Anulare act. Sentința nr. 2171/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Comentarii

0

Sentința nr. 2171/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 15207/211/2014

Dosar nr._

ODCP nr. 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2171/2015

Ședința publică de la 27.02.2015

Completul format din:

PREȘEDINTE I. - C. V. C.

Grefier D. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții T. S. M. ȘI T. P. L., împotriva pârâtelor O. B. FINANCING SOLUTIONS BV prin mandatar O. B. ROMANIA SA, O. B. Nyrt., O. B. ROMÂNIA SA, O. B. ROMÂNIA SA prin sucursala MANASTUR—CLUJ O. B. ROMANIA, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.01.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 08.07.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus de reclamanții T. S. M. ȘI T. P. L. în contradictoriu cu pârâtele O. B. FINANCING SOLUTIONS BV prin mandatar O. B. ROMANIA SA, O. B. Nyrt., O. B. ROMÂNIA SA, O. B. ROMÂNIA SA prin sucursala MANASTUR—CLUJ O. B. ROMANIA s-a solicitat:

Să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze:

- Art.8.1. din Contractul de credit nr. C2204/_ și art. 5.2. din Contractul de credit nr. C_ /2008;

- Art. 9.1. a, art.9.1.d, art.9.1.e și art.9.2 din Contractul de credit nr. C2204/_ și art.6.1.b., art.6.1.c., art.6.2. din Contractul de credit nr. C_ /2008;

- Art. 14.b. paragraf 7 și 8, art. 15.1 și art. 15.5 din Contractul de credit nr. C2204/_ și art. 12 lit. b paragraf 7 și 8, art. 13.1, art. 13.5 din Contractul de credit nr. C_ /2008;

- Art. 18.2 Contractul de credit nr. C2204/_ și art. 16.2 din Contractul de credit nr. C_ /2008;

Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor indicate anterior, să se constate nulitatea absolută a acestora;

Să fie obligată pârâta la modificarea convenției de credit mai sus arătate, in sensul înlăturării clauzelor abuzive și să fie obligată pârâta la emiterea unui act adițional prin care se stabilește dobânda variabilă în condiții de legalitate: dobândă variabilă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă a băncii de 5,719% pentru contractul de credit C2204/_, respectiv indicele monetar Libor 3M + marja fixă de 4,142% pentru contractul de credit C_ /2008;

Să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare raportat la convenția de credit modificată conform petitului anterior;

Să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

În motivare s-a arătat că reclamanții au contractat de la pârâta O. B. ROMÂNIA SA două convenții de credit: Contractul de credit ipotecar cu nr. C2204/2000/608 din data de 12.04.2006, prin care reclamanților li s-a acordat un credit în valoare de 33.000 CHF pe o perioadă de 180 de luni, respectiv Contractul de Credit pentru nevoi personale garantate cu ipotecă nr. C_ din data de 11.04.2008 prin care reclamanții au contractat un credit în valoare de 100.000 CHF pe o perioadă de 297 de luni.

Clauzele contractuale menționate în primul petit al acțiunii, cuprinse în convențiile de credit indicate, sunt abuzive și anulabile, deoarece în înțelesul dispozițiilor din Legea 193/2000 sunt în măsură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți.

Astfel, clauzele nu au fost negociate, între părți fiind încheiat un contract de adeziune. Banca, pornind de pe o poziție de superioritate a impus reclamanților toate condițiile contractuale pentru perfectarea contractului de credit. Mai mult decât atât, Banca, deși avea obligația legală, nu a explicat reclamanților obligațiile pe care și le asumă prin încheierea contractului, neexistând anterior momentului contractării o ședință de informare privitoare la contractul ce va fi încheiat, această ședință fiind cu atât mai mult necesară cu cât contractul de credit conține o multitudine de elemente tehnice care exced cunoștințelor reclamanților.

În plus, clauzele sunt contrare bunei - credințe si creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților. Condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților este îndeplinită raportat la faptul că pârâta a introdus în contractul de credit clauze care dau acesteia anumite drepturi care pun reclamanții într-o poziție de inferioritate, precum dreptul de a modifica unilateral dobânda sau anumite comisioane, fără a fi prevăzute în contract motivele pentru care operează aceste modificări, dreptul de a declara scadent anticipat creditul pentru neîndeplinirea oricăror obligații contractuale sau transferul întregului risc contractual în sarcina reclamanților prin răspunderea reclamanților cu întreg patrimoniul, prin suportarea riscului valutar, prin impunerea unei polițe de asigurare de viață cumulativ cu constituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil ce valorează aproximativ dublul creditului acordat de pârâtă. Toate aceste elemente conduc la crearea unui vădit dezechilibru între prestațiile părților, transformând contractul de credit bancar dintr-un contract comutativ într-un veritabil contract aleatoriu, observându-se clar în beneficiul cărei părți contractante a fost încheiat. În ceea ce privește buna-credință, aceasta trebuie raportată la comportamentul avut de pârâtă atât la momentul încheierii contractului cât și pe parcursul executării acestuia. În speță este vădită încălcarea principiului bunei credințe de către pârâtă, aceasta profitând de superioritatea sa, conducând în cele din urmă la crearea unui dezechilibru contractual între prestațiile părților și transformând un contract care se presupune a fi comutativ, într-un contract aleatoriu doar pentru reclamanții împrumutați.

Punctual, cu privire la clauzele abuzive, arată:

Art.8.1. din Contractul de credit nr. C2204/_ și art. 5.2. din Contractul de credit nr. C2204/_/2008:

Prin convențiile încheiate a fost stabilită o dobândă la nivelul de 7% pentru Contractul de credit cu nr. C2204/_, respectiv o dobândă la nivelul de 6,99% pentru Contractul de credit cu nr. C_ /2008. În continuare se precizează faptul că dobânda este variabilă și cuprinde în conținutul acesteia indicele monetar Libor la 3 luni. Mai mult decât atât, în cadrul aceluiași articol se prevede faptul că dobânda poate fi modificată de către Bancă unilateral, fără consimțământul reclamanților. Prevederile contractuale invocate îi conferă în mod vădit Băncii dreptul de a modifica dobânda, adică prețul contractual, în mod unilateral după anumite criterii lăsate la aprecierea ei. În atare măsură consideră că o astfel de clauză este vădit abuzivă, contravenind dispozițiilor legale în materia protecției consumatorilor, conferind pârâtei un drept pur potestativ de a modifica prețul contractual.

Art.9.1.a, art.9,l.d, art,9.1,e si art.9.2 din Contractul de credit nr. C2204/_ si art.6.1.b„ art.6.1.c„ art.6.2. din Contractul de credit nr. C_ /2008;

Prin ambele convenții de credit se prevede reținerea de către Bancă a unui comision de acordare credit în cuantum de 2% pentru Contractul de credit C_ /2008, respectiv 1,75% pentru Contractul de Credit C2204/_, din valoare creditului acordat. Reclamanții consideră că această clauză este vădit abuzivă din mai multe puncte de vedere. Astfel, comisionul de acordare credit nu este prevăzut printre comisioanele enumerate exhaustiv la art. 36 din OUG 50/2010, astfel că acesta este nelegal. Mai mult decât atât, comisionul de acordare credit nu are nici o justificare pentru a fi încasat. Acesta reprezintă în cel mai bun caz echivalentul comisionului de analiză dosar, comision care a fost perceput de către Bancă la data perfectării convențiilor de credit. Dezechilibrul contractual apare cu atât mai evident cu cât valoarea comisionului este de 2%, respectiv 1,75% din creditul acordat. Astfel, reclamanții au beneficiat de creditul convenit mai redus cu cuantumul acestui comision (sumă ce au fost nevoiți să o plătească cu titlu de comision de acordare credit), însă calculul dobânzii se face la întreg creditul acordat, inclusiv cei 2% plătiți Băncii. Așadar pentru aceste motive, reclamanții consideră că acest comision este nelegal și abuziv impus de către Bancă, sens în care consideră că se impune constatarea abuzivității acestui comision și anularea acestuia.

Cu privire la comisionul de rambursare anticipată arată că este stabilit la anumite valori în funcție de anul de creditare în care se efectuează rambursarea anticipată. Acest comision este abuziv, având în vedere că dobânzile stabilite prin contractele de credit sunt variabile, iar legislația permite inserarea unui astfel de comision doar pentru contractele de credit prin care s-a stabilit o dobândă fixă. Este de precizat că referitor la acest comision s-au stabilit condiții stricte de aplicare prin . OUG 50/2010. Astfel, la art. 67 alin. 1 se prevede că: "în cazul rambursam anticipate a creditului, creditorul este indreptatit la o compensație echitabila si justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu condiția ca rambursarea anticipata sa intervină . care rata dobânzii aferente creditului este fixa". în continuare, la art. 68 lit. c din același act normativ se arată că: " Nu se solicita o compensație pentru rambursare anticipata in niciunul dintre urtnatoarele cazuri: c, rambursarea anticipata intervine . care rata dobânzii aferente creditului nu este fixa". Având în vedere faptul că reclamanții au beneficiat de o dobândă fixă doar în primul an de creditare, orice comision perceput ulterior cu titlu de rambursare anticipată este abuziv, contravenind normelor legale în materia protecției consumatorilor.

În continuare arătă că abuzivitatea art. 9.1.c din Contractul de credit nr. C2204/_ și art.6.1.c din Contractul de credit nr. C_ /2008 este întărită de dispoziția contractuală prevăzută la art.9.2., respectiv art.6.2. potrivit căreia "Pe parcursul derulării creditului Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor fără consimțământul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile Băncii". Așadar, prin dispoziția contractuală arătată, Banca și-a impus prin convențiile de credit dreptul unilateral și discreționar de a modifica taxele și comisioanele percepute, fapt care contravine în mod vădit Legii 193/2000 și OUG 50/2010.

Art. 14.b. paragraf 7 și 8, art.15.1 și art.15.5 din Contractul de credit nr. C2204/_ si art.12 lit.b paragraf 7și 8, art.13.1, art.13.5 din Contractul de credit nr. C_ /2008

Prin articolele indicate se arată că nerespectarea de către Client a oricărei obligații asumate prin prezentul Contract și/sau contractele accesorii acestuia constituie un caz de culpă și acordă Băncii dreptul de a declara întregul credit scadent și de a lua orice măsură pe care o consideră necesară pentru a-și recupera pagubele cauzate în acest mod. În continuare, se arată că, în cazul intervenirii unui caz de culpă, Banca are dreptul de a scadența anticipat creditul.

De asemenea, prin articolele indicate se arată că Banca "are dreptul să declare scadente și plătibile toate celelalte credite acordate de Bancă, împreună cu toate celelalte datorii accesorii acestora, în cazul în care clienții nu își îndeplinesc oricare din obligațiile asumate prin prezentul Contract" precum și faptul că Banca "are dreptul să declare scadent prezentul Contract împreună cu toate celelalte datorii asumate în baza acestuia, în cazul în care clienții nu-și îndeplinesc oricare din obligațiile asumate conform prezentului contract sau în celelalte contracte încheiate sau care se vor încheia cu Banca".

Consideră abuziv din partea Băncii introducerea în contract a unei clauze prin care să sancționeze orice nerespectare a clauzelor contractuale cu declararea întregului credit scadent anticipat. Acest aspect confirmă caracterul de adeziune al contractului de credit încheiat cu Banca, fiind un contract vădit încheiat în beneficiul Băncii.

Așadar această clauză conferă Băncii dreptul de a interpreta orice neexecutare ca fiind în măsură să conducă la declararea creditului ca fiind scadent anticipat, reclamanții fiind obligați să restituie întreg creditul și dobânzile astfel cum au fost stabilite prin Contractul de Credit. Mai mult decât atât, Banca poate declara scadent anticipat creditul acordat reclamanților și în cazul nerespectării unor dispoziții contractuale prevăzute în alt contract bancar încheiat cu aceasta. Totodată, reclamanții trebuie să restituie întreaga dobândă, inclusiv cea care ar fi fost datorată de la data declarării creditului ca fiind scadent anticipat și până la data la care reclamanții ar fi trebuit să ramburseze întreg creditul. Raportat la acest aspect consideră că este abuzivă perceperea dobânzii pentru perioada de timp menționată, în măsura în care Banca declară scadent anticipat creditul, practic, neexistând un temei pentru perceperea acelei dobânzi (fiind vorba de un contract comutativ).

Art. 18.2 Contractul de credit nr. C2204/_ și art.16.2 din Contractul de credit nr. C_ ;

Prin ambele convenții de credit, la articolele indicate, se prevede că „în cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești de drept comun din România, din localitatea în care este înregistrat sediul social al Băncii".

Această clauză a fost impusă de către Bancă la încheierea convențiilor de credit, fără a fi negociată. Clauza atributivă de competență a fost introdusă cu rea-credință pentru a oferi Băncii un avantaj. Prin această clauză reclamanților li se creează un dezavantaj în sensul că reclamanții sunt obligați să efectueze anumite cheltuieli legate de transport și cazare în cazul în care doresc să pornească un litigiu împotriva Băncii.

Din aceste considerente se impune să fie obligată pârâta la modificarea convenției de credit mai sus arătate, in sensul înlăturării clauzelor abuzive și să fie obligată pârâta la emiterea unui act adițional prin care se stabilește dobânda variabilă în condiții de legalitate: dobândă variabilă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă a băncii de 5,719% pentru contractul de credit C2204/_, respectiv indicele monetar Libor 3M + marja fixă de 4,142% pentru contractul de credit C_ /2008.

Astfel, în cursul perioadei de contractare pârâta a modificat rata dobânzii creditului constant, în sensul măririi acesteia, abuzând de dreptul discreționar de modificare unilaterală a dobânzii. Legislația în materia protecției consumatorului arată că, în ceea ce privește dobânda variabilă, aceasta trebuie introdusă în contractul de credit într-o formă care să fie pe înțelesul consumatorului și să fie compusă din indicele monetar la care se adaugă marja fixă a băncii.

În speța noastră, în contractele de credit indicate, mai precis, în art.8.1. din Contractul de Credit C2204/_ se arată că rata dobânzii la data încheierii contractului este de 7% pe an, și art. 5.1. din Contractul de credit C_ /2008 arată că la data încheierii acestui contract rata dobânzii este de 6,99% pe an.

În cadrul art.8.1. din Contractul de Credit C2204/_, respectiv art.5.2 din Contractul de Credit C_ /2008, se arată că rata dobânzii cuprinde indicele monetar, în speța noastră fiind vorba de indicele monetar Libor 3M.

Conform tabelului anexat, la data încheierii Contractul de Credit C2204/_ indicele mediu monetar Libor 3M era de 1,281%, iar la data încheierii Contractului de credit C_ /2008, indicele monetar mediu Libor 3M era de 2,848%.

În consecință, având în vedere că dobânzile stabilite prin contractele de credit, respectiv 7% pentru Contractul de Credit C2204/_ și 6,99% pentru Contractul de credit C_ /2008, cuprindeau conform articolelor contractuale menționate anterior indicele monetar Libor 3M, rezultă că marja băncii (care ar fi trebuit să fie fixă pe toată perioada

contractării) este de 5,719% pentru contractul C2204/_ (dobânda variabila 7% - indice 1,281% = 5,719% marja fixă), respectiv 4,142% pentru contractul C_ /2008 (dobânda variabila 6,99% - indice 2,848% = 4,142% marja fixă).

În drept, au invocat: art.194 și urm NCPC, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, OUG 50/2010.

Pârâta O. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare prin care a formulat o cerere de suspendare a cauzei și a invocat mai multe excepții (soluționate la termenul din data de 20.01.2014), iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

În motivare a arătat că rata de dobânda aplicata contractului de credit nr. C2204/_ și contractului de credit nr. C_ /2008 a fost stabilita in forma procentuala, ca rata anuala de dobânda, variabila prin luarea in considerare a evoluției indicatorilor de referința, Banca rezervându-si totodată dreptul de a modifica in mod unilateral dobânda. Astfel, potrivit contractelor de credit, astfel cum acestea au fost asumate si semnate de părți in conformitate cu legislația in vigoare la acea data, modificarea nivelului ratei de dobânda a fost stabilita convențional, prin acordul ambelor părți contractante, ca fiind un drept al Băncii de a modifica acest nivel, luând in considerare valoarea dobânzii de referința, părțile stabilind ca modificarea se poate face fără consimțământul prealabil al clienților. In contractele de credit semnate, nu era definita o formula de calcul a ratei dobânzii, nici o perioada de timp la care Banca era obligata sa procedeze la actualizarea ratei de dobânda si nici o valoare a "marjei" sau o definiție a acesteia.

Solicită să fie avute în vedere dispozițiile punctului 1 lit. a) din Lista cuprinzând clauzele considerate abuzive publicata ca anexa la Legea nr. 193/2000, potrivit cărora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care "dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie întemeiata". Or, in cazul creditelor acordate reclamanților, urmare a voinței părților au fost introduse la art. 5.2 si 8.1 din contractele de credit date referitoare la dobanda, cu precizarea ca aceasta este variabila in funcție de criteriile prevăzute in contracte si de asemenea, banca a reglementat convențional, in acord cu prevederile legislației privind protectia consumatorilor (OG nr. 21/1992 si Legea nr. 193/2000), chiar in cuprinsul art. 5/8 „Dobanda este variabila in funcție de politica Băncii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de către banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex. EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fara a exista consimtamantul Clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat începând cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate."

Trebuie să se mai țină cont de faptul ca pentru obținerea fondurilor necesare acordării de împrumuturi către clienții sai Banca suporta anumite costuri (costuri de refinantare) ce sunt direct influentabile de variațiile indicilor monetari de referința și de faptul ca apariția unei modificări semnificative a indicilor monetari de referința poate face ca valoarea acestor costuri sa depaseasca un anumit nivel maxim acceptabil, din rațiuni economice si de buna funcționare, pentru Banca rezulta fara putinta de tagada faptul ca posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta majorare, au fost fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000.

Prin circumstantierea elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, aceasta clauza nu incalca prevederile legale incidente in materie, nefiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care da dreptul împrumutatorului de a modifica unilateral dobanda este raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa nu fie interpretata doar in favoarea împrumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit. Clienții au optat pentru contractarea unor credite cu dobanda variabila, cu toate efectele pe care le împlica acest tip de produs. Chiar si pentru situatiile in care s-a stabilit o anumita rata a dobânzii prin art.5/8 aceasta nu urma sa fie nemodificata pentru intreaga durata a Contractului de Credit (care este in medie de 20 de ani). Nicio institutie de credit nu poate prevedea care sunt costurile pe care le va avea pentru un termen lung de 20 de ani, evoluțiile costurilor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, fiind împosibil de prevăzut uneori chiar pe perioade foarte scurte. Din aceasta cauza a fost necesara introducerea unei alte clauze, care sa permită Băncii sa adapteze aceasta rata la variațiile semnificative ale costurilor pieței interbancare.

Menționează ca, dupa . OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit. Așadar, incepand cu data de 27.12.2008 modificarea unilaterala a ratei dobânzii de către banca nu a mai fost posibila, fiind prohibita expres de lege si nici nu a fost practicata de către pârâtă in raport cu clienții sai.

Clauzele contractelor de credit nu se regăsesc printre exemplele de clauze abuzive prevăzute la pct. 1 lit.a din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori. Din prevederile contractelor de credit, rezulta in mod evident atat faptul că pârâta a oferit împrumutatilor posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna-credinta a băncii, din moment ce aceștia au avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale inainte de semnarea contractelor avand posibilitatea sa renunțe la semnarea acestora. De aici, rezulta ca părțile contractante au actionat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.

Așadar, banca a transpus prevederile pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 in prevederile art 5.2/8.1 din contractele de credit.

Din modul cum este formulata aceasta clauza se poate deduce ca prin aceasta dispoziție contractuala s-a instituit in favoarea băncii un drept, de care acesta poate uza sau nu in raport cu clienții sai. Aceasta prevedere contractuala a fost stipulata in aceasta forma in contractele de credit, intrucat pana la . OUG nr. 174/2008, care a impus necesitatea incheierii unui act adițional cu prilejul oricărei modificări a clauzelor contractelor de credit, nu era instituita in sarcina contractantilor, printr-o dispoziție legislativa împlicita sau explicita, obligația de a modifica contractul numai prin incheierea unui act adițional.

In momentul in care indicele de referința a inceput sa scada, Banca a fost in împosibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractele de credit intrucat, incepand cu luna decembrie 2008, o data cu . prevederilor OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar fi putut sa insemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractele de credit insa acest act normativ nu a obligat creditorii sa ia masuri pentru împlementarea prevederilor acestuia. Aceasta omisiune a actului normativ nu poate fi utilizata împotriva Băncii, atata timp cat, O. B. Romania S.A. nu a aplicat in detrimentul consumatorilor dreptul de a modifica unilateral nivelul dobânzii, majorarea dobânzii intervenind exclusiv pe fondul unei creșteri semnificative a indicelui de referința LIBOR (CHF) si de asemenea, in contextul in care a respectat prevederile OUG nr. 174/2008 care, la art. II, pct. 9, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, prin care se completeaza art. 9 din OG nr. 21/1992, privind protecția consumatorilor, cu art. 9³ lit. h) prevede ca ,sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator".

Arată ca dupa . OUG nr. 50/2010 clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractelor a unei formule de calcul a ratei dobânzii formata din: marja băncii (fixa pe intreaga durata a contractului) la care se adauga indicele LIBOR 3L (element variabil, in mod obiectiv, fara a putea fi influentata in vreun fel de către banca). Reclamanții T. S. M. si T. P. L. au notificat banca ca nu doresc sa li se aplice prevederile actului adițional, astfel condițiile si elementele dc cost aplicabile creditelor contractate sunt cele valabile anterior alinierii la rigorile OUG 50/2010. Astfel, rezulta ca împrumutatii au inteles sa renunțe la aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea nr. 288/2010, intrucat au considerat ca elementele de cost cuprinse in contractele de credit corespund nevoilor sale financiare, fiind de acord cu condițiile inițiale de creditare. Totodata, aceștia au ales acest produs de creditare in condițiile in care existau produse similare in piața financiar-bancara. Consideră ca, in condițiile ofertei alternative a legiuitorului, de „fixare" a costurilor creditelor in coordonate mult mai transparente, prin OUG nr. 50/2010 modificata si completata prin Legea nr. 288/2010, clienții au optat pentru a ramane pe vechile condiții de creditare. Aceasta confirma indubitabil faptul ca produsele băncii au corespuns din toate punctele de vedere nevoilor lor financiare si nu au considerat clauzele contractuale ca fiind de natura a periclita interesele sale pe termen lung.

Prin notificarea nr. 34/01.03.2011 banca a luat act de solicitarea reclamanților de a nu li se aplica OUG 50/2010 creditelor lor si le-a comunicat acestora ca, incepand cu data înregistrării in evidentele băncii a notificării sale de neaceptare a prevederilor OUG nr. 50/2010, contractelor lor de credit li se vor aplica elementele de cost si condițiile de creditare valabile la data de 20.06.2010, anterior intrării in vigoare a ordonanței in cauza, guvernate de OUG 174/2008.

Contractul părților este guvernat de principiul forței obligatorii caracterizat prin obligația părților de a executa intocmai prestatiile la care s-au obligat, executarea trebuind sa aiba loc la termenele si in condițiile stabilite prin contract si prin executarea cu buna credința a contractului conform art. 970 alin. l Cod civil, aspect ce presupune o obligație de loialitate, de indeplinire cu fidelitate a obligațiilor pe care si le-au asumat. Principiul forței obligatorii a contractului se impune si instantei judecătorești, nu numai părților contractante, judecătorul fiind tinut sa respecte continutul contractului si sa dea eficienta voinței părților exprimata in act.

Ceea ce omit reclamanții, atunci cand fac referire la art. 4 din legea nr. 193/2000 sunt prevederile alin. 6 care arata ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil. Această prevedere a fost emisă de legiuitorul român în cadrul transpunerii în dreptul intern a dispoziției comunitare în materie (art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil." Așadar pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv", iar clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului". In același sens, art. 3 lit. g și i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele pentru consumatori prevede că: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă ca toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul in legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale... " (i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului... ".

În speță (similar altor cauze judecate de ÎCCJ), clauza supusa controlului determina în concret rata dobânzii și modul în care aceasta se puteau modifica și reglementează practic componentele principale ale prețului creditului; prin urmare, aceste clauze sunt exceptate, conform prevederilor anterior menționate, de la controlul caracterului abuziv, fiind formulate într-o manieră clară, inteligibilă, ceea ce înseamnă că, la momentul încheierii contractului, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în contractul de credit, a putut lua la cunoștință și le-a putut înțelege printr-un proces de gândire logică.

De asemenea, avand in vedere prevederile legale împerative cu aplicabilitate ope legis respectiv OUG nr. 174/2008, se poate constata ca sintagma „in funcție de politica băncii" nu mai exista in contracte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.

In ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, împrumutatii au luat cunostinta anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizarii aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractelor de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil, reclamanții acceptand in acest mod atat riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, împrumutatii nu au prezentat nicio dovada ca au propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de pârâta, acceptand astfel clauzele stabilite in contract.

Apreciază ca faptul ca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii. Nici reclamanții nu au produs nicio dovada ca s-ar fi opus in vreun fel la clauzele pretins abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări impunând in mod abuziv clauzele respective consumatorului. Nu este suficient ca dupa 6 ani de la semnarea contractelor, una dintre parti sa pretindă ca o anumita clauza nu a fost negociata, doar pentru ca acum considera ca ii este dezavantajoasa. A accepta o astfel de concluzie echivaleaza cu instituirea unei prezumții absolute ca ori de cate ori pe parcursul derulării unui contract un consumator considera ca o clauza ii este dezavantajoasa aceasta urmeaza sa fie catalogata drept abuziva si inlaturata din contract. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului atunci cand a transpus in legislația interna normele comunitare. Mai mult decât atat, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorii au luat la cunostinta anterior semnării de clauzele contractelor de credit si documentația aferenta analizarii aprobarii, acceptand termenii contractuali prin semnarea contractelor. De asemenea, la momentul incheierii contractelor de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobanda fixa in moneda naționala sau in valuta, alte cu dobanda variabila in moneda naționala sau in valuta, fie in funcție de dobanda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referința. In concluzie, reclamanții au avut posibilitatea de a negocia continutul clauzei privind dobanda, putând opta intre mai multe tipuri de credite (cu dobanda fixa sau variabila, in moneda naționala sau in valuta, cu variație in funcție de indice de referința sau de dobanda de referința) astfel incat aceasta condiție impusa de actul normativ nu este indeplinita.

In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților ( art.4 alin. 1 din legea nr.193/200) arată ca la momentul semnării contractelor de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat sîmpla stipulare in contracte a unei prevederi referitoare la o dobanda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credinta a băncii, in condițiile in care au fost acceptate in cunostinta de cauza de către clienți. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizeaza unilateral de către banca, fara acordul consumatorilor, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzută in contractele dintre parti si deci asumata de aceștia prin semnarea contractelor.

În contractele de credit sunt circumstantiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce legea interzice expres o astfel de interventie asupra contractelor de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractelor de credit împrumutatii si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobanda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatilor, acord exprimat in acest sens la semnarea contractelor.

Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contracte se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată ia momentul încheierii contractelor. În realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contracte este o dobândă variabilă, deci fluctuantă. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractelor în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de către cele două părți contractante.

Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractelor.

Deși reclamanții critică faptul că banca are dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opereaza nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.

De asemenea, este împortant să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare. Nu se poate nega faptul ca evoluția pietii a suferit modificări substanțiale, in sens negativ, iar banca a dispus de prerogativa contractuala de a trece, in mod unilateral, la modificarea unei clauze contractuale . care nu exista inca nicio restrictie legala in aceasta privința, OUG nr. 174/2008 intrând in vigoare la o data ulterioara modificărilor dispuse.

In ceea ce privește lipsa de temei a perceperii unui comision de acordare in valoare de 2%, respectiv 1,75% arata caanterior incheierii contractelor consumatorii au luat la cunostinta de condițiile creditarii, inclusiv de existenta acestui comision pe care l-au acceptat, iar pe de alta parte, aceștia au avut posibilitatea sa aleaga o alta institutie bancara de pe piața, daca condițiile de creditare oferite de pârâta nu corespundeau intereselor lor financiare. Apreciază, de asemenea, ca pentru un consumator mediu, clauza este suficient de clar redactata.

Documentația de credit cuprinde atat documentele depuse de potentialul client la banca in vederea analizarii posibilității de acordare a unui credit, precum adeverința de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intenționează sa garanteze creditul, cererea de credit, etc., cat si documentele intocmite de banca, dupa aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, etc. Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activitati (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Dupa analizarea dosarului depus la banca de către client, și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentația de credit, constând in contractul de credit, contractele de garanție (mobiliara, imobiliara), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc. Reclamanților le-a fost pus la dispoziție un exemplar al contractelor de credit, care prevăd ca pentru creditele acordate clienții vor plați un comision de acordare, iar plata comisionului se efectueza de către clienți din surse proprii, in ziua semnării contractelor.

Noțiunea de cheltuieli aferente intocmirii documentației de credit nu se rezuma numai la taxa de analiza dosar, taxa de evaluare imobil si taxa notariala pentru contractul de ipoteca, ci si la cheltuielile făcute de banca in vederea intocmirii documentației necesare acordarii creditului si care includ redactare contract de credit, redactare contract de ipoteca, intocmirea documentelor de tragere a creditului, intocmirea graficului de rambursare, etc. Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune împlicare de personal, de timp și de capital. Cu alte cuvinte, clienții nu împrumută de la bancă o sumă de bani și, prin urmare, au de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.

Până a se ajunge la . banilor și la utilizarea acestora, banca prestează clienților o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația depusă în vederea acordării creditului, verifică îndeplinirea condițiilor necesare în acest sens, ceea ce împlică utilizare de personal, de timp și de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profită clienților împrumutati, este firesc ca și costurile să fie suportate de clienți.

Solicită a se retine ca la momentul semnării contractelor de credit nu doar ca era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar era obligatoriu a si deține suma, ce urma a fi achitata din surse proprii. Or, in aceste condiții considera ca nu poate fi invocata necunoașterea asupra acestui aspect sau existenta unui contract preformulat, care sa fi vatamat interesele consumatorului. Acest comision a fost precis determinat, in cota procentuala, fiind indicata inclusiv moneda in care urmeaza a fi achitat. In același timp acest comision a fost perceput ca o contraprestatie a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor si intocmirea intregii documentații necesare in vederea acordarii creditelor.

Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractelor, a fost acceptat in mod direct de către clienți, fiind aplicabile prevederile art. 969 Cod civ., in vigoare la data semnării contractelor, ce acorda valoare de lege contractelor semnate intre parti.

In concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractele de credit incheiate de către reclamanți cu O. B. România S.A. si din aplicarea principiului enuntat la art. 969 cod civil potrivit caruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".

Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a părților, materializata in contracte si nu a fost eliminat nici in prezent din cadrul prevederilor legale incidente in materie.

În concordanta si cu stricta observare a soluțiilor dispuse de către instantele de judecata din tara pe parcursul acestui an, perceperea si stipularea in contractul de credit a unei clauze referitoare la un comision de acordare nu este privita ca o clauza abuziva.

In ceea ce privește articolele 14, lit. b, paragraf 7+8, 15.1/12, lit. b paragraf 7+8, 13,1 si urmatoarele din contractele dc credit nr. C2204/_ si C_ /2008, menționează ca acestea fac parte din „ Cazurile de culpa " si reglementează sancțiunile aplicabile in cazul nerespectarii de către clienți a obligațiilor asumate prin contractele de credit precum si dreptul Băncii de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloacele legale. In aceste situatii, Clienții sunt decăzuți din beneficiul termenelor prevăzute in favoarea lor. In plus, in astfel de cazuri, Banca poate lua orice masuri împotriva Clienților pentru executarea silita a garanțiilor constituite in vederea recuperării integrale a sumei datorate, a creditului, a dobânzilor curente si penalizatoare, a comisioanelor aferente creditului, precum si a cheltuielilor de orice fel legate de recuperarea creditului si tuturor celorlalte datorii fata de Banca, cheltuielile de judecata si de executare silita", fiind evidentiate situatiile care constituie in mod expres caz de culpa: prezentarea de către Clienți de documente false si/sau furnizarea de informații incomplete si/ sau false si/sau omisiunea de a comunica Băncii informații/documente cu scopul de a induce Banca in eroare precum si neachitarea oricărei datorii a Clienților fata de Banca la termenele, in condițiile si in cuantumurile, inclusiv neindeplinirea oricăror altor obligații stabilite prin prezentul contract sau in cadrul oricăror altor contracte încheiate sau care se vor incheia cu Banca. Procedura constatarii unui caz de culpa si modalitatile de atentionare a clientului debitor presupune urmatoarele:,, Banca va notifica împrumutatul in termen de 10 zile de la constatarea oricărui caz de culpa sau încălcării de către Client a oricărei obligații contractuale. In cazul in care deficientele nu sunt inlaturate in perioada de timp indicata de Banca in notificare, Banca are dreptul sa declare creditul si celelate datorii scadente si sa inițieze proceduri de recuperare a creanței, dupa cum urmeaza: sa retina din conturile Clienților, fara a fi necesar acordul acestora, toate sumele datorate in virtutea prezentului contract, cu prioritate fata de alte datorii ale Clienților, cu respectarea excepțiilor prevăzute de lege; sa recupereze, prin orice masuri legale, toate sumele datorate băncii de către Client, in virtutea contractului sau in legătură cu acesta, la data exigibilității; sa declare exigibile toate sumele datorate in baza acestui contract si sa declare restant întregul sold al creditului, in cazul in care Clientul a furnizat băncii informații nereale in scopul acordarii creditului sau in cazul in care Clientul nu a achitat trei rate succesive ale creditului la scadentele prevăzute. In aceste situatii, Clientul este decăzut din beneficial termenelor prevăzute in favoarea sa. In plus, in astfel de cazuri, Banca poate lua orice masuri împotriva Clienților pentru executarea silita a sumelor datorate. "

Sumarizand, articolele considerate de reclamanți ca fiind abuzive sunt in realitate esențiale pentru derularea raporturilor contractuale deoarece prezintă detaliat sancțiunile aplicabile in cazul nerespectarii de către aceștia, a obligațiilor asumate prin contractele de credit si statueaza dreptul legal al Băncii, in calitate de Creditor, de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloacele legale. Subliniază faptul ca aceste clauze contractuale devin aplicabile numai in situatia in care clienții nu isi vor indeplini obligațiile asumate in condițiile si la termenele agreate la semnarea contractelor. Astfel, fara ca Banca sa incalce in vreun fel drepturile clienților in calitate de consumatori, articolele analizate sunt configurate in considerarea dipozitiilor legale care reglementează recuperarea creanțelor. In acest context, se stabileste ca „In cazul declararii creditului scadent, indiferent de motivul pentru care a fost astfel declarat, Clientul ramane direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe si/ sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipata a creditului, fiind obligat sa achite băncii toate pagubele cauzate pana la plata efectiva si integrala a datoriei fata de Banca" dat fiind faptul ca in cazul declararii exigibilității anticipate a creditului contractat creanța Băncii se compune din creditul, dobânzile, dobânzile penalizatoare, comisioanele aferente creditului, taxe, precum si cheltuielile de orice fel legate de recuperarea creditului si a tuturor celorlalte datorii fata de Banca, cheltuielile de judecata si de executare silita.

Referitor la eliminarea din contractul de credit C2204/_ si C_ /2008 a art. 9.1 lit. d/6.1 lit c - comisionul de rambursare anticipata, arată că potrivit prevederilor pct.39 din Legea nr.288/2010 rezulta ca pentru creditele cu dobanda variabila, comisionul de rambursare anticipata a fost eliminat din contractele de credit cu dobanda variabila prin efectul legii, fiind interzisa perceperea unul astfel de comision in cazul unor astfel de contracte. Întrucât acest comision nu se mai regaseste in contractele de credit, nu are cum sa aiba caracter abuziv si cu atat mai puțin sa fie perceput reclamanților. Întrucât „comisionul de rambursare anticipata" privește situatiile in care clienții inteleg sa ramburseze anterior scadentei o anumita parte din suma împrumutata (ceea ce nu s-a intamplat in cazul de fata) considera solicitarea reclamanților ca lipsita de obiect atat timp cat acest comision nu se mai regaseste in contractele de credit si, mai mult, nu poate fi restituit, daca nu a fost niciodata perceput si incasat. Regulile de drept impun ca orice plata sa presupună o datorie. Daca aceasta datorie nu exista si daca nu a fost efectuata o plata, nu poate exista obligația restituirii unei/unor sume neincasate pentru ca am ajunge in situatia unei imbogatiri fara justa cauza si ar contraveni unor reguli elementare si primordiale de drept.

Arată că potrivit prevederilor legii 288/2010, dispozițiile cuprinse la art. 37 ind. 1, 66-69, 50-55 din OUG 50/2010 se aplică tuturor contractelor de credit, indiferent de momentul încheierii lor și de acceptarea sau renunțarea la dispozițiile de favoare instituite prin ordonanță.

In ceea ce privește obligarea băncii la modificarea dobânzii astfel incat sa respecte cerințele legale, arata ca, in contractele de credit inițiale nu era definita o marja a Băncii, la acel moment neexistand o prevedere legala care sa oblige creditorii la indicarea unui asemenea element de cost in calculul dobânzii. F. de aceasta împrejurare, solicita instantei sa inlature susținerile reclamanților, potrivit carora „marja fixa a băncii de 5,719% pentru contractul de credit C2204/_, respectiv 4,142% pentru contractul de credit nr. C_ /2008", intrucat nu au acoperire contractuala si nici legala.

Noțiunea de „marja" ca element component al dobânzii a fost introdusa prin OUG 174/2008, insa acest act normativ nu a obligat creditorii sa ia masuri pentru împlementarea prevederilor acestuia si contractelor in curs de derulare, cu excepția faptului ca, odata cu . OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractele de credit.

Ulterior, in conformitate cu prevederile art.95(5) din OUG nr.50/2010, clauzele contractelor de credit semnate cu reclamanții au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010. inclusiv prin indicarea in contractul de credit a formulei de calcul prevăzută in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010, insa oferta alternativa a legiuitorului, de „fixare" a costurilor creditelor in coordonate mult mai transparente, prin OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea nr. 288/2010, nu a fost acceptata de reclamanți, aceștia notificând ca refuza sa accepte aplicarea prevederilor ordonanței si, pe cale de consecința, se înțelege ca au optat pentru a ramane pe vechile condiții de creditare.

Prin cererea de chemare in judecata reclamanții incearca sa inducă ideea ca anumite clauze din contractele de credit au caracter abuziv, fara a putea sa aduca dovezi clare in acest sens, in contextul in care, din conduita lor a lasat sa se inteleaga faptul ca, dîmpotrivă, clauzele pe care le-au agreat si pentru care au semnat la momentul încheierii contractelor corespundeau cel mai bine nevoilor lor, astfel incat s-au intors la acestea.

Având in vedere ca reclamanții au solicitat neaplicarea expresa a OUG 50/2010, coroborat cu faptul ca nu exista premisele constatarii caracterului abuziv al clauzei de la art. 5.2/8.1 din contractele de credit ca urmare a faptului ca exista prevederi legale care opereaza de drept si care instituie in sarcina băncii restrictii care ii protejeaza pe reclamanți, solicita instantei respingerea capetelor aferente ale cererii de chemare in judecata ca fiind lipsite de obiect.

In ceea ce privește clauza prevăzută in contractul semnat cu reclamanții la art. 6.2 din contractul de credit C_ /2008 si 9 lit. e din contractul de credit C2204/_ precizează ca este vorba din nou despre clauze care, prin efectul legii (OUG 174/2008 cu privire la modificarea unor acte normative in materia protectiei drepturilor consumatorilor), nu mai sunt aplicate in forma enuntata. Astfel, banca respecta: art. 9³, lit. e) potrivit carora :„ în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare simt obligați să respecte următoarele reguli: e) fară a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului: se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract; se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract;" coroborat cu lit. h):,,h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fara încheierea unui act adițional, acceptat de consumator;"

Referitor la căpătul cererii de chemare in judecata prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 18.2 si 16.2 din contractele de credit, arată că potrivit dispozițiilor legale in materie, competenta alternativa a instantelor poate interveni numai in cazul in care părțile nu s-au inteles in mod expres cu privire la instanta competenta sa judece litigiile intervenite cu privire la executarea unui contract.

În drept, s-au invocat: art. 205-208 Cod de procedura civila, art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori, art. 969 Cod civil, art. 3, alin. 1), lit. k) din Legea nr. 289/2004, art. 93 lit. e), g) si h) din OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea 288/2010.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare și concluzii scrise în care au subliniat că prin contractele de credit, pârâta a stabilit dobânda ca fiind cotă procentuală aplicată la soldul creditului. În continuare, în cadrul articolelor care reglementează dobânda se specifică că aceasta cuprinde în componența sa indicele monetar Euribor, Libor; Robor etc. Luând în considerare acest aspect, rezultă că marja băncii ar fi trebuit să fie diferența dintre dobânda trecută în contract, stabilită ca și cotă procentuală și indicele monetar corespunzător, raportat la variațiile sale.

În ceea ce privește clauza de modificare unilaterală a dobânzii reclamanții consideră că aceasta este vădit abuzivă, nefiind o clauză clară care să ofere posibilitatea consumatorilor de a-și forma o imagine asupra cazurilor în care Banca poate uza de acest drept. Acest aspect contravine cu atât mai mult cu cât Banca nu a introdus criterii exprese și limitative de posibilitate a modificării unilaterale a dobânzii în funcție de factori obiectivi care ar interveni pe parcursul derulării contractului. Mai mult decât atât acest aspect este cu atât mai mult dăunător consumatorilor cu cât acesta intervine asupra unui element principal al contractului și anume dobânda, costul împrumutului acordat de Bancă.

Costurile de refinanțare trebuie avute în vedere de Bancă la momentul încheierii contractului de credit, moment în care se stabilește dobânda precum și celelalte costuri ale creditului și nicidecum nu poate fi luat în considerare pe parcursul derulării contractului. Astfel, Banca și-a îndeplinit obligația contractuală la momentul încheierii contractului, aceea de a remite reclamanților creditul solicitat, urmând ca pe parcursul derulării contractului să încaseze creditul acordat cât și prețul acestuia reprezentat de dobândă. Așadar, motivul creșterii costurilor de refinanțare pe durata derulării contractelor de credit nu poate fi un motiv întemeiat pentru intervenția unilaterală în câmpul contractual și modificarea unui element principal al acestuia. Previzibilitatea și claritatea acestei clauze este una deficitară introdusă în mod vădit în detrimentul reclamanților, cu atât mai mult dacă ne raportăm la disproporția dintre situația financiară a reclamanților și cea a Băncii, oferind acesteia din urmă posibilitatea unui câștig suplimentar ca urmare a profitării de lipsa de cunoștințe în domeniu.

Pentru a nu accepta noua dobândă impusă de Bancă, aceasta ar fi trebuit în primul rând să le comunice fiecare modificare a dobânzii astfel cum e prevăzut în contract, iar în al doilea rând, opunerea din partea reclamanților cu privire la modificarea dobânzii (a se observa că modificarea dobânzii a însemnat doar creșterea acesteia) era sancționată cu scadențarea anticipată a creditului, fiind nevoiți să restituie întreg creditul nescadent și dobânzile aferente, sens în care niciun consumator nu și-ar fi permis datorită situației lui financiare să recurgă la acest fapt. Mai mult decât atât, tot din întâmpinare ( pag. 7 al. 2) pârâta recunoaște faptul că la data încheierii contractului de credit, singura posibilitate a reclamanților era de a accepta în această formă contractul sau de a-l refuza.

De asemenea, nu se poate reține că datorită faptului că au refuzat semnarea actului adițional au considerat că elementele de cost cuprinse în contractele de credit corespund nevoilor reclamanților. Prin aceste acte adiționale, astfel cum se poate observa în comparație cu contractele inițiale de credit se prevăd costuri mult mai mari ale creditelor impuse reclamanților fără nicio justificare legală. Așadar neexistând vreo sancțiune pentru neacceptarea noilor condiții de creditare impuse prin actele adiționale comunicate, reclamanții au refuzat să le semneze fiind impuse costuri suplimentare.

În ceea ce privește afirmațiile pârâtei cu privire la "pachetul" ales de către reclamanții, în sensul că își puteau orienta spre alte oferte de credit în alte valute, precizează că raportat la solicitările lor, acest tip de credit era singurul pe care se încadrau raportat la indicațiile băncii.

De asemenea, trebuie făcută distincția între oferta - produsul contractat - și contractul efectiv încheiat. Astfel, în mod evident produsul acestora se raportează la creditul pe care-l poți împrumuta și o dobândă calculată raportat la anumiți indicatori din data contractării. Însă contractul de credit reprezintă o multitudine de clauze în baza cărora urmează a se desfășura relațiile contractuale. Astfel, dacă reclamanții au avut posibilitatea de a solicita un credit mai mare sau mai mic în funcție de nevoile lor, contractele de credit au fost standard, fără posibilitatea influențării vreunei clauze cuprinse în acestea.

În ceea ce privește comisionul de acordare credit, este abuziv și prin raportare la dispozițiile Legii 193/2000. Arată că la momentul contractării nu li s-a pus în vedere ce reprezintă acest comision. Mai mult decât atât, nici la acest moment reclamanții nu cunosc ce reprezintă acest comision. Astfel, prin întâmpinare pârâta arată că acest comision presupune realizarea demersurilor de acordare a creditului, în principal redactare contracte, dar pe lângă acest comision de acordare credit există și o taxă de analiză dosar. Aceste servicii reprezintă același lucru, respectiv realizarea demersurilor în vederea acordării creditului. De asemenea, trebuie observat faptul că pentru întocmirea dosarului se percepe o taxă, iar pentru acordarea creditului se percepe un comision. Comisionul pentru acordare credit este abuziv, fiind o taxă percepută suplimentar pentru aceleași servicii. Mai mult decât atât, aceasta trebuia să reprezinte o taxă fixă însă se poate observa din cele două contracte faptul că acest comision este distinct ca și procent, și nu poate fi justificat prin faptul că "s-au întocmit mai multe acte bancare la un credit față de celălalt".

Mai mult decât atât, se poate observa faptul că această suma a fost reținută din creditul acordat fără nicio justificare. În acest sens, reclamanții au beneficiat cu credite mai reduse decât creditul contractat. De asemenea, „munca" depusă pentru a putea fi percepute aceste comisioane ar trebui să fie considerabilă, având în vedere că aceste comisioane erau în cuantum de 2000 CHF, respectiv 1750 CHF.

În ceea ce privește afirmațiile referitoare la art.14 litb, paragraf 7-8, 15.1/12 Iit.b paragraf 7-8,13.1, subliniază că nu scadențarea anticipată este abuzivă, ci aplicarea acesteia pentru "neîndeplinirea oricărei obligații". Astfel raportat la această formulă a Băncii, în cazul în care reclamanții nu au comunica schimbarea domiciliului către Bancă, de exemplu, aceasta ar putea abuza de acest drept declarând scadent anticipat creditul. De asemenea, Banca poate aplica aceeași sancțiune în măsura în care reclamanții nu și-ar îndeplini oricare din obligațiile asumate prin alt contract de credit încheiat cu Banca. Scadențarea anticipată trebuie să se raporteze la cazuri exprese și care să fie pe înțelesul consumatorului.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată, consideră că trebuie făcută distincția dintre a nu se mai aplica comisionul de rambursare anticipată și a fi scos din câmpul contractual. Astfel, chiar în măsura în care modificările legislative au impus profesioniștilor eliminarea acestui comision din contractele de credit bancare, faptul că aceștia nu l-au mai încasat efectiv nu reprezintă o eliminare propriu-zisă. A., aceștia încă dețin dreptul de a solicita și a încasa acest comision. Chiar dacă legea arată că acest comision este nelegal, acest aspect nu poate opri Banca în a-l solicita reclamanților, până la eliminarea acestuia prin semnarea unui act adițional, doar prin această modalitate putându-se modifica convențiile de credit.

Pentru aceleași considerente, solicită și constatarea abuzivității și anularea clauzelor 6.2 din contractul de credit C_ /2008 și 9 lit.e din contractul de credit C2204/_ .

În probațiune, la dosar s-au depus: Contractul de credit nr. C_ /11.04.2008 (f. 33-39), Contractul de Credit pentru nevoi personale garantate cu ipotecă nr. C2204/2000/608/12.04.2006 (f. 18-21), proces-verbal de informare privind avantajele medierii (f. 10), scadențare 2007 și 2014 la contractele de credit indicate (f. 12-17, 22-32), Notificare nr. 34/01.03.2011(f. 11), tabel indice monetar Libor (f. 40-41), act aditional nesemnat (f. 94-96), încheierea din data de 21 mai 2014 a Judecătoriei T. (f. 59), Notificarea nr._/08.09.2010 si borderoul aferent (f. 60-61).

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriu pârâtei (răspunsul la interogator a fost atașat la f. 85 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanții au contractat de la pârâta O. B. ROMÂNIA SA două convenții de credit: Contractul de credit ipotecar cu nr. C2204/2000/608 din data de 12.04.2006, prin care reclamanților li s-a acordat un credit în valoare de 33.000 CHF pe o perioadă de 180 de luni, respectiv Contractul de Credit pentru nevoi personale garantate cu ipotecă nr. C_ din data de 11.04.2008 prin care reclamanții au contractat un credit în valoare de 100.000 CHF pe o perioadă de 297 de luni.

Clauzele supuse analizei au următoarea redactare:

CONTRACT DE CREDIT Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06

Art. 8 - Dobanda

8.1 La data incheierii prezentului contract, dobanda curenta este de 7 %. Dobanda se stabileste in forma procentuala ca rata anuala de dobanda. Dobanda este variabila in conformitate cu politica Băncii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de către banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex: EURIBOR/ LIBOR/ BUBOR etc), fara a exista consimtamantul împrumutatului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat incepind cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

Art. 9 - Comisioane/Dobanzi

9.1 Pentru creditul acordat banca percepe urmatoarele comisioane/ dobânzi:

a. comision de acordare: 1.75% din suma inițiala;

d. comision de rambursare anticipata: 2.5% din suma rambursata anticipat;

e. comisioanelepracticate in mod obișnuit de banca pentru operațiunile in/din contul curent, conform Tarifului de comisioane;

9.2 Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelui comisioanelor, dobânzilor si taxelor fara consimtamantul împrumutatului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de comisioane si va fi afișat la sediile băncii.

Art. 14 Obligații si drepturi:

b) Obligațiile si drepturile băncii:

7-Are dreptul sa declare scadente si platibile toate celelate credite acordate de banca, împreuna cu toate celelalte datorii accesorii acestora, In cazul in care împrumutatul nu isi îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin prezentul contract;

8-Are dreptul sa declare scadent prezentul contract împreuna cu toate celelate datorii asumate in baza acestuia, in cazul in care împrumutatul nu-si îndeplinește oricare din obligatiile asumate ori in celelalte contracte încheiate sau care se vor încheia cu banca.

Art. 15 - Cazuri de culpa

15.1 Nerespectarea de către împrumutat/ co-debitor a oricărei obligații asumate prin prezentul contract, si prin contractele accesorii acestuia constituie caz de culpa.

15.4 Banca va notifica împrumutatul si co-debitorul in termen de 10 zile de la constatarea oricărui caz de culpa sau incalcarii de către împrumutat a oricărei obligații contractuale. In cazul in care deficientele nu sunt inlaturate in perioada de timp indicata de banca in notificare, banca are dreptul sa declare creditul si celelate datorii scadente si sa inițieze proceduri de recuperare a creanței, dupa cum urmeaza: (...)

15.5 Banca are dreptul sa declare întregul credit scadent si in cazul in care orice creditor al împrumutatului declanseaza procedura executării silite împotriva acestuia.

Art. 18- Litigii

18.2 Orice neintelegere rezultând din interpretarea si/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cat posibil, pe cale amiabila.

Orice litigiu intre parti care nu este solutionat pe cale amiabila se va supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este inregistrat sediul social al băncii.

CONTRACT DE CREDIT Nr. C_ /Data 11-APR-08

Art. 5- DOBANDA CURENTA SI DOBANDA PENALIZATOARE

5.1 La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 6.99%. Dobanda se stabileste in forma, procentuala, ca rata anuala de dobanda.

5.2 Dobanda este variabila in conformitate cu politica Băncii. Dobanda curenta poate fi modificata in mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoarea dobanzii de referința pentru fiecare Valuta (ex: EURIBOR (EUR) / LIBOR (CHF) /ROBOR (RON) etc), fara a exista consimtamantul Clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

Art. 6 - TAXE SI COMISIOANE:

6.1 Pentru creditul acordat, Banca percepe urmatoarele taxe si comisioane:

b. comision de acordare: 2 % perceput o singură dată la valoarea creditului acordat

c. comision de rambursare anticipata: perceput in valuta creditului din suma rambursata anticipat total sau parțial, astfel:

3%: in cazul rambursarilor efectuate in primii 2 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; 2%: in cazul rambursarilor efectuate in intervalul 2-5 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului;

1%: in cazul rambursărilor efectuate in intervalul 5-10 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului;

0%: in cazul rambursărilor efectuate ulterior primilor 10 ani de la data tragerii creditului;

6.2 Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimtamantul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in Tariful de taxe si comisioane si va fi afișat la sediile Băncii.

Art. 12 Obligații și drepturi:

b) Obligațiile si drepturile Băncii:

7. Are dreptul sa declare scadente si platibile toate celelalte credite acordate de baca, împreună cu toate celelalte datorii accesorii acestora, in cazul in care clientii nu isi indeplinesc oricare din obligatiile asumate prin prezentul contract;

8. Are dreptul sa declare scadent prezentul contract împreuna cu toate celelalte: datorii asumate, in baza acestuia, in cazul in care Clienții nu-si indeplinesc oricare din obligațiile asumate conform prezentului contract sau in celelalte contracte incheiate sau care se vor incheia cu Banca;

Art. 13 - CAZURI DE CULPA

13.1 Nerespecatrea oricarei obligatii ale clientilor/garantilor ipotecari care deriva din prezentul contract de credit si/sau din oricare alt contract de credit incheiat cu banca si/sau din contractele accesorii acestora constituie caz de culpa. In acest caz banca isi rezerva dreptul de a notifica împrumutatul. Daca in interval de 10 zile lucratoare de la data transmiterii notificării către împrumutat, acesta nu remediaza deficiența constatata, banca are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat si de a lua orice masura pe care o consideră necesara pentru a-si recupera pagubele cauzate în acest mod, iar ca efect prezentul contract se consideră reziliat de plin drept, fara interventia vreunei instante de judecată, fara alte formalități de punere în întârziere/somație sau orice altă formalitate prealabilă, cu excepția notificarii prevăzute la art. 13.4 și 11.3.

In aceste situații, clientii sunt decăzuti din beneficiul termenelor prevăzute in favoarea lor.

In plus, in astfel de cazuri, banca poate lua orice masuri împotriva clienților pentru executarea silita a garanțiilor constituite in vederea recuperarii integrale a sumei datorate, a creditului, a dobanzilor curente și penalizatoare, a comisoanelor aferente creditului, precum și a cheltuielilor de orice fel legate de recuperarea creditului si tuturor celorlalte datorii fata de banca, cheltuielile de judecată și de executare silită.

13.5 Banca are dreptul sa declare întregul credit scadent si in cazul in care orice creditor al clientilor declanseaza procedura executării silite împotriva acestora.

Art. 16- Litigii

16.2 Orice neintelegere rezultând din interpretarea si/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cat posibil, pe cale amiabila. In cazul in care o solutie amiabilă nu este posibila, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este inregistrat sediul social al băncii, conform legii.

În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la momentul încheierii contractului): (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Conform cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la data de 11.04.2008 când s-a încheiat cel de al doilea contract de credit și în prezent): (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...)dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

OUG 174/2008 a intrat în vigoare la data de 27.12.2008, respectiv ulterior momentului la care au fost încheiate cele două contracte de credit care fac obiectul cauzei. La judecarea prezentei cauze, instanța va avea în vedere, în principiu, numai reglementările care erau în vigoare la data încheierii contractelor de credit.

Conform art. 9^3 din O.G. 21/1992 (forma în vigoare în prezent): „În cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli:

a) contractele vor fi redactate în scris, vizibil și ușor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puțin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părți. Culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;

b) dobânzile, precum și toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordării și derulării contractului, respectiv aferente unor servicii în privința cărora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi menționate în contract, fără a se face trimiteri la condiții generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife și comisioane sau orice alt înscris;

c) în situațiile în care există drept de rambursare anticipată, comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate și nu trebuie să constituie un obstacol disproporționat în exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul;

d) în contractul de credit/depozit se vor menționa și costurile de administrare, de retragere numerar și/sau de depunere numerar aferente contului curent, care cad în sarcina consumatorului, dacă furnizorul de servicii financiare percepe astfel de comisioane. Costurilor aferente contului curent menționate mai sus nu le sunt aplicabile prevederile lit. e);

e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului:

1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract;

2. se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract;

f) în contract se va menționa tipul de dobândă, variabilă și/sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;

g) în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

1. variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

2. dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

3. formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia;

h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator;

i) orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de .. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită;

j) pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condițiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcție de opțiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, și va pune la dispoziția acestuia un nou grafic de rambursare;

k) furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contract și va face dovada demersurilor întreprinse în acest sens;

l) contractul de credit va conține obligatoriu o prevedere prin care consumatorul să fie atenționat despre raportarea la Biroul de Credit, Centrala Riscurilor Bancare și/sau la alte structuri asemănătoare existente, în cazul în care acesta întârzie cu achitarea ratelor scadente, dacă există această obligație de raportare;

m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunțare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți. Totodată, se vor închide și conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situația în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligații asumate față de furnizorul de servicii financiare însuși sau față de terți.

Întrucât art. 9^3 a fost introdus de pct. 9 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008, instanța constată că aceste dispoziții nu sunt aplicabile contractelor de credit care fac obiectul cauzei, aceste contracte fiind încheiate anterior.

Contractele de credit supuse analizei erau în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, astfel că, potrivit modificărilor introduse prin Legea nr. 288/2010, dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile cu privire la contractele de credit care fac obiectul cauzei.

În speță, raportat la clauza privitoare la modificarea dobânzii, instanța reține că se impune mai întâi să se stabilească dacă evaluarea acestei clauze intră sau nu sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare în prezent). În primul rând trebuie subliniat că la data încheierii convenției de credit Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06, acest text nu era în vigoare, ceea ce înseamnă că la acel moment controlul instanței asupra clauzelor referitoare la obiectul contractului și caracterul adecvat al prețului nu era exclus.

Este indiferent în acest sens faptul că în acel moment exista textul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, câtă vreme CJUE a decis deja, în cauza C-484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid/Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc), că directiva în discuție impune doar un standard minimal și, prin urmare, articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil. Astfel, câtă vreme la momentul semnării contractului Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu era în vigoare, înseamnă că la acel moment legiuitorul alesese să impună standarde mai înalte decât cele din directivă, iar textul art. 4 alin. (6) nu se poate aplica unui contract încheiat înainte de ., știut fiind că un contract este supus normelor în vigoare la momentul încheierii sale.

Cu toate acestea, instanța găsește totuși util să arate că și în ipoteza în care s-ar considera că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 ar fi aplicabil în speță cu privire la contractul Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06, clauza privitoare la modificarea dobânzii nu ar intra oricum sub incidența acestui text de lege. Considerentele care urmează sunt totodată aplicabile și în cazul contractului Nr. C_ /Data 11-APR-08 (contract încheiat după modificarea Legii 193/2000).

Astfel, față de redactarea destul de ambiguă a acestei norme legale, și ținând cont de faptul că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern prevederile Directivei nr. 93/13/CEE, instanța reține că prevederile acestei directive pot fi utilizate pentru a se interpreta norma de drept intern în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Textul art. 4 alin. (2) din directiva amintită, preluat de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, are următoarea redactare: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Pe de altă parte, în expunerea de motive a directivei se arată că în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. Deși ideea exceptării de la controlul caracterului abuziv al clauzelor numai a obiectului principal al contractului nu se regăsește nici în legislația națională, nici în traducerea românească a directivei în discuție, ea se regăsește atât în expunerea de motive, cât și în textul art. 4 alin. (2) din alte traduceri ale directivei[1].

În concluzie, voința legiuitorului european - care nu poate fi ignorată, câtă vreme reglementarea națională trebuie să asigure pragul minimal de garanții impus de către directivă - a fost de a limita controlul caracterului abuziv numai cu privire la acele clauze care privesc fie descrierea obiectului principal al contractului, fie raportul calitate/preț al bunurilor și serviciilor furnizate, desigur, câtă vreme acestea sunt exprimate clar și inteligibil.

Fiind de principiu că obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda văzută ca "preț" al creditului, instanța va trebui să verifice în ce măsură clauza atacată este exprimată clar și inteligibil. Pentru aceasta instanța va avea în vedere faptul că în Hot. CJUE din 30 aprilie 2014 în cauza C‑26/13, Á. Kásler, H. Káslerné Rábai Împotriva O. Jelzálogbank Zrt, Curtea a stabilit că Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește. Instanța constată că în cuprinsul contractului de credit nu este definită „politica Băncii” (pct. 4.3) și cum această sintagmă nu face parte din limbajul comun pentru a fi înțeleasă fără a fi nevoie de explicații suplimentare, instanța constată că nu se poate considera că exprimarea aleasă de către O. este inteligibilă, fiind evident că în speță contractul nu a expus „în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului” de calculare a dobânzii, câtă vreme consumatorul nu avea de unde să știe cu exactitate care sunt elementele în raport de care se calculează dobânda. În speță,” Dobanda curenta poate fi modificata in mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare Valuta”, fără să fie prevăzut măcar care indicator urmează a fi folosit (1M, 2M, 3M 6M etc.) în raport de care consumatorul să aibă posibilitatea să înțeleagă în ce fel poate varia dobânda.

Prin urmare, clauza defăimată ca abuzivă poate fi considerată ca intrând sub incidența textului art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 are aplicabilitate numai cu privire la clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul. În speță, instanța reține că toate clauzele supuse analizei au un caracter preformulat, astfel că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că aceste clauze au fost negociate. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauzele în discuție ca nefiind negociate cu consumatorul.

În ceea ce privește faptul că banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte— a se vedea art. 4 al. 3 din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanții au avut posibilitatea de a negocia clauzele supuse analizei, este fără relevanță că acesta a putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorii nu au obiectat împotriva acestor clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzelor în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorului, prin urmare o clauză contracuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.

Sîmplul fapt că reclamanții nu sunt consumatori captivi și că el a putut evalua ofertele mai multor instituții de credit (sau chiar alte oferte ale pârâtei) nu este de natură să conducă la ideea că, clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că, în concret, consumatorul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă sau ar fi putut opta pentru un credit cu dobândă fixă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Instanța subliniază că legea nu prezumă caracterul abuziv al clauzelor contractuale preformulate, ci doar faptul că asemenea clauze nu sunt negociate cu consumatorii. Astfel, ceea ce se reproșează băncii nu este faptul că a optat pentru folosirea unor contracte de adeziune, ci faptul că în redactarea contractelor a folosit clauze care sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În nici un caz nu se poate reține că datorită faptului că au refuzat semnarea actului adițional consumatorii au considerat că elementele de cost cuprinse în contractele de credit corespund nevoilor lor în condițiile în care prin acest act adițional se prevăd costuri mai mari ale creditului.

Pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale art. 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca acea clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În prealabil trebuie spus că, în conformitate cu art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, în analiza caracterului abuziv al acestei clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.

De principiu, o clauză de modificare a dobânzii în raport de un indicator precis (cum este dobânda de referință a valutei în care s-a contractat creditul) nu numai că nu este ilicită prin ea însăși, dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar cu dobânda variabilă. Totuși, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenția voinței părților) în funcție de modificarea indicatorului ales, indiferent de evoluția acestui indicator (în favoarea sau în defavoarea băncii). Evident, aceleași considerente sunt valabile și în cazul în care dobânda ar varia în funcție de mai mulți indicatori, câtă vreme s-ar stabili cu exactitate care sunt indicatorii și în ce măsură va fi influențată dobânda de evoluția fiecărui indicator.

În speță, după cum s-a arătat, instanța constată că nicăieri în contracte nu sunt specificate concret elementele în raport de care se modifică dobânda, prin urmare, deși există o aparență de legalitate (raportarea la dobânda de referință a fiecărei valute), marja de apreciere a băncii este în continuare prea mare pentru a se considera că variația dobânzii este independentă de voința băncii.

Clauzele privitoare la dobândă sunt redactate astfel încât banca (indiferent de poziția consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicatorii care îi sunt favorabili, ceea ce creează un dezechilibru contractual. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniția o procedură de recalculare a dobânzii sau a comisioanelor, fiind supus voinței discreționare a băncii. De altfel, consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii dispuse de către bancă nu este abuzivă, întrucât Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea generică la „valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută”, fără ca această noțiune să fie definită în vreun fel în contract, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.

Din evaluarea clauzelor contractului analizat, rezulta o disproporție vădită și semnificativă (întrucât clauza oferă băncii posibilitatea de a acționa discreționar chiar asupra nivelului dobânzii—element esențial al contractului) intre drepturile si obligațiile părților, neexistând nici o clauza in favoarea consumatorului care sa echilibreze disproporția creata prin inserarea în contracte a clauzelor referitoare la modificarea unilaterală a dobânzii.

De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale contractelor, întrucât dobânda (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de voința uneia dintre părți (în speță, banca) fără a fi afectată valabilitatea obligației.

Similar, prin art. 9.2 din contractul Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 respectiv 6.2 din contractul Nr. C_ /Data 11-APR-08, banca și-a rezervat dreptul de a „modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor fără consimțământul împrumutatului”. Considerentele expuse mai sus sunt aplicabile în mod simetric și în cazul acestor clauze (motiv pentru care nu vor mai fi reluate de către instanță), caracterul abuziv al unor asemenea clauze fiind evident.

Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acele clauze care contravin dispozițiilor acestei legi să fie lovite de nulitate absolută.

Pentru aceste motive, instanța urmează să constate nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C2204/_ încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător: Art. 8.1 și 9.2, precum și nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C_ /2008 încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător: Art. 5.2. și 6.2.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 9.1. lit. a din cadrul Convenției de Credit nr. C2204/_ și 6.1. lit b din cadrul Convenției de Credit nr. C_ /2008, privind comisionul de acordare, instanța reține faptul că potrivit acestei dispoziții contractuale pentru creditul acordat împrumutătorul are obligația de a plăti un comision de 1,75%, respectiv 2%, calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului.

Analizând această prevedere contractuală, instanța reține în primul rând că această clauză nu poate fi considerată ca făcând parte din definirea obiectului principal al contractului, prin urmare poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv, chiar dacă este exprimată în mod clar și inteligibil. După cum s-a arătat deja, în speță nu s-a făcut proba negocierii acestei clauze.

Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită. Lipsa caracterului abuziv al comisionului de acordare credit rezultă din faptul că acesta a fost perceput o singură dată, respectiv la data acordării creditului, reclamanții fiind pe deplin conștienți de întinderea acestei obligații dat fiind caracterul clar și neechivoc prin care această obligație a împrumutaților a fost prevăzută în contract.

Acest comision de acordare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în analiza documentației referitoare la contractul de credit. Prețul serviciului este cunoscut consumatorului chiar de la momentul încheierii contractului și este unul fix, iar clauza este redactată clar și fără echivoc, atât sub aspectul cuantumului acestui comision, cât și sub aspectul modului în care va fi plătit. Or, indiferent cât de crescut ar fi prețul acestui serviciu, trebuie reamintit că atunci când analizează caracterul abuziv al unei clauze instanța nu este chemată să analizeze existența proporționalității între prețul plătit și produsul sau serviciul oferit. Cu alte cuvinte, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preț prea mare nu constituie, per se, un comportament abuziv, cât timp acest preț este stabilit cu claritate în contract și nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind, de altfel, și sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Raportat la faptul că comisionul în discuție a fost reținut din credit, instanța reține că fiind vorba despre o sumă de bani pe care consumatorul o datora băncii, modul în care aceasta a fost plătită este indiferent și nu poate în niciun caz să transforme clauza analizată într-o clauză abuzivă. Astfel, chiar dacă suma a fost reținută din credit, cu siguranță consumatorul ar fi avut posibilitatea să acopere din fonduri proprii această sumă (eventual sub forma rambursării anticipate a părții corespunzătoare din credit), chiar la momentul de început al derulării contractului, ceea ce ar fi însemnat că asupra ei nu s-ar mai fi perceput dobânzi. Alegând să nu facă acest lucru și să acopere datoria către bancă chiar din creditul acordat, consumatorul și-a asumat, ca în cazul oricărei alte datorii ce ar putea fi acoperită din suma obținută cu titlu de credit, să plătească dobânzile aferente.

Totodată, față de cele reținute de instanță este evident că perceperea acestui comision nu este lipsită de cauză (comisionul a fost perceput pentru serviciul constând în analiza documentației referitoare la contractul de credit), iar cauza astfel identificată nu este nici ilicită, nici falsă. Perceperea acestui comision nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalității părților la încheierea actelor juridice de drept privat, întrucât, astfel cum s-a arătat, și reclamanții au beneficiat de un serviciu în schimbul plății acestui comision.

Comisionul de acordare credit nu este prevăzut printre comisioanele enumerate exhaustiv la art. 36 din OUG 50/2010. Totuși, acest fapt nu este suficient pentru a se considera că respectivul comision este nelegal întrucât, după cum s-a arătat, OUG 50/2010 nu este aplicabil în cauză.

Pentru aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare credit.

În ceea ce privește comisioanele aferente operațiunilor în/din contul curent prevăzute de art. 9.1 lit. e din contractul Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06, instanța reține faptul că potrivit acestui text pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti „comisioanele practicate în mod obișnuit de bancă pentru operațiunile in/din contul curent, conform tarifului de comisioane”.

Analizând criticile aduse acestei clauzei înserate în contractul de credit instanța apreciază ca sunt întemeiate. În cazul de fata clauzele privind comisionul de operațiuni în contul curent nu au fost negociate cu reclamanții. Instanța reține faptul că buna sau reaua-credință a Băncii trebuie analizată prin forța de negociere a părților, iar consumatorul are o poziție de inferioritate clară față de profesionist în ceea ce privește puterea de negociere.

În principiu, prețul total al creditului, care include și costurile funcționării serviciilor din cadrul băncii, trebuie să se regăsească în dobânda percepută. Perceperea separată a unui comision nu este interzisă, dar trebuie să corespundă unui serviciu oferit de către bancă (și care să poată fi identificat prin sîmpla lectură a contractului) iar consumatorul trebuie să cunoască motivul pentru care i se percepe acel comision (contraprestația băncii pentru acel comision) și cuantumul comisionului.

În speță, clauza este redactată în așa fel încât cuantumul comisionului care poate fi perceput nu poate fi cunoscut de către consumatori și, în plus, poate fi modificat la orice moment prin voința exclusivă a băncii. Consumatorul nu are posibilitatea de a controla în vreun fel aprecierea băncii cu privire la cuantumul comisionului. Or, o asemenea clauză este, cu siguranță și în ciuda a ceea ce susține pârâta, contrară cerințelor bunei-credințe, și este de natură să îi pună pe consumatori în postura de a achita comisioane în cuantum exagerat, ceea ce estede natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In aceste condiții, instanța apreciază că ne aflăm in prezenta unei clauze abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 in ceea ce privește comisionul cuprins in art. 9.1 lit. e din contractul Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06, motiv pentru care se va constata nulitatea absoluta a respectivei clauze.

Cu privire la clauzele prevăzute la Art. 14.b. paragraf 7 și 8, art. 15.1 și art. 15.5 din Contractul de credit nr. C2204/_ și art. 12 lit. b paragraf 7 și 8, art. 13.1, art. 13.5 din Contractul de credit nr. C_ /2008—privitoare la declararea scadenței anticipate a creditului de către parata, instanța constată că aceste clauze sunt riguros redactate iar dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului este condiționat de neîndeplinirea de către împrumutați a oricărei obligații din contractele supuse analizei sau din alte contracte încheiate sau care se vor încheia cu banca, prin urmare, contrar celor susținute de către reclamanți, dreptul băncii nu este unul arbitrar și nu are un caracter abuziv, în condițiile în care este normal banca să nu fie obligată să continue raporturile contractuale dacă la rândul său împrumutații nu își îndeplinesc propriile obligații. În concret, banca și-a îndeplinit în întregime obligațiile sale (punând la dispoziția consumatorilor suma împrumutată) și este normal și uzual să aibă la dispoziție mijloace efective prin care să se asigure că și consumatorii la rândul lor își vor îndeplini obligațiile care rezultă din fiecare dintre contractele de credit.

Dreptul băncii sa declare scadente si plătibile toate celelalte credite acordate de banca, împreuna cu toate celelalte datorii accesorii acestora, în cazul in care împrumutatul nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin contract, respectiv dreptul băncii sa declare scadent contractul împreuna cu toate celelalte datorii asumate in baza acestuia, in cazul in care împrumutatul nu-si îndeplinește oricare din obligațiile asumate in celelalte contracte încheiate sau care se vor încheia cu banca se explică prin necesitatea de a se asigura băncii o protecție cât mai eficientă împotriva insolvabilității împrumutatului. Astfel, această clauză nu creează nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, nefiind îndeplinite cond. Prev. de art. 4 al. 1 din L 193/2000.

În plus, citind clauzele supuse analizei în contextul celorlalte prevederi contractuale instanța constată că dreptul băncii de a declara scadența anticipată nu intervine în mod automat. După constatarea oricărui caz de culpa sau încălcării de către împrumutat a oricărei obligații contractuale banca are obligația de a notifica consumatorii. Numai în măsura în care deficientele nu sunt înlăturate în perioada de timp indicata de banca in notificare (10 zile pentru contractul Nr. C_ /Data 11-APR-08), banca are dreptul sa declare creditul si celelalte datorii scadente si sa inițieze proceduri de recuperare a creanței. Prin urmare temerea reclamanților este nejustificată întrucât nu orice neexecutare va atrage declararea scadenței anticipate, ci numai acele neexecutări care nu vor fi înlăturate în termenul prevăzut.

Instanța are în vedere faptul că în toate cazurile dreptul băncii de a declara scadența anticipată depinde de culpa neremediată în termen a împrumutaților, respectiv de declanșarea executării silite împotriva împrumutaților—elemente exterioare voinței băncii.

Având în vedere faptul că, astfel cum s-a arătat mai sus, banca și-a executat integral prestația principală datorată în temeiul contractului, instanța consideră dreptul băncii de a declara scadența anticipată în caz de neîndeplinire a oricărei obligații contractuale de către împrumutați nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze, ca neîntemeiată.

Referitor la clauzele prevăzute la art. 9.1 lit. d din Contractul de credit Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 și la art. 6.1 lit. c din Contractul de credit Nr. C_ /Data 11-APR-08, care prevăd plata comisionului de rambursare anticipată, instanța constată:

Astfel cum s-a arătat mai sus, dispozițiile OUG 50/2010 nu sunt aplicabile întrucât contractele de credit supuse analizei au fost încheiate înainte de . acestei reglementări. La momentul la care au fost încheiate contractele care fac obiectul cauzei perceperea unui comision de rambursare anticipată în cazul creditelor cu dobândă variabilă nu era interzisă. O., la acest moment banca a arătat că nu înțelege să se mai prevaleze de aceste dispoziții contractuale.

De asemenea, instanța a constatat deja caracterul abuziv al dispozițiilor cuprinse în art. 9.2 din contractul Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 și 6.2 din contractul Nr. C_ /Data 11-APR-08, prin urmare nu se poate pune problema unei modificări pe viitor a comisionului de rambursare anticipată prin raportare la aceste dispoziții contractuale.

În condițiile în care în speță nu s-au indicat alte elemente în ceea ce privește caracterul presupus abuziv al comisionului de rambursare anticipată, instanța constată că aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin urmare va respinge cererea de constatare a caracterului abuziv clauzelor referitoare la comisionul de rambursare anticipată, ca neîntemeiată.

Clauzele prevăzute la art. 18.2 din Contractul de credit Nr. C2204/2000/608/Data 12-APR-06 și la art. 16.2 din Contractul de credit Nr. C_ /Data 11-APR-08, nu au fost negociate și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța urmând să constate caracterul lor abuziv.

În acest sens instanța constată că prin clauza atributivă de competență reclamanților li se creează un dezavantaj în sensul că reclamanții sunt obligați să efectueze anumite cheltuieli legate de transport și cazare în cazul în care doresc să pornească un litigiu împotriva Băncii, mai ales că pentru încheierea contractului de credit reclamanții s-au putut adresa în mod valabil celei mai apropiate sucursale/agenții a băncii, fără a fi nevoie să se deplaseze în localitatea în care se află sediul social al băncii. În concret, distanța mare la care este situată instanța de la sediul social al băncii față de localitatea de domiciliu a împrumutaților este de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. Astfel, clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit intră în categoria celor având ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Oricum, noul cod de procedură civilă, prevede în art. 121: „Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Conform art. 126 C.p.c. în vigoare, „(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă. Astfel, tot ca o măsură de protecție a consumatorilor, pentru litigiile pornite după data de 15.02.2013 legiuitorul a interzis expres clauzele atributive de competență în contractele încheiate cu consumatorii și a prevăzut competența exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului în litigiile în care consumatorul are calitatea de pârât.

Raportat la solicitările reclamanților de obligare a pârâtei să modifice contractele de credit (Să fie obligată pârâta la modificarea convențiilor de credit mai sus arătate, in sensul înlăturării clauzelor abuzive și să fie obligată pârâta la emiterea unui act adițional prin care se stabilește dobânda variabilă în condiții de legalitate: dobândă variabilă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă a băncii de 5,719% pentru contractul de credit C2204/_, respectiv indicele monetar Libor 3M + marja fixă de 4,142% pentru contractul de credit C_ /2008; Să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare raportat la convenția de credit modificată conform petitului anterior)instanța reține că nu pot fi primite.

În Hot. CJUE din Hot. CJUE din 1414 iunie 2012 iunie 2012 Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, s-a stabilit, cu valoare de principiu că: Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.

Citind decizia Curții, instanța constată că, în principiu, intervenția instanței pentru a modifica un contract ca urmare a constatării caracterului abuziv al unei clauze este exclusă, chiar dacă o reglementare internă cu caracter general dă dreptul instanței naționale să modifice contractul.

În speță nu este aplicabil art. 13 din L 193/2000 (care are aplicabilitate doar în cazul procedurii speciale de sancționare contravențională a profesionistului), ci art. 14 din L 193/2000. În cazul în care s-ar considera că în speță art. 13 din L 193/2000 este aplicabil, instanța consideră că modificarea contractului ar fi oricum exclusă, în raport de dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, astfel cum a fost interpretat în cauza Banco Español de Crédito SA, instanța fiind obligată să aplice cu prioritate dreptul comunitar.[2]

În Hot. CJUE din 30 aprilie 2014 în cauza C‑26/13, Á. Kásler, H. Káslerné Rábai Împotriva O. Jelzálogbank Zrt, Curtea a detaliat în sensul că: „Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.”

În motivarea Hot. CJUE din 30 aprilie 2014 în cauza C‑26/13, Á. Kásler, H. Káslerné Rábai Împotriva O. Jelzálogbank Zrt, Curtea (în par. 77-84) a reluat principalele considerente din Banco Español de Crédito SA, arătând, în esență că, Directiva 93/13 impune statelor membre (...) să prevadă mijloace adecvate și eficace „pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori” (...),or, în cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează în astfel de contracte, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13. (...). Apoi, Curtea a detaliat arătând că: „cu toate acestea, nu rezultă de aici că, într‑o situație precum cea din litigiul principal (contractul nu mai putea continua după îndepărtarea clauzei abuzive, n.n.), articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 s‑ar opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul contractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv. Dimpotrivă, faptul de a înlocui o clauză abuzivă cu o astfel de dispoziție (...), întrucât permite ca contractul să continue să existe în pofida eliminării clauzei III/2 (clauza reputată ca fiind abuzivă, n.n.) și să fie obligatoriu pentru părți, este pe deplin justificat în raport cu finalitatea Directivei 93/13. Astfel, înlocuirea unei clauze abuzive cu o dispoziție națională cu caracter supletiv este conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, întrucât, potrivit unei jurisprudențe constante, această dispoziție urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți, iar nu să anuleze toate contractele care conțin clauze abuzive (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea Pereničová ./10, EU:C:2012:144, punctul 31, precum și Hotărârea Banco Español de Crédito, EU:C:2012:349, punctul 40 și jurisprudența citată). În schimb, în cazul în care, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, nu ar fi permisă înlocuirea unei clauze abuzive cu o dispoziție cu caracter supletiv, instanța fiind obligată să anuleze contractul în ansamblul său, consumatorul ar putea fi expus unor consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât caracterul descurajator care rezultă din anularea contractului ar risca să fie compromis. Astfel, o asemenea anulare are în principiu drept consecință scadența imediată a sumei împrumutului care rămâne datorată în proporții care riscă să depășească capacitățile financiare ale consumatorului și, din această cauză, tinde să îl penalizeze mai degrabă pe acesta decât pe împrumutător, care, pe cale de consecință, nu ar fi descurajat să insereze astfel de clauze în contractele pe care le propune”.

În speță, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei privitoare la dobândă, această clauză urmând a fi înlăturată din contracte.

În Hot. din 30 mai 2013, cauza C‑397/11, E. Jőrös împotriva Aegon Magyarország Hitel Zrt., Curtea a stabilit că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că instanța națională care constată caracterul abuziv al unei clauze contractuale este obligată, pe de o parte, fără a aștepta ca consumatorul să prezinte o cerere în acest sens, să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare pentru a se asigura că această clauză nu creează obligații pentru consumator și, pe de altă parte, să aprecieze, în principiu pe baza unor criterii obiective, dacă respectivul contract poate continua să existe fără acea clauză.

În continuare, instanța are în vedere că, articolul 6 alineatul (1) in fine din Directiva 93/13 precizează că respectivul „contract continuă să angajeze părțile potrivit dispozițiilor sale, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive” (Hotărârea din 15 martie 2012, Pereničová și Perenič, C‑453/10, punctul 29). În ceea ce privește criteriile care permit să se aprecieze dacă un contract poate continua să existe efectiv fără clauzele abuzive, Curtea a statuat că atât modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, cât și cerințele privind securitatea juridică a activităților economice susțin o abordare obiectivă la interpretarea acestei dispoziții (Hotărârea Pereničová și Perenič, citată anterior, punctul 32).

În speță, instanța are în vedere în special faptul că obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda văzută ca "preț" al creditului. Studiind contractele care fac obiectul cauzei, instanța constată că perceperea dobânzii este motivul principal și determinant pentru care banca a ales să încheie contractele (în contracte nu există nici o altă prestație principală la care să fie îndreptățită banca). Cu excepția clauzei abuzive, în contracte nu există nici o dispoziție în raport de care să se poată stabili o dobândă pentru viitor. Astfel, ca urmare a îndepărtării din contracte a clauzelor privitoare la dobândă contractele ar rămâne în esență fără dobândă. În mod cert, părțile au înțeles să încheie două contracte sinalagmatice, iar prin înlăturarea dobânzii convențiile de credit ar pierde acest caracter, devenind în esență contracte cu titlu gratuit. În aceste condiții, instanța constată că dobânda este un element esențial al fiecărui contract de credit fără de care contractul nu mai poate continua, decât în măsura în care părțile, de comun acord, vor negocia o dobândă care să se aplice de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Față de această concluzie și cum în speță, consumatorii ar putea fi expuși unor consecințe deosebit de prejudiciabile, întrucât, similar situației din cauza Á. Kásler citată mai sus, scadența imediată a sumelor împrumutate care rămân datorate în proporții riscă să depășească capacitățile financiare ale consumatorilor, instanța arată că, deși a încercat, nu a identificat în dreptul intern o normă supletivă care să poată înlocui clauza privitoare la dobândă din contractul încheiat între părți.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită doar în parte cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Având în vedere soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei și dovezile cu privire la cheltuielile efectuate de părți pe parcursul judecării cauzei, instanța va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. S. M., având CNP_, domiciliată în Cluj - N., ., . și T. P. L., având CNP_, domiciliat în Cluj - N., ., ., jud. Cluj, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat R. C. Septimiu, situat în Cluj - N., ..44, jud. Cluj, prin avocat R. C. Septimiu, în contradictoriu cu pârâtele O. B. Financing Solutions BV, cu sediul în Amsterdam, Fred.Roeskestraat 123 Olympic plz, 1076 EE, Olanda, prin mandatar O. B. România SA, O. B. Nyrt, cu sediul în ., H-1051 Budapesta, Ungaria, prin mandatar O. B. România SA, O. B. România SA cu sediul în București, . - 68, sector 1, înmatriculată la ORC sub nr.J40/_/1995, C._, O. B. România SA prin Sucursala Mănăștur - Cluj O. B. România, înmatriculată la ORC cu nr.J_, având CUI_, cu sediul în Cluj - N., Calea Florești nr.81, jud. Cluj.

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C2204/_ încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător:

Art. 8.1, 9.1.e, 9.2, 18.2

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C_ /2008 încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător:

Art. 5.2, 6.2, 16.2

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./02.04.2015

Dosar nr._

HOT.

27.02.2015

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții T. S. M. și T. P. L. în contradictoriu cu pârâtele O. B. FINANCING SOLUTIONS BV prin mandatar O. B. ROMANIA SA, O. B. Nyrt., O. B. ROMÂNIA SA, O. B. ROMÂNIA SA prin sucursala MANASTUR—CLUJ O. B. ROMANIA.

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C2204/_ încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător:

Art. 8.1, 9.1.e, 9.2, 18.2

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. C_ /2008 încheiată între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâta O. B. ROMÂNIA SA, în calitate de împrumutător:

Art. 5.2, 6.2, 16.2

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

JUDECĂTOR,

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2166/2015....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 1728/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 1838/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2155/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1741/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 2166/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1728/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 1883/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Contestaţie la executare. Sentința nr. 1842/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA