Contestaţie la executare. Sentința nr. 1842/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1842/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 9195/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1842/2015

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află amânarea pronunțării în cauza având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul L. C. în contradictoriu cu intimații C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N. și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 16.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 19.02.2015, în aceeași constituire hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.04.2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., contestatorul L. C. în contradictoriu cu intimatele C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N. și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., a formulat contestație la executare solicitând suspendarea executării silite în dosarul execuțional nr. 643/2013 al SCPEJ A. D. și Oszoczki A. până la soluționarea definitivă a prezentei contestații, admiterea contestației la titlul executoriu – lămurirea privind întinderea acestuia – contract de credit și de garanție nr. 64/09.07.2007 privind acordarea unei facilități de credit de către C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., respectiv să se constate nulitatea absolută a clauzei prev. la art. 5.1. lit. a și lit. b privind costurile aferente creditului constând din comision de acordare în cuantum de 615 euro, reprezentând 1, 5% din valoarea creditului și comision de administrare de 1% anual, aplicat la valoarea creditului, respectiv lunar 34, 17 euro, comisionul de administrare datorat pentru toată perioada contractuală fiind de 10.251 euro, precum și a clauzei menționată în art. 4.3 privind dreptul creditorului de a revizui nivelul dobânzii ca urmare a caracterului de clauze abuzive raportat la prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000 și, pe cale de consecință să se dispună obligarea intimatelor în solidar la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de analiză în sumă de 615 euro, în echivalent lei la data plății și comision de administrare în sumă de 2562, 75 euro, în echivalent lei la data plății, aferent perioadei iulie 2007 – septembrie 2013 în temeiul contractului de credit și de garanție nr. 64/09.07.2007, precum și încetarea obligației de plata în continuare a sumei de 7688, 25 euro aferent perioadei noiembrie 2013 – iunie 2032, să se dispună anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 643/2013 al SCPEJ A. D. și Oszoczki A. ca urmare a constatării nulității clauzelor contractuale, creanța pretinsă de către intimate nefiind certă și lichidă. De asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele cererii în fapt sunt expuse la fil. 1 – 4 din dosar.

În drept contestatorul a invocat prev. art. 711 și urm. C.p.c, art. 718 C.p.c., art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În probațiune contestatorul a depus la dosar înscrisuri (fil. 5 – 25).

La data de 11.08.2014 contestatorul a depus completare la contestația la executare prin care a solicitat constatarea intervenirii perimării executării silite în dosarul execuțional nr. 643/2013 al SCPEJ A. D. și Oszoczki A., anularea tuturor actelor de executare întocmite în acest dosar.

Intimatele C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N. și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. au formulat la data de 06.11.2014 întâmpinare prin care au invocat pe cale de excepție lipsa capacității de folosință a C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată (fil. 41-53).

Motivele în fapt sunt expuse pe larg la fil. 41 – 51 din dosar.

La întâmpinare s-au anexat înscrisuri (fil. 54 – 77).

La data de 08.12.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare (fil. 254 – 256).

La data de 19.01.2015 intimatele C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N. și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A. au depus întâmpinare la completarea la executare (fil. 272 – 274).

Aspecte procesuale:

Prin încheierea civilă F.N. pronunțată la data de 30.09.2014 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator și s-a dispus scutirea contestatorului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei datorată în cauză (f. 33 -34).

Prin încheierea de ședință din data de 19.01.2015 s-a respins excepția lipsei capacității de folosință a intimatei C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N. (fil. 282).

Prin încheierea de ședință din data de 26.01.2015 s-a respins excepția inadmisibilității formulării contestației la executare, invocată de către intimate prin întâmpinare și cererea de constatare a perimării executării silite din dosarul execuțional nr. 643/2013 al SCPEJ A. D. și Oszoczki A., formulată de către contestator (fil. 290).

A fost atașat dosarul execuțional nr. 643/2013 al SCPEJ A. D. și Oszoczki A. (f. 131 - 253).

La termenul din data de 16.02.2015 instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimate și a reținut cauza în pronunțare pe excepție.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității contestației la executare, instanța reține următoarele:

Pentru a se stabili dacă prezenta contestația la executare a fost sau nu introdusă tardiv trebuie mai întâi ca aceasta să fie calificată urmând ca, în funcție de această calificare, să se stabilească termenul pentru introducerea contestației la executare și, ulterior, să se verifice respectarea acestui termen.

În ceea ce privește cererea contestatorului referitoare la pronunțarea nulității unor clauze din contractul de credit, instanța reține că, după cum s-a arătat în mod constant în doctrină, contestația la executare poate fi împărțită în două categorii: așa numita contestație la titlu, reglementată de art. 711 alin. (2) C. proc. civ. și care urmărește obținerea de lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, și contestația la executare propriu-zisă, noțiune care reunește toate celelalte forme ale contestației la executare.

În ceea ce privește contestația la titlu este de reținut că - în ciuda denumirii înșelătoare, care ar putea duce la ideea că vom fi în prezența unei contestații la titlu ori de câte ori se critică însuși titlul executoriu, fie sub aspectul clarității sale, fie sub cel al validității - ea se referă doar la acea contestație care vizează lămurirea titlului. Astfel, s-a arătat că în cadrul acestei forme de contestație se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Prin urmare, prevederile art. 712 alin. (2) C. proc. civ., care permite invocarea de apărări de fond împotriva titlului executoriu în contestația la executare, nu au aplicabilitate în materia contestației la titlu, câtă vreme apărările de fond la care se referă textul de lege trebuie înțelese ca reprezentând chestiuni prin care se pune în discuție însăși validitatea titlului executoriu, prin aceste apărări tinzându-se la desființarea totală sau parțială a acestui titlu. Trebuie să concluzionăm, prin urmare, că din moment ce apărările de fond la care se referă art. 712 alin. (2) nu pot fi invocate în contestația la titlu, ele urmează a fi invocate pe calea contestației la executare propriu-zise.

Prin urmare, deși contestatorul a calificat primul capăt de cerere drept contestație la titlu instanța reține că, din moment ce acesta înțelege să conteste însăși validitatea titlului, invocând motive de nulitate absolută a contractului de credit, ne aflăm în realitate în fața unei contestații la executare propriu-zise, prin care se invocă apărări de fond împotriva titlului executoriu, și nicidecum în prezența unei contestații la titlu, câtă vreme este evident că nu se solicită lămurirea acestuia, ci desființarea lui.

În ceea ce privește capătul de cerere nr. 2, care tinde la anularea executării silite înseși, instanța reține că și acesta trebuie calificat, în mod evident, drept o contestație la executare propriu-zisă.

Termenul pentru introducerea contestației la executare este reglementat de art. 714 C. proc. civ. și diferă în funcție de obiectul acesteia. Aparent, însă, nu există o reglementare a termenului de introducere a contestației prin care se formulează apărări de fond împotriva titlului executoriu. Spunem însă aparent întrucât a privi astfel înseamnă a face abstracție de faptul că niciodată o contestație la executare nu poate viza numai invocarea de apărări de fond împotriva titlului executoriu. Astfel, natura juridică a contestației la executare este cea a unei căi de atac împotriva unui act de executare silită sau a executării silite înseși. Nu s-ar putea imagina, prin urmare, o contestație la executare în care să nu se solicite nimic cu privire la un act de executare, ci să se invoce numai apărări de fond împotriva titlului, întrucât o asemenea acțiune ar înceta să mai fie o contestație la executare și ar deveni o acțiune de drept comun împotriva acelui titlu executoriu.

Având în vedere cele de mai sus, trebuie concluzionat că ori de câte ori contestatorul arată în mod expres că înțelege să formuleze o contestație la executare, dar invocă exclusiv apărări împotriva titlului executoriu, cererea sa trebuie interpretată în sensul că, prin aceste apărări, înțelege să critice fie executarea silită însăși, fie un anumit act de executare. Acest lucru este firesc, câtă vreme orice executare silită are la bază un titlu executoriu, iar a critica acest titlu, tinzând la desființarea lui totală sau parțială, înseamnă în realitate să se critice însăși executarea silită sau anumite acte de executare, ca fiind desfășurate în mod nelegal întrucât au la bază un titlu care nu este valabil.

