Contestaţie la executare. Sentința nr. 4015/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4015/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 4015/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. - N.
C.-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 596.110 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4015/2015
Ședința publică din data de 23.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de contestatorul C. B. A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE – SERVICIUL executare SILITA CREANȚE BUGET LOCAL – prin Primar, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C.,, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 650 și art. 713 din N.C.P.C.. coroborat cu art. 172 alin. (4) din OG nr. 92/2003.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 10.12.2014, așa cum a fost precizată (f. 18), contestatorul C. B. A. a chemat în judecată pe intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE – SERVICIUL EXECUTARE SILITA CREANȚE BUGET LOCAL – prin Primar solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se:
- constatate intervenirea prescripției dreptului de a cere executarea silită pentru titlurile executorii nr._/02.12.2009, nr._/03.12.2009, nr._/03.12.2009, nr._/02.12.2009 și nr._/02.12.2009;
- dispună anularea titlului executoriu pentru înființarea popririi nr._/20.09.2014;
- dispună obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că, este incidentă prescripția dreptului de a solicita executarea silită. Contestatorul a mai precizat că nu a luat la cunoștință despre amenzile aplicate prin procesele-verbale indicate în adresa de înființare a popririi, decât la momentul comunicării acestui act de executare.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 719 N.C.P.C., art. 172-173 C.proc.fisc.
Cererea a fost legal timbrată.
În probațiune, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 6).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 23-29, 82-87) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.
La solicitarea instanței, intimatul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, copia certificată după dosarul execuțional privind pe contestator.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, contestatorul a fost sancționat contravențional prin procesele-verbale de contravenție indicate în înștiințarea de poprire nr._/20.09.2014 (f. 6), astfel:
- procesul-verbal de contravenție nr._/14.04.2010, cu amendă contravențională în cuantum de 240 lei (f. 33). Procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 14.04.2010 prin remitere sub semnătură în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/22.09.2010 (f. 34), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 17.01.2011 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/30.01.2010, cu amendă contravențională în cuantum de 120 lei (f. 33). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 30.01.2010 prin remitere sub semnătură în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/20.04.2010 (f. 38), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 15.09.2010 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/20.02.2010, cu amendă contravențională în cuantum de 120 lei (f. 41). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 20.02.2010 prin remitere sub semnătură în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 42), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/03.02.2010, cu amendă contravențională în cuantum de 120 Iei (f. 45). Procesu-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat Ia data de 03.02.2010 prin remitere sub semnătură în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/14.05.2010 (f. 46), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 15.09.2010 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/02.06.2010, cu amendă contravențională în cuantum de 120 lei (f. 49). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 02.06.2010 prin remitere sub semnătură în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/03.11.2010 (f. 50), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 17.01.2011 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/02.12.2009, cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei (f. 53). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 11.12.2009 prin poștă cu confirmare de primire la domiciliul deținut Ia acel moment, în Bistrița, .. 9A, .), în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 55), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/03.12.2009, cu amendă contravențională in cuantum de 100 lei (f. 58). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 11.12.2009 prin poștă cu confirmare de primire la domiciliul deținut la acel moment, în Bistrița, .. 9A, .), în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 60), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/02.12.2009, cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei (f. 63). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 11.12.2009 prin poștă cu confirmare de primire la domiciliul deținut la acel moment, în Bistrița, ., 9A, .), în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 65), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/02.12.2009, cu amendă contravențională în cuantum de 50 lei (f. 68). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 11.12.2009 prin poștă cu confirmare de primire la domiciliul deținut la acel moment, în Bistrița, .. 9A, .), în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 70), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
- procesul-verbal de contravenție nr._/03.12,2009, cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei (f. 73). Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 11.12.2009 prin poștă cu confirmare de primire Ia domiciliul deținut Ia acel moment, în Bistrița, .. 9A, .), în termenul de prescripție prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, conform prevederilor art. 26 alin. (l) din O.G. nr. 2/2001. Împotriva procesului-verbal de contravenție contestatorul nu a formulat plângere contravențională. Prin somația de executare nr._/28.11.2012 (f. 75), comunicată contestatorului prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (3) C.proc.fisc., ulterior returnării corespondenței neridicate, la data de 20.03.2013 s-a demarat în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile instituit de art. 131 C.proc.fisc. procedura de executare silită;
Potrivit art. 37 din O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, respectiv hotărârea instanței de soluționare a plângerii contravenționale, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Rezultă așadar că toate procesele-verbale i-au fost comunicate contestatorului, fie la momentul constatării contravenției, sub semnătură, fie ulterior, semnând confirmarea de primire, contrar susținerilor sale.
Prin urmare, în raport de cele exprimate anterior, instanța apreciază că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru titlurile executorii nr._/02.12.2009, nr._/03.12.2009, nr._/03.12.2009, nr._/02.12.2009 și nr._/02.12.2009, în raport de disp. art. 131 alin. (1) C.proc.fisc., termenul de prescripție fiind întrerupt prin îndeplinirea actelor de executare, conform art. 133 C.proc.fisc., în speță prin comunicarea somațiilor.
Având în vedere considerentele mai sus-exprimate, instanța constată că executarea silita a respectat condițiile de fond și de formă, fapt pentru care instanța apreciază neîntemeiat demersul judiciar al contestatorului.
Instanța reamintește că potrivit art. 12 N.C.P.C. Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Având în vedere atitudinea petentului exprimată în cuprinsul contestației la executare formulate, prin care s-a limitat formal la a invoca, prescripția dreptului de a cere executarea silită, fără a arăta în concret motivele pentru care apreciază că este incidentă această instituție (dată începere curs termen, calcul termen, împlinire termen, temei în drept), prescripție care nu este incidentă în cauză, în conformitate cu considerentele indicate, precum și a arăta că, nu a primit procesele-verbale, deși acestea i-au fost comunicate sub semnătură, instanța va aplica o amendă judiciară de 500 lei, în temeiul art. art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) N.C.P.C., pentru introducerea unei cereri vădit netemeinice, pentru a descuraja în viitor introducerea cu rea-credință a contestațiilor la executare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea precizată, formulată de contestatorul C. B. A., CNP_, cu domiciliul în C.-N., ., ., și cu domiciliul procesual ales la C.. av. B. V. P., în C.-N., Calea Dorobanților, nr. 14-16, .. B, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE – SERVICIUL EXECUTARE SILITA CREANȚE BUGET LOCAL – prin Primar cu sediul în C.-N., P-ța Unirii, nr. 1, jud. C., ca fiind vădit neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) N.C.P.C. dispune sancționarea contestatorului cu 500 lei amendă judiciară pentru introducerea unei cereri vădit netemeinice.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare cu privire la amenda judiciară.
Cu drept de apel la Tribunalul C. în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./28.04.2015
| ← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 17/2015. Judecătoria... → |
|---|








