu solutionarea prezentei contestatii la executare, deoarece nu a fost indeplinita obligatia stabilita in sarcina contestatoarei prin incheierea de sedinta din data de 01.09.2015, sens in care pune in discutie exceptia insuficientei timbrari a contestatiei la executare si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a pune concluzii sub acest aspect, reține cauza în pronunțare, fiind vorba despre un incident procedural ce se impune a fi soluționat cu prioritate, in conditiile art. 137 din Codul de Procedura Civila.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 03.08.2015, sub nr._, contestatoarea A. B. ROMANIA SA a formulat contestatie la executare impotriva intimatilor K. C. A., B. C. M. R., B. S. I. C., S. „M. si ASOCIATII” si B. L. V., solicitand instantei anularea Procesului-verbal de distribuire sume, intocmit la data de 27.07.2015, de catre B. M. M. cu privire la distribuirea sumelor reprezentand onorariu executor catre B. C. M. R., B. S. I. C., S. „M. si ASOCIATII” si B. L. V., precum si onorariul executorului M. M.; cu obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In esenta, in motivarea cererii, contestatoarea a aratat ca munca executorilor judecatoresti nu a fost una de o complexitate sporita si este nedrept sa isi stabileasca si sa le fie distribuit onorariul calculat la valoarea creantelor pentru care au fost investiti prin cererea de executare silita.
A mai sustinut contestatoarea si faptul ca scopul executarii silite este acela de a se recupera de catre executorul judecatoresc intreaga creanta a creditorului sau, insa, in speta, executorii nu au recuperat creantele creditorilor si nu este posibila imbogatirea executorului judecatoresc in dauna intereselor creditorilor.
Totodata, s-a precizat ca se contesta distribuirea in intregime a onorariului B. M. M., stabilit prin procesul-verbal de cheltuieli, deoarece acesta trebuia sa incaseze onorariul la suma recuperata, aceea de 880.000 lei.
In drept, au fost invocate disp. art. 399 si urm., art. 570 din Vechiul Cod de Procedura Civila, art. 2 si art. 5 din Legea nr. 188/2000, Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2550/C/2006.
Cererea nu a fost legal timbrată, s-a achitat doar taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.
La solicitarea instantei, B. M. M. a depus la dosarul cauzei copia dosarului executional nr. 75/ex/2013.
Prin serviciul registratura al instantei, la data de 30.09.2015, intimata S. „M. si ASOCIATII” a formulat intampinare, solicitand instantei respingerea contestatiei la executare, ca fiind neintemeiata, intrucat cheltuielile de executare stabilite de executorul judecatoresc se suporta si se platesc direct de catre debitor. A mai aratat intimata ca ordinea de preferinta a creantelor este stabilita de lege. In drept, au fost invocate prev. art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 3717, art. 518, art. 563 alin. 1, art. 569 alin. 1 din Codul de Procedura Civila.
Prin incheierea de sedinta din data de 01.09.2015, parte integranta din prezenta hotarare, instanta a invocat exceptia insuficientei timbrari a actiuni, apreciind ca nu este legal investita cu solutionarea cauzei, intrucat actiunea nu a fost legal timbrata si a stabilit, in sarcina contestatoarei, obligatia de a achita taxa judiciara de timbru datorata la valoarea debitului contestat, in conformitate cu exigentele art. 10 alin 2 din OUG 80/2013, sub sanctiunea anularii contestatiei la executare. Nu s-a facut, insa, dovada achitarii taxei judiciare de timbru datorata pentru solutionarea contestatiei la executare si, in cadrul sedintei publice din data de 13.10.2015, instanta a retinut cauza în pronunțare cu privire la exceptia insuficientei timbrari.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția insuficientei timbrări a acțiunii, reține următoarele:
În fapt, prin acțiunea de fata, contestatoarea a formulat contestatie la executare impotriva Procesului-verbal de distribuire sume, intocmit la data de 27.07.2015, de catre B. M. M., solicitand instantei anularea actului de executare vizand distribuirea sumelor reprezentand onorariu executor catre B. C. M. R., B. S. I. C., S. M. SI ASOCIATII si B. L. V., precum si onorariul executorului M. M..
Cererea nu a fost legal timbrata, nu s-a achitat taxa judiciara de timbru calculata la valoarea debitului contestat, dupa cum impun disp. art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, desi, pentru a putea proceda la soluționarea contestatiei la executare, instanța trebuie să fie legal învestită, ceea ce presupune achitarea taxei judiciare de timbru impusa de lege si, in consecinta, prin incheierea de sedinta din data de 01.09.2015, instanta a stabilit in sarcina contestatoarei necesitatea completarii taxei judiciare de timbru cu suma de 980 lei. Obligatia stabilita in sarcina contestatoarei a fost invederata partii prin citatia emisa pentru termenul de judecata din data de 13.10.2015, sub sanctiunea anularii cererii, insa nu a fost indeplinira. Ori, in conditiile art. 137 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, fata de disp. imperative ale art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, instanta a fost nevoita ca, la termenul de judecata din data de 13.10.2015, sa retina cauza in pronuntare cu privire la exceptia insuficientei timbrari a actiunii.
În drept, pentru soluționarea excepției insuficientei timbrări a acțiunii, instanța se va raporta la prev. art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform carora: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”. În materia executarii silite, in conformitate cu disp. art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, in cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă contestației nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată.
În cauză, obligatia contestatoarei de a achita taxa judiciara de timbru datorata in conformitate cu exigentele art. 10 din OUG nr. 80/2013, ce a fost învederata partii prin citatia emisa pentru termenul de judecata din data de 13.10.2015, sub sanctiunea anularii cererii, nu a fost achitată si, ca atare, se impune admiterea exceptiei insuficientei timbrări a actiunii, invocată, din oficiu, de instanța de judecata si anularea contestatiei la executare, ca fiind insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia insuficientei timbrări a actiunii, invocată, din oficiu, de instanta de judecata si, in consecinta:
Anulează, ca fiind insuficient timbrată, contestatia la executare formulata de contestatoarea A. B. ROMANIA SA, CUI_, J40/_/1993, cu sediul social în Bucuresti, Calea Dorobantilor, nr. 237B, sector 1 impotriva intimatilor K. C. A., cu domiciliul in localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj; Biroul Executorului Judecătoresc C. M. R., cu sediul în localitatea Cluj-N., .. 3, .; Biroul Executorului Judecătoresc S. I. C., cu sediul în localitatea Cluj-N., Calea Dorobantilor, nr. 21, .; Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „M. si ASOCIATII”, cu sediul în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 13, . Executorului Judecătoresc L. VIOREL, cu sediul în localitatea Cluj-N., ., nr. 34, .> Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./13.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9325/2015.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 9420/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








