Fond funciar. Sentința nr. 7989/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7989/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 17052/211/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7989/2015
Ședința publică de la 07 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier R.-I. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta ASOCIAȚIA N. proprietari COMPOSESORI L., în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENULUI FLOREȘTI, și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENULUI CLUJ, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă rereprezentanta reclamanților, lipsă fiind celelalte părți
Instanța din oficiu invocă excepția perimării acțiunii civile și în temeiul art. 137si art. 248, art.252 C.pr.civ., reține cauza spre soluționarea excepției invocate din oficiu.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra perimării cererii de chemare în judecată în litigiu, retine urmatoarele:
Din cuprinsul incheierii de sedinta existentă la fila 204 din dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit in cauza la data de 04.11.2013, când instanța a constatat suspendarea judecății în temeiul art. 4 din Legea 165/2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu. Instanța constată că, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, si nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura în vederea judecării pricinii.
Pentru aceste considerente, în baza art.248 și urm C.p.civ, instanța urmează a admite excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu, și a constata perimat de drept cursul prezentei cereri de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA N. PROPRIETARI COMPOSESORI L., cu sediul în com. Florești, . nr. 366, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENULUI FLOREȘTI, cu sediul în Florești, .. 170, jud. Cluj și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., . nr. 58, jud. Cluj.
Constată perimată cererea intervenienților G. F. I. E., cu dom. în Cluj-N., .. 26, ., G. M. V., cu dom. în Cluj-N., .. 26, ., G. M. E., cu dom. în Cluj-N., ., ., G. F. T., cu dom. în Cluj-N., Calea Mănăștur nr. 105, ., P. R. A. F., cu dom. în Oradea, . nr. 2, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 7 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. C. R.-I. P.
Red./Th.red./C.M.C./P.R.I./ 2 ex./15.09.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8041/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8037/2015. Judecătoria... → |
|---|