Cele arătate mai sus sunt dovedite chiar speța de față, în care contestatorul invocă mai întâi nulitatea absolută a unor clauze din contractul de credit (capătul 1), pentru ca mai apoi să ceară desființarea executării silite tocmai datorită faptului că aceasta se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu nelegal, iar creanța nu este certă și lichidă. Față de această împrejurare, instanța reține că solicitările contestatorului nu pot fi privite în mod individual - pe de o parte criticile aduse titlului executoriu și, pe de altă parte, cererea de desființare a executării silite - câtă vreme este evident că acestea au un caracter unitar, cererea de desființare a executării silite decurgând logic din cererea de pronunțare a nulității absolute a unor prevederi din titlu executoriu. Or, tocmai acest caracter unitar al cererilor formulate de către contestatoare trebuie să ducă la concluzia că și termenul pentru formularea lor este unul singur, și anume cel prevăzut de art. 714 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

A decide în sens contrar și a admite că, în măsura în care nu se cere expres anularea executării silite, invocându-se doar apărări de fond împotriva titlului, cererea nu poate fi calificată ca încadrându-se în prevederile art. 714 alin. (1) pct. 3, ar însemna să se dea contestatorilor un mijloc facil de a eluda prevederile privind termenul de introducere a contestației, câtă vreme ar fi suficient ca acesta să invoce exclusiv apărări de fond privind titlul executoriu, fără a cere și anularea executării silite înseși pentru care, prin ipoteză, nu mai sunt în termenul legal, dar să obțină același rezultat ca și cum ar fi exercitat calea de atac în termen, și anume lipsirea de orice efecte a procedurii de executare silită, chiar și fără ca ea să fie propriu-zis anulată.

În ipoteza în care partea interesată alege pentru desființarea titlului calea procesuală a contestației la executare, ea trebuie să se supună reglementărilor speciale referitoare la termenul de exercitare a acestei căi de atac, ceea ce este logic câtă vreme, într-o atare ipoteză, capătul principal de cerere este anularea executării silite. Or, a accepta că simpla împrejurare că în contestația la executare se invocă cauze de nulitate absolută a titlului executoriu este de natură să prelungească la infinit termenul pentru formularea acesteia, ar însemna să se ocolească voința legiuitorului de a stabili termene scurte pentru formularea contestației la executare, asigurând astfel celeritatea întregii proceduri de executare silită.

De asemenea, și susținerile contestatorului, potrivit cărora creanța ce se execută nu are un caracter cert și lichid, iar el nu datorează întreaga sumă de bani a cărei recuperare se încearcă, sunt subsumate tot unei contestații la executare propriu-zise și, câtă vreme acesta cunoștea sumele de bani pentru care se desfășoară executarea silită încă de la comunicarea somației, acela era momentul de la care trebuia formulată contestația la executare.

În concluzie, termenul în care trebuia formulată prezenta contestație la executare care, așa cum s-a demonstrat mai sus, e o contestație care privește întreaga executare silită, este cel reglementat de art. 714 alin. (1) pct. 3, și anume momentul la care contestatorul a luat cunoștință de primul act de executare .

În speță, contestatorului i s-a comunicat înștiințarea privind declanșarea urmăririi silite imobiliare și actele de executare la data de 25.11.2013 (f. 204 și 208) și, prin urmare, acesta este momentul de la care curge termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare. Având în vedere faptul că acesta a introdus prezenta contestație abia la data de 29.04.2014, data depunerii cererii la oficiul poștal (fila 26), termenul legal a fost în mod evident depășit.

Pentru aceste motive instanța urmează să admită excepția tardivității formulării contestației la executare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite instanța arată că potrivit art. 718 alin. 1 din codul de procedură civilă Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

Orice acțiune civilă are trei elemente componente cu caracter obligatoriu: părți, obiect și cauză. Obiectul oricărei acțiuni civile este reprezentat de protecția unui drept subiectiv civil, indiferent de natura acesteia, respectiv drept real sau de creanță.

În consecință, instanța, constatând că, în cauza de față, cererea având ca obiect contestație la executare a fost respinsă, constată că cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației la executare, a rămas fără obiect, motiv pentru care va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va obliga contestatorul, căzut în pretenții, la plata către intimate a sumei de 7929, 32 lei reprezentând onorariu avocațial achitat conform facturii nr. 14 – 680/20.11.2014 (fila 270) și ordinului de plată de la fila 271.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de către intimat.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul L. C., cu domiciliul în Cluj-N., ..9, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C. M., cu sediul secundar în Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 113, ., . în contradictoriu cu intimații C. E. BANK (ROMANIA) S.A. - Sucursala I. Mall Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., ., nr. 53 B, jud. Cluj și C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., cu sediul în București, . Z, Anchor Plaza, Corp C, . și sediul procesual ales la SCA Eversheds L. & G. din București, Calea Victoriei, nr. 145, V. Center, ., ca tardivă.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Obligă contestatorul să plătească intimatelor suma de 7929, 32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red/tehn. MCF/5 ex./23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1842/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA