Contestaţie la executare. Sentința nr. 2209/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2209/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 18521/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2209/2015

Ședința publică din 27. 02. 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. D.

GREFIER: A. P.

S-a luat spre examinare pronunțarea hotărârii asupra acțiunii civile formulată de contestatorul M. I. în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ. AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ prin madatar ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, în litigiul având ca obiect contestație la executare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 18.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect contestație la executare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr._, contestatorul M. I., a solicitat în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr._/2009, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei, respectiv suspendarea provizorie a executării silite.

În motivare contestatorul a arătat în esență că la data de 14.08.2014 i-au fost înmânate somația și titlul executoriu nr._, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de_ lei reprezentând diferență de impozit, venituri din amenzi, contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, despăgubiri.

Cu toate acestea creanța arătată nu are un caracter cert, în condițiile în care în cuprinsul titlului executoriu sunt menționate decizii și titluri emise în anul 2013, respectiv 2014.

A mai precizat contestatorul că probabil executarea silită a fost demarată în anul 2009 pentru datorii ale . SRL, dânsul având calitatea de administrator în cadrul acestei societăți. Or, în condițiile în care societatea a fost radiată continuarea executării silite este nelegală.

În drept au fost invocate dispozițiile C.pr.civ.

În probațiune, contestatorul a depus o . înscrisuri (f. 4-6).

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in valoare de 1050 lei potrivit chitanței aflată la fila 12 din dosar.

Prin întâmpinarea depusă în data de 20.11.2014 (f.28-29) intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat respingerea contestației ca tardivă.

În motivare intimata a arătat că actele de executare contestate i-au fost comunicate contestatorului prin scrisoarea recomandată, cu confirmare de primire, însă trimiterea s-a întors cu mențiunea expirat termen de păstrare, motiv pentru care s-a procedat la comunicarea prin publicitate în data de 29.07.2014.

Față de acest termen, contestația înregistrată pe rolul instanței la data de 22.08.2014 a fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Pe fond intimata a arătat că obligația de plată a fost stabilită în sarcina contestatorului în baza Sentinței civile nr. 4584/16.09.2011 a Tribunalului Specializat Cluj.

În probațiune au fost depuse înscrisuri (f. 30-49).

Intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, deși legal citați nu au formulat întâmpinare și nici nu și-au desemnat reprezentanți în fața instanței pentru a formula apărări.

În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând excepția tardivității contestației, instanța reține că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Excepția tardivității formulării cererii este o excepție de procedură întrucât se referă la introducerea cererii în termenul prevăzut de lege, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea cererii formulate și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu sau de oricare dintre părți, în orice stare a pricinii.

În conformitate cu prevederile art. 714 alin. 1 C.pr.civ. dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când (...) debitorul care contestă executarea a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

Tot astfel potrivit art. 173 OG nr. 92/2003 Contestatia se poate face in termen de 15 zile, sub sanctiunea decaderii, de la data cand contestatorul a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somatiei sau din alta instiintare primita ori, in lipsa acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau in alt mod.

Deși contestatorul a susținut că a luat cunoștință de actele de executare în data de 14.08.2014 când s-a deplasat la sediul intimatei de rând 4, din înscrisurile depuse la dosar de aceasta din urmă rezultă că intimata a încercat comunicarea actelor de executare prin scrisoare recomandată la adresa de domiciliu a contestatorului (f.33), trimiterea întorcându-se însă cu mențiunea expirat termen de păstrare.

În aceste condiții intimata a procedat potrivit art. 44 alin. 3 și 4 din același act normativ, potrivit căruia În cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila potrivit alin. (2^1), aceasta se realizeaza prin publicitate.(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevazute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritatii administratiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului., procedând la afișarea anunțului colectiv din data de 29.07.2014 (f.32).

Prin urmare, termenul de 15 zile urmează a se calcula de la data publicării anunțului colectiv, respectiv 29.07.2014 în condițiile art. 181 alin. 2 C.pr.civ., rezultând că demersul contestatorului trebuia inițiat cel mai târziu la data 14.08.2014.

Față de împrejurarea că prezenta contestație a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 22.08.2014, deci după împlinirea termenului de 15 zile de la data comunicării actelor de executare, instanța constată că excepția invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj este întemeiată, cererea fiind tardiv formulat și întrucât contestatorul nu a dovedit potrivit art. 186 Cod procedură civilă că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, să formuleze contestația în interiorul termenului legal, instanța urmează a admite excepția astfel invocată și va respinge contestația la executare ca fiind ca fiind tardiv formulată.

În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta din urmă trebuind să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului (art. 452 C.pr.civ.)

Față de soluția ce se va pronunța în cauză, reținând că tocmai contestatorul se află în culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu r, instanța va respinge aceste pretenții ca neîntemeiate.

Totodată având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării contestației invocată de către intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ.

Respinge ca tardivă contestatia la executare formulata de catre contestatorul M. I., CNP:_, cu domiciliul procesual ales în Cluj N., .. 44, jud. Cluj la Cabinet Avocat R. C. septimiu în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A., nr. 19, jud. Cluj, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A., nr. 19, jud. Cluj,

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Ia act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. D. A. P.

Red. I.G.D./tehnored. I.G.D./03.08.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2209/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA